Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 01.09.2010 sub nr. …./2010.
În fapt, în actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, că în data de …..2010, în jurul orelor 12.10, învinuitul KS se deplasa cu autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare …., pe drumul public D.C.76 (cunoscută sub denumirea str. Crasnei) prin localitatea Meseşenii de Jos, în dreptul imobilului cu nr. 167 fiind oprit în trafic de agenţii de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Meseşenii de Jos şi i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest în vederea stabilirii alcoolemiei în aerul expirat, existând indicii că acesta a consumat băuturi alcoolice. În acest scop a fost condus la sediul Postului de Poliţie Crasna unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,65 g/l alcool pur în aerul expirat. Învinuitului i s-a solicitat să se deplaseze la Spitalul din localitatea Crasna pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Învinuitul a refuzat cu toate că i s-a adus la cunoştinţă faptul că astfel săvârşeşte o infracţiune, motivând că îi este frică de impunsătura de ac. Învinuitul KS a recunoscut faptul că a consumat 4-5 sticle de bere şi 50 gr de cognac in timp ce se afla la un local public din Meseşenii de Jos, după care s-a urcat la volanul autoturismului pe care l-a condus pe un drum public.
În susţinerea stării de fapt reţinută în sarcina inculpatului, s-au indicat următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante (f. 3), proces-verbal de consemnare acte premergătoare(f.7) declaraţie învinuit (f. 8,11, 23), declaraţii martori (f. 12-18), rezultat etilo-test(f.4), adresa nr.2103/24.06.2010 emisă de Primăria comunei Meseşenii de Jos (f.20), fişă (f.10)
Pe parcursul cercetării judecătoreşti, după citirea actului de sesizare, conform art.322 Cod procedură penală, la termenul de judecată din ….2010, inculpatul a arătat că îşi menţine declaraţiile din cursul urmăririi penale. Inculpatul a recunoscut şi regretat comiterea faptei, cele relatate de inculpat fiind consemnate în declaraţia de la fila 32.
La termenul de judecată din data de ….2010 reprezentantul Ministerului Public a arătat că în raport de declaraţiile inculpatului şi probele existente la dosarul cauzei renunţă la audierea martorilor propuşi prin rechizitoriul parchetului. Având în vedere poziţia reprezentantului Ministerului Public de renunţare la audierea martorilor propuşi prin rechizitoriul parchetului şi faţă de probele administrate în cauză, instanţa a socotit lămurită cauza astfel a omis audierea acestor martori.
Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul KS este posesor al permisului de conducere valabil pentru categoriile B şi utilizând autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare …., pe drumul public D.C.76 (cunoscută sub denumirea str. Crasnei) prin localitatea Meseşenii de Jos, în dreptul imobilului cu nr. 167 a fost oprit în trafic de agenţii de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Meseşenii de Jos şi i s-a solicitat, să se supună testării cu aparatul etilotest în vederea stabilirii alcoolemiei în aerul expirat, existând indicii că acesta a consumat băuturi alcoolice. În acest scop a fost condus la sediul Postului de Poliţie Crasna unde, în prezenţa martorului asistent PRI, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,65 g/l alcool pur în aerul expirat. Învinuitului i s-a solicitat să se deplaseze la Spitalul din localitatea Crasna pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Învinuitul a refuzat cu toate că i s-a adus la cunoştinţă faptul că astfel săvârşeşte o infracţiune, motivând că îi este frică de impunsătura de ac. Învinuitul KS a recunoscut faptul că a consumat 4-5 sticle de bere şi 50 gr de cognac in timp ce se afla la un local public …. din Meseşenii de Jos, după care s-a urcat la volanul autoturismului pe care l-a condus pe un drum public. Faptul că învinuitul a băut după care a codus autoturismul pe un drum public fost confirmat şi de martora SJ vânzătoare la …..
Situaţia de fapt reţinută de instanţă şi vinovăţia inculpatului sunt pe deplin dovedite de mijloacele de probă administrate în cauză, declaraţiile inculpatului de recunoaştere a săvârşirii faptei date pe parcursul procesului penal (f.8,11,22,32) coroborându-se cu proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante (f. 7), declaraţiile martorilor (f. 12-18), rezultat etilo-test(f.4) şi adresa nr.2103/24.06.2010 emisă de Primăria comunei Meseşenii de jos (f.20),
Apărarea inculpatului în sensul că a refuzat recoltarea de probe biologice deoarece are o frică de impunsătura de ac va fi înlăturată deoarece nu există la dosar nici o dovadă medicală care să susţină apărarea inculpatului.
