Inculpat care nu face parte dintr-un grup infracţional. Sfera actelor procurorului care pot fi cenzurate de instanţă. Cerere de restituire la parchet pentru realizarea unor confruntări
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 201/A din 30 octombrie 2013
Prin sentinţa penală nr. 458 din 2 iulie 2013 a Tribunalului Maramureş, în baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penală a condamnat inculpatul M I C. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, a art. 74 lit. a, art. 76 lit. a Cod penal la pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b şi c (dreptul de a mai deţine funcţia de administrator de firmă) Cod penal pe o perioadă de 5 ani.
Cu consecinţele prevăzute de art. 71, 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal. în temeiul art. 14 Cod procedură penală coroborat cu art. 998 şi 680 a fost obligat inculpatul M.I.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C.G. S.R.L. – prin lichidator judiciar L. SPRL – la despăgubiri civile, după cum urmează:
– către partea civilă S.C. “A.E.” S.R.L. 150.122,10 euro, contravaloarea
mărfii livrate; mărfii livrate; mărfii livrate; livrate; livrate;
– către partea civilă S.C. “G.S.I.” S.R.L. – 12.440,73 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată;
– către partea civilă S.C. “T.C.” S.R.L. Bucureşti – cu sediul în Bucureşti, str. Prelungirea Ghencea, nr.104 A, sector 6 – 77.555,86 lei, contravaloare marfă livrată;
– către partea civilă S.C. “D.” S.R.L. – 65.314,34 lei, contravaloare marfă
livrată;
livrată;
– către partea civilă S.C. “B.” S.R.L. – 221.292,40 lei, contravaloare marfă
– către partea civilă S.C. “Z.B.I.” S.R.L. – 33.375,64 lei, contravaloare marfă livrată, la care se va calcula dobânda aplicabilă în raporturile comerciale, conform OG 13/2011;
către partea civilă S.C. “R.A.” S.R.L. – 107.234,83 lei, contravaloarea către partea civilă S.C. “R.G.” S.R.L.- 68.805,80 lei, contravaloarea către partea civilă S.C. “A.” S.R.L.- 5.950 lei, contravaloarea mărfii către partea civilă S.I. A.F. – 25.288,18 lei, contravaloarea mărfii
– către partea civilă S.C. “N.” S.R.L. Constanţa 43.197 lei, contravaloare
marfă livrată;
S-au respins restul pretenţiilor civile formulate în cauză.
în temeiul art. 191 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul M.I.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C.G. S.R.L. – prin lichidator judiciar L. SPRL – la 5.081,14 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către D-na avocat …, suma de 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru părţile civile, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către D-l avocat … şi suma de 3231,14 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de martorii audiaţi în faţa instanţei, a fost achitată de Ministerul Justiţiei în avans.
[…]
[…]
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul întocmit la data de 5 iulie 2012 în dosarul nr. 162/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.I.C. pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin.1,2,3,4,5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.
în rechizitoriu s-a arătat că, în drept, fapta inculpatului M.I.C., care în perioada aprilie – iunie 2008, având calitatea de administrator al S.C. C.G. S.R.L., cu participaţia altor persoane, a achiziţionat de la 11 – părţile civile din prezenta cauză – mărfuri în valoare totală de 658.455,78 lei şi 150.122,10 euro, pentru plata cărora a emis file cec şi un bilet la ordin fără acoperire, cu consecinţa prejudicierii acestora, constituie infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art.215 alin.1,2,3,4 şi 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Inculpatul este răspunzător pentru acţiunile sale, constând în preluarea societăţii în calitate de administrator, organizarea activităţii acesteia prin deschiderea unui cont bancar, închirierea unui birou şi a unui spaţiu de depozitare a mărfurilor, semnarea de file cec, implicarea sa în receptarea unor cantităţi de mărfuri. Or, în calitate de administrator, acesta avea responsabilitatea plăţii furnizorilor, respectiv a onorării cecurile emise, aspecte pe care le-a ignorat, cu intenţie, în scopul obţinerii de foloase materiale injuste, pentru sine şi alte persoane.
