Conform art.344 C.proc.pen., dacă la deliberare instanţa constată că unele chestiuni de fapt şi de drept nu au fost lămurite, sau mai este necesar de administrat alte probe, repune cauza pe rol cu citarea părţilor.
Schimbarea încadrării juridice în faţa primei instanţe se dispune, de regulă, în cursul dezbaterilor judiciare, ori cu ocazia deliberării, instanţa ajungând la concluzia aplicării instituţiei în urma analizei probelor.
Schimbarea încadrării juridice în faţa primei instanţe se dispune, de regulă, în cursul dezbaterilor judiciare, ori cu ocazia deliberării, instanţa ajungând la concluzia aplicării instituţiei în urma analizei probelor.
Dacă, după închiderea dezbaterilor, părţile depun la dosar concluzii scrise prin care solicită schimbarea încadrării juridice, sancţiunea nulităţii nu poate interveni pentru că nu există obligativitatea instanţei de a le pune în discuţia contradictorie a părţilor deoarece concluziile scrise nu pot fi asimilate actelor noi depuse după dezbateri şi deci, nu există obligativitatea comunicării lor.
Faţă de momentul când a fost solicitată schimbarea încadrării juridice, instanţa de fond nu avea obligaţia repunerii cauzei pe rol şi a punerii în discuţie a schimbării de încadrare juridică, judecătorul fondului trebuind să se pronunţe însă în considerentele hotărârii cu privire la solicitarea apărătorului ales.
Decizia penală nr. 322/R/20.05.2008
Judecătoria Dej prin sentinţa penală nr.268 din 14 mai 2007 a condamnat pe inculpata A.E.L. la:
– 10 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de delapidare în modalitatea prev.de art.215/1 al.1 cod penal cu aplicarea art.41, 42 ,74 lit.a şi 76 lit.a cod penal;
– 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt în modalitatea prev.de art.208 al.1, 2 cod penal cu aplic. art.74 lit.a cod penal şi 76 lit.d cod penal în dauna părţii vătămate K.E.M.;
– 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt în modalitatea prev.de art.208 al.1, 2 cu aplic. art.74 lit.a şi 76 lit.d Cod penal în dauna părţii vătămate R.A.N.;
– 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt în modalitatea prev.de art.208 al.1, 2 cu aplic. art. 74 lit.a şi 76 lit.d cod penal în dauna părţii vătămate
B.G.C.;
– 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt în modalitatea prev.de art.208 al.1 cu aplic. art.41, 42, 74 lit.a şi 76 lit .d, C.pen. în dauna celor 3 părţi vătămate;
– 2 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.290 C.pen. cu aplic. art.41, 42 şi art.74 lit.a şi 76 lit.c
C.pen., totul cu aplic. art.33 lit.a C.pen., privind concursul real de infracţiuni.
În temeiul art.34 lit.b C.pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare.
În temeiul art.81, 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani 10 luni.
În temeiul art. 359 C.proc.pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra cazurilor de revocare asupra suspendării executării pedepsei prev.de art.83 cod penal.
În temeiul art. 359 C.proc.pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra cazurilor de revocare asupra suspendării executării pedepsei prev.de art.83 cod penal.
În temeiul art.11 pct. 2 lit. b rap. la art.10 lit. f cu aplic. art. 284 C.proc.pen. s-a încetat procesul penal împotriva inculpatei sub aspectul infracţiunii de violare a secretului corespondenţei prev. de art.195 al.1, 2 C.pen., cu aplic. art. 33 lit.a C.pen.
În temeiul art. 348 C.proc.pen. s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate.
În temeiul art. 348 C.proc.pen. s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate.
În temeiul art.14 lit. b şi 346 C.proc.pen. combinat cu art. 998 s-au admis acţiunile civile ale părţilor vătămate şi a fost obligată inculpata la plata următoarelor despăgubiri.
– 2.270,97 lei RON către partea civilă K.E.M;
– 2.270,97 lei RON către partea civilă K.E.M;
– 3.793,69 lei RON către partea civilă R.A.N;
-3.783,69 lei RON către partea civilă B.G.C, în toate cazurile cu dobânda legală până la acoperirea prejudiciului.
S-a constatat recuperat integral prejudiciul cauzat SC. ”F.I.” SRL Bucureşti.
În temeiul art.162 alin.1, 2 şi 5 C.proc.pen. s-a admis cererea părţilor civile şi s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatei în vederea reparării pagubelor.
În temeiul art.193 alin.1 C.proc.pen. a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare către partea vătămată R.N.A. -396,66 lei şi către B.G.C. -366,66 lei, reprezentând onorariu avocaţial.
În temeiul art.191 C.proc.pen. a fost obligată inculpata la 800 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Inculpata a fost angajat ca lucrător comercial la magazinul SC.F.I. SRL Dej aparţinând de SC.F.I. SRL Bucureşti începând cu 16.12.1998 când i-a fost întocmit contractul individual de muncă, contract ce a încetat la 14.05.2004.
Începând cu anul 2001 inculpata a fost desemnată şef de magazin, funcţie în baza căruia trebuia să îndeplinească următoarele atribuţii: să efectueze plata drepturilor salariale către angajaţii punctului de lucru în condiţiile şi modalităţile stabilite de conducerea firmei centrale: să urmărească operarea, printarea, verificarea şi îndosarierea registrului de casă unic, să răspundă de gestiunea de vânzare de uz intern, de numerar, depuneri în bancă şi de fişierul de casă. În ce priveşte responsabilităţile, inculpata în calitate de şef de magazin, răspundea de exactitatea actelor întocmite.
La data de 01.04.2003, partea vătămată K.E. a fost angajată în funcţie de îngrijitoare la punctul de lucru F.I. Dej, iar la 20.10.2003 au fost angajate în calitate de lucrători comerciali părţile vătămate B.G.C. şi R.A.N.
În perioada martie 2003- martie 2004 la acest punct de lucru mai erau angajaţi numiţii R.P.C., C.S.F. şi B.C. (care a părăsit firma în febr.2004). Prin adresa 250/21.09.2005, SC F.I. SRL Bucureşti a comunicat organelor de urmărire penală faptul că salariul brut era stabilit de conducerea societăţii, avându-se în vedere rezultatele evaluării efectuate conform criteriilor de performanţă stabilite prin procedură internă, iar plata obligaţiilor legale aferente trebuia să se facă conform dispoziţiilor legale în materie.
Pentru angajaţii care deţineau carduri, plata salariilor se efectua prin virament bancar iar pentru cei cărora nu li s-au eliberat carduri plata se efectua pe baza de dispoziţii de plată din casieria magazinului. Cardurile de credit pentru angajaţii R.N. şi B.G.C. s-au transmis punctului de lucru Dej în cursul lunii decembrie 2003 prin firma de curierat Cardus, iar pentru angajata K.M. în luna sept. 2003.
