C. proc. pen., art. 44, art. 461 alin. (1) lit. d) României, revizuită, art. 94 alin. (1), art. 100
nistrativ de autoritate, urmărindu-se regulile privitoare la contenciosul administrativ.
Decizia penală nr. 380/Ap din 14 decembrie 2005 – A. V.
Prin sentinţa penală nr. 401/2005, Tribunalul Braşov a dispus, în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen., admiterea contestaţiei la formulată de condamnatul G.I şi punerea acestuia în libertate de sub puterea mandatului de executare nr. 250/2003 emis de Tribunalul Alba.
Pentru a dispune astfel, s-a arătat că nu este legală procedura de „rearestare” a unei persoane, că mandatul de executare a pedepsei emis de Tribunalul Alba şi-a încetat efectele şi că pedeapsa nu se mai poate executa din moment ce a fost graţiată, iar condamnatul a fost pus în libertate.
împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, care a susţinut că este greşită admiterea contestaţiei la executare, că nu aceasta era calea pe care trebuia să o urmeze condamnatul şi că acesta trebuia să se îndrepte împotriva Decretului nr. 1123/2004 emis de Preşedintele României într-o acţiune în administrativ.
Apelul este fondat, însă pentru alte motive, aşa cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocarea efectelor graţierii, ca o cauză de stingere a executării pedepsei, constituie un motiv legal de contestaţie la executare.
în aceste condiţii, condamnatul G.I. s-a adresat în mod legal instanţei pentru a se constata stingerea executării pedepsei, ca efect al graţierii individuale.
Pentru soluţionarea acestei contestaţii trebuie lămurită în prealabil o altă problemă, şi anume legalitatea Decretului nr. 1173/2004 emis de Preşedintele României şi aptitudinea acestuia de a produce efecte juridice, în sensul revocării graţierii individuale care a fost acordată contestatorului.
Dispoziţiile art. 44 C. proc. pen., referitoare la chestiuni prealabile, statuează că instanţa penală are competenţa să judece orice chestiune de care depinde soluţionarea cauzei, chiar dacă prin natura ei este de competenţa altei instanţe.
Ne aflăm în prezenţa unui caz legal de prorogare a competenţei, care obligă instanţa să soluţioneze în prealabil o problemă de care depinde în mod direct modul în care urmează să fie soluţionat obiectul cauzei penale.
în consecinţă, instanţa este datoare să examineze Decretul nr. 1173/2004 emis de Preşedintele României, ca act administrativ de autoritate, urmărindu-se regulile privitoare la contenciosul administrativ.
în acest sens, s-a dispus şi citarea Administraţiei Prezidenţiale, pentru ca prezenta hotărâre să-i fie opozabilă.
Examinând legalitatea Decretului nr. 1173/, s-a constatat că, prin act administrativ, s-a dispus revocarea graţierii individuale prin Decretul nr. 1164/2004, persoanelor cuprinse în act.
Potrivit art. 94 alin. (1) lit. d) din Constituţie, Preşedintele României are atribuţia de a acorda graţierea individuală, nefiind prevăzută şi atribuţia de a dispune revocarea unei graţieri individuale.
în lipsa unei atribuţii expres prevăzute, rezultă că Preşedintele României nu are dreptul de a dispune revocarea unei graţieri individuale, ceea ce, pe cale de consecinţă, demonstrează că acordarea unei graţieri individuale, cu respectarea dispoziţiilor art. 100 din Constituţie, este esenţialmente irevocabilă.
Mai mult, ca act administrativ de autoritate, din moment ce el şi-a produs efectele – condamnatul din prezenta cauză fiind pus în libertate în baza Decretului nr. 1164/2004 de graţiere individuală – nu mai poate fi revocat de organul emitent.
Pe de altă parte, dacă s-ar admite că Preşedintele României poate dispune revocarea graţierii individuale, ar însemna că se accepte posibilitatea ca, prin act administrativ, această instituţie să dispună executarea unor pedepse privative de libertate şi arestarea persoanelor condamnate pentru executarea pedepselor, ceea ce este de neadmis, fiind vorba de atribuţii care aparţin în exclusivitate puterii judecătoreşti şi de un amestec în atribuţiile acestei puteri, cu încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituţie. Din această perspectivă, este evident că dispoziţiile art. 94 lit. d) din Constituţie sunt de strică interpretare.
Aşa fiind, s-a constatat că Decretul nr. 1173/2004 emis de Preşedintele României este ilegal şi a fost anulat – în limitele obiectului prezentei cauze – cu privire la revocarea graţierii individuale a condamnatului G.I. şi abrogarea Decretului nr. 1164/2004.
Pe cale de consecinţă, greşită a fost şi procedura aşa-zisei „rearestări”, care a fost lipsită de orice suport legal.
Potrivit art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a constatat a fi întemeiată contestaţia la executare formulată de condamnatul G.I., pedeapsa aplicată fiind graţiată şi neexecutabilă.