Inculpatul M.I.C., fiind audiat în cursul urmăririi penate, a recunoscut implicaţia sa în comiterea faptelor cercetate, în sensul că, în primăvara anului 2008, la propunerea unei persoane din Bucureşti, pe care o cunoştea sub numele „A.” a acceptat preluarea părţilor sociale ale S.C. C.G. S.R.L. urmând a fi remunerat cu suma de 3.000 lei pe lună, pe durata activităţii acesteia. A precizat că în vederea preluării societăţii, a primit indicaţii telefonice de la o persoană care s-a prezentat cu numele „S.”, sens în care s-a deplasat în municipiul Baia Mare, unde prin intermediul unui bărbat cu prenumele „F.” l-a cunoscut pe numitul T.M.R., de la care a preluat părţile sociale ale S.C. C.G. S.R.L. Totodată, a recunoscut că, cu aceeaşi ocazie, a primit de la acesta documentele de constituire a societăţii, ştampila şi un camei cu file cec. Inculpatul a declarat de asemenea că potrivit indicaţiilor primite de la persoana cu numele „S.” a închiriat spaţiile menţionate cu titlu de birou şi depozit, de asemenea a semnat file cec şi avize de însoţire a mărfii precum şi
alte documente. Inculpatul nu i-a indicat pe numiţii G.G.I. şi T.M.R., ca participanţi la comiterea faptelor .
Participaţia inculpatului a fost confirmată de martorii audiaţi în cauză, persoane cărora acesta le-a remis file cec, ori de la care a preluat mărfuri. Relevantă este în cauză şi declaraţia martorei C.S.I., persoană care în luna mai 2008 a lucrat în calitate de secretară la S.C. C.G. S.R.L. pe o durată de circa două săptămâni, afirmativ fiind angajata urmare unui anunţ publicitar pe care l-a dat în presa locală. Potrivit declaraţiei acesteia, în urma anunţului a fost contactată telefonic de o persoană cu numele „S.”, care a afirmat că este director zonal al S.C. C.G. S.R.L., a chestionat-o referitor la abilităţile deţinute, afirmând că o angajează, precizându-i cuantumul salariului şi atribuţiile pe care urma să le aibă. Martora a declarat că a desfăşurat activitate la biroul societăţii din Baia Mare, str…, unde i-a întâlnit pe învinuitul M.I.C. şi pe numitul N.R.P.. în virtutea atribuţiunilor sale de serviciu, a primit şi transmis mai multe faxuri reprezentând comenzi pentru marfă, către diverse societăţi comerciale, datele fiindu-i comunicate telefonic de acel „S.”. A confirmat că o parte din aceste documente le preda inculpatului M.I.C., pentru semnătură.
în faţa instanţei, inculpatul M.I.C. a fost audiat la termenul din 26 martie 2013 (filele 112-113 vol. II) arătând că îşi menţine declaraţiile date în cauză şi că ar fi fost contactat de o persoană pe numele V. care, pentru suma de 3.000 lei pe lună, i-a propus să semneze anumite hârtii şi să participe la descărcarea unor mărfuri. împreună cu acel V. lucra şi o altă persoană care îşi schimba des prenumele (D., V. sau V.) şi care l-a “predat” unei persoane cu numele S., fiind ulterior adus în Maramureş. Acest S. i-a spus inculpatului că trebuie să semneze acte în alb şi să participe la descărcarea mărfurilor din maşini. Pe S. inculpatul nu l-a văzut niciodată. Inculpatul a semnat ordine de plată şi avize de însoţire a mărfurilor; filele CEC erau semnate în alb, nu erau completate de inculpat şi nu era trecută nici o sumă când ajungeau la acesta. Practic, S. se ocupa de organizarea, administrarea firmei şi de găsirea unor furnizori. Inculpatul a închiriat spaţiul care a servit drept sediu pentru firmă, îndemnat fiind, telefonic, de acelaşi S.. Inculpatul nu a încasat nici un ban şi nu ştia, nici măcar la momentul audierii sale, unde erau banii încasaţi pe mărfuri. în esenţă, din depoziţia inculpatului reiese că acesta nu s-a gândit la consecinţele faptelor sale decât în momentul în care a ajuns la sediul firmei organele de cercetare penală.