Pe fondul unei anchete interne efectuate de conducerea SC F.I. SRL Bucureşti în luna aprilie 2004, s-a aflat că inculpata A.E.I. a intrat în mod fraudulos în posesia cardurilor de debit ale celor 3 salariaţi încă din momentul trimiterii lor la magazinul F.I. Dej şi că în perioada în care salariile erau virate în conturile părţilor vătămate deschise la BCR – Sucursala Dej, inculpata le-a sustras folosind cardurile şi codurile
PIN, în paralel înmânându-le la avans şi la lichidare sume de bani cu titlu de salariu în cuantum mai mic decât cel real.
Tot pe fondul anchetei s-a stabilit că salariaţii punctului de lucru Dej, la momentul primirii salariului, semnau dispoziţii de plată în “alb” la rubrica suma de plată, înscrisuri care ulterior erau completate de către inculpată cu sumele de bani pe care salariaţii săi trebuiau să le primească în mod real şi care erau mai mari decât cele plătite efectiv.
Astfel angajaţii K.M., R.A.N., B.G.C., C.S. şi R.P.C. au dat declaraţii notariale la solicitarea SC. F.I. SRL Bucureşti cu privire la modalitatea de încasare a veniturilor salariale şi înscrisurile întocmite cu acea ocazie.
Din declaraţia autentificată prin încheierea nr. 548 din 16.04.2004 emisă de BNP S.V. dată de partea vătămată K.M. rezultă că în perioada aprilie 2003- martie 2004, a primit salariul de la inculpată şi că a semnat dispoziţii de plată în alb la solicitarea acesteia.
În ceea ce priveşte cuantumul salariilor primate, din acelaşi înscris autentic rezultă că în perioada aprilie 2003 – sept.2003 angajata K.M. a primit cu titlu de avans suma de 675.000 lei lunar, iar la lichidare de asemenea o sumă fixă de 825.000 lei. În octombrie 2003, aceeaşi parte vătămată a primit cu titlu de avans salarial suma de 1.000.000 lei iar la lichidare suma de 900.000 lei. Începând cu sept. 2003, la momentul remiterii salariului, inculpata nu i-a mai solicitat acestei angajate să mai semneze dispoziţii de plată ca dovadă a plătii salariului. În nov. 2003, aceeaşi parte vătămată a primit cu titlu de salariu suma totală de 2.000.000 lei, în decembrie 2003- 5.000.000 lei în ianuarie 2004- 3.000.000 lei, în februarie 2004- 2.325.000 lei iar în martie 2004 – 2.000.000 lei.
Conform informaţiilor oficiale furnizate de firma bucureşteană, această parte vătămată ar fi trebuit să primească în total, lunar în perioada aprilie 2003 – martie 2004, următoarele venituri în ordine cronologică: 1.655.000 lei (deci cu 155.000 lei mai mult decât venitul real primit conform declaraţiei autentice). În luna următoare trebuia să primească cu 574.100 lei mai mult, apoi în iunie trebuia să primească 6.059.650 lei, în iulie 2003- 6.974,600 lei, august 2003, -2.920.850 lei, sept.-2.935.100 lei, octombrie -3.658.340 lei, nov.2003 -8.480.300 lei, în decembrie 3.906.448 lei, ianuarie 2004 – 2.319.680 lei, iar în febr. 2004-, 4.001.576 lei.
Din declaraţia autentificată rezultă că veniturile aferente lunii aprilie 2004, au fost ridicate de către partea vătămată de la Oficiul poştal Dej astfel că nu se mai includ în prejudiciul real cauzat acesteia, prejudiciu care se ridică la suma de 2270,97 lei RON şi reprezintă diferenţa dintre salariul care trebuia să-i fie remis acesteia în perioada aprilie 2003 – martie 2004 conform informaţiilor oficiale furnizate de firma angajatoare şi veniturile reale încasate în această perioadă.
Până în luna august 2003 inclusiv inculpata a plătit salariile acestei angajate din casieria punctului de lucru Dej conform registrelor de casă existente la dosar. Deşi a ridicat din gestiune sumele reale necesare achitării veniturilor având în vedere sumele plătite efectiv angajatei în cuantum diminuat rezultă că inculpata a sustras în urma unui calcul simplu ţinând cont de situaţia comparativă transmisă oficial de F.I. SRL Bucureşti, din casierie suma de 11.337,450 lei ROL bani pe care i-a folosit în interes personal.
Pentru a crea în aparenţa achitării către angajat a salariilor prestabilite scoase din casierie în perioada aprilie 2003 – august 2003 inculpata a solicitat angajatei K.M. să semneze dispoziţii de plată în alb la rubrica “suma de plată” invocând diverse motive pentru justificarea necompletării acestora, iar ulterior proceda la înscrierea sumelor reale care trebuiau achitate pe aceste documente justificative înregistrându-le în contabilitate.
În perioada sept. 2003-martie 2004 sumele de bani care trebuiau încasate de această parte vătămată au fost virate de firma angajatoare în contul ce i-a fost deschis la BCR Sucursala Dej însă, întrucât inculpata a intrat în luna sept. 2003, în posesia cardului de debit şi a codului PIN, deschizând fără drept corespondenţa destinată angajatei a continuat să-i plătească acesteia salariul în numerar stabilind cuantumul după bunul plac după ce sustrăgea sumele din cont prin folosirea cardului şi a codului PIN.
Cardul în discuţie a fost restituit părţii vătămate abia la 17.04.2004 după declanşarea anchetei interne.
Rezultă că în perioada arătată inculpata a cauzat părţii vătămate un prejudiciu în sumă de 11.372.294 lei ROL.
La fel a procedat inculpata şi în ce-i priveşte pe angajaţii R.A.N. şi B.G.
În decembrie 2003, cardurile de debit şi informaţiile privind codurile PIN pentru cele două părţi vătămate au sosit la firma F.I. Dej într-un plic sigilat. Inculpata în loc să le înmâneze angajaţilor, a violat secretul corespondenţei, însuşindu-şi suporturile magnetice şi informaţiile confidenţiale privind PIN-urile.
În perioada oct-nov.2003 plata salariilor către cele două părţi vătămate s-a realizat de către inculpată pe bază de dispoziţii de plată semnate în alb la solicitarea acesteia din urmă. Deşi în perioada de referinţă oct-nov.2003 partea vătămată R.A.N. trebuia să primească cu titlu de salariu conform registrelor de casă suma totală de 19.676.061 lei vechi conform declaraţiei autentice date de (f.33), a încasat efectiv doar suma de 6.300.000 lei vechi.
Diferenţa de bani în cuantum de 13.376.061 lei deşi scoasă din casieria societăţii a fost reţinută de către inculpată şi utilizată în alte scopuri, falsificând dispoziţii de plată sub aspectul sumelor de bani care trebuiau achitate către angajată.
