Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Respingere. Starea precară a sănătăţii soţiei condamnatului, precum şi decesul recent al unicului fiu.


Absenţa caracterului vremelnic al situaţiilor. Lipsa împrejurărilor speciale de natură să conducă la concluzia că executarea pedepsei în continuare ar avea consecinţe grave pentru familie

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 93/R din 23 ianuarie 2013

Tribunalul Cluj prin sentinţa penală nr.450 din 15.11.2012, a respins ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul M.I.A., deţinut în Penitenciarul Gherla.

În baza art.192 al.2 C.pr.pen., a obligat condamnatul să plătească 250 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

Prin sentinţa penală nr.640 din 24.04.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rămasă definitivă prin decizia penală nr.150 din 28.05.2012 a aceleiaşi instanţe, s-a dispus condamnarea inculpatului M.I.A. la pedeapsa privativă de libertate în cuantum de 7 ani închisoare, pentru comiterea în concurs real a infracţiunilor prevăzute de art.302/1 al.2 C.penal şi art.248 al.1 C.penal.

Din Penitenciarul Gherla, unde se află în prezent încarcerat acest condamnat a formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei, motivând că familia sa se confruntă cu o situaţie deosebit de grea, în sensul că, după moartea singurului său copil, soţia a rămas singură, bolnavă şi are nevoie de sprijinul său moral.

În sprijinul cererii sale a depus o serie de caracterizări din partea membrilor comunităţii din care provine, a rudelor, a colegilor, acte medicale privind starea de sănătate a soţiei sale. La dosar a fost întocmită şi o anchetă socială, unde este descrisă situaţia materială şi financiară a familiei condamnatului, care este una bună, iar soţia

condamnatului nu are probleme din aceste punct de vedere. Aşa cum a susţinut şi condamnatul, şi în ancheta socială menţionată, este descrisă starea de sănătate a soţiei sale, stare deteriorată în ultima vreme, atât datorită detenţiei soţului ei, dar mai ales a decesului neaşteptat al fiului celor doi, situaţie care a adus-o într-o stare psihică deosebit de gravă.

Pentru a admite o cerere de întrerupere a executării pedepsei pe motive familiale, textul de lege al art.455 rap.la art.453 lit.c C.pr.pen., este clar şi anume „când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat sau familie”. În speţa dedusă judecăţii, chiar dacă soţia condamnatului se confruntă cu probleme medicale fizice şi psihice grave, nu se regăsesc aceste împrejurări speciale pentru admiterea cererii formulate. Chiar şi într-o variantă ipotetică a admiterii unei astfel de cereri, întreruperea operând pentru o perioadă de 3 luni, nu ar fi de natură să îmbunătăţească sau să înlăture problemele familiei.

Pe cale de consecinţă, instanţa a apreciat că cererea este neîntemeiată şi a respins-

o.

împotriva acestei sentinţe, condamnatul a formulat recurs, nemulţumit fiind că, deşi concluziile anchetei sociale i-au fost favorabile, instanţa a respins cererea, cu toate că prezenţa sa la domiciliu este necesară, faţă de starea sanitară a soţiei, ce suferă de o boală incurabilă şi raportat la dispariţia tragică a unicului său fiu în cursul anului 2012.

A solicitat admiterea căii de atac promovate şi pe cale de consecinţă întreruperea executării pedepsei.

Curtea examinând cauza prin prisma criticilor formulate, constată că prima instanţă a stabilit în mod corect că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile art.455 Cod procedură penală raportat la art.453 lit.c Cod procedură penală.

Întreruperea executării pedepsei constituie o excepţie de la regula punerii în a hotărârilor definitive de condamnare, asigurarea eficienţei sancţiunii aplicate, realizarea scopului şi funcţiilor acesteia, precum şi a finalităţii procesului penal putând fi atinse prin executarea efectivă a pedepselor privative de libertate, aplicate de instanţa de judecată.

Din economia dispoziţiilor art.455 Cod procedură penală raportat la art.453 alin.1 lit.c Cod procedură penală potrivit cărora instanţa de executare poate dispune întreruperea executării pedepsei închisorii pe o durată de cel mult 3 luni, o singură dată, când din cauza unor împrejurări speciale continuarea executării pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat sau familia acestuia, rezultă că legiuitorul a avut în vedere situaţii speciale, cu caracter vremelnic, apte să producă efecte grave pentru condamnat sau familia acestuia şi care ar putea fi înlăturate în cazul întreruperii pe timp limitat, a executării pedepsei închisorii.

Este adevărat că ancheta socială efectuată la domiciliul condamnatului a confirmat susţinerile acestuia, în sensul că soţia suferă de o boală incurabilă, este în vârstă de 52 ani, fără ocupaţie, se gospodăreşte singură într-un imobil, compus din 6 camere şi dependinţe, racordat la toate utilităţile, dar starea precară a sănătăţii acesteia, precum şi decesul unicului fiu în cursul anului 2012, nu au caracter vremelnic şi, deci nu pot constitui împrejurări speciale de natură să conducă la concluzia că executarea pedepsei în continuare ar avea consecinţe grave pentru familie sau pentru condamnat.

Aşa fiind, se constată că în mod judicios prima instanţă, reţinând că familia condamnatului nu se află în vreo împrejurare dintre cele avute în vedere de legiuitor, a

respins cererea de întrerupere a executării pedepsei, apreciind că, în speţă, nu s-a dovedit existenţa condiţiilor reglementate în art.455 Cod procedură penală raportat la art.453 alin.1 lit.c Cod procedură penală, atât boala soţiei, cât şi decesul fiului, având caracter permanent.

În consecinţă, constatând că recursul de faţă nu este fondat, pentru considerentele ce preced, în baza art.385/15 pct. 1 lit.b Cod procedură penală, Curtea îl va respinge ca atare.

Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 50 lei ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.

Va obliga pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocaţial. (Judecător Delia Purice)