Martorii audiaţi în faţa instanţei au confirmat într-o oarecare măsură susţinerile inculpatului. Astfel, martora C.S.I. (fila 111 vol. I) a arătat că acel S. o suna la telefon şi îi spunea ce are de făcut. Despre acelaşi S., martora avea reprezentarea că este managerul firmei şi tot la solicitarea lui a completat diverse avize de însoţire a mărfurilor şi a unor comenzi. Martora a fost angajată la firma inculpatului M.I.C. pe post de secretară şi nu şi-a pus niciodată întrebarea dacă inculpatul ar fi sau nu capabil să conducă o firmă.
Martorului P.C. (fila 44, vol. II) i s-a solicitat ajutorul în vederea depozitării unor panouri în curtea societăţii unde era administrator. La scurt timp, după ce marfa era depozitată în curtea societăţii, era încărcată şi dusă mai departe fără însă ca martorul să poată preciza locul de destinaţie. Martorul nu-şi aminteşte să-l fi cunoscut pe inculpat, însă reţine foarte clar că cel care l-a sunat avea numele S..
Martorul I.C. (fila 45, vol. II) a lucrat în calitate de reprezentant vânzări la firma SC B. SRL, societate comercială ce a fost contactată de S.V. pentru a furniza marfă, respectiv 2 camioane de polietilenă. Pentru cele 2 camioane s-au emis file CEC. Prima fila avea scadenţa la 60 de zile, iar după a doua livrare cei de la SC B. SRL au încercat să
ia legătura cu cei care reprezentau firma inculpatului, însă nu au mai găsit pe nimeni la sediu. Ambele file au fost refuzate la plată pentu lipsă de disponibil în cont.
Nici martora A.V. (fila 114, vol. II) nu l-a cunoscut pe inculpatul M., însă este posibil să fi dicutat cu S.V. despre livrarea unei motopompe PSI N. 2000. Acest produs a fost livrat dar la plată s-a constatat că societatea care a achiziţionat-o se afla în incidenţă bancară.
Şi martorul S.A. (fila 115, vol. II) a arătat că ar fi fost contactat de un domn S. pentru a-i livra acestuia o motopompă; pe inculpatul M. nu l-a cunoscut însă niciodată.
Martorul D.G. (fila 116, vol. II) a arătat că îşi menţine declaraţia dată în faza de urmărire penală, că pe şeful său l-a contactat un anume S. care i-ar fi cerut să descarce pe un teren din faţa depozitului pe care îl gestiona nişte panouri pentru hale metalice. Martorul nu îşi aminteşte dacă inculpatul M. era sau nu de faţă când s-a descărcat marfa.
Martora M.S. (fila 119, vol. II), în calitate de reprezentant vânzări secţia polimeri la firma B., a fost contactată telefonic de S. V., care i-a cerut să-i livreze un camion de polietilenă, a cărui valoare se ridica atunci la aproximativ 90.000 lei. După aproximativ 2 săptămâni, acelaşi S. a revenit cu o cerere similară şi, pentru a-i majora creditul firmei S.C. G.C. S.R.L a cerut documente justificative. Prin e-mail, martorei i s-a comunicat un bilanţ semnat de inculpatul M. şi purtând ştampila firmei. Din acel moment, martora a avut convingerea că firma are suficient disponibil în cont pentru a acoperi contravaloarea comenzilor făcute, astfel că a acceptat cererea lor pentru a le livra o a doua cantitate de polietilenă. Atât după prima livrare cât şi după a doua, au primit prin poştă CEC-uri pe care le-au considerat valabile, în raport evident de bilanţul ce le fusese prezentat. Ambele CEC-uri au fost respinse la plată din lipsă totală de disponibil. Martora a vorbit la telefon doar cu S. şi nu cu M.
Şi martorul G.D.F. (fila 120, vol. II) a transportat mai multe televizoare din Bucureşti în Baia Mare la solicitarea telefonică a aunui anume S.. Marfa a fost descărcată la nişte depozite de pe str. E.., la această operaţiune participând inculpatul M.