În aceeaşi situaţie se află şi partea vătămată B.G.C. care trebuia să primească pentru lunile octombrie-noiembrie 2003 suma totală de 19.676.061 lei vechi, având aceeaşi vechime ca şi R.A.N. dar a primit în mod efectiv conform declaraţiei autentificate date la notar doar suma de 6.400.000 lei vechi (f.36).
Diferenţa de bani în sumă de 13.276.061 lei, deşi a fost scoasă din casieria societăţii cu titlu de avans salarii pentru angajatul B.G.C., a fost însuşită şi folosită în alte scopuri de către inculpată, fiind falsificate dispoziţiile de plată care trebuiau să justifice plata salariilor.
Ambele părţi vătămate confirmă semnarea în alb a dispoziţiilor de plată la solicitarea inculpatei, iar susţinerile lor se coroborează cu declaraţiile martorilor C.S. şi R.P.C., ceilalţi angajaţi ai F.I. Dej în perioada de referinţă infracţională.
Inculpata A.E.L. a sustras din conturile de debit ale celor doi angajaţi salariile lunare virate de firma bucureşteană în perioada decembrie 2003 – martie 2004, achitându-le acestora sume de bani în cuantumul stabilit de ea.
Astfel, în ceea ce o priveşte pe partea vătămată R.A.N., conform statului de plată oficial, în perioada decembrie 2003 – martie 2004, trebuia să primească cu titlu de salarii suma totală de 42.060.936 lei ROL, însă conform declaraţiei autentificate a încasat de la inculpată doar suma totală de 17.500.000 lei ROL. Rezultă deci printr-un calcul simplu că inculpata şi-a însuşit în mod continuat din contul de debit al angajatei R.A.N. în perioada decembrie 2003 – martie 2004 suma totală de 24.560.936 lei ROL.
La rândul său B.G.C. trebuia să primească în perioada decembrie 2003 -martie 2004 suma totală de 42.060.936 lei vechi, însă, conform declaraţiei autentificate la notar a primit de la inculpată suma de 17.500.000 lei vechi. Rezultă
deci că inculpata şi-a însuşit prin folosirea fără drept a cardului de debit aparţinând angajatului B.G.C. suma de 24.560.936 lei vechi.
În total, prejudiciul cauzat părţii vătămate B.G.C. în perioada octombrie 2003-martie 2004 însumează 37.836.997 lei. În ceea ce o priveşte pe această parte vătămată din declaraţia dată la notar şi în faţa organelor de poliţie rezultă că în luna octombrie 2003 a primit suma de 1.900.000 lei vechi.
La începutul anchetei, pe fondul unei declaraţii date în faţa unui inspector din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti – Poliţia sect.1 Serviciul de Investigare a Fraudelor, organ sesizat de SC.F.I. SRL Bucureşti inculpata A.E.I. a declarat că a primit la începutul lunii decembrie 2003 la Punctul de lucru Dej prin firma Cardus două carduri de debit pentru angajaţii R.A.N şi B.G. în plicuri pe care le-a desigilat şi şi-a însuşit suporturile magnetice şi informaţiile privind codurile PIN.
Inculpata a recunoscut că a utilizat cardurile victimelor pentru a scoate lichidităţile din conturile celor două părţi vătămate, hotărând să nu le dea întreaga sumă destinată pentru plata salariului. Diferenţa de bani, conform propriilor declaraţii a folosit-o în alte scopuri.
În ceea ce priveşte cardul părţii vătămate K.E., inculpata a declarat că l-a primit chiar de la aceasta, care a rugat-o să-l utilizeze pentru scoaterea sumelor şi remiterea către ea a acestora, la avans şi lichidare.
Ulterior, pe fondul urmăririi penale, prin declaraţiile pe care le-a dat inculpata a încercat să convingă organele de cercetare penală că în spatele plângerilor formulate de firma bucureşteană se află o conspiraţie a angajaţilor săi care au încercat să o înlăture de la conducerea punctului de lucru. Chiar admiţând această ipoteză ca reală totuşi inculpata nu poate justifica într-un mod verosimil, credibil, motivul deţinerii cardurilor subalternilor săi, respectiv a numiţilor C.S., R.P.C. şi B.C. până în momentul în care aceştia, aflând de faptul eliberării lor, s-au revoltat şi au insistat să le fie remise.
C.S. şi R.P.C. au confirmat că dispoziţiile de plată a lichidării erau de obicei necompletate la rubrica “suma de plată” în momentul în care inculpata le cerea să le semneze, invocând diverse motive pentru a justifica semnarea lor în alb. Cei doi martori nu au înţeles să formuleze plângere penală prealabilă împotriva inculpatei, pentru violarea secretului corespondenţei.
La rândul ei, partea vătămată K.M. a negat faptul predării cardului de bună voie către inculpata pentru a-i scoate periodic salariile din soldul cardului.
Starea de fapt reţinută mai sus este dovedită cu, plângerea penală, proces-verbal de sesizare din oficiu, declaraţiile de parte vătămată, state de salarii, extrase de cont, proces-verbal de constatare, declaraţii autentificate (f.32,36,38,277,279), declaraţii inculpată, dovadă de restituire carduri, decizia 323/14.05.2004, fişa postului, contracte de muncă, declaraţii martori, proces-verbal de confruntare, situaţii comparative, dispoziţii de plată false, registre de casă, adresă privind calculaţia fondului salarial brut, listingul posesorilor de carduri de debit, declaraţii părţi civile, adresa 250/21.09.2005.
În drept, fapta inculpatei A.E.L. care în perioada aprilie 2003-noiembrie 2003 în baza unei rezoluţii infracţionale unice prealabile, în calitate de director al punctului de lucru F.I. DEJ, aparţinând SC.F.I. SRL BUCUREŞTI, gestionând sumele de bani din casieria firmei şi-a însuşit în scop personal o parte din sumele de bani ce trebuiau achitate părţilor civile K.E.M., R.N.A. şi B.G.C. cu titlu de salarii, cauzând un prejudiciu total de 37.989.572 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prev.de art.2151 alin .1 cod penal cu aplicarea art.41 alin .2, art.42 cod penal.
Faptele inculpatei A.E.L. care, în lunile septembrie 2003 şi respectiv decembrie 2003 în aceeaşi calitate, intrând în posesia plicurilor destinate părţilor civile K.E.M., R.N.A. şi B.G.C. a reţinut şi deschis corespondenţa sustrăgând cardurile de debit şi scriptele cu informaţiile confidenţiale privind codurile PIN, întrunesc elementele constitutive a trei infracţiuni de violare a secretului corespondenţei prev.şi ped. de art.195 alin. 1, 2 cod penal cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal şi a trei in fracţiuni de furt în modalitatea prev.de art.208 alin .1, 2 cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a cod penal.
