Prin sentinţa penală nr. 56/31 octombrie 2006 Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpatul K.G. la 15 ani închisoare şi 7 ani pedeapsă complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza II şi b Cod penal pentru infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit.i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev.de art. 174, 175 lit.i Cod penal.
S-a dispus ca pe durata prev. de art. 71 alin.1 şi 2 Cod penal inculpatul să piardă exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II şi b Cod penal.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive din 18.11.2005 la zi şi s-a menţinut starea de arest a acestuia.
S-a confiscat, în baza art. 118 lit. b Cod penal, de la inculpat un briceag cu plăsele din corn de cerb cu lama lungă de 8,5 cm.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile S.I., fiica minoră a victimei, suma de 330 lei despăgubiri periodice lunare, începând cu 17.11.2005 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani, dar nu mai târziu de 25 de ani, 10.000 lei daune morale.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile S.E. suma de 1760 lei despăgubiri civile şi suma de 10.000 lei daune morale.
În fapt s-a reţinut că, în data de 17.11.2005 inculpatul a lucrat la un consătean din comuna Ghelniţa, judeţul Covasna şi a consumat un litru de vin. În jurul orei 20,00 s-a deplasat la barul din comună unde a mai consumat 200 ml votcă.
În bar a şi victima S.A. împreună cu martorul M.L., având asupra lor o sticlă de 0,5 litri votcă, după ce anterior consumaseră într-un alt bar câte o sticlă de 0,5 litri cu bere.
Victima şi martorul s-au aşezat la o masă comandând câte o bere, iar la masa acestora au venit pe rând inculpatul şi martorul T.L., toţi consumând atât bere cât şi votcă.
Victima l-a întrebat pe inculpat, care este cioban, dacă vrea ca anul viitor să lucreze pentru el la stână, dar acesta i-a replicat că nu doreşte să lucreze la un hoţ şi ticălos ca el, fapt pentru care victima s-a supărat şi s-a certat cu inculpatul.
Enervată, victima s-a ridicat de pe scaun şi l-a lovit cu palma peste cap pe inculpat, moment în care a intervenit martorul T.L. pentru a-i potolii.
Inculpatul a avertizat martorul că dacă intervine îl loveşte cu sticla. În timpul conflictului părţile s-au jignit reciproc.
Pentru un moment actele de violenţă au încetat aceştia continuând să se jignească. Inculpatul a scos un briceag şi i-a aplicat victimei o lovitură în zona toracică superioară stângă, secţionându-i artera subclaviculară.
Victima a exclamat „m-ai înjunghiat” şi a ieşit afară din bar unde a căzut în şanţ şi a decedat.
Împotriva hotărârii a declarat apel inculpatul care a solicitat reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării faţă de atitudinea prealabilă a victimei, dar şi circumstanţe atenuante judiciare faţă de circumstanţele personale ale inculpatului care are patru copii minori, este muncitor calificat şi realizează venituri din muncă. S-a mai arătat că a săvârşit fapta de teama comportamentului victimei şi pentru a se apăra.
Examinând hotărârea atacată, probele administrate în cauză, motivele de apel invocate, dispoziţiile art. 371 Cod procedură penală, instanţa constată următoarele:
Starea de fapt reţinută de instanţa de fond a rezultat în urma coroborării tuturor probelor administrate în cauză.
Inculpatul în apelul său a solicitat reţinerea circumstanţei legale a provocării însă din probele administrate rezultă că între el şi victimă conflictul a constat în adresarea de cuvinte injurioase şi în îmbrâncituri. Inculpatul este cel care a folosit iniţial cuvinte ofensatoare la adresa victimei, ceea ce a dus la maximizarea conflictului.
În condiţiile în care, fără a fi agresat fizic de victimă în acel moment, inculpatul a scos briceagul şi a lovit-o în torace rezultă că acesta nu poate beneficia de circumstanţa legală atenuantă a provocării întrucât conflictul a fost general de el.
Decizia penală nr. 42/Ap din 28 februarie 2007