– Cod procedură penală: art. 1602 alin. 1 şi 2
Condiţiile de admisibilitate, în principiu, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu se justifică pertinent atunci când există date că inculpatul va încerca să influenţeze părţile vătămate şi să zădărnicească aflarea adevărului.
Ameninţările adresate de acesta părţii vătămate, consemnate în procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi în declaraţiile martorului justifică respingerea unei atare cereri în raport de prevederile art. 1602 alin. 2 C. p. p.
(Decizia nr. 1643 din 9.11.2009, Secţia a Il-a penală şi pentru cauze
cu minori şi de familie)
Prin încheierea din data de 03.11.2009, pronunţată în dosarul nr. 42724/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Ş.F.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul Ş.F. este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzute de art. 12 alin. 1, 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 13 alin. 1-3 din Legea nr. 678/2001 (ambele cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 şi cu aplicarea art. 13 C. p.) şi de art. 323 alin. 1 şi 2 C. p., reţinându-se în sarcina sa că în luna ianuarie a recrutat, prin înşelăciune, respectiv promisiunea unui loc de muncă în Italia, pe partea vătămată minoră D.A. în vârstă de 17 ani şi partea vătămată majoră D.R., pe care le-a transferat inculpatei M.L., aceasta cazându-le în apartamentul său din B. Ulterior, inculpaţii M.L. şi R.Ş. le-au transportat în T., unde le-au transferat unor cetăţeni români care le-au trecut, în mod fraudulos, frontiera de stat a României în S., unde le-au transferat unor cetăţeni sârbi şi macedoneni, care le-au exploatat prin obligare la practicarea prostituţiei în folosul lor. Partea vătămată minoră D.A. a fost transferată în Macedonia, unde a fost lipsită de libertate şi obligată să practice prostituţia, prin ameninţări şi violenţe în cluburi de noapte, iar partea vătămată majoră D.R. a fost exploatată într-un club din S.
Din perspectiva condiţiilor instituite de lege prin disp. art. 1602 alin. 1 şi 2 C. p. p. pentru acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar, s-a constatat că, deşi în speţă sunt îndeplinite formal cerinţele prev. de art. 160 alin. 1 C. p. p., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile intenţionate pentru care este cercetat inculpatul este închisoarea ce nu depăşeşte 18 ani, totuşi, tribunalul a apreciat că nu este întrunită şi cerinţa reglementată prin alin. 2 al art. 1602 C. p. p., în contextul în care natura şi gravitatea deosebită a faptelor pentru care este cercetat, modalitatea concretă de săvârşire a acestora, prin înşelăciune (promisiunea unui loc de muncă în Italia), inculpatul a recrutat pe părţile vătămate D.A. (minoră) şi D.R. pentru obligarea la practicarea prostituţiei, scopul urmărit, obţinerea de foloase materiale, constituie date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea părţilor vătămate sau a martorilor.
Pe de altă parte, tribunalul a constatat că acordarea liberării provizorii sub control judiciar constituie un beneficiu ce poate fi recunoscut unui inculpat numai dacă arestarea preventivă nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal pot fi realizate în bune condiţiuni prin lăsarea acestuia în libertate provizorie.
Din această perspectivă, natura şi gravitatea deosebită a activităţii infracţionale a inculpatului, precum şi puternica rezonanţa socială negativă a acestor fapte determinată de importanţa relaţiilor şi valorilor sociale periclitate, îndreptăţesc convingerea că buna desfăşurare a procesului penal şi realizarea eficientă a scopurilor acestuia pot fi garantate numai prin menţinerea inculpatului sub incidenţa măsurii arestării preventive, iar nu prin punerea acestuia în libertate provizorie sub control judiciar.
Circumstanţele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale şi are o familie organizată al cărei unic întreţinător este, în contextul considerentelor anterior expuse referitor la existenţa datelor din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe acesta să săvârşească alte infracţiuni şi că ar fi posibil să zădărnicească aflarea adevărului, nu sunt de natură a justifica aprecierea că acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar ar fi oportună.
împotriva acestei încheieri a formulat recurs, în termen legal, inculpatul Ş.F., care a criticat soluţia instanţei pentru motive de netemeinicie.
în dezvoltarea orală a motivelor de recurs, inculpatul a arătat, în esenţă, că nu există indicii temeinice că ar fi săvârşit faptele pentru care este cercetat (părţile vătămate frecventând locuinţa sa în perioada 2001-2009) şi nici date că ar fi adresat acestora ameninţări pentru a-şi schimba declaraţiile.
Invocând şi perioada mare de timp scursă între data comiterii faptelor – anul 2001 – şi data audierii sale în cauză – anul 2009 – inculpatul a arătat că lăsarea sa în libertate nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică şi se justifică liberarea provizorie sub control judiciar.
