data săvârşirii faptei. Respingerea cererii.
Cod procedură penală, art.394 alin.1 lit.a. Invocarea de către revizuient a
necunoaşterii de către instanţe a stării de minoritate, cu consecinţa reducerii pedepsei
numai după punerea în a hotărârii, după ce cauza a fost derulată în căile
de atac şi în două cicluri procesuale, nu poate fi
asimilată descoperirii de fapte şi împrejurări, în
sensul cazului de revizuire prevăzut de art.394
alin.1 lit.a Cod procedură penală. Nu sunt
incidente nici prevederile art.394 alin.2 Cod
procedură penală, în sensul că invocarea acestei stări
de minoritate să atragă soluţia diametral opusă a
condamnării şi anume achitarea.
(Curtea de Apel Piteşti, decizia
penală
nr.697/R din 11 decembrie 2008).
Prin sentinţa penală nr.1044 din 3 iunie 2008, pronunţată de
Judecătoria Piteşti, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de
revizuientul V.D. deţinut în Penitenciarul Colibaşi, împotriva sentinţei
penale nr.2075/2001, a Judecătoriei Piteşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin
sentinţa penală nr.2075/2001, menţionată, s-a dispus, în baza art.208,
209 alin.1 lit.a,e, g şi i cu aplic.art.75 lit.c Cod penal, condamnarea
inculpatului V.D. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, pentru
săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi complicitate la aceeaşi infracţiune
– a sustras împreună cu alţi inculpaţi, pe timp de noapte, în loc public,
prin efracţie şi escaladare, bunuri din autotrenurile ce încetinau viteza,
cauzând un prejudiciu de aproximativ 565.000.000 ROL – în condiţiile
art.86/1 Cod penal, fixându-se termen de încercare de 5 ani.
Intrucât motivele invocate de revizuient împotriva acestei
hotărâri, vizând nereţinerea stării de minoritate în care a săvârşit fapta şi
condamnarea sa greşită ca major, nu se încadrează în cele prevăzute de
art.394 Cod pr.penală, instanţa de fond a respins ca atare această cerere.
Impotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuientul,
reiterând, în esenţă, aceleaşi motive invocate ca şi la prima instanţă, şi
anume faptul că era minor şi nu major la data comiterii faptei,
împrejurare pe care instanţele nu au cunoscut-o, solicitând trimiterea
cauzei spre rejudecare pentru revizuirea pe fond a acesteia.
Tribunalul Argeş, prin decizia penală nr.176 din 18
septembrie 2008, pronunţată în dosarul nr.3548/280/2008, a respins ca
nefondat apelul declarat de revizuient.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat că
solicitarea apelantului-revizuient de reţinerea stării de minoritate la data
săvârşirii faptei, nu poate fi analizată în cadrul unei cereri de revizuire,
întrucât acesta avea posibilitatea de a invoca starea de minoritate în faţa
instanţei de fond cât şi a instanţelor de apel şi recurs, investite cu
soluţionarea cauzei, în care a fost inculpat.
Ca urmare, apreciind că aspectele invocate nu se circumscriu
cazurilor de revizuire prevăzute de art.394 Cod pr.penală, tribunalul a
respins ca nefondat apelul declarat de revizuient.
Impotriva deciziei a declarat recurs condamnatul-revizuient,
criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă,
că se impune casarea ambelor hotărâri ca fiind nelegale şi netemeinice, iar
pe fond, admiterea cererii sale de revizuire, potrivit disp.art.394 lit.a Cod
pr.penală, întrucât la data comiterii faptei era minor, situaţie ce ar atrage
reducerea pedepsei şi pe care instanţele nu au cunoscut-o.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate,
potrivit art.385/9 alin.1 Cod pr.penală, curtea a constatat că recursul
urmează a fi respins, pentru considerentele ce vor fi mai jos exprimate:
Astfel, obiectul cauzei de faţă este revizuirea sentinţei penale
nr.2075 din 16 octombrie 2001, pronunţată de Judecătoria Piteşti, prin
care revizuientul din prezenta cauză – inculpat la acea dată – a fost
condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, în condiţiile
art.86/1 Cod penal, aşa cum s-a menţionat mai sus.
Această hotărâre, rămasă definitivă prin nerecurare, a fost
pronunţată în urma a două cicluri procesuale, urmare a casării cu
trimitere.
Ulterior, însă, revizuientul, în cursul termenului de încercare
de 3 ani, a săvârşit infracţiunile de conducere fără permis, refuz de
recoltare de probe biologice şi părăsirea locului accidentului, incriminate
de O.U.G. nr.195/2002, fiind trimis în judecată pentru aceste fapte,
cauza derulându-se şi în căile de atac, apel şi recurs, revizuientul
rămânând condamnat prin decizia penală nr.418 din 5 iulie 2007,
definitivă a Curţii de Apel Piteşti, la pedeapsa totală de 5 ani închisoare,
rezultată în urma cumului aritmetic dintre pedeapsa de 2 ani închisoare,
aplicată pentru infracţiunile incriminate de O.U.G. nr.195/2002, şi
pedeapsa de 3 ani închisoare, a cărei revizuire se cere în prezenta cauză,
care i-a fost revocată, potrivit art.86/4 Cod penal.
Numai după punerea în executare a acestei ultime hotărâri de
5 ani închisoare, dispusă a se executa în condiţiile art.57 Cod penal,
revizuientul a invocat, pentru prima dată starea de minoritate, în sensul
că în mod greşit a fost condamnat prin sentinţa ce face obiectul revizuirii,
la pedeapsa de 3 ani închisoare, ce a fost revocată,întrucât era minor,
această pedeapsă fiindu-i aplicată, în mod greşit de către instanţe, ca şi
major.
