art. 177 C.pr.pen şi nu a art. 522/1 C.pr.pen
Lipsa de citare a inculpatului cetăţean străin pe parcursul judecării în primă instanţă presupune nerespectarea disp. art. 177 C.pr.pen şi pe cale de consecinţă trimiterea cauzei spre rejudecare, conform art. 379 pct. 2 lit. b C.pr.pen şi nu procedura prev. de art. 522/1 C.pr.pen
Decizia penală 808, din 11.11.2009
Prin sentinţa penală nr. 1535 din 22.11.2001 a Judecătoriei Târgovişte în baza art. 182 alin. 1 Cod penal a fost condamnat inculpatul A.M.W. cetăţean sirian la 4 ani închisoare cu executarea în regim privativ de libertate, făcându-se totodată aplicarea disp. art. 71, 64 Cod penal. A fost obligat la 1.000.000 ROL cheltuieli judiciare către stat şi la 9.876.465 ROL către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi 19.896.495 ROL către Institutul de Boli Cerebro-Vasculare Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut în esenţă că în luna iulie 1998 a lovit-o pe partea vătămată A.M.M.G. (soţia fratelui său) provocându-i leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie şi au necesitat un număr de 6-9 luni îngrijiri medicale.
În faza de urmărire penală a fost emis mandat de arestare preventivă de către Judecătoria Târgovişte, în lipsa inculpatului.
După pronunţarea acestei sentinţe s-au emis forme în care s-a solicitat extrădarea inculpatului.
La data de 21.11.2008 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa o cerere din parte inculpatului, conform căreia acesta declara apel împotriva sentinţei mai sus descrise, în care a precizat că la data de 18.11.2008, când a fost audiat în cadrul procedurii de extrădare a explicat procurorului general al statului Kuweit că nu are cunoştinţă de nicio condamnare în România.
De asemenea, inculpatul a precizat că nu a fost încunoştinţat despre proces şi nu a primit extras de pe hotărârea judecătorească. Referitor la proces a precizat că pentru primul termen din 04.10.2001 nu a fost citat, la al doilea termen din 25.10.2001 a fost citat prin afişare la uşa primăriei, la fel ca la următorul termen din 22.11.2001 când s-a şi judecat cauza.
Faţă de acestea, a menţionat inculpatul, că nu a avut cunoştinţă de existenţa procesului deoarece nu a fost citat, deşi se cunoştea adresa sa din Siria, precum şi faptul că nu se afla în acele momente pe teritoriul României.
Prin decizia penală nr. 41 din 27.03.2009 Tribunalul Dâmboviţa a admis apelul formulat, a desfiinţat sentinţa atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, respectiv Judecătoria Târgovişte.
Pentru a pronunţa această decizie, s-a reţinut că sentinţa apelată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la legala citare a inculpatului, ce este sancţionată cu nulitatea relativă a hotărârii, în condiţiile prev. de art. 197 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală.
În continuare, s-a dat citire prevederilor art. 291 alin. 1 Cod procedură penală, art. 177 alin. 1 Cod procedură penală, şi art. 177 alin. 8 din acelaşi act normativ, continuându-se cu constatarea că prin însuşi actul de sesizare al instanţei s-a menţionat că inculpatul avea domiciliul în localitatea B. din Republica Siria. Această adresă apare, de altfel, în toate actele de urmărire penală, inclusiv în mandatul de arestare preventivă emis la 05.05.1998 emis de Parchetul de Tribunalul Dâmboviţa.
Prin urmare, s-a reţinut că domiciliul inculpatului era cunoscut la momentul sesizării instanţei, fapt ce o obliga pe aceasta să respecte dispoziţiile referitoare la procedura de citare, însă aceasta s-a mărginit să procedeze cu uşurinţă la soluţionarea cauzei, citându-l pe inculpat prin afişare la sediul primăriei în a cărei rază teritorială s-a comis infracţiunea.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că în mod greşit a fost interpretată cererea inculpatului ca întrunind elementele căii ordinare a apelului.
Astfel, se menţionează că ulterior pronunţării sentinţei penale a Judecătoriei Târgovişte s-au depus diligenţe pentru extrădarea inculpatului. În acest context, procurorul susţine că tribunalul trebuia să procedeze la declinarea cauzei la Judecătoria Târgovişte pentru ca aceasta să se soluţioneze în temeiul art. 522/1 Cod procedură penală. S-a mai precizat că potrivit art. 72 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 dacă extrădatul a fost condamnat în lipsă el va fi rejudecat la cerere cu respectarea dispoziţiilor prev. de art. 44 alin. din acest act normativ. Pe de altă parte, a precizat procurorul că numai un caz fortuit sau forţa majoră ar putea constitui o cauză temeinică de împiedicare, ori inculpatul nu a făcut nicio dovadă că s-ar fi aflat în această situaţie.
Examinând recursul formulat prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a criticilor invocate cât şi conform art. 385/9 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea a apreciat criticile procurorului ca nefondate.
Aceasta deoarece, în primul rând, nu au făcut referire în nici un moment la textele de lege reţinute de către instanţa de apel în considerentele deciziei sale, iar pe de altă parte, s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 522/1 Cod procedură penală, făcându-se însă, trimitere la art. 72 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 fără ca acestea să fie aplicabile în speţă. Cele două texte de lege, din urmă citate, fac referire la o persoană care a fost extrădată şi care îşi exprimă expres dorinţa de a fi rejudecată.
În această situaţie, însă, nu se află şi inculpatul, care deşi a fost reţinut pe teritoriul statului Kuweit în baza mandatului de arestare internaţională, nu a fost predat autorităţilor române pentru a se putea susţine că procedura de extrădare a fost finalizată.
Pe de altă parte, instanţa de apel justificat a avut în vedere faptul că inculpatul nu a fost citat la domiciliul care rezulta din actele de urmărire penală şi doar la sediul primăriei în raza teritorială a căreia s-a desfăşurat activitatea infracţională, încălcându-se astfel dispoziţiile relative la locul de citare al inculpatului şi evident la dreptul său la apărare şi la un proces echitabil.
Că în speţă este vorba de un cetăţean al cărui domiciliu era în străinătate nu face să fie imediat aplicabile prevederile art. 522/1 Cod procedură penală şi Legea nr. 302/2004.
Observând că au fost încălcate unele norme imperative ce reclamă desfăşurarea procesului penal, tribunalul s-a limitat la acestea fără a ajunge la dispoziţiile legale citate de către procuror în recursul formulat.
A mai susţinut procurorul că tribunalul a dat dovadă de uşurinţă când l-a repus pe inculpat în termenul de apel, deoarece acesta din urmă nu a făcut dovada unui caz fortuit sau a forţei majore ce l-ar fi împiedicat să exercite calea legală a apelului.
Curtea însă a constatat că una din cauzele principale ce l-au împiedicat pe inculpat să declare apel este că acesta nu a fost înştiinţat în mod legal nici despre existenţa procesului penal declanşat împotriva sa şi cu atât mai mult despre soluţia pronunţată în cauză. Sentinţa judecătoriei a fost la rândul ei comunicată primăriei din raza teritorială unde se presupune că s-a desfăşurat activitatea infracţională. Neavând cunoştinţă despre aceste aspecte este evident faptul că inculpatul nu a putut să declare apel în termenul de 10 zile prevăzut de lege, ci a făcut-o atunci când a avut cunoştinţă despre existenţa unei hotărâri de condamnare împotriva sa.
Astfel, faţă de toate cele de mai sus, Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b. Cod procedură penală a respins recursul procurorului, ca nefondat.
