Din formularea art. 333 alin. 3 raportat la art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală rezultă că recursul separat este admisibil numai în ipoteza în care prin hotărârea atacată instanţa s-a desesizat, nu şi atunci când a respins o asemenea cerere.
(Decizia nr. 165 din 28 ianuarie 2004 – Secţia a ll-a penală)
Prin încheierea de şedinţă din 8 ianuarie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a ll-a penală în Dosarul nr. 1480/2002, a fost respinsă ca neîntemeiată solicitarea inculpatului B.R.M. de restituire a cauzei la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a reţinut că urmărirea penală a fost efectuată de organul competent şi au fost respectate dispoziţiile legale privind citarea inculpatului.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând să-i fie admisă cererea.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit prevederilor art. 333 alin. 3 din Codul de procedură penală, raportat la art. 332 alin. 3 din acelaşi cod, împotriva hotărârii prin care instanţa de fond s-a desesizat se poate face recurs de către procuror şi de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate.
Din formularea textului rezultă că această cale de atac separată este recunoscută numai în situaţia în care prin hotărârea atacată instanţa s-a desesizat. Per a contrario, atunci când o asemenea cerere a fost respinsă, încheierea respectivă urmează a fi atacată potrivit dreptului comun, adică odată cu fondul, în condiţiile art. 361 alin. 2 din Codul de procedură penală, respectiv art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură penală.
împrejurarea că în încheierea respectivă prima instanţă a inserat menţiunea referitoare la posibilitatea recurării ei separate nu modifică regimul juridic al căii de atac, căci aceasta trebuie să fie recunoscută de lege, nu acordată de către instanţă.
Aşa fiind, recursul s-a respins ca inadmisibil conform prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală.