Martora A.I. (fila 121, vol. II) a discutat telefonic cu persoane ce reprezentau firma S.C. G.C. S.R.L.; mai exact legătura telefonică s-a făcut între martor şi S.V., M. şi o doamnă al cărui nume nu şi-l aminteşte. S. i-a cerut să le livreze televizoare pentru care s-a achitat 20% din valoarea totală, diferenţa rămânând neachitată deoarece CEC-urile nu au avut acoperire în bancă.
Martora C.D.N. (fila 110, vol. I) l-a cunoscut pe inculpat la momentul în care i-a închiriat un impobil ca spaţiu pentru firmă. Din contractul de închiriere, reieşea că acesta este reprezentantul firmei SC G.C. SRL din Seini. Inculpatul ar fi fost cel găsit de agenţia imobiliară, fiind şi cel care a semnat contractul de închiriere.
Martorul M.I.L.M. (fila 112, vol. I), l-a întâlnit o singură dată pe inculpat când i-a închiriat un spaţiu pe perioada 1.05.2008-1.05.2009, în prezenţa sa acesta semnând contractul de închiriere, în calitate de reprezentant al firmei SC G.C. SRL.
Martorul F.M. (fila 117, vol. II) este cel care a transportat pentru S.C. G.C. S.R.L. baterii. La descărcare participând şi inculpatul M. Acesta a fost şi cel care i-a dat martorului fila CEC, pe care anterior o completase cu suma respectivă şi o ştampilase.
Din probaţiunea administrată în faţa instanţei şi din faza de urmărire penală, instanţa reţine vinovăţia inculpatului M.I.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Demersurile făcute de instanţă în vederea indetificării persoanei sub numele de S. au rămas fără rezultat. Chiar şi aşa, intervine răspunderea inculpatului M., acesta
fiind administratorul de drept al firmei, calitate în care a semnat contractul de închiriere pentru spaţiul firmei, a semnat instrumente de plată, a participat la descărcarea mărfurilor, participând şi la alte activităţi care au creat convingerea unora dintre martori că administrează şi în fapt societatea S.C. G.C. S.R.L. Practic, inculpatul M.I.C. a desfăşurat o activitate infracţională pentru care trebuie să intervină răspunderea sa, chiar dacă
în raport de probaţiunea administrată, de vinovăţia inculpatului M.I.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, instanţa i-a aplicat pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b şi c (dreptul de a mai deţine funcţia de administrator de firmă) Cod penal pe o perioadă de 5 ani şi interzicerea tuturor acestor drepturi derivă din natura infracţiunii, aceasta fiind incompatibilă cu exercitarea vreunuia dintre drepturile mai sus menţionate.
La aplicarea pedepsei instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 Cod penal, în speţă persoana inculpatului şi modalitatea de săvârşire a infracţiunii pentru care se va dispune condamnarea sa. De precizat este că inculpatul s-a prezentat doar la termenul din 26.03.2013 manifestând indiferenţă faţă de soluţionarea cauzei cu celeritate şi cu respectarea principiilor ce converg spre o justă şi legală soluţionare a cauzei, poziţia sa a fost una de nerecunoaştere a săvârşirii infracţiunii şi nu a arătat, din motive ce ţin de lipsa unor venituri suficiente, disponibilitate efectivă de a despăgubi părţile civile din cauză. Cu toate acestea, instanţa a reţinut în favoarea sa circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a Cod penal, circumstanţă materializată în lipsa antecedentelor penale, astfel că pedeapsa se va situa sub limita minimă legală prevăzută pentru infracţiunea de înşelăciune.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul M.I.C. şi partea civilă SC R.G. SRL Baia Mare.
Prin apelul scris şi oral inculpatul M.I.C. a solicitat admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei tribunalului şi judecând pe fond cauza, reducerea pedepsei aplicate de către prima instanţă, întrucât inculpatul are în îngrijire 4 copii, unul dintre ei cu un sever şi a recunoscut că a comis infracţiunea de înşelăciune, datorită lipsei posibilităţilor materiale de întreţinere zilnică.
