Potrivit art. 177 alin. 5 din Codul de procedură penală, bolnavii aflaţi în spital se citează prin administraţia acestuia, însă această regulă nu reprezintă o excepţie de la termenul în cunoştinţă, acestea fiind reglementate în dispoziţiile art. 291 alin. 7 şi 8 din Codul de procedură penală.
Raţiunea procedurii de citare este aceea ca partea să fie încunoştinţată despre termenul de judecată.
Dacă inculpatul a fost prezent la primul termen de judecată şi a luat termen în cunoştinţă, cunoscând, aşadar, de existenţa procesului, la termenul următor prezentându-se apărătorul, reprezentându-l în condiţiile art. 174 din Codul de procedură penală, împrejurarea că la termenul de judecată a recursului nu a fost citat la unitatea sanitară unde era internat nu atrage concluzia că procedura de citare nu a fost îndeplinită conform legii.
(Decizia nr. 1952 din 13 octombrie 2004 – Secţia a 11-a penală)
La 6 octombrie 2004 a fost înregistrată contestaţia în anulare formulată de condamnatul M.C.S. împotriva Deciziei penale nr. 1791 din 23 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti- Secţia a ll-a penală, pronuntată în Dosarul nr. 2522/2004.
în motivele scrise ale contestaţiei s-au invocat dispoziţiile art. 386 lit. b) din Codul de procedură penală, susţinându-se că la data la care s-a judecat recursul său, ce a format obiectul dosarului sus-menţionat, petentul nu s-a putut prezenta, fiind internat în spital, aflându-se astfel în imposibilitate de a se prezenta în faţa instanţei şi de a încunoştinţa acest”lucru.
La termenul fixat pentru judecarea contestaţiei, respectiv 13 octombrie 2004, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 386 lit. a) din Codul de procedură penală, în sensul că nu a fost citat la administraţia spitalului, în condiţiile în care la termenul la care recursul său s-a soluţionat la dosar exista o adeverinţă medicală care atesta faptul că era internat în spital.
Examinând contestaţia prin prisma ambelor motive formulate în scris şi oral, Curtea a constatat că aceasta este nefondată.
Potrivit art. 386 lit. a) din Codul de procedură penală, contestaţia în anulare se poate face atunci când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.
Din actele existente în dosarul de recurs rezultă că inculpatul M.C.S. s-a prezentat personal la primul termen de judecată din 2 septembrie 2004, luând termen în cunoştinţă în condiţiile art. 291 alin. 3 din Codul de procedură penală şi solicitând un alt termen de judecată pentru a-şi angaja un avocat.
La noul termen fixat, respectiv 23 septembrie 2004, s-a prezentat avocatul ales al inculpatului, P.I., care a depus la dosar o dovadă a imposibilităţii de prezentare a inculpatului, respectiv a internării sale în spital începând cu data de 21 septembrie 2004, fără însă a solicita amânarea cauzei pentru lipsă de procedură sau pentru imposibilitatea de prezentare a inculpatului.
Este adevărat că, potrivit art. 177 alin. 5 din Codul de procedură penală, bolnavii aflaţi în spital se citează prin administraţia acestuia, însă această regulă nu reprezintă o excepţie de la termenul în cunoştinţă, acestea fiind reglementate în dispoziţiile art. 291 alin. 7 şi 8 din Codul de procedură penală.
Raţiunea procedurii de citare este aceea ca partea să fie încunoştinţată despre termenul de judecată, ceea ce în speţă s-a îndeplinit încă de la primul termen de judecată când, fiind prezent personal, inculpatul a luat termen în cunoştinţă, cunoscând aşadar despre existenţa procesului. Mai mult, acesta şi-a angajat un avocat, care a şi răspuns la noul termen de judecată, reprezentându-l pe inculpat în condiţiile art. 174 din Codul de procedură penală.
Prin urmare, întrucât inculpatul avea termen în cunoştinţă şi putea fi reprezentat de avocatul său ales, împrejurarea că la termenul de judecată a recursului nu a fost citat la unitatea sanitară unde era internat nu atrage după sine concluzia că procedura de citare pentru acel termen nu a fost îndeplinită conform legii, condiţie în care acest motiv de contestaţie în anulare este neîntemeiat.
în ce priveşte cel de-al doilea motiv, acesta are în vedere îndeplinirea a două condiţii cumulative, respectiv imposibilitatea de prezentare şi imposibilitatea de încunoştinţare a instanţei despre această împiedicare.
Or, dacă prima condiţie este îndeplinită, căci există la dosar dovada internării în spital a inculpatului, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre cea de-a doua condiţie, câtă vreme această împiedicare a fost adusă la cunoştinţa instanţei de către avocatul ales al inculpatului, care a depus la dosar un act medical în acest sens.
Prin urmare, nici cel de-al doilea motiv de contestaţie în anulare nu este întemeiat.
Aşa fiind, constatând contestaţia ca neîntemeiată sub ambele motive invocate de condamnat, Curtea a respins-o, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Decizia reprezintă o tendinţă de schimbare a practicii judiciare.
Deşi, potrivit art. 291 alin. 6, când judecata rămâne în continuare, părţile şi celelalte persoane care participă la proces nu se mai citează, practica judiciară a statuat că, în cazul inculpatului bolnav internat în spital, instanţa trebuie să-l citeze – prin administraţia spitalului – chiar dacă a fost prezent la unul din termenele anterioare.
