Circulatia pe drumurile publice. Actiune civila alaturata actiunii penale.


Tip: Sentinta penalaNr. Data: 157 21.06.2010Dosar nr. 1858 284 2009INFRACTIUNEA PREVAZUTA DE ART. 87 ALIN. 1 DIN OUG NR. 195 2002 PRIVIND CIRCULATIA PE DRUMURILE PUBLICEACTIUNEA CIVILA ALATURATA ACTIUNII PENALECADRU LEGAL: ART. 14 alin. 1 si ART. 2 COD PROCEDURA PENALA

Judecatoria Racari a fost sesizata prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Racari cu solutionarea cauzei penale avand ca obiect savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g l alcool pur in sange prevazuta si pedepsita de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195 2002 de catre inculpatul P.I., constintuindu-se in cauza ca parti civile CI (parte vatamata) si SC X SA (asigurator).

Instanta a retinut ca in data de 27.09.2009 inculpatul conducand un autoturism s-a angajat in depasirea unei autocamionetei, manevra efectuata neregulamentar conducand la un impact frontal cu un alt autoturismul care circula din sens contrar, in mod regulamentar.

Instanta a mai constatat in baza probelor legal administrate ca inculpatul la momentul savarsirii faptei se afla sub influenta bauturilor alcoolice avand o alcoolemie de 2,10 g%0 alcool pur in sange.

In urma administrarii probatoriului in conditii de legalitate instanta retine ca fapta inculpatului P. I., care in data de 27.09.2006 a condus pe drumurile publice un autovehicul avand in sange o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g l alcool pur intruneste elementele constitutive ale infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g l alcool pur in sange prevazuta si pedepsita de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195 2002, aplicand o pedeapsa cu inchisoarea de 1 an si 6 luni cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate inculpatului.

In ceea ce priveste actiunea civila alaturata actiunii penale, instanta a retinut ca partea civila C.I., in cursul urmaririi penale a invederat ca intelege sa se consitutie parte civila in procesul penal., astfel incat fata de disp. art. 15 alin. 2 CPP, instanta a luat act de vointa acestuia de a se constitui parte civila, retinand participarea sa in dosar in aceasta calitate.

De asemenea, instanta a luat act si de constituirea de parte civila din partea SC X SA, in calitate de asigurator.

Invocand Decizia nr. I din 23.02.2004, data in interesul legii de Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care au stabilit ca instanta penala sesizata cu judecarea actiunii penale in cazul infractiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpa si de vatamare corporala din culpa, savarsite de un conducator auto, este investita sa judece actiunea civila, alaturata celei penale, prin constituirea persoanei vatamate ca parte civila, atat cu privire la pretentiile formulate in legatura cu decesul victimei sau cu vatamarile corporale suferite, cat si cu privire la pretentiile referitoare la bunurile distruse sau deteriorate ca urmare a aceleiasi fapte dar si Decizia nr. 29 din 02.06.2008, data in interesul legii, prin care s-a stabilit ca, atunci cand actiunea penala priveste infractiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de catre o persoana care nu poseda permis de conducere, nu mai exista temei pentru exercitarea actiunii civile alaturi de cea penala, retinand motivarea potrivit careia, din moment ce, in raport cu disp. art. 14 alin. 1 si 2 CPP, actiunea civila ce poate fi alaturata celei penale, are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului, raspundere care, in conformitate cu disp. art. 998-999 Coc civil, nu poate fi antrenata decat daca fapta a cauzat altuia prejudiciu, se impune ca numai o atare fapta sa poata constitui temei pentru alaturarea actiunii civile celei penale.

Ori, cata vreme sesizarea instantei penale este facuta doar cu judecarea infractiunii de conducere pe drumurile publice de catre o persoana care nu poseda permis de conducere, infractiune care prin natura ei nu este generatoare de prejudiciu, persoana vatamata prin efectele altor acte ale inculpatului, comise cu aceeasi ocazie, nu este indreptatita sa se constituie parte civila in cauza respectiva si sa alature actiunea civila celei penale.

A considera altfel, ar insemna sa se asigure posibilitatea exercitarii si alaturarii oricarei actiuni civile la actiunea penala, fara sa decurga din aceasta, ceea ce ar fi contrar principiilor care guverneaza procesul penal.

In aceeasi logica exprimata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, instanta a constatat ca in speta de fata, infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g l alcool pur in sange prevazuta si pedepsita de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195 2002, nu este cauzatoare de pagube materiale prin ea insasi, intrucat, pentru producerea acestora, cel care conduce autovehiculul trebuie sa mai savarseasca cel putin un act comisiv sau omisiv care sa aiba drept urmare producerea prejudiciului.

De aceea, intr-o astfel de situatie, in care conducatorul auto a savarsit si un act comisiv sau omisiv generator de daune, cererea de despagubiri nu poate fi admisa de instanta penala, daca fapta prin care au fost produse pagubele nu este incriminata de legea penala, intrucat pagubele deriva dintr-un alt act, distinct de cele incriminate prin art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195 2002.

Astfel instanta nu a solutionat si actiunea civila exercitata de proprietarul sau detinatorul autoturismului avariat sau distrus in timpul savarsirii infractiunii rutiere, partile civile avand dreptul sa promoveze actiune in fata instantei civile pentru a obtine despagubiri.