Administratorul părţii civile SC R.G. SRL solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi în principal, să se trimită dosarul organului competent, respectiv DIICOT- Biroul Teritorial Maramureş, apreciind că cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, organ necompetent, iar urmărirea penală nu este completă, deoarece inculpatul nu a fost confruntat cu G.G.I. şi cu G.P., adevăraţii autori ai infracţiunilor şi pe care poliţia nu-i găseşte. Susţine că din incompetenţa organelor de cercetare, dosarul a fost disjuns susţinându-se că există autori necunoscuţi, pentru a acoperi fraudele efectuate, privind banii necesari de campanie electorală pentru anul 2008, pentru partidul aflat la putere în acel moment. A atacat soluţia de disjungere a cauzei, aceasta fiind definitivă, prin respingerea plângerii de către procurorul desemnat şi procurorul ierarhic superior.
în subsidiar, solicită condamnarea inculpatului la pedeapsa maximă prevăzută de lege, respectiv 20 ani închisoare, având în vedere prejudiciul deosebit de mare cauzat prin fapta inculpatului.
în sinteză, critica părţii civile vizează exclusiv latura penală a cauzei.
Curtea examinând modul în care instanţa de fond a analizat critica privind individualizarea pedepsei principale aplicată apelantului M.I.C. constată că a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispoziţiile art.72 din Codul penal, evidenţiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanţelor reale efective, dar şi a circumstanţelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât şi a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea, fiind făcută fără o preeminenţă a vreunuia din criteriile arătate, precum şi consecinţele pedepsei şi a modalităţii de privative de libertate, prin prisma funcţiilor unei asemenea sancţiuni.
Curtea, în baza propriei analize, faţă de critica formulată în sensul reducerii cuantumului pedepsei consideră că nu se impune a se da curs celor susţinute, deoarece nu s-ar putea da eficienţă într-un mod prioritar circumstanţelor personale, în raport cu celelalte, faţă de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor.
Curtea consideră că pedeapsa principală rezultantă de 7 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate, reprezintă o pedeapsă proporţională, atât cu gravitatea efectivă a faptei comise de apelant, concretizată prin modul în care acesta a acţionat, prin comiterea unei infracţiuni continuate de înşelăciune calificată cu consecinţe deosebit de grave, cu un prejudiciu de peste 200.000 RON, rămas nerecuperat, şi ea reliefează periculozitatea excesivă a modului de operare al inculpatului, cât şi profilul socio-moral şi de personalitate a acestuia, a cărui atitudine în societate şi procesuală în cauză, este negativă.
De remarcat, că deşi a fost legal citat, apelantul nu s-a prezentat în faţa Curţii, motivând că are în întreţinere 4 copii, dintre care unul handicapat.
Motivele de natură familială, trebuiau a fi avute în vedere de către inculpat, înainte de a recurge la activitatea infracţională derulată şi nicidecum să le invoce ca şi circumstanţe, pentru a justifica infracţiunea comisă precum şi prejudiciul mare adus părţilor civile, din prezenta cauză şi rămas nerecuperat.
Faţă de modul concret de săvârşire a faptei şi caracterul continuat al acesteia, cuantumul pedepsei principale de 7 ani închisoare, asigură realizarea concretă a scopurilor pedepsei, iar executarea sa, prin privare de libertate, va da posibilitate inculpatului, ca prin programele educaţionale desfăşurate şi în mediu închis, cu valorificarea aptitudinilor acestuia, să conducă, chiar şi prin restrângerea libertăţii presupusă de o asemenea modalitate de executare la conştientizarea consecinţelor faptei sale, în vederea unei reinserţii sociale reale a acestuia.
Cuantumul sancţiunii nu se impune a fi redus faţă de gravitatea faptei comise, consecinţele acesteia, rezonanţa în comunitate şi a reacţiei pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, faţă de săvârşirea unor asemenea infracţiuni.
în raport cu cele menţionate, sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică sub toate aspectele şi verificându-se hotărârea atacată, instanţa nu a constatat existenţa vreunui caz de desfiinţare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art.382 Cod procedură penală.
Aşa fiind, pentru motivele ce preced, apelul inculpatului se va respinge ca nefondat în baza art.379 pct 1 lit b C.proc.pen.
în baza art.189 C.proc.pen.se va stabili în favoarea Baroului de avocaţi Cluj suma de 200 lei onorar apărător oficiu, avocat Milchiş Stelian ce se va achita din fondul Ministerului Justiţiei.