Faptele inculpatei care în perioada septembrie 2003-martie 2004, în baza unei rezoluţii infracţionale unice prealabile, după intrarea în posesia cardurilor de debit a sustras periodic din soldul conturilor de debit ale celor trei părţi civile, salariile virate de către SC F.I. SRL BUCUREŞTI cauzându-le un prejudiciu total de 60.494.166 lei vechi, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de furt în modalitatea prev.de art.208 alin.1 cod penal cu aplic. art.41 al.2, art.42 cod penal.
Faptele inculpatei care în perioada aprilie 2003- decembrie 2003, în baza unei rezoluţii infracţionale unice prealabile, în calitate de director de magazin, răspunzând de exactitatea şi realitatea actelor întocmite, a completat în fals dispoziţiile de plată emise pe numele celor trei părţi civile, sub aspectul sumelor de bani care trebuiau remise cu titlu de drepturi salariale, deşi cele reale primite de părţi erau mai mici, după care a procedat la înregistrarea lor în pentru a justifica modul de utilizare a fondurilor din casierie şi pentru a crea aparenţa realităţii tranzacţiilor, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art. 290 cod penal cu aplicarea art.41 al.2, art.42 cod penal.
Întrucât inculpata a săvârşit mai multe in fracţiuni mai înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele, există concurs şi prin urmare sunt aplicabile prevederile art.33 lit.a cod penal.
La individualizarea pedepsei aplicate instanţa a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, modul concret de săvârşire, persoana inculpatei care nu are antecedente penale, cât şi faptul că prejudiciul a fost recuperat doar în parte, numai pentru SC. F.I. SRL BUCUREŞTI, restul părţilor vătămate constituindu-se părţi civile în cauză cu următoarele sume: 2.270,97 lei RON partea civilă K.E.M; 3.793,69 lei RON partea civilă R.A.N.; 3.783,69 lei RON partea civilă B.G.C., în toate cazurile cu dobânda legală până la acoperirea prejudiciului.
Vinovăţia inculpatei este dovedită prin întregul material probator existent la dosar, care este mai mult decât suficient, care atestă existenţa faptelor, inculpata fiind autoarea acestora, faptele fiind comise cu intenţie, iar apărările formulate de inculpată în faza de cercetare judecătorească sunt infirmate de întreg probatoriul existent în cauză.
Prin prisma elementelor de individualizare a pedepselor, instanţa a apreciat că pentru reeducarea inculpatei cât şi pentru prevenţia generală vor fi suficiente aplicarea următoarelor pedepse, reţinându-se şi circumstanţe atenuante personale constând în împrejurarea că inculpata se află la primul conflict cu legea penală, circumstanţe prev.de art. 74 lit.a cod penal:
– 10 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de delapidare în modalitatea prev.de art. 2151 al.1 C.pen. cu aplicarea art.41,42 ,74 lit.a şi 76 lit.a C.pen.;
– 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt în modalitatea prev.de art. 208 al.1,2 C.pen. cu aplic. art. 74 lit.a cod penal şi 76 lit.d, Cod penal în dauna părţii vătămate K.E.M.;
– 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt în modalitatea prev.de art.208 al.1, 2 cu aplic. art.74 lit.a şi 76 lit.d, C.pen., în dauna părţii vătămate R.A.N.;
– 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt în modalitatea prev. de art. 208 al. 1, 2 cu aplic. art. 74 lit. a şi 76 lit.d C.pen., în dauna părţii vătămate B.G.C.;
– 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt în modalitatea prev. de art. 208 al. 1 cu aplic. art. 41, 42, 74 lit. a şi 76 lit . d C.pen., în dauna celor 3 părţi vătămate:
– 2 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C.pen. cu aplic. art. 41, 42 şi art. 74 lit. a şi 76 lit. c C.pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. privind concursul real de infracţiuni.
În temeiul art. 34 lit. b C.pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare.
În temeiul art. 81, 82 C.pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani 10 luni, apreciindu-se că scopul pedepsei va putea fi atins chiar fără executarea acesteia.
În ce priveşte infracţiunea de violare a secretului corespondenţei prev. de art.195 al.1, 2 C.pen., infracţiune pentru care tragerea la răspundere penală se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate conform al. 3 art.195 şi ţinând cont de faptul că plângerea penală a părţilor vătămate s-a făcut cu mult peste termenul de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul, conform art. 284 C.proc.pen., instanţa în temeiul art.11 pct.2 lit. b rap.la art.10 lit. f cu aplic. art. 284 C.proc.pen. a încetat procesul penal împotriva inculpatei sub aspectul infracţiunii de violare a secretului corespondenţei.
S-a constatat recuperat integral prejudiciul cauzat SC.F.I. SRL BUCUREŞTI.
În temeiul art.14 lit.b şi 346 C.proc.pen., comb. cu art.998 C.civ. s-au admis acţiunile civile ale părţilor vătămate şi a fost obligată inculpata la plata următoarelor despăgubiri:
– 3.793,69 lei RON către partea civilă R.A.N.;
– 3.783,69 lei RON către partea civilă B.G.C., în toate cazurile cu dobânda legală până la acoperirea prejudiciului.
În temeiul art.162 al.1, 2 şi 5 C.proc.pen. s-a admis cererea părţilor civile şi s-a
dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatei în vederea
reparării pagubelor.
În temeiul art.193 al.1 C.proc.pen. a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare către partea vătămată R.A.N. -396,66 lei şi către B.G.C. – 366,66 lei, reprezentând onorariu avocaţial.
În temeiul art.191 C.proc.pen. a fost obligată inculpata la 800 lei cheltuieli judiciare statului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri părţile civile K.E.M., R.N.A. şi
B.G.C fără a arăta motivele, iar în faţa instanţei de apel nu s-au prezentat, deşi au fost legal citate.
Hotărârea a fost apelată şi de către inculpata A.E.L. care a solicitat admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Dej, fiind incident cazul de nulitate prev.de art.197 alin.2
C.proc.pen., întrucât nu a fost repusă cauza pe rol pentru a se pune în discuţie schimbarea de încadrare juridică solicitată de inculpată prin avocat în concluziile scrise depuse la dosar.
În subsidiar, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi pronunţând o nouă hotărâre să se dispună în baza art.334 C.proc.pen. schimbarea
încadrării juridice din infracţiunea de furt prev. de art. 208 alin.1 C.pen. şi infracţiunea de furt prev. de art. 208 alin.1, 2 C.pen. în infracţiunea de abuz de încredere prev. de art. 213 C.pen., cu consecinţa încetării procesului penal în baza art.11 pct.2 lit.b rap.la art.10 lit.f C.proc.pen., pentru lipsa plângerilor prealabile ale părţilor vătămate necesare pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, iar în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.proc.pen. să se dispună achitarea inculpatei pentru celelalte infracţiuni pentru care a fost condamnată în primă instanţă.
