Cerere de liberare condiţionată. Instanţă competentă.


JUDECĂTORIA MANGALIASENTINŢA PENALĂ NR.28/P DIN DATA DE 28.01.2009.

Cerere de liberare condiţionată. Instanţă competentă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 27.11.2008 petentul condamnat S. G. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună liberarea condiţionată din executarea pedepsei cu închisoare.

În motivarea cererii, petentul condamnat a arătat că a executat mai mult de 10 luni din pedeapsa aplicată de instanţă, a avut un comportament corespunzător faţă de colegii de cameră şi faţă de cadrele din penitenciar şi a participat la toate activităţile ce i-au fost propuse.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În şedinţă publică, procurorul, faţă de dispoziţiile art. 450 al.1 Cod pr.penală şi faţă de împrejurarea că petentul se află în executarea pedepsei la Penitenciarul Tichileşti, a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Mangalia.

În vederea soluţionării excepţiei invocate de procuror, din analiza actelor şi a lucrărilor dosarului, instanţa a reţinut împrejurarea că petentul condamnat se află în executarea unei pedepse privative de libertate şi este încarcerat la Penitenciarul Tichileşti.

În drept, potrivit art. 450 alin.1 Cod procedură penală, liberarea condiţionată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, de judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.

Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate şi având în vedere împrejurarea că petentul condamnat se află în executarea pedepsei la Penitenciarul Tichileşti, jud.Brăila, instanţa a apreciat că excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Mangalia este întemeiată şi a admis-o.

Potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 337/1993, Penitenciarul Tichileşti se află situat în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Brăila.

Faţă de aceste dispoziţii legale instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 42 alin.1 Cod procedură penală, a dispus înaintarea cererii de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat S.G. spre competentă soluţionare Judecătoriei Brăila.

În conformitate cu dispoziţiile art. 189 Cod procedură penală instanţa a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru petentul condamnat, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina statului.