Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 77/R din data de 28.01.2014
Există culpă procesuală și în situațiile în care cererea a fost respinsă în temeiul unei excepții procesuale, a fost anulată ca neregulat introdusă sau ca netimbrată, ori s-a perimat.
Cum în cauza dedusă judecății s-a dispus anularea ca netimbrată atât a acțiunii principale, cât și a acțiunii reconvenționale, în mod corect s-a reținut de către instanța de apel că ambele părți se găsesc în culpă procesuală una față de cealaltă, astfel că au obligația de a suporta cheltuielile de judecată efectuate de partea adversă.
La acordarea cheltuielilor de judecată, însă, vor putea fi avute în vedere doar cele avansate de fiecare parte cu scopul de a se apăra împotriva cererii formulate împotriva sa și în măsura în care ele au fost dovedite.
La acordarea cheltuielilor de judecată, însă, vor putea fi avute în vedere doar cele avansate de fiecare parte cu scopul de a se apăra împotriva cererii formulate împotriva sa și în măsura în care ele au fost dovedite.
Instanța de apel a inclus în mod greșit în cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în favoarea pârâtei întreaga sumă achitată de aceasta cu titlu de onorariu avocațial, deoarece activitatea avocatului angajat în cauză a vizat nu doar formularea întâmpinării prin intermediul căreia să-i susțină apărările față de cererea reclamantului, ci și promovarea acțiunii reconvenționale îndreptate împotriva acestuia, cu scopul valorificării propriilor pretenții.
Or, în contextul în care acțiunea reconvențională a fost anulată ca netimbrată, reclamantul nu putea fi obligat să suporte integral onorariul achitat de către pârâtă avocatului său, deoarece sub acest aspect este și ea căzută în pretenții.
Prin sentința civilă nr. 789/23 mai 2013, Judecătoria Sighișoara a admis excepția nelegalei timbrări a acțiunii introductive și a cererii reconvenționale, invocată din oficiu, și, în consecință, a anulat ca netimbrată acțiunea formulată de reclamantul D. T. L. în contradictoriu cu pârâta Z. M., ca și cererea reconvențională formulată de aceasta din urmă, acțiuni având ca obiect partaj bunuri comune.
De asemenea, s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată ale părților.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin încheierea de ședință de la termenul din 7 martie 2013 s-a pus in vedere reclamantului să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 8.075 lei, iar pârâtei în valoare de 7.150 lei, sub sancțiunea anulării cererilor ca netimbrate.
S-a mai reținut că anterior, la data de 29.11.2012, reclamantul a formulat cerere pentru acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii/reducerii de la plata taxei judiciare de timbru, cerere care a fost respinsă prin încheierea din 18 martie 2013, aceeași soluție pronunțându-se prin încheierea din 2 aprilie 2013 și cu privire la cererea de reexaminare formulată de acesta împotriva încheierii din 18 martie 2013.
De asemenea, pârâta – reclamantă reconvențională a formulat la data de 11 martie 2013 cerere de reexaminare a taxei de timbru stabilite în sarcina sa, cerere care a fost respinsă prin încheierea din 1 aprilie 2013. Ulterior, aceasta a formulat la data de 11 aprilie 2013 cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii, reducerii, eșalonării de la plata taxei judiciare de timbru, cerere respinsă prin încheierea din 12 aprilie 2013, neatacată mai apoi cu cerere de reexaminare.
Pentru considerentele arătate, constatând că niciuna dintre părți nu și-a îndeplinit până la termenul de judecată din 23 mai 2013 obligația de a plăti taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina lor, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării și a anulat ambele acțiuni, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 1-3 din Legea nr. 146/1997.
De asemenea, reținând că atât reclamantul, cât și pârâta – reclamantă reconvențională se găsesc în culpă procesuală, promovând acțiuni civile pentru partaj de bunuri comune fără ca în prealabil să-și îndeplinească, fiecare, obligația de plată a taxelor judiciare de timbru, instanța a dispus, în temeiul prevederilor art. 274 și 276 din Codul de procedură civilă, compensarea cheltuielilor de judecată efectuate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta – reclamantă reconvențională, cale de atac admisă de Tribunalul Mureș prin decizia civilă nr. 241/17 octombrie 2013, în sensul compensării parțiale a cheltuielilor de judecată efectuate de părți în primă instanță și obligării reclamantului la plata către pârâtă a sumei de 2.103,13 lei cu acest titlu, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport.
De asemenea, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate, corelativ cu obligarea reclamantului – intimat la plata către pârâta – apelantă a sumei de 204,15 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pentru a decide în sensul arătat, Tribunalul a reținut că, urmare a anulării cererii principale și a cererii reconvenționale, ambele părți se găsesc în culpă procesuală, însă, deși a solicitat acordarea onorariului avocatului ales, reclamantul nu a depus dovada achitării acestuia în fața primei instanțe, pentru a face dovada avansării lor și pentru a putea fi avute în vedere la compensare.
În ceea ce privește dovada cheltuielilor de transport efectuate, Tribunalul a reținut că reclamantul a depus în acest sens două bonuri de benzină, astfel că s-a avut în vedere distanța Fântânele – Sighișoara de 36 de km, respectiv 72 km pentru un termen (dus-întors), fiind astfel folosiți 5,4 litri benzină (consum acceptabil standard 7,5 litri/100 km), la prețul menționat în bonul depus, de 5,79 lei/litru.
De asemenea, pentru deplasarea avocatului s-a avut în vedere distanța Târgu Mureș – Sighișoara, de 53 de km, respectiv 106 km pentru un termen (dus-întors), fiind astfel folosiți 8 litri benzină (consum acceptabil standard 7,5 litri/100 km), la prețul menționat în bonul depus, de 6,29 lei/litru.
Față de cele anterior expuse, Tribunalul a constatat că reclamantul a suportat în primă instanță cheltuieli de transport în cuantum de 81,26 lei.
În ceea ce o privește pe pârâta – reclamantă reconvențională, s-a reținut că aceasta a depus chitanța privind plata onorariului avocatului ales (fila 26 dosar fond), bonuri de benzină și bonuri pentru articole de papetărie și xerox (fila 142 dosar fond).
În ceea ce privește bonurile de benzină, s-a apreciat că pot fi luate în considerare doar cele din 31.01.2013, 07.03.2013 și 14.04.2013, restul bonurilor nefiind în zile de judecată sau în zile apropiate termenelor de judecată, pentru a se face dovada că s-a folosit carburantul pentru deplasarea la proces.
Pentru stabilirea valorii bonurilor de benzină arătate, s-a avut în vedere distanța Sovata – Sighișoara, de 70 de km, respectiv 140 km (dus-întors) pentru un termen, fiind astfel folosiți 10,5 litri benzină (consum acceptabil standard 7,5 litri/100 km), la prețurile menționate în bonurile depuse – 5,85 lei/litru, 5,92 lei/litru și 5,79 lei/litru.
Prin urmare, Tribunalul a reținut că valoarea celor trei bonuri se ridică la suma de 184,39 lei .
S-a mai reținut că pârâta a solicitat și cheltuielile de deplasare ale avocatului la proces, însă au fost depuse în acest sens doar bonuri din Sovata, care nu pot fi luate în considerare, deoarece avocatul are cabinetul în Târgu Mureș și nu s-a făcut dovada că acesta ar avea domiciliul sau reședința în Sovata.
În ceea ce privește bonurile de xerox și papetărie (fila 142 dosar fond), Tribunalul a reținut că prin acestea nu s-a făcut dovada efectuării respectivelor cheltuieli pentru asigurarea apărării împotriva cererii formulate de partea adversă, astfel că nu pot fi acordate.
Pentru motivele arătate, Tribunalul a constatat că, în urma compensării parțiale a cheltuielilor de judecată efectuate de ambele părți în primă instanță, reclamantul datorează pârâtei suma de 2.103,13 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând, prin invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 din Codul de procedură civilă, modificarea integrală a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâta – reclamantă reconvențională și menținerii soluției adoptate în primă instanță.
