Constatarea uneia sau mai multor împrejurări dintre cele enumerate de art. 74 C. pen. ori a altora asemănătoare (situaţia familială, existenţa unui loc de muncă, recuperarea prejudiciului) nu justifică prin ea însăşi considerarea lor ca circumstanţe atenuante şi – în consecinţă – atragerea aplicării unei pedepse reduse ori schimbarea modalităţii de executare.
Decizia penală nr. 64 din 21 iunie 2007
Curtea a constatat că nu poate fi reţinută critica inculpatului privind necesitatea reducerii pedepsei ori schimbării modalităţii de executare, deoarece au fost avute în vedere în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei. Pedeapsa aplicată cu în regim de detenţie este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate a acesteia, în îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa pozitivă.
Constatarea uneia sau a mai multor împrejurări din cele enumerate de art. 74 C. pen. ori a altora asemănătoare – situaţia familială, existenţa unui loc de muncă, recuperarea prejudiciului – astfel cum susţine recurentul (deşi, în cauză, prejudiciul nu a fost recuperat integral, inculpatul fiind obligat în solidar cu celălalt inculpat), nu justifică prin ea însăşi considerarea lor ca circumstanţe atenuante şi, în consecinţă, atragerea aplicării unei pedepse reduse ori schimbarea modalităţii de executare.
În speţă, inculpatul a săvârşit o faptă cu grad ridicat de pericol social – relaţiile sociale lezate fiind cele ce vizează patrimoniul – şi a dovedit perseverenţă infracţională, fiind condamnat anterior pentru o faptă similară.
Ca atare, nu se justifică reţinerea vreunei circumstanţe atenuante în favoarea sa.