Cerere de revizuire a unor soluţii pronunţate de curtea de apel – ca primă instanţă. Inadmisibilitate


Cererile de revizuire formulate împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., sunt inadmisibile, aşa cum s-a statuat şi prin Decizia în interesul legii nr. XVII/2007 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dispoziţiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen. statuează asupra hotărârilor judecătoreşti ce pot fi supuse revizuirii.

Sentinţa penală nr. 67 din 18 iunie 2009

Petentul P.F. formulat cerere de revizuire a sentinţei penale nr. 50/28.04.2009, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, adresând-o Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, unde a fost înregistrată la data de

14.05.2009.

Instanţa de fond a analizat cererea doar sub aspectul excepţiilor invocate, lără a putea intra în dezbaterea motivelor de fond invocate de revizuient, în conformitate cu dispoziţiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen., cu privire la hotărârile judecătoreşti ce pot fi supuse revizuirii şi cu dispoziţiile Deciziei în interesul legii nr. XVII/2007.

Curtea de apel a constatat următoarele aspecte:

Confonn dispoziţiilor art. 393 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti ce pot fi supuse revizuirii sunt hotărâri judecătoreşti definitive, însă sentinţa penală nr. 50/2009 a Curţii de Apel Iaşi nu era definitivă (revi-/uentul P.F. declarând că nu a formulat recurs împotriva acesteia).

Conform dispoziţiilor Deciziei nr. XVII/2007, obligatorie pentru instanţe, „cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen. este inadmisibilă”.

întrucât nu au fost respectate în cauză dispoziţiile procedurale ce reglementează cadrul procesual dedus judecăţii, raportat la obiectul cauzei, revizuirea unei hotărâri judecătoreşti, curtea a constatat că este inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuient împotriva sentinţei penale nr. 50/28.04.2009 a Curţii de Apel Iaşi.