Dosar nr. 7531/105/2008
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA PENALA
S E N T I N T A Nr. 607
Şedinţa publică de la 18 Decembrie 2008
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.7531/105/2008, petiţionarul condamnat R.G. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună reabilitarea sa judecătorească cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr.75/14.03.2000 a Tribunalului Prahova.
În motivarea cererii s-a arătat că în prezent s-a împlinit termenul de reabilitare şi sunt îndeplinite toate celelalte condiţii prevăzute de lege pentru a se dispune reabilitarea sa judecătorească.
În dovedirea cererii, s-au depus copii de pe sentinţa penală nr.75/2000a Tribunalului Prahova, de pe cartea de identitate şi chitanţa nr.04245619/2008 privind plata cheltuielilor judiciare.
Instanţa, din oficiu, a dispus ataşarea dosarului de fond nr.2493/2000 al Tribunalului Prahova.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr.75/14.03.2000 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr.125/12.01.2001 a I.C.C.J. s-a dispus condamnarea inculpatului R G, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prev.de art.279 alin.3 lit.a cod penal.
În baza art.86/1 c.p. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului.
Potrivit art.494 c.pr.p., instanţa competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti este fie judecătoria sau tribunalul care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare, în a cărei rază teritorială domiciliază condamnatul.
Este de observat în această privinţă că o cerere de reabilitare judecătorească este subsecventă condamnării, aşa încât determinarea competenţei trebuie să urmeze regimul judecăţii cauzei în care s-a formulat cererea ulterioară, cum este în cazul reabilitării.
Reiese deci, că într-o asemenea situaţie ne aflăm în faţa a două cauze diferite, cea dintâi, în care s-a pronunţat condamnarea, având ca obiect rezolvarea unui raport de drept penal de conflict, stins prin tragerea la răspundere penală a autorului, în vreme ce, în a doua cauză, activitatea jurisdicţională de soluţionare a cererii de reabilitare rezolvă un aspect adiacent obiectivului principal al procesului penal.
Mai mult, în timp ce prima activitate jurisdicţională este integrată într-o fază specifică procesului penal, cea de-a doua, privind reabilitarea, se situează în afara acestuia, după executarea hotărârii.
De altfel, însuşi titlul VI al părţii speciale a Codului de procedură penală, care reglementează instituţia reabilitării, este particularizat prin denumirea “Procedurii speciale”.
Ca urmare, faţă de acest caracter autonom al reabilitării, se impune să fie incidentă regula tempus regit actum în aplicarea normelor de procedură penală.
Aşa fiind, instanţa corespunzătoare celei care a judecat în primă instanţă nu poate fi decât aceea care, la data introducerii cererii prin care se solicită reabilitarea, este competentă să judece în primă instanţă infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat.
În consecinţă, cererea de reabilitare, în caz de modificare a normelor de competenţă, va fi soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii.
În acest sens, s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia în interesul legii nr.LXXXIII(83) din 10.12.2007 publicată în Monitorul Oficial – Partea I nr.780/21.11.2008, obligatorie potrivit disp. art.4142 cod pr.penală.
În speţă, având în vedere că petiţionarul R. G. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.279 alin.3 lit.a cod penal, iar această infracţiune, atât la momentul introducerii cererii de reabilitare, cât şi în prezent este dată în competenţa de judecare în primă instanţă a judecătoriei, se observă că Judecătoria Ploieşti este competentă material să soluţioneze această cauză şi nu Tribunalul Prahova.
În consecinţă, în baza art.39 c.pr.p., tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale şi în baza art.42 c.pr.p. rap. la art.494 c.pr.p. a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
