Citare. Conţinutul citaţiei. Nemenţionarea blocului, scării şi apartamentului


Nu este legal îndeplinită procedura de citare în cazul în care citaţia se afişează fără a cuprinde menţiuni privind blocul, scara şi apartamentul la care domiciliază ce! citat sau, deşi se menţionează apartamentul, se omite menţionarea blocului şi scării.

In atare situaţii este incident cazul de casare prevăzut în art. 385^9 alin. 1 pct. 21 C. pr. pen.

(Secţia penală, decizia nr. 1499 din 21 martie 2001)
– Extras –

CURTEA,

Prin sentinţa penală nr. 258 din 19 octombrie

1999, Tribunalul Maramureş a condamnat pe inculpatul G.T. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. 4 şi 5 C. pen.

Prin decizia penală nr. 8 din 25 ianuarie 2000, Curtea de Apel Cluj a respins apelul inculpatului.

Recursul declarat de inculpat, cu motivarea că judecarea cauzei în primă instanţă şi în apel s-a făcut fără îndeplinirea procedurii de citare, este fondat.

Din procesele-verbale de îndeplinire a procedurii la prima instanţă şi la cea de apel rezultă că citarea inculpatului nu a fost corect îndeplinită, adresele la care a fost citat nefiind menţionate corespunzător.

Astfel, la prima instanţă inculpatul a fost citat în str. G., blocul 29, scara B, fără a se indica numărul
apartamentului, iar procedura s-a făcut prin afişare, iar la instanţa de apel citarea s-a făcut la aceeaşi adresă – fără a se indica blocul şi scara, fiind însă menţionat apartamentul; şi în acest caz citarea s-a făcut prin afişare.

La ambele instanţe inculpatul a lipsit, susţinând că nu a avut cunoştinţă de data judecării cauzei.

Potrivit prevederilor art. 291 C. pr. pen., judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită.

Cum în cauză judecata în primă instanţă şi în apel a avut loc fără citarea legală a inculpatului, este incident cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. 1 pct. 21 din acelaşi cod, motiv pentru care hotărârile au fost casate cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanţă.