Intervalul redus de timp de la momentul statuării definitive asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului la momentul la care este formulată cererea de liberare provizorie duce la concluzia că nu se justifică lăsarea în libertate a acestuia în condiţiile art. 1602C.proc.pen.
Secţia penală şi de minori, Încheierea nr. 2 din 16 ianuarie 2013
Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că prin sentința penală nr. 17 din 20 ianuarie 2012 a Tribunalului Cluj, au fost condamnați inculpații după cum urmează:
Inculpatul O.T. la pedepsele de:
– 5 (cinci) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu art. 37 lit. a) C.pen.;
– 5 (cinci) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu C.pen. și art. 37 lit. a) C.pen. și
– 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.pen. pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1), alin. (2) teza I C.pen. cu C.pen. și art. 37 lit. a) C.pen.
S-a constatat că inculpatul a comis prezentele infracțiuni în condițiile recidivei postcondamnatorii prevăzute de art. 37 lit. a) C.pen. față de pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare condiționată, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 360/23.04.2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare la data de 22.06.2009.
în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C.pen. s-a constatat că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt concurente și s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 (cinci) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei.
în baza C.pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 360/23.04.2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare la data de 22.06.2009 și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de cea aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul executând în final pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei.
Inculpatul M.V.G. la pedepsele de:
– 5 (cinci) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu art. 37 lit. b) C.pen.;
– 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu C.pen. și art. 37 lit. b) C.pen. și
– 3 (trei) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1), alin. (2) teza I C.pen. cu C.pen. și art. 37 lit. b) C.pen.
S-a constatat că inculpatul a comis prezentele infracțiuni în condițiile recidivei postexecutorii prevăzute de art. 37 lit. b) C.pen. față de pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare cu în regim de detenție, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 546/28.09.2000 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 490/31.03.2003 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C.pen. s-a constatat că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt concurente și s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.pen., pe o perioadă de 4 ani începând cu data terminării executării pedepsei.
în esență, prin hotărârea de condamnare instanța de fond a reținut că inculpatul O.T., din luna iunie 2010, a constituit împreună cu inculpații M.V.G., P.N., A.C.F., S.P.D. și alte persoane, un grup infracțional condus de inculpatul B.R.D., cu scopul exploatării activității de prostituție a numitelor H.C.I., H.N., A.A.C., K.R.P., M.C.A., V.L.A.
Același inculpat, în perioada iunie 2010 – mai 2011, a racolat-o, transportat-o și găzduit-o pe martora H.C.I. în Olanda, în scopul exploatării prin prostituție, supunând-o unor amenințări și violențe pentru a determina creșterea sumelor obținute de la aceasta din activitatea de prostituție. De asemenea a supravegheat-o pe partea vătămată A.A.C., a amenințat-o pentru a o determina să se întoarcă la inculpatul B.R.D. în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției. Tribunalul a mai reținut că același inculpat, în perioada martie 2010 – mai 2011, le-a recrutat pe H.C.I. și H.N. în vederea practicării prostituției, a înlesnit practicarea de către acestea a prostituției și a beneficiat de foloase materiale de pe urma activității lor.
M.V.G., din luna iunie 2010, a constituit împreună cu inculpații O.T., P.N., A.C.F., S.P.D. și alte persoane, un grup infracțional condus de inculpatul B.R.D., cu scopul exploatării activității de prostituție a numitelor H.C.I., H.N., A.A.C., K.R.P., M.C.A., V.L.A.. De asemenea, împreună cu inculpații P.N. și B.R.D., în perioada iunie – august 2010, a transportat-o pe partea vătămată A.A.C. în Olanda, în scopul exploatării prin prostituție, împreună cu ceilalți membri ai grupului infracțional, a supravegheat-o pe aceasta pe durata practicării acestei activități, împreună cu aceștia a căutat-o atunci când victima a fugit și a amenințat-o pentru a o determina să se întoarcă la inculpatul B.R.D. în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției.