În ipoteza în care se vor respinge capetele de cerere mai sus amintite, să se dispună admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi rejudecând să se dispună achitarea inculpatei în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d C.proc.pen. pentru toate infracţiunile pentru care a fost condamnată în primă instanţă, precum şi respingerea pretenţiilor civile formulate de părţile civile.
În motivare, cu privire la schimbarea de încadrare juridică solicitată s-a arătat că inculpata nu a sustras cardurile şi nici sume de bani din conturile părţilor vătămate, ci acestea din urmă i-au predat cardurile pentru a le scoate bani din cont, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere, iar pentru a pune în mişcare acţiunea penală sunt necesare plângerile prealabile ale părţilor vătămate, lipsă în speţă.
Cu privire la infracţiunea de delapidare reţinută în sarcina inculpatei, s-a arătat că partea vătămată SC F.I. SA nu a suferit nici un prejudiciu, motiv pentru care inculpata trebuie achitată de sub învinuirea săvârşirii acestei infracţiuni, nefiind întrunite elementele constitutive, lipsind latura obiectivă; la fel şi în privinţa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, nu subzistă elementele constitutive, deoarece în actele predate de inculpată firmei F.I. în care sunt trecute drepturile salariale ale părţilor vătămate, există o similitudine deplină, iar statele de plată au fost semnate de părţile vătămate, fără ca cineva să le altereze scrisul.
Tribunalul Cluj prin decizia penală nr. 400 din 3 decembrie 2007, a admis apelurile declarate de părţile civile împotriva sentinţei penale nr.268/14.05.2007 a Judecătoriei Dej, pe care a desfiinţat-o parţial, numai cu privire la omisiunea aplicării disp.art.71, 64 lit.a, c C.pen. şi respectiv disp.art.71 alin.5 C.pen.
Pronunţând o nouă hotărâre, în limitele de mai sus, s-a făcut aplicarea art.71, 64 lit. a – c Cod pen.; aplicarea art.71 alin.5 C.pen.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor, au rămas în sarcina statului.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpata A.E.L. împotriva sentinţei penale nr.268/14.05.2007 a Judecătoriei Dej.
A fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în apel, în sumă de 120 lei.
Decizia Tribunalului Cluj şi implicit sentinţa Judecătoriei Dej au fost atacate cu recurs de către inculpata A.E.L. care a solicitat casarea lor şi trimiterea întregului dosar spre rejudecare la Judecătoria Dej în baza art.385^ pct.2 lit.c C.proc.pen. întrucât prima instanţă nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile lor fiind incident cazul de casare prev.de art.3859 pct.9 C.proc.pen.
Astfel, un prim motiv de recurs îl constituie omisiunea repunerii cauzei pe rol şi a schimbării încadrării juridice din infracţiunea de furt prev.de art.208 alin.1 şi cea de furt prev.de art.208 alin.1 şi 2 C.pen. în infracţiunea de abuz de încredere prev.de art.213 C.pen. deoarece judecătorul fondului nu a observat că în concluziile scrise depuse în timpul amânării de pronunţare de către apărătorul ales al inculpatei s-a solicitat schimbarea de încadrare juridică menţionată anterior. Se susţine că
Judecătoria Dej trebuia să repună cauza pe rol, să pună în discuţia părţilor noua încadrare juridică urmând ca inculpata să-şi exercite dreptul la apărare raportat la infracţiunea de abuz de încredere. Mai mult, judecătorul fondului nu s-a pronunţat pe această apărare a inculpatei încălcându-se astfel principiul contradictorialităţii şi al nemijlocirii ce guvernează procesul penal, încălcându-se disp.art. 334 C.proc.pen.şi 197 alin.4 C.proc.pen., fiind afectat dreptul de apărare al inculpatei.
Al doilea motiv de recurs îl reprezintă împrejurarea că instanţa de fond în motivare nu face nici o referire cu privire la declaraţia martorei O.A.Z., încălcându-se prezumţia de nevinovăţie a inculpatei prev.de art.66 C.proc.pen. precum şi principiul egalităţii probelor statuat prin art.63 alin.2 C.proc.pen.
Un alt motiv de recurs se referă la declaraţia pe care a dat-o inculpate în calitate de învinuită în faza actelor premergătoare, când nu era începută urmărirea penală, declaraţie prin care a fost constrânsă să ateste împrejurări nereale de către organele de poliţie care s-au deplasat la locul de muncă a învinuitei SC F.I. SRL, declaraţie care este lovită de nulitate absolută, deoarece în speţă nu era începută urmărirea penală.
Un alt motiv de casare este acela că rechizitoriul nu a fost confirmat de către prim-procurorul parchetului respectiv de procurorul ierarhic-superior celui care a efectuat urmărirea penală, încălcându-se disp.art.209 alin.5 C.proc.pen.
O altă împrejurare sau un alt fapt ce atrage casarea hotărârilor este acela că, inculpata nu a fost audiată în apel de către Tribunalul Cluj, audiere care este obligatorie având în vedere jurisprudenţa CEDO respectiv a hotărârii din 25 iulie 2000 din cauza Tierce şi alţii contra San Marino.
Apărătorul ales al inculpatei apreciază că omisiunea audierii acesteia de către tribunal nu poate fi acoperită prin audierea inculpatei de către Curtea de Apel deoarece apelul fiind o cale devolutivă de atac, cu acea ocazie, inculpata îşi putea propune probe care să fie administrate în mod direct şi nemijlocit de către instanţă.
Un alt motiv de casare este acela vizând greşita încadrare juridică a faptei, în speţă nesubzistând infracţiunea de delapidare prev.de art.2151 C.pen., ci aceea de abuz de încredere prev.de art.213 C.pen., fiind aplicabil cazul de casare reglementat prin art.17 C.proc.pen.
Pentru a justifica această solicitare, apărătorul ales arată că inculpata recurentă nu avea nici o atribuţie cu privire la gestiunea sumelor de bani, lipsindu-i calitatea de subiect activ al infracţiunii, iar corelativ, părţilor civile, persoane fizice, le lipsea calitatea de subiecţi pasivi a infracţiunii de delapidare.
Mai mult, arată că SC F.I. SRL Bucureşti nu s-a constituit parte civilă, nesuferind vreun prejudiciu material. În privinţa infracţiunii de fals incriminat prin art.290 C.pen. se impune, de asemenea, achitarea inculpatei în baza art.10 lit.a, aceasta neexistând.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a constatat următoarele:
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios instanţa de apel şi-a însuşit la rândul ei argumentele primei instanţe cu privire la vinovăţia inculpatei în săvârşirea infracţiunilor pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Examinând primul motiv de recurs referitor la repunerea cauzei pe rol de către judecătorul fondului şi punerea în discuţie a schimbării încadrării juridice din infracţiunea de furt în cea de abuz de încredere, s-a constatat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art.344 C.proc.pen., dacă la deliberare instanţa constată că unele chestiuni de fapt şi de drept nu au fost lămurite, sau mai este necesar de administrat
alte probe, repune cauza pe rol cu citarea părţilor. Procedând altfel, instanţa pronunţă o hotărâre nelegală cu încălcarea dreptului la apărare al părţilor ceea ce impune casarea hotărârii.
