Chiar dacă la finalizarea urmării penale (având în vedere că aceasta se efectuează de Parchetul de pe lângă ICCJ) procurorul, în conformitate cu art. 30 alin. 3 Cod procedură penală, are posibilitatea să stabilească o altă instanţă căreia să-i revină competenţa de judecată, în momentul de faţă, competenţa de soluţionare a oricărei cereri în legătură cu măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul IT (prelungire, revocare, înlocuire, liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune) aparţine Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, instanţă a cărei competenţă a fost cenzurată odată cu calea de atac exercitată împotriva încheierii din 31.05.2010.
Chiar dacă la finalizarea urmării penale (având în vedere că aceasta se efectuează de Parchetul de pe lângă ICCJ) procurorul, în conformitate cu art. 30 alin. 3 Cod procedură penală, are posibilitatea să stabilească o altă instanţă căreia să-i revină competenţa de judecată, în momentul de faţă, competenţa de soluţionare a oricărei cereri în legătură cu măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul IT (prelungire, revocare, înlocuire, liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune) aparţine Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, instanţă a cărei competenţă a fost cenzurată odată cu calea de atac exercitată împotriva încheierii din 31.05.2010.
Trib. Bistriţa-Năsăud, s. pen., înch. nr. 66/F/14 iunie 2010, nepublicată
Prin cererea înregistrată inculpatul IT, a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar,invocând în drept dispoziţiile art. 160/1, 160/2 – 160/3, 160/6-160/10 Cod procedură penală, art. 136 alin.2 Cod procedură penală, art. 16 alin.1 din Constituţie, art. 136 Cod procedură penală, art. 160/6 alin.4 Cod procedură penală şi art. 30 alin.1 lit. „a” şi „c” Cod procedură penală şi stabilirea în sarcina sa a obligaţiilor art. 160/3 Cod procedură penală, arătând că are cunoştinţă de reglementările legale care atrag revocarea liberării provizorii.
Analizând cererea formulată, instanţa constată următoarele:
Prealabil examinării legalităţii şi temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar privind pe inculpatul IT, instanţa are obligaţia să verifice din oficiu competenţa teritorială a Tribunalului Bistriţa-Năsăud de a se pronunţa asupra cererii deduse judecăţii.
Examinarea competenţei de soluţionare a cererii de liberare provizorie sub control judiciar are prioritate în raport cu pronunţarea instanţei asupra admisibilităţii cererii de sesizare a cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză de apărătorul ales al inculpatului, excepţie care priveşte dispoziţiile art. 160/2 alin.1 Cod procedură penală şi art. 30 alin.3 Cod procedură penală, criticate că încalcă prevederile art. 23 alin. 10, art. 16 şi art. 21 din Constituţie şi pentru că vin în contradicţie cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, instanţa căreia îi va reveni competenţa să judece cererea de liberare provizorie va verifica şi împrejurarea invocată de apărătorul ales al inculpatului, respectiv dacă inculpatul IT îşi însuşeşte sau nu cererea dedusă judecăţii.
Este de subliniat că, prin avocatul său ales, inculpatul a apreciat că judecarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar aparţine Tribunalului Bistriţa-Năsăud, aspect consemnat expres în cuprinsul cererii, opinie susţinută şi în faţa instanţei.
Aşa fiind, instanţa constată că prin încheierea penală din 31.05.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în dosarul penal nr. 21964.01/3/2010, s-a admis propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, astfel că în baza art. 149/1 Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului IT, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data încarcerării.
În baza acestei încheieri a fost emis de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 21964.01/3/2010, mandatul de arestare preventivă nr. 163/31.05.2010, inculpatul fiind ulterior încarcerat în Arestul D.G.P. mun. Bucureşti – Arestul Central Bucureşti.
Din considerentele încheierii penale prin care s-a dispus măsura arestării preventive şi cuprinsul mandatului emis în baza acesteia, rezultă că inculpatul IT este cercetat în dosarul nr. 22 D/P/2010 al DIICOT – Structura Centrală, sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 Cod penal, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215/1 alin.2 Cod penal, evaziune fiscală prev. de art. 9 alin.1 lit. „c” din Legea nr. 241/2005, spălare de bani prev. de art. 23 alin.1 lit. „b” din legea nr. 656/2002. Potrivit acestei hotărâri, alături de inculpat, în acelaşi dosar nr. 22 D/P/2010 al DIICOT – Structura Centrală, mai sunt cercetaţi pentru fapte similare, alţi 11 inculpaţi. De asemenea, din încheierea menţionată, rezultă că în săvârşirea faptelor au fost implicate 16 cu sedii în Bucureşti, Braşov, Bistriţa, Petroşani şi Orăştie, activitatea infracţională derulându-se aproximativ 7 ani pe raza mai multor judeţe.
Potrivit art. 160/6 alin.4 Cod procedură penală, rezolvarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar revine în cursul urmării penale, instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond. Conform art. 149/1 alin.2 Cod procedură penală, soluţionarea propunerii de luare a măsurii arestării preventive revine instanţei căreia iar reveni competenţa să judece cauza în fond sau instanţei corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, ori se află sediul parchetului din care face parte procurorul care supraveghează urmărirea penală.
Cererea de liberare provizorie este în mod firesc, ulterioară momentului luării măsurii arestării preventive. Cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă s-a stabilit implicit şi care este instanţa competentă să soluţioneze cauza în fond. În acest context este de subliniat că Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală a fost desemnat ca instanţă competentă să judece cauza în fond.
Este de menţionat că Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, a fost competent să soluţioneze propunerea de arestare preventivă raportat la toate criteriile prevăzute de art. 149 alin.2 Cod procedură penală, nu doar sub aspectul competenţei de a soluţiona cauza în fond, ci şi ca instanţă egală în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de detenţie, locul unde s-a constatat săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori se află sediul Parchetului care efectuează urmărirea penală.
Având în vedere cele relevate instanţa apreciază că rezolvarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, privind pe inculpatul IT, revine instanţei care a soluţionat propunerea de arestare preventivă, respectiv Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, aspect care rezultă din interpretarea dispoziţiilor legale cuprinse în Secţiunea IV şi V capitolul I, Titlul IV din Codul de procedură penală, dar şi din necesitatea de a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, stipulată expres la art. 136 alin.1 Cod procedură penală.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 42 Cod procedură penală, instanţa urmează să admită excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bistriţa Năsăud şi să dispună declinarea competenţei de soluţionare a cererii de liberare provizorie sub control judiciar privind pe inculpatul IT, în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală.
În consecinţă, asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 160/2 alin.1 şi 30 alin.3 Cod procedură penală, se va pronunţa instanţa căreia i se va înainta dosarul în urma declinării competenţei. Aceeaşi instanţă va verifica dacă inculpatul îşi însuşeşte sau nu cererea de liberare provizorie sub control judiciar şi va examina admisibilitatea acesteia în principiu.
3