în perioada iunie 2010 – mai 2011, le-a recrutat pe numitele N.E.K., F.A., F.C., în scopul practicării prostituției în beneficiul lui, le-a transportat pe numitele H.C.I., H.N., V.L.A., M.C.A. în Olanda, le-a supravegheat pe acestea din urmă, precum și pe K.R.P. și A.A.C., pe durata practicării prostituției și a beneficiat de foloase materiale de pe urma activității lor.
Curtea reține că la 16.01.2013, inculpatul M.V.G. prin apărător a solicitat liberarea sa sub control judiciar susținând că, liber fiind, nu prezintă pericol pentru ordinea publică. S-a apreciat că starea normală în care trebuie să compară în fața magistratului o persoană suspectată de comiterea unor infracțiuni este cea de libertate, și nu cea de arest preventiv. în cauză, de la data arestării inculpatului a trecut un interval de aproape doi ani, astfel că pericolul social s-a diminuat, atât în privința inculpatului, cât și a faptelor.
Examinând cererea formulată, Curtea constată că nu este fondată.
Se reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (5) și ale art. 1601C.proc.pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, același drept fiind prevăzut de art. 23 alin. (10) din Constituția României și de art. 5 parag. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
S-a reținut că liberarea provizorie, indiferent de modalitate, este o instituție destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenției) și protecția socială (impunând un control asupra persoanei liberate, prin stabilirea de obligații sau restricții ale libertății) și deoarece măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive, urmând a se alege măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.
Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri – chiar dacă sunt de natură diferită – fiind același, și anume, buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său [art. 136 alin. (1) C.proc.pen.].
Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv a instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive.
Din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (2) C.proc.pen. mai sus invocate, corelate cu cele ale art. 1602din același cod, s-a reținut că pentru a se putea dispune liberarea provizorie – sub control judiciar sau pe cauțiune – trebuie îndeplinite două condiții, una pozitivă și una negativă, condiția pozitivă vizând natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, apreciate prin cuantumul pedepsei prevăzute de lege, iar condiția negativă vizând comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Prima condiție pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie (indiferent de modalitate) este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiție pozitivă vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.
Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 1602alin. (1) C.proc.pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care lege prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani”.
Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, potrivit art. 1602alin. (2) C.proc.pen., „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”.
îndeplinirea condițiilor sus-menționate nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație – concluzie ce se desprinde din art. 1602alin. (1) C.proc.pen. – care prevede „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda…”, instanța de judecată având facultatea, și nu obligația de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal, astfel cum este definit în art. 136 C.proc.pen., nu poate fi asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive.
Din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înțelege sensul dispozițiilor legale sus-menționate, în jurisprudența sa, instanța europeană a stabilit cu exactitate domeniul lor de aplicare. Astfel, s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus, în mod rezonabil, unei persoane prezumate nevinovată.
Cu valoare de principiu, instanța europeană a decis că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 parag. 3 din Convenție este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă sau aceea în care s-a stabilit asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță. A mai stabilit Curtea că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest, în condițiile în care durata acesteia nu a depășit o limită rezonabilă.
Raportând dispozițiile cuprinse în legea națională (art. 1602și urm. C.proc.pen.) corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din Convenție, la speța dedusă judecății, Curtea constată că în acest moment, un control judiciar instituit în sarcina inculpatului M.V. ar fi insuficient pentru realizarea scopului procesului penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C.proc.pen. și că se impune menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că faptele pentru care inculpatul este judecat respectă, sub regim sancționator, condițiile prevăzute de art. 1602alin. (1) C.proc.pen., măsura arestării preventive s-a luat, reținându-se ca temeiuri dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen.
Curtea apreciază că, obligațiile ce puteau fi impuse în cadrul controlului judiciar instituit cu privire la inculpat nu ar fi fost apte a asigura realizarea scopurilor măsurilor preventive și buna desfășurare a procesului penal, astfel după cum impun dispozițiile art. 136 alin. (1) C.proc.pen.
Pe de altă parte, Curtea constată că cercetarea judecătorească se află în curs de desfășurare, așa cum rezultă din dispozitivul încheierii din 16 ianuarie 2013, astfel încât există posibilitatea influențării martorilor ce urmează a fi audiați în speță.
