Pentru a putea fi reţinută circumstanţa atenuantă a provocării este necesar ca actul provocator, constând într-o atingere adusă demnităţii inculpatului, să aibă o anumită gravitate, de natură a determina o puternică tulburare sau emoţie în psihicul acestuia.
(Decizia nr. 1631 din 4 septembrie 2002 – Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 1384 din 26.10.2001 a Judecătoriei Giurgiu a fost condamnat inculpatul B.C. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. 1 din Codul penal.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
A fost obligat inculpatul la 5.760.995 lei despăgubiri civile către Spitalul clinic Prof. Dr. Bagdasar şi la 20.000.000 lei daune morale către partea civilă M.A.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în fapt că, la data de 22.06.2000, în jurul orei 21, partea vătămată se afla la locuinţa martorei P.M. şi, văzându-l pe inculpat, a afirmat că vederea moldovenilor îi provoacă o stare de vomă, jignindu-l. Drept urmare, inculpatul s-a întors către partea vătămată şi, ajungând-o din urmă, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul în zona capului, iar după ce aceasta a căzut, a continuat să o lovească cu picioarele în zona abdomenului.
în urma loviturilor primite, partea vătămată a fost internată în Spitalul Prof. Dr. Bagdasar, unde a suferit o splenectomie. Certificatul medico-legal întocmit în cauză a concluzionat în sensul că leziunile traumatice produse părţii vătămate au necesitat 60 de zile de îngrijiri medicale, i-au pus viaţa în primejdie, victima rămânând şi cu o infirmitate fizică permanentă (prin splenectomie).
împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, arătând că instanţa de fond trebuia să reţină în favoarea sa circumstanţa atenuantă a provocării, întrucât partea vătămată a afirmat despre el că “nu suportă moldovenii”.
Prin Decizia penală nr. 193 din 03.04.2002 a Tribunalului Giurgiu a fost respins ca nefondat apelul inculpatului.
S-a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a putea fi reţinută starea de provocare.
în speţă, expresia “când văd moldovenii îmi vine să vomit”, pe care partea vătămată a adresat-o inculpatului, nu poate fi reţinută ca un act de provocare, de natură a genera în psihicul inculpatului o puternică tulburare sau emoţie, aşa cum prevede art. 73 lit. b) din Codul penal.
Din materialul probator administrat în cauză rezultă că apelantul-inculpat a lovit-o pe victimă cu picioarele, cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 60 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în pericol.
Leziunile suferite de victimă demonstrează că inculpatul a acţionat deosebit de violent, ceea ce face să existe o mare disproporţie între pretinsul act provocator şi urmările faptei comise de inculpat.
împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul, criticându-le, între altele, sub aspectul pedepsei ce i-a fost aplicată în cauză, prea severă în raport de fapta reţinută în sarcina sa, comisă în stare de provocare datorată părţii vătămate.
Recursul este nefondat.
Inculpatul a recunoscut parţial fapta comisă şi a motivat-o prin aceea că a fost provocat de atitudinea părţii vătămate, care s-ar fi exprimat în sensul că “nu îi suferă pe moldoveni, iar vederea acestora îi provoacă o stare de vomă”, împrejurare în care a lovit-o, dar nu atât de grav cum se susţine, arătând că traumatismele suferite se datorează unor violenţe exercitate chiar de soţul victimei.
Cât priveşte reţinerea scuzei provocării ca circumstanţă atenuantă în vederea reducerii pedepsei sub minimul prevăzut de lege, Curtea constată că ea nu se impune. Aşa cum au motivat instanţele anterioare, expresiile folosite de partea vătămată, în sensul că “vederea moldovenilor îi provoacă silă” nu pot justifica o atitudine agresivă de atare intensitate, cu pumnii şi picioarele, urmare căreia viaţa părţii vătămate ar fi fost pusă în primejdie, dacă nu s-ar fi intervenit chirurgical, de urgenţă, prin efectuarea unei splenectomii.
Intre pretinsul act provocator şi urmările faptei sale există o disproporţie vădită, ceea ce demonstrează că inculpatul a acţionat deosebit de violent la o simplă remarcă a părţii vătămate, care, prin ea însăşi, nu poate constitui un act de provocare de natură a fi generat în psihicul inculpatului o puternică tulburare sau emoţie, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 73 lit. b) din Codul penal, cu atât mai mult cu cât partea vătămată nu i s-a adresat direct, ci a făcut acea afirmaţie într-o discuţie cu o altă persoană.
