Civil – evacuare – s.a. Locuinţe


Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18.12.2007 sub nr. de dosar 10914/320/2007, reclamanta Primăria Comunei Voivodeni prin Primar Dani Iosif a solicitat în contradictoriu cu „Societatea Agricolă Mureşul” din Voivodeni, obligarea pârâtei să predea în deplină proprietate şi posesie sediul administrativ al fostei CAP Voivodeni, aflat la numărul administrativ 103/A, constând în etajele a două construcţii lipite ce formează o singură clădire, compusă din birouri, sală de şedinţe şi alte încăperi neterminate, cu destinaţia de cantină, birou şi grup sanitar, împreună cu cele două căi de acces(scări), în suprafaţă construită de 314,5 mp; constatarea nulităţii absolute parţiale a actului constitutiv al pârâtei, respectiv a dispoziţiilor referitoare la cuprinderea în patrimoniul Societăţii Agricole „Mureşul” a clădirii sediului fostului CAP Voivodeni, anulându-se totodată anexa nr. 1a încheiată de comisia de lichidare a CAP Voivodeni, evacuarea necondiţionată a pârâtei din spaţiul abuziv ocupat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, s-au arătat următoarele:odată cu apariţia Legii nr. 18/1991 în localitatea Voivodeni s-a pus problema desfiinţării CAP. S-a procedat la constituirea Comisiei de lichidare a acestei instituţii, aşa cum prevedeau dispoziţiile legale şi care urma să gestioneze moştenirea fostului CAP. Această instituţie a întocmit un inventar, o „balanţă” analitică a contului 100 mijloace fixe la data lichidării CAP”, anexa 1a, unde se regăsesc o serie de bunuri predate de către Comisia de lichidare a CAP Voivodeni către SA „Mureşul”.

Deşi Legea nr. 18/1991 prevedea în mod limitativ în art. 28 al. 1 (forma iniţială a legii) care sunt bunurile care deveneau proprietatea membrilor asociaţiilor de drept privat, respectiv „construcţiile agrozootehnice, atelierele de industrie mică, maşinile, utilajele şi alte asemenea mijloace fixe ce au aparţinut cooperativei de producţie desfiinţate, precum şi terenurile de sub acestea, ca şi cele necesare utilizării lor normale, plantaţiile de vii şi pomi şi animalele…”, la poziţia a doua a anexei amintite, se regăsesc birouri+clădire anexată.

Prin art. 28 din Legea nr. 18/1991 (forma iniţială), la aliniatul 9 se prevede faptul că „construcţiile afectate unei utilizări sociale sau culturale trec fără plată, în regim de drept public, în proprietatea comunelor, oraşelor sau municipiilor şi în administrarea primăriilor”.

Se arată că ulterior comisia de lichidare a CAP a sesizat neregularitatea şi a revenit asupra acestei situaţii prin Protocolul nr. 152/27.03.1992, arătând că „…în conformitate cu prevederile art. 28 al. 7 şi 9 din Legea nr. 18/1991, stabilesc predarea din proprietatea fostului CAP Voivodeni în proprietatea privată a comunei şi în administrarea primăriei Voivodeni bunurile nevândute precum şi construcţiile afectate unor utilizări social-culturale, conform tabelului de mai jos…”. În anexa 1d întocmită de comisia de lichidare a CAP Voivodeni cuprinzând „situaţia lichidării mijloacelor fixe”, către Societatea Agricolă Mureşul nu mai apar a fi predate birouri ci „atelier magazie mică”.

Această neregularitate fusese anterior sesizată de SA Mureşul, care în procesul-verbal încheiat la data de 11 iulie 1991 cu ocazia şedinţei de constituire a societăţii agricole prin „membri adunării generale au hotărât cumpărarea unor mijloace fixe şi obiecte de inventar care au aparţinut fostei CAP Voivodeni, după cum urmează:…clădirea fostei CAP…”

În consecinţă, reclamanta susţine că pârâta a cunoscut că acest mijloc fix, sediul administrativ al fostei CAP Voivodeni se cuvenea de drept, prin efectul legii Primăriei Voivodeni, fiind una din construcţiile prev. de dispoziţiile art. 28 al. 9 din Legea nr. 18/1991.

Pe de altă parte, se arată că protocolul de predare privind imobilul clădire fost sediu CAP Voivodeni încheiat între comisia de lichidare şi Primărie nu a făcut decât să consfinţească voinţa legiuitorului; cu atât mai mult cu cât dispoziţiile art. III al. 1 lit. h ale legii nr. 169/1997 sancţionează cu nulitatea absolută „actele de vânzare-cumpărare privind construcţiile afectate unei utilizări sociale sau culturale – case de locuit, creşe, grădiniţe, cantine, cămine culturale, sedii şi alte asemenea – ce au aparţinut CAP, cu încălcarea dispoziţiilor imperative prev. la ultimul alineat al art. 28 din lege.”

S-a arătat că pârâta Asociaţia Agricolă Mureşul a atacat în administrativ Hotărârea nr. 18 din 30 iunie 1999 a Consiliului Local Voivodeni, solicitând anularea art. 1 pct. 1 din această hotărâre, prin care se hotăra trecerea fără plată, în regim de drept public, în proprietatea Comunei Voivodeni şi administrarea Primăriei Comunei Voivodeni, a sediului administrativ al fostei CAP Voivodeni. Se mai solicita constatarea destinaţiei spaţiului respectiv şi obligarea Primăriei Voivodeni la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilului. Prin sentinţa civilă nr. 2223/27.12.1999 irevocabilă, au fost anulate dispoziţiile art. 1 pct. 1 din HCL a Comunei Voivodeni nr. 18/30.06.1999, fiind respinse ca inadmisibile celelalte capete de cerere.

Ulterior, prin Hotărârea Guvernului nr. 964/17.09.2002, s-a atestat domeniul public al judeţului Mureş, iar în anexa nr. 96 a fost cuprins inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al comunei Voivodeni. La poziţia 141 al acestui inventar se regăsesc birouri, cantină, grup sanitar, iar în aceste condiţii este irelevantă anularea parţială a HCL nr. 18/1999, întrucât hotărârea de guvern este actul care schimbă regimul juridic aplicabil bunurilor.

În drept au fost invocate prevederile art. 28 al. 9 din Legea nr. 18/1991 forma iniţială, art. III al. 1 lit. h din Legea nr. 169/1997, HG nr. 964/17.02.2002.

Pârâta Societatea agricolă „Mureşul” a formulat întâmpinare (f. 21-25) prin care a solicitata respingerea acţiunii, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele: reclamanta nu are calitate procesuală activă şi parte din cererile sale sunt intrate în puterea lucrului judecat. S-a susţinut faptul că acţiunea este şi nefondată, întemeindu-se pe consimţământul viciat, nevalabil cu privire la încheierea unui protocol de predare a unor bunuri imobile în domeniul public şi surprins prin dol, prin întrebuinţare de mijloace viclene la redactarea acelui protocol din anul 1992.

S-a arătat că deşi exista o hotărâre irevocabilă din anul 1998, s-a indus în eroare Guvernul la elaborarea HG nr. 964/17.09.2002, constituind abuz de drept şi fiind lovită de nulitate absolută, urmând a fi revocată în cadrul unei proceduri penale.

Asupra fondului, pârâta a mai menţionat că societatea agricolă „Mureşul” a luat fiinţă în temeiul Legii nr. 36/1991, fiind înregistrată ca persoană juridică prin încheierea civilă nr. 5394/1991 a Judecătoriei Tg-Mureş, iar patrimoniul iniţial al societăţii a fost format de bunurile mobile şi imobile ale fostei CAP Voivodeni, în baza art. 29 din Legea nr. 18/1991 (art. 28 în forma iniţială a Legii).

Prin cererea pârâtei adresată Primăriei Voivodeni în anul 1995 şi reinnoită în temeiul Legii nr. 247/2005 şi a HG nr. 890/2005, pârâta a solicitat încuviinţarea cererii de emitere a TP asupra terenului aferent construcţiilor agrozootehnice preluate în temeiul legii.

În anul 1999, reclamanta Comuna Voivodeni a emis hotărârea nr. 18/30 iunie 1999 prin care a hotărât trecerea în regim de drept public, în proprietatea comunei şi în administrarea primăriei, sediul administrativ al fostei CAP.

Ulterior, deşi exista puterea de lucru judecat, Primăria Comunei Voivodeni a întocmit demersurile pentru elaborarea HG nr. 964/2002, în care a solicitat trecerea în domeniul public al statului spaţiile ce făcuseră obiectul judecăţii şi asupra cărora se pronunţase o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Acest act de preluare în domeniul public al spaţiilor ce fac obiectul cauzei încalcă şi prevederile art. III al. 1/1 din Legea nr. 169/1997.

În probaţiune au fost depuse înscrisuri: HCL nr. 18/30.06.1999, Anexa la HCL sus-menţionat, HCL nr. 23/8 iulie 2001, situaţia lichidării mijloacelor fixe întocmită de Comisia de lichidare a CAP Voivodeni, balanţa (inventar) analitica a contului 100 mijloace fixe a CAP, HG nr. 964/2002, protocol nr. 152/27.03.1992 încheiat cu Primăria Voivodeni a Comisiei de lichidare a CAP, dispozitiv şi motivare ale sentinţei civile nr. 2223/1999 al Judecătoriei Tg-Mureş, decizia nr. 225/R/21.06.2000 a Curţii de Apel Tg-Mureş, plângere penală a Societăţii Agricole „Mureşul” împotriva numitului Savina Mihail, secretar al primăriei Comunei Voivodeni, note de şedinţă ale reclamantei, concluzii scrise, cererea nr. 2355/20.11.2007 adresată de pârâtă către reclamantă (f. 67), inventarul bunurilor ce fac parte din domeniul public al Comunei Voivodeni, anexa la HCL nr. 23/2001 (f. 69-75), proces-verbal de afişare (f. 76), lista de inventariere a Consiliului Local Voivodeni din 15.12.1995 (f. 77), practică judiciară (f. 78-92), rezoluţia din data de 18.07.2008 în dosarul nr. 480/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş (f. 103, 104), plângere împotriva HG nr. 964/2002 a pârâtei (f. 109), Legea societăţilor agricole şi alte forme de asociere în agricultură (f. 111-112), încheierea civilă nr. 5394/5.08.1991a Judecătoriei Tg-Mureş (f. 117), act de constituire pârâtei (f. 118-125), sentinţa penală nr. 1374/11.11.2008 a Judecătoriei Tg-Mureş şi decizia penală nr. 50/R din 12.02.2009 (f. 132-137), contract de închiriere (f. 138-139), încheierea comercială nr. 1601/29.06.2009 a Tribunalului Comercial Mureş (f. 156-158).