În drept, fapta inculpatului KS, care s-a deplasat cu autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare …., pe drumul public D.C.76 (cunoscută sub denumirea str. Crasnei) prin localitatea Meseşenii de Jos, şi a refuzat să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice prevăzută de art.87 alin.5 O.U.G.nr.195/2002 republicată.
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art.87 alin.1 O.U.G.nr.195/2002 republicată s-a realizat prin refuzul inculpatului de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Urmarea imediată, ca element al laturii obiective, este prezumată de lege, astfel că este suficientă stabilirea săvârşirii de către inculpat a faptei incriminate de lege pentru a subînţelege starea de pericol pentru siguranţa traficului rutier generată de conduita inculpatului, legătura de cauzalitate între fapta săvârşită şi urmarea socialmente periculoasă rezulta ex re, din însăşi săvârşirea faptei.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, intenţia inculpatului rezultă din împrejurarea că deşi ştia că se află sub influenţa băuturilor alcoolice, întrucât consumase în prealabil alcool a refuzat în mod să se deplaseze la o unitate sanitară în vederea recoltării probelor biologice.
Din analiza fişei de cazier a inculpatului rezultă că acesta nu are antecedente penale.
Reţinând vinovăţia inculpatului, instanţa urmează să dispună condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice, faptă prevăzută de art.87 alin.5 O.U.G.nr.195/2002 republicată.
La individualizarea sancţiunii şi proporţionalizarea acesteia, instanţa va avea în vedere disp.art.72 alin.1 şi art.52 Cod penal.
În conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, instanţa va avea în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă stabilite de lege. Gradul de pericol social al faptei comise va fi apreciat în baza art.181 alin.2 Cod penal, urmând să se aibă în vedere modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă şi cea care s-ar fi putut produce, precum şi persoana şi conduita inculpatului.
Instanţa apreciază că această infractiune de pericol poate genera consecinţe imprevizibile instanţa considerând că motivul ce a stat la baza comiterii faptei este indiferent pentru existenţa infracţiunii, dar el poate constitui un element de apreciere în operaţia de individualizare judiciară a sancţiunii. În aceste condiţii, va avea în vedere toate împrejurările expuse de inculpat şi de apărătorul său la individualizarea în concret a pedepsei aplicate şi consideră că gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite de inculpat trebuie apreciat in raport situaţia concretă
Instanţa va avea în vedere şi circumstanţele referitoare la persoana şi conduita inculpatului. Acesta este născut la data de ….1972, in localitatea V… şi este în vârstă de 38 de ani.
De asemenea, instanţa va avea în vedere faptul că din fişa de cazier judiciar aflată la dosar (f.10) rezultă că inculpatul nu prezintă antecedente penale, şi că pe parcursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârşirea faptei, nu a tergiversat cercetările, iar în faţa instanţei s-a prezentat decent la termenul de judecată, manifestând prin întreaga sa conduită regret cu privire la fapta săvârşită, urmând a reţine în beneficiul acestuia circumstanţele atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit a) şi c) Cod penal .
Având în vedere aceste criterii, reţinând în privinţa inculpatului şi circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit.a) şi c) C.p instanţa va dispune condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii orientată sub minimul special prevăzut de textul ce incriminează fapta reţinută în sarcina inculpatului, potrivit disp. art. 76. al.1 lit.d C.p.
Având în vedere circumstanţele reale şi personale ale cauzei, circumstanţele atenuante reţinute in beneficiul inculpatului şi limitele de pedeapsă stabilite de lege, instanţa apreciază că în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei închisorii, se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 1(un) an închisoare care va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar şi un mijloc de reeducare şi de prevenţie eficient
În ceea ce priveşte aplicarea pedepsei accesorii, în baza art.71 Cod penal, instanţa va interzice inculpatului KS, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a Cod penal, cu excepţia dreptului de a vota în cadrul alegerilor şi lit.b) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta.