în baza art.192 alin.2 C.proc.pen. apelantul va fi obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C.G. SRL – prin lichidator judiciar L. SPRL să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocaţial.
Cu privire la apelul părţii civile:
în legătură cu primul motiv de apel vizând trimiterea cauzei la DIICOT-BIROUL TERITORIAL MARAMUREŞ pentru efectuarea urmăririi penale de către organul competent, Curtea reţine următoarele:
în conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin 1 lit a din Legea nr. 508/2004, sunt de competenţa DIICOT infracţiunile prevăzute de art. 7 şi 8 din Legea nr. 39/2003, cu excepţia cazurilor în care infracţiunea gravă este cea prevăzută de art 215 aln.1, 2, 3 şi 5 Cod penal, dacă s-a cauzat o pagubă mai mare decât echivalentul în legi a 1.000.000 euro.
Conform art. 13 alin.1 din OUG nr. 43/2002, infracţiunea prevăzută de art. 215 alin.1, 2, 3 şi 5 Cod penal, dacă valoarea pagubei este mai mare decât echivalentul în lei a
1.000.000 euro este de competenţa Direcţiei Naţionale de Anticorupţie.
Din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă că, în cazul în care infracţiunea pentru care s-a constituit grupul, indiferent dacă este sau nu grup infracţional organizat în sensul legii, este infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin 1,2,3 şi 5 Cod penal, competenţa de urmărire penală aparţine procurorilor DIICOT, când valoarea pagubei este până la 1.000.000 euro şi procurorilor DNA, când valoarea pagubei este peste 1.000.000 euro.
Curtea reţine însă, că în prezentul dosar, în mod judicios urmărirea penală a fost efectuată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, întrucât inculpatul M.I.C., nu a fost cercetat şi trimis în judecată şi pentru infracţiunile vizate de art. 7 şi 8 din Legea nr. 39/2003, ci doar pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, săvârşite în forma autoratului, fără contribuţia altor persoane care să implice existenţa unui grup infracţional organizat.
Competenţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş a fost determinată de natura infracţiunii comise – înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave – prev de art 215 alin.1,2,3, 4 şi 5 Cod penal cu art 41 alin 2 Cod penal şi valoarea pagubei cauzate părţilor civile, aceea de 658.455,78 lei şi 150.122,10 euro.
în aceste condiţii, prima solicitare a apelantului de trimitere a cauzei la DIICOT-BIROUL TERITORIAL MARAMUREŞ nu este fondată.
Referitor la a doua cerere a apelantului de trimiterea cauzei la parchet, pentru că urmărirea penală nu este completă, nerealizându-se o confruntare între inculpatul M.I.C. şi martorii G.D.I. şi G.P., Curtea reţine următoarele:
La fila 62 şi 225 vol I urmărire penală, există ataşate declaraţiile martorilor G.D.I. şi G.P.L..
Din cuprinsul rechizitoriului fila 18, reiese fără echivoc că prezentarea materialului de urmărire penală şi alte acte de urmărire penală nu s-au putut realiza, deoarece inculpatul nu a dat curs citaţiilor emise de către procuror, acesta neavând un domiciliu stabil, astfel că, procedurile de confruntare între acesta şi martorii G.D.I. şi G.P. nu s-au putut efectua.
Nerealizarea acestor confruntări nu impune însă retrimiterea cauzei la parchet, o asemenea procedură putându-se realiza în faţa instanţei de fond, Tribunalul Maramureş, care după citarea inculpatului M.I. cu mandat de aducere şi prezentarea acestuia, putea dispune dacă aprecia necesar, confruntarea sa cu persoanele solicitate de partea civilă T.
Din verificarea dosarului de fond se constată că, la 29 ianuarie 2013 Tribunalul Maramureş l-a audiat ca martor pe G.D.I., conform declaraţiei ataşate la fila 220 instanţă.
Din cuprinsul încheierii de şedinţă nu rezultă însă ca partea civilă apelantă T., să fi solicitat la acea dată, efectuarea confruntării între inculpatul M. şi martorii G. sau G.
Această procedură, putea fi dispusă de instanţă din oficiu sau la solicitarea părţii civile apelante doar dacă aprecia că este pertinentă, utilă şi concludentă soluţionării cauzei.