În speţa de faţă, sancţiunea nulităţii nu poate interveni deoarece s-a constatat că, după închiderea dezbaterilor, părţile au depus la dosar concluzii scrise, care cuprind o expunere asupra speţei deduse judecăţii cu examinarea probelor administrate pe parcursul procesului. Această concluzie se impune, întrucât nu există obligativitatea instanţei de a le pune în discuţia contradictorie a părţilor, deoarece concluziile scrise nu pot fi asimilate actelor noi depuse după dezbateri şi deci, nu există obligativitatea comunicării lor.
Verificând actele dosarului, rezultă fără nici un dubiu că pe parcursul cercetării judecătoreşti, apărătorul ales al inculpatei nu a solicitat schimbarea încadrării juridice din furt în abuz de încredere, aceasta fiind cerută ca o soluţie subsidiară, în cadrul concluziilor scrise depuse în timpul amânării de pronunţare a cauzei.
Prin urmare, faţă de momentul când a fost solicitată schimbarea încadrării juridice, instanţa de fond nu avea obligaţia repunerii cauzei pe rol şi a punerii în discuţie a schimbării de încadrare juridică, judecătorul fondului trebuind să se pronunţe însă în considerentele hotărârii cu privire la solicitarea apărătorului ales.
Lipsa referirii de către Judecătoria Dej la această apărare subsidiară a inculpatei, a fost complinită de către instanţa de apel, de altfel această solicitare a inculpatei constituind unul dintre motivele de reformare a hotărârii.
Având în vedere caracterul devolutiv al apelului, în mod corect a procedat Tribunalul Cluj când, trecând la o nouă judecare a fondului cauzei s-a pronunţat în mod expres şi a arătat în detaliu de ce fapta inculpatei constituie delapidare şi nu abuz de încredere, condiţii în care primul motiv de recurs nu poate fi primit.
De altfel, curtea nu va putea dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel deoarece nu există nici una dintre situaţiile expres prevăzute de art.379 pct.2 lit.b C.proc.pen., acestea fiind limitativ prevăzute de lege.
Inculpatei nu i-a fost încălcat nici dreptul la apărare deoarece această solicitare a fost invocată în faţa celor trei instanţe, instanţa de apel şi cea de recurs răspunzând şi argumentând pentru ce motive încadrarea juridică corectă a faptei comise de inculpată este cea prev.de art.215/1 C.pen.
S-a constatat că inculpata a beneficiat de judecarea în mod echitabil în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către instanţe independente şi imparţiale care au statuat asupra drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil precum şi asupra temeiniciei sau netemeiniciei acuzaţiilor în materie penală îndreptate împotriva sa. Mai mult, atât în faţa instanţei de fond cât şi în faţa instanţelor de control judiciar inculpata a fost asistată de apărător ales.
Nici al doilea motiv de recurs nu este fondat deoarece instanţa de fond la fila 6 din cuprinsul sentinţei, arată “starea de fapt este dovedită cu…declaraţiile martorilor de la filele 70….375”. Verificând declaraţia martorului de la fila 375 se constată că aceasta o priveşte pe martora O.A.Z.A. dată nemijlocit în faţa instanţei de judecată la 23 aprilie 2007, condiţii în care judecătorul fondului a avut-o în vedere la stabilirea vinovăţiei inculpatei, astfel că susţinerea apărării este nereală în sensul că instanţa nu s-a pronunţat într-un fel sau altul referitor la declaraţia acestei martore.
Dispoziţiile art. 63 alin.3 C.proc.pen .exclud o ordine de preferinţă, nefăcându-se distincţie în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor, constituindu-l
forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparţine sau de organul care le-a administrat.
Cum potrivit art. 64 C.proc.pen.nu se face distincţie între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi a judecăţii, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile inculpatei.
Pe de altă parte, declaraţia inculpatei dată în faza judecăţii poate servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu alte probe, ceea ce însă, nu este cazul în speţă.
Cu privire la critica privind greşita condamnare prin care inculpata susţine în esenţă că probele administrate în cauză, nu conduc cu certitudine la vinovăţia sa, ci mai degrabă profită acesteia potrivit principiului “in dubio pro reo”, cu alte cuvinte susţinând că rezultatul la care au ajuns instanţele nu concordă cu probele administrate în cauză, critică examinată de către curte, se constată următoarele:
În dosarul de faţă s-au administrat următoarele mijloace de probă: declaraţii ale inculpatei, declaraţii ale martorilor, declaraţii părţi civile, dispoziţii de plată false.
Concluzia la care au ajuns instanţele a fost aceea că urmare administrării acestor probe s-a reţinut o situaţie de fapt conformă cu realitatea, iar încadrările juridice ale faptelor se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, respectiv delapidare prev.de art.215/1 alin.1 C.pen.cu aplicarea art.41, 42 C.pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.290 C.pen. cu aplicarea art. 41, 42 C.pen., furt prev.de art.208 alin.1 şi 2 C.pen.cu aplicarea art.33 lit.a C.pen.şi furt prev.de art.208 alin.1 C.pen.cu aplicarea art. 41, 42 C.pen. Dând sens, dispoziţiilor art.3 din Codul de procedură penală privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţele de fond au reţinut numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întreg materialul probator administrat în cauză şi excluzând o ordine de preferinţă în ceea ce priveşte valoarea acestora în raport de faza în care au fost administrate.
Verificând probele administrate în cauză şi ştiut fiind că, o eroare gravă de fapt constă în esenţă în contradicţia evidentă şi esenţială între ceea ce spune dosarul prin actele lui şi ceea ce reţine instanţa, se poate conchide că există concordanţă între probe şi hotărârea pronunţată, că s-a dat eficienţă deplină dispoziţiilor legale ce reglementează probele şi mijloacele de probă.
De altfel, toate probele atât cele scrise cât şi cele testimoniale se coroborează perfect toate dovedind în afara oricărui dubiu vinovăţia inculpatei în săvârşirea faptelor pentru care a fost trimisă în judecată.
De altfel, declaraţiile părţilor vătămate sunt la unison cu depoziţiile martorilor acuzării C.S. şi R.P.C.
Instanţa de fond de la Dej, chiar şi depoziţia martorei O.A.R.A. a luat-o în considerare la motivarea vinovăţiei inculpatei, astfel că nu se poate vorbi de vreo încălcare a dreptului de apărare al acesteia, probele fiind administrate nemijlocit, oral şi în contradictoriu în faţa instanţei, toate conturând fără putinţă de tăgadă vinovăţia recurentei.
