Consecinţe. Constatarea exercitării abuzive a dreptului la petiţie şi sancţionarea titularului cererilor astfel formulate cu amendă judiciară
– României: art. 54
-Codul de procedură civilă: art. 721, art. 723
– Codul de procedură penală: art. 108, art. 303, art. 361, art. 3851
– Legea nr. 47/1992: art. 29
– Convenţia europeană a drepturilor omului: art. 6
Potrivit dispoziţiilor art. 54 din Constituţia României, drepturile subiective trebuie exercitate cu bună credinţă. în acelaşi sens, prevederile art. 723 C. pr. civ. statuează că drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
în fine, art. 721 C. pr. civ. evocă aplicabilitatea art. 723 C. pr. civ. şi în alte materii reglementate de alte legi, dacă acestea din urmă nu cuprind dispoziţii potrivnice. Abuzul de drept presupune exercitarea dreptului subiectiv cu încălcarea principiilor constituţionale şi procesuale ale exercitării sale, în condiţiile în care titularul dreptului încearcă să dirijeze exercitarea dreptului subiectiv spre un alt scop decât cel recunoscut de lege. Exercitarea abuzivă a unor drepturi subiective, în acest caz al dreptului de petiţie privind sesizarea în mod repetat, cu scopul de a impieta asupra bunei desfăşurări a procesului penal în faza judecăţii, excede principiului exercitării cu bună-credinţă a dreptului de a sesiza instanţa de constituţioital, iar demersurile judiciare astfel promovate sunt calificate ca fiind efectuate prin abuz de drept. în aceste condiţii, instanţa de judecată, în mod legal şi temeinic, nu are a se învesti cu cererea formulată cu rea-credinţă şi, totodată, prin exercitarea abuzivă a dreptului procesual, ci de a constata abuzul de drept şi a sancţiona participantul la procesul penal cu amenda judiciară prevăzută de normele procesuale comune – art. 1081 pct. 1 lit. a) C. pr. civ., la care face trimitere art. 723 şi art. 721 C. pr. civ.
(Decizia penală nr. 1182 din 18 noiembrie 2010, Secţia penală, dr. M.B.)
Prin încheierea din 15 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 9188/30/2007, s-a constatat săvârşirea abuzului de drept de către inculpatul C.L.N. şi s-a aplicat acestuia o amendă judiciară în cuantum de 700 lei.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timiş a reţinut că numitul C.L.N. are calitatea de inculpat în dosar, şi în această calitate are, potrivit dispoziţiilor Codului procedură penală, o largă paletă de drepturi de natură a-i asigura dreptul la apărare, respectiv dreptul de a avea avocat ales, dreptul de a da declaraţie, de a da lămuriri, dreptul de invoca cereri şi excepţii în cursul procesului penal, dreptul de a propune probe, dreptul de a pune întrebări martorilor şi coinculpaţilor.
încă din cursul urmăririi penale inculpatul a avut avocat ales, ceea ce presupune faptul că a beneficiat de o asistenţă calificată pe tot parcursul desfăşurării anchetei penale şi până la momentul sesizării instanţei, respectiv 18 decembrie 2007. Odată cu sesizarea instanţei de judecată, în exercitarea dreptului la apărare, inculpatul a solicitat instanţei de judecată sesizarea Curţii Constituţionale, respectiv la data de 12 mai 2008 şi la data de 6 octombrie 2009, cererile sale fiind încuviinţate şi acceptat demersul acestuia de a se adresa cu excepţie Curţii Constituţionale. Ambele excepţii au fost respinse de instanţa de contencios constituţional.
La termenul din data de 21 iunie 2010, după ce instanţa de judecată a respins cererea de amânare formulată în cauză, s-a solicitat instanţei de judecată să sesizeze Curtea Constituţională cu o nouă excepţie. Tribunalul a observat faptul că motivele invocate în susţinerea acestui demers de către inculpat au fost cunoscute atât la momentul sesizării Curţii Constituţionale din data de 12 mai 2008, cât şi la momentul similar din data de 6 octombrie 2009, neexistând practic nicio justificare, în limita dreptului părţii de a se adresa cu o cerere, de a formula un astfel de demers cu atât de mare întârziere faţă de momentul sesizării instanţei, şi faţă de momentul iniţial când a considerat că se impune să se adreseze instanţei cu excepţia arătată mai sus. Mai mult, s-a observat, din chiar procesul-verbal al încheierii din data de 21 iunie 2010, că această cerere nu reprezintă încercarea solicitantului de a primi satisfacţie în recunoaşterea unui drept protejat de lege, ci o reacţie de blocare a cursului firesc al judecăţii, respectiv de a intra în etapa procesuală a cercetării judecătoreşti.
Potrivit art. 54 din Constituţia României, drepturile subiective trebuie exercitate cu bună-credinţă; totodată, potrivit prevederilor art. 723 C. pr. civ., drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Buna-credinţă este un element de fapt şi este dat în competenţa judecătorului învestit cu soluţionarea unei cauze a aprecia asupra existenţei sau nu a acestei bune-credinţe, în conformitate cu principiile care reglementează procedura judecăţii şi raportat la respectarea drepturilor tuturor participanţilor în dosar. A interpreta altfel acest atribut al magistratului, ar însemna a goli de conţinut însăşi ideea de justiţie, în condiţiile în care justiţia este înfăptuită de judecători.