Ori, in cauza, probele strânse in cursul urmăririi penale si care au servit drept temei de trimitere in judecata, precum si probele administrate in faza judecătii, dovedesc, in mod cert, ca autorul infractiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave este inculpatul M.I.C. şi că fapta a existat în realitate.
Dispoziţiile art.63 alin.2 C.proc.pen. exclud o ordine de preferinţă, nefăcându-se distincţie în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparţine sau de organul care le-a administrat.
Dând sens şi dispoziţiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţa de apel a reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.
Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distincţie între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi a judecăţii, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile inculpatului.
Pe de altă parte, declaraţiile acestuia pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.
Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenţei dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).
Instanţa de apel examinând actele şi lucrările dosarului, reţine că prin sentinţa pronunţată, Tribunalul Maramureş în mod judicios a dispus condamnarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev de art. 215 alin .1,2,3, 4, şi 5 Cod penal cu art 41 alin 2 Cod penal.
Aşa fiind, actul procesual solicitat de partea civilă T., putând fi administrat şi de către instanţa de fond, nu se impune restituirea dosarului la parchet pentru a se realiza acele confruntări între inculpat şi martorii G. şi G.. Dar aşa cum s-a învederat deja,
Curtea reţine că partea civilă nu a solicitat confruntarea inculpatului cu cei doi martori, în faţa Tribunalului Maramureş şi nici în faţa instanţei de apel.
Al treilea motiv de apel vizează critica părţii civile referitoare la soluţia procurorului dispusă prin rechizitoriu aceea de neînceperea urmăririi penale faţă de numitul G.D.I. şi disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de alte persoane pentru complicitate la înşelăciune, asociere în vederea comiterii de infracţiuni, fals în declaraţii şi uz de fals.
în legătură cu aceste aspecte, Curtea reţine următoarele:
Dacă procurorul dispune, prin acelaşi act, atât neînceperea urmăririi penale faţă de o persoană, cât şi disjungerea cauzei cu privire la o alta, numai soluţia de neîncepere a urmăririi penale poate fi atacată cu plângere în temeiul art. 2781 Cod procedură penală, deoarece potrivit alin. 1 al aceluiaşi articol, obiectul plângerii nu îl constituie alte soluţii adoptate de procuror, cum este cea de disjungerea cauzei.
Potrivit propriei recunoaşteri a părţii civile, acesta a atacat în baza art. 2781 Cod procedură penală dispoziţia din rechizitoriu de neînceperea urmăririi penale faţă de G.D.I., soluţie menţinută şi de procurorul ierarhic superior.
Prin art. 2781 Cod procedură penală este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra temeiniciei soluţiilor de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare sau al urmăririi penale, astfel că, în cazul celorlalte acte sau măsuri ale procurorului s-au realizate pe baza dispoziţiilor date de el, un asemenea control din partea judecătorului nu mai poate avea loc.
Un atare mod de a se proceda se impune deoarece, pe lângă că nu este prevăzut controlul judiciar decât asupra rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror precum şi cu privire la dispoziţia de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, pentru toate celelalte acte sau măsuri ale procurorului ori efectuate din dispoziţia sa, au fost reglementate proceduri specifice de verificare imediată de către instanţă (măsuri preventive art 1402 Cod procedură penală şi cele asigurătorii art. 168 Cod procedură penală), ori există posibilitatea de a fi cenzurate indirect de judecător, fie în cadrul procedurii prevăzute de art. 300 Cod procedură penală referitoare la verificarea regularităţii actului de sesizare, fie cu ocazia cercetării judecătoreşti.
Din actele de la dosar rezultă că soluţia de neînceperea urmăririi penale dispusă prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş din 5 iulie 2012 a fost atacată de partea civilă în baza art. 2781 Cod procedură penală, iar soluţia de disjungere a cauzei hotărâtă prin acelaşi act de sesizare, aşa cum am învederat, nu poate face obiectul cenzurii magistratului.
Pe cale de consecinţă, nu poate fi primit nici al treilea motiv de apel al părţii
civile.