În motivarea recursului s-a arătat că nu sunt aplicabile în cauză prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă, deoarece ambele acțiuni au fost anulate și nu s-a dezbătut fondul cauzei, astfel că niciuna dintre părți nu a căzut în pretenții față de cealaltă.
De asemenea, s-a arătat că în mod greșit Tribunalul nu a luat în considerare la compensare suma de 1.000 lei, reprezentând onorariul avocațial achitat de către reclamant prin chitanța nr. 089/2012, anexată cererii de recurs în copie conformă cu originalul.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta – reclamantă reconvențională a solicitat respingerea recursului, susținând că instanța de apel a compensat în mod corect cheltuielile de judecată din primă instanță.
În ceea ce privește chitanța invocată în recurs, s-a arătat că aceasta nu poate fi avută în vedere, deoarece nu cuprinde suficiente elemente de identificare sub aspectul ocazionării respectivei cheltuieli cu prezentul litigiu.
Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va putea fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată suportate de cealaltă parte, la baza unei asemenea obligații stând culpa procesuală a celui care a pierdut procesul, iar poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.
Sub acest aspect, teoria și practica judiciară în materie au statuat în mod constant că există culpă procesuală și în situațiile în care cererea a fost respinsă în temeiul unei excepții procesuale, a fost anulată ca neregulat introdusă sau ca netimbrată, ori s-a perimat.
Cum în cauza dedusă judecății s-a dispus anularea ca netimbrată atât a acțiunii principale, cât și a acțiunii reconvenționale, Curtea a constatat că în mod corect s-a reținut de către instanța de apel că ambele părți se găsesc în culpă procesuală una față de cealaltă, astfel că au obligația de a suporta cheltuielile de judecată efectuate de partea adversă, nefiind întemeiată critica reclamantului – recurent cu privire la nesoluționarea litigiului pe fond.
Din această perspectivă, Curtea a constatat că instanța de apel a inclus în mod greșit în cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în favoarea pârâtei întreaga sumă achitată de aceasta cu titlu de onorariu avocațial, deoarece activitatea avocatului angajat în cauză a vizat nu doar formularea întâmpinării prin intermediul căreia să-i susțină apărările față de cererea reclamantului, ci și promovarea acțiunii reconvenționale îndreptate împotriva acestuia, cu scopul valorificării propriilor pretenții.
Or, în contextul în care acțiunea reconvențională a fost anulată ca netimbrată, reclamantul (pârât reconvențional) nu putea fi obligat să suporte integral onorariul achitat de către pârâtă avocatului său (în cuantum de 2.000 lei, conform chitanței de la fila 26 dosar fond), deoarece sub acest aspect este și ea căzută în pretenții, impunându-se a se fi făcut aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, în sensul diminuării respectivei cheltuieli în raport cu îndeplinită de avocat relativ la apărările invocate prin întâmpinare și la reprezentarea părții în judecată, excluzând prestația aferentă acțiunii reconvenționale anulate.
Prin urmare, constatând că sub aspectul menționat, hotărârea instanței de apel este afectată de motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 – 3 din același cod, a admis recursul declarat de reclamant și a modificat în parte decizia atacată, în sensul obligării acestuia la plata către pârâtă a sumei de 1.103,13 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată rezultate în urma compensării (din care 1.000 lei reprezintă onorariu avocațial).
În ceea ce privește motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 din Codul de procedură civilă, de asemenea invocate de către reclamant, Curtea a constatat că acestea nu se regăsesc în cauză, nefiind, de altfel, nici argumentate prin intermediul memoriului de recurs.
De asemenea, nu este întemeiată nici susținerea potrivit căreia în cadrul operațiunii de compensare a cheltuielilor de judecată ar trebui luată în considerare și suma de 1.000 lei, reprezentând onorariul avocațial suportat de către reclamant în fața primei instanțe, deoarece litigiul a fost declanșat la data de 26 octombrie 2012, iar chitanța atașată cererii de recurs a fost emisă la data de 31 mai 2012 și nu poartă mențiuni referitoare la natura prestației, precum obiectul și numărul dosarului, astfel că nu se poate verifica dacă respectiva cheltuială a fost efectuată pentru asigurarea apărării în prezenta cauză.