Un alt motiv de recurs îl constituie împrejurarea că declaraţia recurentei din 26 august 2005 dată în faţa organelor de poliţie, nu ar putea fi luată în considerare deoarece a fost scrisă în etapa actelor premergătoare, nefiind pusă în mişcare acţiunea penală împotriva acesteia.
În legătură cu această susţinere s-a reţinut că la data de 25 august 2005, în prezenţa apărătorului recurenta a dat o declaraţie în calitate de învinuită la Poliţia municipiului Dej, în care, nu recunoaşte săvârşirea infracţiunilor pentru care este cercetată. Apoi, la data de 26 august 2005 în ziua următoare, tot în prezenţa
apărătorului ales, recurenta a dat o nouă declaraţie prin care, de asemenea nu recunoaşte învinuirea adusă în privinţa infracţiunii de delapidare, arătând că nu a comis această faptă, declaraţie dată în faţa organelor de poliţie.
Instanţa de recurs a reţinut în speţă incidenţa dispoziţiilor deciziei 126 din 26 aprilie 2001 a care statuează în alin.3 al art.224 din Codul de procedură penală că “procesul verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă. Rezultă, prin urmare, că în această fază, cu excepţia procesului verbal menţionat, nu pot fi efectuate acte de procedură care să constituie mijloace de probă în sensul prevederilor art.64 din Codul de procedură penală şi care să vizeze o anumită persoană bănuită ca fiind autorul infracţiunii”.
Dar, chiar în absenţa acestor declaraţii, rămân pentru a se statua asupra vinovăţiei inculpatei recurente declaraţiile date de aceasta în faţa procurorului, declaraţiile date cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală precum şi declaraţiile date în faţa instanţelor de judecată care conduc indubitabil la stabilirea adevărului judiciar.
În legătură cu motivul de casare vizând nerespectarea prevederilor art.209 alin.5 C.proc.pen. respectiv confirmarea rechizitoriului de către prim-procurorul parchetului, se remarcă următoarele:
Inexistenţa pe rechizitoriu a menţiunii privind verificarea legalităţii şi temeinicie acestuia de către procurorul ierarhic-superior nu atrage nulitatea absolută a actului de sesizare deoarece potrivit disp.alin.2 al articolului 264 C.proc.pen.”dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic, care a efectuat verificarea, îl înaintează instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei”, iar semnarea adresei prin care cauza a fost înaintată, constituie dovada neinfirmării rechizitoriului, respectiv a verificării temeiniciei şi legalităţii, iar sancţiunea nulităţii absolute nu primeşte aplicabilitate.
Mai mult, practica judiciară a statuat că există şi situaţii în care adresa prin care dosarul este înaintat instanţei de judecată şi conţine menţiunea “conform disp.art.264 C.proc.pen., înaintăm alăturat spre competentă soluţionare.”, este suficientă, apreciindu-se că actul de sesizare întruneşte condiţia prevăzută de art.264 alin.1 C.proc.pen. privind verificarea acestuia sub aspectul temeiniciei şi legalităţii.
În speţa de faţă, pe rechizitoriu nu este înscrisă menţiunea verificării legalităţii şi temeiniciei acestuia, însă adresa de înaintare la instanţă a dosarului face referire la dispoziţiile art.264 C.proc.pen., fiind semnată de procurorul ierarhic superior. În atare situaţie, prin semnarea adresei de înaintare de către procurorul ierarhic-superior, rezultă că acesta a efectuat şi controlul de legalitate şi temeinicie şi a actului de sesizare, astfel că restituirea cauzei la procuror ar apărea ca fiind formală.
Pentru considerentele expuse, nu poate fi primit nici acest motiv de recurs.
Referitor la motivul de casare al hotărârii, pentru neascultarea inculpatei în apel, sunt de remarcat următoarele:
Cerinţa referitoare la ascultarea inculpatului a fost stabilită prin jurisprudenţa CEDO, arătându-se că în noţiunea de proces echitabil intră şi obligaţia de apreciere directă a mărturiilor personale ale inculpatei, prin audierea ei de către instanţă.
Conform art.378 alin.1/1 C.proc.pen., cu ocazia judecării apelului, instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatei prezente, potrivit dispoziţiilor cuprinse în partea specială Titlul II. Capitolul II, atunci când aceasta nu a fost ascultată la instanţa de fond, precum şi atunci când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva acesteia o hotărâre de condamnare.
Dispoziţiile art.378 alin.1/1 C.proc.pen. fac trimitere expres la prevederile din partea specială, dispoziţii în care se regăseşte art.323 C.proc.pen. intitulat “ascultarea
inculpatului”. Când, cu ocazia judecării recursului, se constată că instanţa de apel, nu a procedat la ascultarea inculpatului cu respectarea disp.art.70, 72 şi 73 C.proc.pen., instanţa de recurs va suplini obligaţia instanţei de fond, procedând la audierea inculpatului, considerând că în cauză operează nulitatea relativă, inculpatul fiind obligat să-şi dovedească vătămarea produsă prin neaudierea în faţa instanţei de apel. Curtea apreciază că o casare cu trimitere spre rejudecare, nu-şi găseşte aplicabilitatea prin prisma motivelor prevăzute de art.385/9 C.proc.pen.în condiţiile în care potrivit art.385/6 alin.2 C.proc.pen. “instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art.385/9 C.proc.pen.”
Verificând piesele dosarului, se constată că inculpata a fost audiată nemijlocit de către Judecătoria Dej şi împotriva ei s-a pronunţat o soluţie de condamnare.
Cu ocazia soluţionării apelului promovat de inculpată, corespunde realităţii că Tribunalul Cluj nu a audiat-o.
Cu prilejul promovării recursului, aceasta a fost audiată nemijlocit de către Curtea de Apel Cluj la 13 mai 2008, ocazie cu care s-a constatat că şi-a menţinut poziţia de negare a infracţiunilor şi nu a propus probe noi pentru administrare faţă de cele invocate în faţa instanţelor de fond.
Prin prisma celor relevate mai sus, apreciem că în speţă a fost respectat dreptul inculpatei la un proces echitabil, drept garantat de art.6 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale. Atât Judecătoria Dej cât şi Curtea de Apel au procedat la audierea inculpatei deşi împotriva acesteia a fost pronunţată o soluţie de condamnare, nemodificată în recurs.