Mai mult decât atât, Curtea apreciază că, în speță, nu trebuie să se raporteze doar la condițiile limitativ prevăzute de art. 1602alin. (2) C.proc.pen. și la datele ce caracterizează persoana inculpatului, ci și la condiția referitoare la pericolul public pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate, condiție cerută de art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen. și care a constituit temeiul legal avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului M., aceasta având drept scop atingerea finalităților măsurilor preventive, astfel după cum acestea sunt reglementate de art. 136 alin. (1) C.proc.pen.
Dreptul părții aflate în stare de detenție provizorie și vocația acesteia de a fi pusă în libertate în cursul procesului penal nu creează în sarcina instanței o obligație de a dispune o atare măsură, în detrimentul dezideratului asigurării bunei desfășurări a procesului penal și a ocrotirii interesului public, după cum s-a argumentat și în cele ce preced.
De altfel, C.E.D.O. reține că legitimitatea menținerii în detenție provizorie a unei persoane impune realizarea unei analize, în concret, a cauzei deduse judecății și constatarea existenței de indicii concrete care impun luarea în considerare a unui interes public ce se impune a fi protejat precumpănitor, față de regula respectării libertății individuale (V.T. vs. Spania, P. vs. Italia).
Curtea mai reține că circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere, deoarece aprecierea asupra oportunității acordării liberării provizorii sub control judiciar presupune o analiză globală a cauzei, astfel că aspectele privind persoana inculpatului, avute în vedere, nu sunt apte pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este întemeiată, în speță, primând interesul general de menținere a ordinii sociale și de drept față de cel individual al persoanei arestate preventiv de a fi judecată în stare de libertate.
Nu poate fi primită apărarea invocată în ceea ce privește rezonabilitatea duratei măsurii arestării preventive prin prisma alternativității controlului judiciar instituit pe calea liberării provizorii și jurisprudenței instanței de european.
Mai mult decât atât, în prezenta cauză, Curtea apreciază că sunt respectate și prevederile art. 5 parag. 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conform cărora orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c), are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii, perioada pe care inculpatul a executat-o în arest preventiv neputând fi apreciată că a depășit o durată rezonabilă, raportat la complexitatea cauzei deduse judecății, și nici că ar echivala cu executarea anticipată a eventualei pedepse ce i-ar fi aplicată inculpatului.
Curtea apreciază că, în condițiile în care nu au fost audiați toți martorii, temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive se mențin, având în vedere necesitatea împiedicării influențării într-un mod negativ a cursului judecății și asigurării dreptului inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil.
La data de 13.12.2012, Curtea de Apel Cluj a înlocuit măsura arestării preventive a inculpaților M. și O., precum și a celorlalți inculpați din cauză cu cea a obligării de a nu părăsi țara, apreciind că în cauză a fost încălcată durata rezonabilă de soluționare a procesului, însă la 27.12.2012 înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul DIICOT și a menținut măsura arestării preventive a inculpaților.
Instanța supremă a statuat că intervalul de 1 an și 7 luni de când inculpații sunt arestați este unul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și gravitatea deosebită a faptelor, în condițiile în care cercetarea judecătorească se desfășoară ritmic.
în privința inculpatului M.V.G. se justifică menținerea stării de arest, acesta având în cursul procesului penal o atitudine de nesinceritate, susținând că nu face parte dintr-o grupare de criminalitate organizată, negând că ar fi comis fapte de același gen în România și în străinătate. Inculpatul este în vârstă de 32 de ani, a manifestat nesinceritate în fața procurorului și a instanței, nu are un loc de muncă din care să-și asigure resursele materiale zilnice, este necăsătorit. Deoarece din actele de la dosar nu rezultă că inculpatul ar avea o ocupație stabilă, care să-i asigure veniturile necesare, singura concluzie care se impune este aceea că desfășurarea unor acte ilicite este singura sursă de existență a acestuia.
Curtea reține că intervalul redus de timp de la momentul statuării definitive asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului M. la momentul la care este formulată cererea de liberare provizorie duce la concluzia că nu se justifică lăsarea în libertate a acestuia în condițiile art. 1602C.proc.pen.
Așa fiind, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată.
(Judecător Delia Purice)
