Art. 394 alin. 1 lit. b Cod procedură penală
Cazul de revizuire invocat de către apelant, respectiv cel prevăzut de art.394 lit. b Cod procedură penală, vizează situaţia în care „un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere”.
Acest caz de revizuire nu se regăseşte în speţă, iar susţinerea contrară a apelantului, în sensul că partea vătămată a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, nu este întemeiată. Aceasta, deoarece subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, astfel cum se prevede în art. 260 Cod penal, este numai martorul care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie, privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat.
Revenind la speţă, se constată că în cauza ce a format obiectul dosarului în care s-a pronunţat sentinţa penală nr.10/MF din 13 iunie 2013, finalizat cu condamnarea apelantului la pedeapsa rezultantă de 5 ani, SA a avut calitatea de parte vătămată, astfel că şi în situaţia în care făcea afirmaţii necorespunzătoare adevărului, ea nu putea săvârşi infracţiunea de mărturie mincinoasă; instanţa putea înlătura eventualele declaraţii neconforme adevărului, pe baza altor probe administrate în cauză.
(Decizia penalănr. 148/A/12 decembrie 2013)
Prin sentinţa penală nr.1038 din 3 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, s-a respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnat.
Spre a hotărî astfel, în fapt, prima instanţă a reţinut:
Condamnatul se află în executarea unei pedepse rezultante de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracţiunilor prevăzute de art.7 alin.1 şi 3 din Legea nr.39/2003, respectiv art.12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea nr.678/2001, aplicată prin sentinţa penală nr.10/MF din 13 iunie 2013 de Tribunalul Argeş (rămasă definitivă), dispunându-se ca executarea să se facă prin privare de libertate, potrivit art.57 Cod penal.
Prima instanţă a reţinut că motivul invocat, în sensul readministrării probelor din care rezultă nevinovăţia sa, nu este prevăzut printre cele menţionate în art.394 alin.1 lit.a-e Cod pr.penală, şi ca atare, cererea sa este inadmisibilă.
Impotriva sentinţei a formulat apel revizuientul, susţinând, ca şi la prima instanţă, că nu a săvârşit infracţiunile pentru care a fost condamnat, rezultând că partea vătămată a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, motiv pentru care şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art.394 alin.1 lit.b Cod pr.penală.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate, se constată că apelul este nefondat, deoarece, prima instanţă a făcut o corectă aplicare la speţă a dispoziţiilor prevăzute de art.394 Cod pr.penală, privind cazurile de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Astfel, cazul de revizuire invocat de către apelant, respectiv cel prevăzut de art.394 lit. b Cod pr.penală, vizează situaţia în care „un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere”.
Acest caz de revizuire nu se regăseşte în speţă, iar susţinerea contrară a apelantului, în sensul că partea vătămată a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, nu este întemeiată. Aceasta, deoarece subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, astfel cum se prevede în art.260 Cod penal, este numai martorul care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie, privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat.
Revenind la speţă, se constată că în cauza ce a format obiectul dosarului în care s-a pronunţat sentinţa penală nr.10/MF din 13 iunie 2013, finalizat cu condamnarea apelantului la pedeapsa rezultantă de 5 ani, SA a avut calitatea de parte vătămată, astfel că şi în situaţia în care făcea afirmaţii necorespunzătoare adevărului, ea nu putea săvârşi infracţiunea de mărturie mincinoasă; instanţa putea înlătura eventualele declaraţii neconforme adevărului, pe baza altor probe administrate în cauză.
Şi în situaţia în care SA nu ar fi avut calitatea de parte vătămată ci pe aceea de martor, revizuirea sentinţei, în conformitate cu dispoziţiile art.394 alin.1 lit.b Cod pr.penală, nu s-ar fi putut face, întrucât nu există o hotărâre definitivă în care să se constate caracterul mincinos al afirmaţiilor acesteia. Instanţa de revizuire avea totuşi posibilitatea de a constata săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă numai în cazul în care ar fi existat o imposibilitate legală de tragere la răspundere penală a persoanei care a făcut afirmaţii mincinoase, respectiv prescripţia răspunderii penale sau decesul persoanei respective, ceea ce nu este cazul în speţă.
Aşadar, apelantul foloseşte căi nelegale în susţinerea cererii sale de revizuire, care, aşa cum s-a precizat, exced dispoziţiilor art.394 alin.1 lit.b Cod pr.penală, anterior citat.
In concluzie, Curtea a apreciat că în mod legal prima instanţă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnat, împrejurare faţă de care a respins ca nefondat apelul.