Referitor la ultimul motiv de apel ce vizează majorarea pedepsei aplicate inculpatului M., Curtea reţine următoarele:
Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Sub aspectul individualizării pedepselor în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C.pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptelor comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii lor, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului M.I. C., care a avut o atitudine sinceră cu privire la faptele comise, nu posedă antecedente penale, aşa cum rezultă din fişele de cazier, are patru copii în întreţinere.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art. – 52 alin.1 – , potrivit căruia “scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.
La individualizarea tratamentului penal, instanţa de apel trebuie să efectueze o corectă analiză şi evaluare a tuturor datelor concrete ale cazului, cât şi a împrejurărilor săvârşirii faptelor, în raport cu criteriile prevăzute de art.72 C.pen.
Pentru determinarea gradului de pericol social se ţine cont de două etape. Mai întâi, se apreciază dacă gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni. Apoi, se valorifică acest grad ţinându-se cont de o scară de valori personală a fiecărui judecător.
Orice sancţiune produce efecte diferite asupra fiecărui inculpat în parte, în funcţie de caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia.
Dar, fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 C.pen., gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi făptuitorilor.
în cauză, Tribunalul Maramureş printr-o aplicare şi corelare judicioasă a prevederilor art.74 lit.a C.pen., l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare, prin privare de libertate, care se situează sub minimul special prevăzut de lege, sancţiune apreciată de către instanţa de apel ca adecvată pericolului social concret al faptelor şi făptuitorului.
Aplicarea unei pedepse majorate în regim de detenţie pentru inculpatul M.I. sau înlăturarea circumstanţelor atenuante recunoscute în favoarea sa de către prima instanţă, operaţiune ce ar determina o sancţiune mai aspră, relevă caracterul inadecvat al unei asemenea pedepse, ce ar genera serioase rezerve în legătură cu posibilităţile reale a scopului preventiv şi educativ prevăzut de lege.
Examinarea probelor administrate confirmă justeţea concluziei instanţei de fond relativ la existenţa infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, a contextului în care fapta a fost comisă, urmările produse, sumele de bani însuşite de la părţile civile, precum şi valoarea totală a prejudiciului cauzat în acest dosar şi nerecuperat.
Probele dosarului avute în vedere de către prima instanţă şi cea de apel se referă la sinceritatea de care a dat dovadă inculpatul, la lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că are patru copii în întreţinere, dintre care unul cu un handicap sever, condiţii în care pedeapsa de 7 ani închisoare prin privare de libertate va fi de natură să contribuie la reeducarea inculpatului.
Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei, este esenţial condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, revenind, în mod obiectiv, instanţei judecătoreşti datoria asigurării unui real echilibru între gravitatea faptei şi periculozitatea socială a infractorului, pe de o parte, şi durata sancţiunii şi natura sa (privativă sau nu de libertate), pe de altă parte. Mijloacele ce permit realizarea acestui obiectiv sunt reprezentate de criteriile de individualizare expres indicate în art.72 C.pen., iar orice altă abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a sancţiunii afectează temeinicia şi legalitatea hotărârilor judecătoreşti de condamnare.
în sfârşit, ţinând seama şi de intervalul de timp însumând 5 ani de la comiterea faptelor şi până la soluţionarea apelului, există suficiente temeiuri pentru a se considera că scopul pedepsei poate fi atins şi în condiţiile menţinerii sancţiunii dispuse de către Tribunalul Maramureş, aceea de 7 ani închisoare prin privare de libertate, nefiind oportună o înăsprire a pedepsei până la maximul special prevăzut de lege, respectiv de 20 de ani închisoare.
Pentru motivele ce preced, se va respinge ca nefondat apelul părţii civile SC R.G. SRL BAIA-MARE prin administrator T.S., conform art 379 pct. 1 lit b Cod procedură penală.
Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei ce se va avansa Ministerului Justiţiei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, …, conform art. 189 Cod procedură penală.
Partea civilă SC R.G. SRL Baia Mare, prin administrator T.S. va fi obligată să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, iar inculpatul M.I.C. în solidar cu partea resp.civilmente SC C.G. SRL – prin lichidator judiciar L. SPRL, la 600 lei cu acelaşi titlu, din care 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, conform art. 192 alin 2 Cod procedură penală. (Judecător Delia Purice)