Examinând actele dosarului şi încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 alin. 3 C. p. p., Curtea apreciază că recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima instanţă a analizat corect toate împrejurările cauzei şi a apreciat în mod just că liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului Ş.F. este inoportună, deoarece ea nu este de natură să asigure realizarea scopului legal al măsurilor preventive.
Reevaluând actele cauzei, Curtea constată că sunt îndeplinite doar condiţiile de admisibilitate în principiu a cererii de liberare prevăzute de art. 1602 alin. 1 C. p. referitoare la cuantumul pedepsei închisorii, însă nu sunt întrunite cerinţele alin. 2 al aceluiaşi articol, deoarece existenţa unor date din care rezultă că inculpatul Ş.F. va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea părţilor vătămate atrage în mod necesar respingerea cererii acestuia.
Astfel, din declaraţiile părţii vătămate D.A. rezultă că, în luna martie 2009, pe fondul declaraţiilor incriminatoare date cu privire la contribuţia inculpatului Ş.F. la recrutarea sa, a primit ameninţări atât nemijlocit din partea recurentului-inculpat, cât şi telefonic, din partea altor persoane aflate în relaţie de rudenie cu acesta din urmă respectiv cumnatul său P.D. în acest sens, din declaraţia părţii vătămate aflată la d.u.p. rezultă că, la afirmaţiile sale că se va adresa organelor de poliţie, inculpatul a afirmat „atât îţi trebuie fă, jegoaso”, proferând ulterior şi ameninţări cu incendierea locuinţei.
Martorul B.N., concubinul părţii vătămate D.A., a confirmat primirea telefoanelor de ameninţare, iar din procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de partea vătămată în perioada 20.03.2009 – 26.03.2009 rezultă, de asemenea, suficiente date de natură a confirma în mod plauzibil susţinerile sale.
Pe de altă parte, Curtea constată că şi din declaraţia dată la 09.06.2009 de către partea vătămată D.R. (d.u.p.) rezultă că, în anul 2006, fiind chemată pentru a da declaraţii la organele de poliţie, a fost ameninţată de către inculpat că, dacă nu îşi va retrage declaraţiile, va avea probleme.
Toate aceste elemente probatorii se constituie în date suficiente, ce justifică pertinent temerea că, lăsat în libertate, inculpatul va încerca să influenţeze cele două părţi vătămate şi să zădărnicească astfel aflarea adevărului, împrejurare ce justifică astfel respingerea cererii sale de liberare provizorie în raport de prevederile art. 1602 alin. 2 C. p. p.
Chiar dacă prima instanţă nu a examinat în detaliu aceste elemente de fapt, Curtea constată că antamarea lor în recursul inculpatului nu determină o agravare a situaţiei sale în propria cale de atac, ci constituie doar o fundamentare mai justă a soluţiei corecte date cererii de liberare provizorie de către prima instanţă.
Pe cale de consecinţă, apreciază că evaluarea altor date reale sau circumstanţe personale ale inculpatului nu se mai impune, iar neîndeplinirea cerinţelor art. 1602 alin._2 C. p. p. atrage în mod necesar respingerea cererii sale.
în ceea ce priveşte susţinerea recurentului referitoare la inexistenţa unor indicii temeinice de săvârşire a faptelor, Curtea o apreciază vădit nerelevantă în actualul cadru procesual, deoarece liberarea provizorie constituie o alternativă la măsura arestării preventive şi presupune existenţa unor indicii de săvârşire a faptei, însă inoportunitatea menţinerii stării de arest în realizarea scopului prevăzut de art. 136 alin. 1 C. p. p. Drept urmare, critica referitoare la lipsa indiciilor temeinice nu poate fi valorificată pe această cale, ci doar, eventual, în cadrul unei cereri de revocare a măsurii arestării preventive, ceea ce nu este cazul în speţă.
în ceea ce priveşte perioada mare de timp scursă între data comiterii faptelor, respectiv ianuarie 2002 (şi nu 2001, cum eronat a susţinut inculpatul) şi data arestării preventive, pe de o parte, ori atitudinea procesuală a recurentului, pe de altă parte, Curtea reţine că ambele elemente sunt lipsite de concludenţă în aprecierea oportunităţii liberării provizorii, cât timp existenţa datelor că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului atrage în mod necesar imposibilitatea acordării liberării, conform art. 1602 alin. 2 C. p. p.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. p. p., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Ş.F. împotriva încheierii din data de 03.11.2009, pronunţată în dosarul nr. 42724/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală. Recurentul a fost obligat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
