Cerere de seiszare a Curţii Constituţionale. Legătura cu soluţionarea cauzei. Inadmisibilitate Constituţionalitate


Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 54/R/27.01.2010

Tribunalul Bistriţa-Năsăud prin încheierea din 6 ianuarie 2010 în baza art. 29 alin 6 din Legea 47/1992 a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 10 din legea 241/2005.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

Controlul de constituţionalitate pe calea excepţiei reprezintă un control concret referitor la una sau mai multe dispoziţii legale expres indicate, art. 29 alin 1 din Legea 47/1992, republicată, condiţionând admisibilitatea unei astfel de excepţii de legătura pe care textul a cărui neconstituţionalitate se invocă o are cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului.

Astfel spus, pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să fie admisibilă este necesar să existe o legătură instrumentală între problema de constituţionalitate şi fondul cauzei, respectiv ca textul legal să fie aplicabil în cazul în speţă în chiar momentul ridicării excepţiei.

Totodată, în situaţia în care aplicabilitatea unui text de lege este condiţionată de o anumită atitudine a părţilor este necesar să existe cel puţin o dovadă minimă că o astfel de atitudine va fi adoptată de parte, aplicabilitatea dispoziţiei legale a cărei constituţionalitate se contestă neputând fi doar eventuală sau ipotetică.

În cauză inculpaţii, prin apărătorul lor ales, au invocat neconstituţionalitatea disp. art. 10 din legea 241/2005 care exonerează sau diminuează răspunderea penală a persoanelor vinovate de comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală dacă aceştia acoperă integral paguba cauzată, inculpaţii fiind trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 9 alin 1 lit b din Legea 241/2005, în diferite forme de participaţie.

În declaraţiile date în faza de cercetare judecătorească toţi inculpaţii au arătat însă, expres, că nu sunt vinovaţi de comiterea vreunei infracţiuni şi nu sunt de acord cu repararea prejudiciului, contestând nu doar întinderea, ci chiar existenţa acestuia.

De altfel, la acest termen de judecată s-a solicitat încuviinţarea unei expertize contabile, prin neefectuarea căreia, în faza de urmărire penală, s-a arătat că a fost esenţial încălcat dreptul la apărare al inculpaţilor şi care ar fi scos în evidenţă faptul că nu există nici un prejudiciu sau chiar că statul are de restituit anumite sume de bani.

În aceste condiţii, este evident că art. 10 din Legea 241/2005 nu are legătură cu soluţionarea cauzei şi mai mult, nimic nu împiedică inculpaţii ca, în situaţia stabilirii cu exactitate a existenţei şi a cuantumului prejudiciului, să ridice din nou excepţia de neconstituţionalitate făcând dovada cel puţin a intenţiei de a proceda la recuperarea acestuia.

Împotriva încheierii instanţei de fond, au declarat recursuri inculpaţii S.V.D., L.E.V., S.R.I., I.N.F., B.F.E. şi S.V.F. prin care au solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârii instanţei de fond, şi rejudecând, să se dispună sesizarea şi suspendarea cauzei.

Curtea, examinând recursurile declarate, a constat că sunt nefondate.

Potrivit art. 29 al.1 din Legea 47/1992 republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de indeplinirea cumulativă a patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ:

a.starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat in faţa unui judecător, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului.

b.Activitatea legii, în sensul că, excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, în vigoare.

c.Prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

d.Interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.

Curtea a reţinut că instanţa de judecată in faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci exclusiv a pertinenţei excepţiei, în sensul legăturii ei cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia, şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.

Referitor la condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei, este de observat că raportul cu aceasta trebuie să privească incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionaliate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, adică a obiectului procesual penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte , existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte , rolul concret pe care îl va avea decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.

Pentru a nu fi caracterizată ca un abuz de drept, menit să tergiverseze soluţionarea cauzei, ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să fie adecvată argumentului că textul invocat ca neconstituţional este in mod logic , in raport şi în contradicţie cu un articol din Constituţie. Ori, în cauză, simpla invocare de plano, ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 10 din Legea 241/2005, nu este adecvată în raportarea la prevederile art. 21 al.3 din Constituţie, ( “ Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei intr-un termen rezonabil “) deoarece cererea nu argumentează în ce constă legătura textelor în discuţie cu prevederile constituţionale şi care este neconcordanţa între ele şi textul legii fundamentale.

Prin art. 29 din Legea 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituţionalitate în sensul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate in faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial.

Fiind un impediment apărut in cursul unui proces, asemănător chestiunilor prejudiciale, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate reclamă justificarea unui interes procesual sau de de ordin substanţial.

Drept urmare prin al.1 al art. 29 din Legea 47/1992 ,republicată, a fost reglementată o condiţie şi, pe cale de consecinţă, un control de pertinenţă al instanţei de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, vizând constatarea că aceasta “ are legătură cu soluţionarea cauzei”.

În cazul în care judecarea cauzei , cu referire la soluţia ce se va da, nu depinde de dispoziţia legală a cărei constituţionalitate se solicită, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale se respinge, ca inadmisibilă, conform art. 29 alin.6 din Legea nr.47/1992 republicată.

Petenţii, în calitate de recurenţi inculpaţi, au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea 241/2005.

Aceştia au criticat încheierea prin care instanţa de fond a respins ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale , susţinând că s-a făcut o greşită aplicare a legii cu referire la art. 29 din Legea 47/1992 faţă de împrejurarea că, excepţia ridicată are legătură cu cauza.

Pe de altă parte , în raport cu dispoziţiile art 10 din Legea 241/2005 instanţa de recurs exercită un control judiciar restrictiv al hotărârilor atacate, cu caracter limitat la cazurile de casare invocate şi care se iau în considerare din oficiu , aşa încât dispoziţia menţionată nu are legătură cu cauza.

Nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29. al.1 din Legea 47/92, republicată, soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă, este legală, aşa încât încheierea atacată nu este supusă cazului de casare prev.de art. 385/9 pct.17/1 C.proc.pen., vizat de recurenţi.

În consecinţă, în baza art. 385/15 pct.1 lit. b C.proc.pen., pentru considerentele expuse, Curtea a respins recursurile declarate ca nefondate.