Atât Judecătoria cât şi Curtea, au ascultat-o în mod nemijlocit pe inculpată şi au examinat cauza în fapt şi în drept cum de altfel a procedat şi Tribunalul Cluj fără însă, ca acesta să o asculte în mod direct. Actele dosarului dovedesc că instanţele atât de fond cât şi cele de control judiciar nu au procedat la o apreciere globală asupra vinovăţiei sau a inocenţei inculpatei, fără să evalueze în mod direct, elementele de probă prezentate personal de inculpată. Atâta vreme cât prin considerentele hotărârilor inculpatei i s-a răspuns punctual la toate apărările formulate, fiind administrate nemijlocit toate probele solicitate de aceasta, rezultă că procedura derulată în faţa magistraţilor îndeplineşte exigenţele unui proces echitabil.
Mai mult, este de subliniat că Tribunalul Cluj în calitate de instanţă de apel, având competenţa de a se pronunţa atât asupra chestiunilor de fapt cât şi asupra celor de drept şi urmând aceleaşi reguli ca şi cele din faţa primei instanţe, a analizat şi a completat solicitarea inculpatei de a se schimba încadrarea juridică din furt în abuz de încredere asupra căreia Judecătoria Dej a omis să se pronunţe, apărare care de altfel a fost reiterată şi în faţa instanţei de recurs.
În fine, ţinând cont că neaudierea inculpatei în apel reprezintă o nulitate relativă, iar inculpata nedovedind vreo vătămare produsă prin neascultarea sa de către Tribunalul Cluj, se apreciază că nici această susţinere nu poate fi primită, neimpunându-se casarea hotărârii.
În legătură cu ultimul motiv de recurs în sensul că fapta inculpatei care în perioada aprilie 2003-noiembrie 2003 gestionând sumele de bani aparţinând SC F.I. SRL Bucureşti în calitate de director al punctului de lucru F.I. Dej, a însuşit din gestiunea firmei o parte din sumele de bani ce trebuiau achitate celor trei părţi civile cu titlu de salarii, constituie delapidare şi nu abuz de încredere sunt de relevat următoarele:
Piesele dosarului atestă că inculpata a fost angajată în calitate de lucrător comercial la magazinul SC F.I. SRL Dej aparţinând de SC F.I. SRL Bucureşti începând cu 16 decembrie 1998 când i-a fost întocmit contractul individual de muncă nr.7160/1998, contract ce a încetat la 14 mai 2004. Din anul 2001 inculpata a fost
desemnată şef de magazin având următoarele atribuţii: să efectueze plata drepturilor salariale către angajaţii punctului de lucru în condiţiile şi modalităţile stabilite de conducere a firmei; să răspundă de gestiunea de vânzare, de obiectele de inventar, de numerar, de depunerile în bancă şi de fişierul de casă; de exactitatea şi realitatea actelor întocmite.
Conform art.213 C.pen. pentru existenţa infracţiunii de abuz de încredere, se cere ca făptuitorul să deţină bunul mobil ce constituie obiectul material pe baza unui titlu, adică a unui raport juridic patrimonial (depozit, mandat, împrumut) şi ca el să-şi însuşească acel bun, să dispună de acesta pe nedrept, ori să refuze a-l restitui. În speţă, inculpata gestionând sumele de bani din casieria firmei în calitate de director al punctului de lucru F.I. Dej şi-a însuşit din gestiune în scop personal o parte din sumele de bani ce trebuiau achitate părţilor civile cu titlu de salarii cauzând un prejudiciu total de 37.989.572 lei.
Prin urmare, fapta inculpatei recurente de a însuşi din gestiunea firmei bani care trebuiau predaţi cu titlu de salarii părţilor civile, constituie infracţiunea de delapidare şi nicidecum de abuz de încredere, deoarece banii părţilor civile nu s-au aflat niciodată în posesia inculpatei şi nu a existat între ea şi părţile civile un raport juridic în temeiul căruia inculpata să fi dobândit detenţia sumelor de bani aparţinând victimelor, cu obligaţia de a păstra şi restitui la termenul şi în condiţiile stabilite banii predaţi de către aceştia.
Spre deosebire de infracţiunea de abuz de încredere, delapidarea este o infracţiune cu subiect calificat: funcţionar ori alt salariat care are în gestiune sau administrare bani, valori, ori alte bunuri, pe care le însuşeşte, le foloseşte sau le trafică în interesul său ori pentru altul. Ca urmare, ori de câte ori fapta constă în însuşirea, folosirea sau traficarea într-un astfel de interes, a banilor, valorilor, sau altor bunuri, de către funcţionarul sau alt salariat căruia i-au fost încredinţate pentru gestionare sau administrare, ea va trebui încadrată în infracţiunea de delapidare, iar nu în aceea de abuz de încredere.
Atât din declaraţiile inculpatei cât şi ale părţilor civile cât şi ale martorilor, rezultă că inculpata avea calitatea şi exercita atribuţii de gestionar de fapt, şi efectua plata drepturilor salariale către angajaţii punctului de lucru, condiţii în care a însuşit din salariile părţilor vătămate sume importante. Aşa fiind, activitatea desfăşurată de gestionarul de fapt al unei se regăseşte în definirea noţiunii de “funcţionar” dată prin articolul 147 alin.2 C.pen. şi nu în cea de deţinere cu orice titlu a unor bunuri mobile ale altuia. Prin urmare, însuşirea de către gestionarul de fapt al unei societăţi comerciale, în interesul său sau pentru altul, de bani, valori, sau alte bunuri pe care le gestionează sau administrează, constituie infracţiunea de delapidare prev. de art.2151 C.pen. şi nu cea de abuz de încredere prev. de art.213 C.pen. pentru existenţa infracţiunii de delapidare, nu prezintă relevanţă faptul, dacă inculpata era sau nu încadrată cu contract de muncă, esenţială fiind împrejurarea ca aceasta să exercite o însărcinare în serviciul societăţii, care poate fi sau nu retribuită.
Nu în ultimul rând trebuie remarcat că sumele de bani cuvenite cu titlu de salariu nu aparţineau SC F.I. SRL ci aparţineau angajaţilor punctului de lucru Dej, astfel că unitatea nu a suferit un prejudiciu material în urma activităţii inculpatei, acesta situându-se în patrimoniul persoanelor fizice din a căror salarii inculpata şi-a însuşit importante sume de bani.
Infracţiunea de fals incriminată prin art.290 C.pen. este dovedită prin aceea că inculpata răspunzând de exactitatea şi realitatea actelor întocmite, a completat în fals dispoziţiile de plată emise pe numele celor trei părţi civile, sub aspectul sumelor de bani care trebuiau remise cu titlu de drepturi salariale, deşi cele real primite de erau mai mici, după care a procedat la înregistrarea lor în contabilitate pentru
a justifica modul de utilizare a fondurilor din casierie şi pentru a crea aparenţa realităţii tranzacţiilor.
Cum hotărârile recurate sunt legale şi temeinice sub aspectele criticate şi nu se constată nici alte motive de casare, cu ocazia examinării din oficiu, potrivit art.385/9 alin.3 C.proc.pen., în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.proc.pen. recursul declarat de inculpată se va respinge ca nefondat.