Or, curtea a constatat că în mod corect atât instanţa de fond
cât şi instanţa de apel, pe considerentele mai sus exprimate, au apreciat că
se impune respingerea cererii de revizuire.
Aceasta, deoarece legea procesuală penală este de strictă
interpretare şi se constată, aşa cum de altfel au reţinut şi celelalte instanţe,
că motivul invocat de revizuient şi anume, nereţinerea stării de
minoritate, în cauza în care s-a dispus o pedeapsă în condiţiile art.86/1
Cod penal, nu poate fi primit ca întemeiat, pentru următoarele
considerente:
In primul rând, aşa cum s-a arătat mai sus, o atare
împrejurare, vizând starea sa de minoritate, oricând putea să fie invocată
în multiplele stadii procesuale şi cicluri procesuale derulate în această
cauză ce face obiectul revizuirii şi în cealaltă cauză în strânsă legătură cu
aceasta, prezentate rezumativ mai înainte, o atare situaţie neputând fi
circumscrisă, în consecinţă, în mod expres în cazul de revizuire prevăzut
la art.394 alin.1 lit.a Cod pr.penală, incident admisibilităţii acestei cereri.
Acesta poate şi pentru simplul motiv dar şi esenţial, ca
argument al unei interpretări juridice, ce apelează la sensul uzual,
gramatical, al cuvintelor că „a descoperi fapte sau împrejurări” noi, în nici
un caz nu poate fi asimilat unei situaţii „vechi” pe care inculpatul o
cunoştea dar pe care nu a invocat-o, deşi oricând avea posibilitatea să o
facă, în ciclurile procesuale enunţate în care a avut loc judecata cauzei.
Mai mult, chiar dacă, în subsidiar, s-ar avea în vedere că
subzistă cazul de admisibilitate a revizuirii prevăzut de art.394 alin.1 lit.a
Cod pr.penală, nu este suficient numai existenţa unui asemenea caz
pentru admiterea cererii de revizuire, întrucât prevederile art.394 alin.2
Cod pr.penală, arată că acest caz de la lit.a, constituie motiv de revizuire
numai dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi
netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de
condamnare.
Or, în cauză, invocarea stării de minoritate nu poate duce
decât la o soluţie de reducere a pedepsei şi, nicidecum, de achitare, aşa
cum pretinde textul art.394 alin.2 Cod pr.penală, având în vedere
pericolul social al faptelor deosebit de grave reţinute în sarcina sa,
cooperarea infracţională, prejudiciul produs, şi nici o soluţie de încetare.
Prin urmare, a apreciat curtea, revizuirea trebuie să fie totală
şi nu parţială, în sensul de a conduce la o soluţie radicală opusă celei
pronunţate anterior, şi anume achitarea celui condamnat sau
condamnarea celui achitat ori în privinţa căruia s-a încetat procesul penal.
Ca urmare, invocarea stării de minoritate, în sensul că în mod
greşit a fost condamnat ca major deşi era minor, nu poate fi inclusă în
nici unul dintre aspectele de nelegalitate sau de netemeinicie sus-invocate,
deoarece nu este în măsură să ducă la înlocuirea unei soluţii de
condamnare cu una de achitare sau de încetare a procesului penal.
Aşa fiind, numai prin respectarea condiţiilor cumulative
prevăzute de art.394 alin.1 lit.a Cod pr.penală, şi art.394 alin.2 Cod
pr.penală, se poate ajunge la admisibilitatea cererii de revizuire, ceea ce
nu este cazul de faţă.
Cum legea procesuală penală română este de strictă
interpretare, curtea a considerat că nici o altă prevedere legală, fie ea în
legea internă, fie în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu
poate fi primită, fără să afecteze principiul sus-menţionat al strictei
aplicări a legii procesuale penale naţionale.
Desigur, în cauză subzistă o eroare, o greşeală pe care nici
inculpatul ca parte în proces, nici instanţa, din oficiu, nu a invocat-o,
eroare, însă, ce nu poate fi îndreptată decât în condiţii exacte
circumscrise riguros de lege, care însă nu sunt îndeplinite în această
procedură a revizuirii în speţa de faţă, aşa cum s-a arătat.
Pe de altă parte, ar însemna, în opinia curţii, să fie înfrânt,
oricând, poate şi arbitrar, pentru a corija o eventuală eroare sau greşeală
de judecată ce poate surveni în procesul penal, puterea de lucru judecat a
unei hotărâri definitive, prin „forţarea” în afara legii şi a spiritului ei, a
promovării a unei căi extraordinare de atac.
Ar însemna, că îndreptarea erorii să se facă lezând grav
principiile autorităţii de lucru judecat şi al respectării stricte a legii
procesuale, ce guvernează materia penală, ceea ce în opinia completului
majoritar este de neconceput.
In fine, o ultimă apreciere a curţii, tot aspectul respingerii
recursului declarat în cauză.
Recursul introdus urma să nu fie primit şi pentru motivul că
nu este incident nici unul dintre cazurile prevăzute la art.385/9 pct.1-21
Cod pr.penală, în care se poate exercita această cale de atac, deoarece
cazul pretabil în speţă, cel de la pct.18, nu poate fi luat în considerare,
deoarece o atare eroare privind minoritatea nu a avut drept consecinţă
pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare.
Aşa fiind, apreciind că nu mai există nici alte cazuri care invocate din
oficiu, potrivit art.385/9 alin.3 Cod pr.penală, ar atrage reformarea
hotărârii atacate, curtea, cu majoritate, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod
pr.penală, a respins ca nefondat recursul, hotărând că în mod corect atât
instanţa de fond cât şi instanţa de apel s-au pronunţat asupra respingerii
cererii de revizuire introdusă în prezenta cauză.