Abuzul de drept presupune exercitarea unui drept subiectiv cu încălcarea principiilor exercitării sale, respectiv în condiţiile în care titularul acestuia încearcă să-l dirijeze spre un alt scop decât cel reglementat de lege.
în considerentele şi practicaua încheierii, precum şi în conţinutul celor trei volume întocmite în dosar, în condiţiile în care abia la termenul din 21 iunie 2010 a fost iniţiată cercetarea judecătorească, Tribunalul Timiş a evidenţiat elementele care, în opinia sa, confirmă faptul că sunt îndeplinite condiţiile de a califica drept abuziv demersul procesual invocat de inculpat prin avocat.
Ca atare, instanţa de judecată a considerat că odată cu constatarea acestui incident, nu se impune analizarea cererii şi este justificată amendarea inculpatului.
Prevederile art. 721 C. pr. civ. statuează că dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică şi în materiile prevăzute de alte legi dacă nu cuprind dispoziţii potrivnice.
Totodată, potrivit art. 723 C. pr. civ., drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. Constatând încălcarea prevederilor acestui text, tribunalul a dispus în temeiul art. 721 C. pr. civ., raportat la art. 1081 pct. 1 lit. a) C. pr. civ. amendarea inculpatului C.L.N, cu suma de 700 lei.
împotriva încheierii de şedinţă din 15 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timişoara la data de 25 noiembrie 2010.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate şi din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. pr. pen., instanţa constată că recursul declarat de inculpat este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Prin încheierea de şedinţă din data de 15 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 9188/30/2010 s-a constatat abuzul de drept săvârşit de inculpat în exercitarea drepturilor procesuale şi nu s-a analizat cererea formulată de inculpat privind sesizarea Curţii Constituţionale cu privirea la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 300 C. pr. pen., a prevederilor art. 13 din O.G. nr. 43/2002 în raport cu art. 16, 20, 21 şi 53 din Constituţia României, respectiv a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea şi combaterea corupţiei în raport cu dispoziţiile art. 23, art. 11, art. 20 şi art. 73 din Constituţia României şi art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului; a dispoziţiilor art. 264 alin. (3) şi 4 C. pr. pen. în raport cu dispoziţiile art. 23, art. 20, art. 21, art. 124 din Constituţia României; a dispoziţiilor art. 343 alin. (1) şi (2) şi art. 356 alin. (1) lit. c) C. pr. pen., în raport cu dispoziţiile art. 20, art. 23, art. 124 şi art. 73 alin. (3) din Constituţia României; a prevederilor O.U.G. nr. 134/2005 de modificare a O.U.G. nr. 43/2002 în raport cu dispoziţiile art. 73 pct. 3 lit. I), art. 115, art. 116, art. 117, art. 131 din Constituţia României.
în motivarea încheierii, prima instanţă a arătat că nu se consideră învestită cu soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, constatând abuzul de drept în exercitarea drepturilor procedurale, astfel că nu a procedat la analizarea acesteia.
Exercitarea abuzivă a unor drepturi procesuale poate fi sancţionată ca un abuz de drept, cu consecinţa neluării în considerare a cererilor formulate cu alt scop decât cel pentru care au fost reglementate de legiuitor. în această ipoteză, instanţa de judecată nu se pronunţă asupra cererilor respective, iar încheierea prin care se constată abuzul de drept procesual şi se omite soluţionarea acestora este supusă căilor de atac în condiţiile art. 361 alin. (2) sau art. 3851 alin. (2) C. pr. pen. numai odată cu sentinţa sau decizia pronunţată asupra fondului cauzei.
Pe de altă parte, numai în condiţiile în care se depăşeşte acest incident procedural, iar cererea este analizată prin raportare la prevederile legii speciale, instanţa poate pronunţa o soluţie de respingere sau, după caz, de admitere a sesizării Curţii Constituţionale. Astfel, dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reglementează procedura ce trebuie urmată de instanţa de judecată sesizată cu o cerere prin care se invocă o excepţie de neconstituţionalitate. Acest text legal abilitează instanţa de judecată să verifice îndeplinirea condiţiilor prealabile sesizării Curţii Constituţionale, şi să dispună, după caz, fie respingerea ca inadmisibilă a cererii, fie sesizarea Curţii Constituţionale printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei. Pentru ipoteza în care excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1)-(3) din lege, s-a prevăzut că instanţa urmează a respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale printr-o încheiere motivată. Prin urmare, în cazul în care Tribunalul Arad pronunţa soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, avea obligaţia ca în prealabil să fi analizat îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate reglementate de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 şi să expună această analiză în motivarea încheierii; or, în cauză, instanţa de fond nu a analizat cererea ca rezultat al constatării abuzului în exercitarea drepturilor procedurale, soluţie nereglementată de lege.
Astfel fiind, recursul declarat de inculpatul C.L.N. este nefondat, încheierea recurată a fost menţinută ca fiind legală şi temeinică.