Instanţa apreciază că, faţă de prevederile art.3 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi faţă de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului dezvoltată pe marginea acestui articol (de exemplu, cauza Hirst contra Marii Britanii), o instituire a unei interdicţii pentru inculpat de a vota în cadrul alegerilor parlamentare ar constitui o măsură disproporţionată, faţă de natura infracţiunii săvârşite de inculpat şi de persoana inculpatului. Potrivit Curţii Europene a Drepturilor Omului, „deţinuţii continuă să se bucure de toate drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de Convenţie, cu excepţia dreptului la libertate (…). Orice alt fel de restricţie la alte drepturi trebuie să fie justificată”. Curtea acceptă că o societate democratică are posibilitatea de a lua măsuri pentru a se proteja împotriva activităţilor care urmăresc distrugerea drepturilor şi libertăţilor enunţate de Convenţie, o situaţie în care instituirea unor restricţii în privinţa drepturilor electorale este apreciată ca justificată fiind aceea în care un individ a comis grave abuzuri în exercitarea funcţiilor publice, sau a avut un comportament prin care a pus în pericol starea de drept sau bazele democraţiei. Instanţa apreciază că prin săvârşirea infracţiunii care face obiectul prezentei cauze, dar şi prin datele personale, inculpatul nu a pus în pericol grav ordinea de drept şi, cu atât mai puţin, bazele democraţiei.
Instanţa apreciază că, întrucât inculpatul nu s-a folosit la săvârşirea prezentei infracţiuni de o funcţie pe care o ocupa, de o profesie pe care o exercita sau de o activitate pe care o desfăşura la momentul respectiv, interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a dreptului prevăzut de art.64 alin.1 lit.c) Cod penal este lipsită de obiect.
De asemenea, instanţa reţine că fapta inculpatului care face obiectul prezentei cauze nu probează incapacitatea acestuia de a exercita în mod corespunzător drepturile părinteşti sau dreptul de a fi tutore sau curator, motiv pentru care nu va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.d) şi e) Cod penal.
Sub aspectul modalităţii de a pedepsei aplicate inculpatului, instanţa consideră că nu se impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenţie, motiv pentru care urmează să analizeze îndeplinirea în cauză a condiţiilor necesare aplicării suspendării condiţionate a executării pedepsei, prevăzute de art.81 Cod penal. În consecinţă, pedeapsa închisorii ce urmează să fie executată este de 1 an închisoare, încadrându-se în dispoziţiile art.81 alin.1 lit.a) Cod penal. Din fişa de cazier existentă la dosar rezultă că inculpatul nu are antecedente penale, îndeplinind astfel cerinţa prevăzută de art.81 alin.1 lit.b) Cod penal.
În privinţa scopului preventiv şi educativ al pedepsei consacrat de art.52 Cod penal, instanţa consideră că acest scop poate fi atins fără a fi necesară executarea în regim de detenţie, ci doar prin simpla condamnare a inculpatului, întrucât acestuia i s-a atras atenţia asupra gravităţii şi a consecinţelor nefaste ale faptei, condamnarea constituind un avertisment la adresa inculpatului. Dincolo de acest rol al condamnării, instanţa apreciază că executarea efectivă a pedepsei nu se justifică, întrucât aceasta ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra aspectelor personale ale inculpatului, or, rolul condamnării este tocmai acela de a atrage atenţia asupra importanţei respectării relaţiilor în societate, rol care nu s-ar realiza în totalitate în cazul executării pedepsei în regim de detenţie.
Ca urmare, constatând că sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condiţiile reglementate de art.81 Cod penal, instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, termen calculat potrivit prevederilor art.82 alin.1 Cod penal.
În acelaşi timp, având în vedere că pedepsele accesorii sunt alăturate pedepsei principale a închisorii, constând în interzicerea unor drepturi pe durata executării pedepsei şi că instanţa urmează a dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului, în baza art.71 alin.3 Cod penal, instanţa va suspenda şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art.359 Cod procedură penală, va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal, a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Pe cale de consecinţă, în ipoteza în care inculpatul nu va săvârşi o nouă infracţiune pe parcursul termenului de încercare şi nici nu se va pronunţa revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, acesta va fi reabilitat de drept la expirarea termenului de încercare, conform art.86 Cod penal.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, instanţa va obliga inculpatul KS la plata sumei 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Sălaj pentru apărătorul din oficiu av. VAL