Prin încheierea de şedinţă din data de 10.03.2008 au fost respinse excepţiile autorităţii de lucru judecat, a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a prescripţiei dreptului material la acţiune.

A fost administrată proba cu interogatoriul pârâtei (f. 115-116), ca şi proba testimonială cu martorii Berekmeri Iuliu (f. 141), Rusu Maria (f. 142), Ungur Sorin (f. 150).

A fost acvirat dosarul nr. 4534/1999 al Tribunalului Mureş.

Analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Societatea agricolă „Mureşul” a luat fiinţă în temeiul Legii nr. 36/1991, fiind constituită în baza actului de constituire autentificat de Notariatul de Stat Mureş sub nr. 10.068/1991, fiind înregistrată ca persoană juridică prin încheierea civilă nr. 5394/1991 a Judecătoriei Tg-Mureş (f. 117).

Patrimoniul iniţial al societăţii a fost format de bunurile mobile şi imobile ale fostei CAP Voivodeni, în baza art. 29 din Legea nr. 18/1991 (art. 28 în forma iniţială a Legii). Patrimoniul cuprindea terenurile agricole raportate de asociaţi precum şi construcţiile agrozootehnice preluate de la fostul CAP în contul creanţei asociaţilor.

Conform acestui text de lege, în aliniatul 1, „Construcţiile agrozootehnice, atelierele de industrie mică, maşinile, utilajele şi alte asemenea mijloace fixe, ce au aparţinut cooperativei agricole de producţie desfiinţate, precum şi terenurile de sub acestea, ca şi cele necesare utilizării lor normale, plantaţiile de vii şi pomi şi devin proprietatea membrilor asociaţiilor de tip privat, cu personalitate juridică, dacă se vor înfiinţa”.

Construcţiile şi obiectele de inventar au fost preluate în baza situaţiei mijloacelor fixe întocmită de Comisia de lichidare a fostului CAP precum şi a procesului-verbal încheiat la data de 11 iulie 1991 la adunarea de constituire a societăţii agricole (f. 124, 125).

În cuprinsul Protocolului de predare-primire precum şi în inventarul de preluare au fost specificate toate bunurile fostei CAP desfiinţată, între care s-a menţionat şi „atelier magazie mică”. Cu ocazia desfiinţării fostei CAP au rămas nevândute şi nepreluate de vreo societate agricolă constituită în baza Legii nr. 36/1991 unele bunuri mobile şi imobile, care au făcut obiectul protocolului nr. 152/27.03.1992 încheiat între Comisia de lichidare a CAP Voivodeni şi Primăria Voivodeni : biroul din localitatea Toldal, fântâna zootehnică, pod-bascula Voivodeni (f. 16); în acel protocol a fost cuprins şi „un birou”, fără a i se indica locaţia.

La data preluării patrimoniului, în cuprinsul bunurilor preluate nu au existat construcţii afectate unor utilităţi social culturale şi cu destinaţia de cantină, grup sanitar, baie, cum se pretinde în acţiune. Aceste încăperi au existat în planul de construcţii, dar neexecutate şi nefinisate la data preluării în anul 1992.

Acest fapt este atestat de martorii audiaţi în cauză, care arată că „extinderea a fost construită în anul 1990…spaţiul de la parter a fost folosit ca şi atelier, imobilul…nu a fost folosit ca şi birouri…” (martorul Berekmeri Iuliu, maistru în cadrul fostei CAP, f. 141); „…în anul 1989 au început anumite lucrări de extindere a clădirii (fostului CAP) pentru ca microcantina să fie amenajată lângă sediu, iar în anul 1990 această nouă extindere era la roşu. În 1990 atunci când am plecat de la CAP, extinderea CAP se constituia din pereţi şi acoperiş” (martora Rusu Maria, contabilă a CAP, f. 142).

Şi martorul Ungur Sorin, administrator al SC Swiso Prod Com SRL, a atestat faptul că în anul 2005 a închiriat de la societatea agricolă pârâtă sediul fostei CAP, atât parter cât şi etaj, iar la preluarea spaţiului etajul clădirii era nefinisat, nefiind amenajată nici cantină şi nici grup sanitar. Spaţiul de la etaj a fost amenajat din fondurile societăţii comerciale sus-menţionate, inclusiv compartimentarea. (f. 150)

Prin cererea pârâtei adresată Primăriei Voivodeni în anul 1995 şi reînnoită în temeiul Legii nr. 247/2005 şi a HG nr. 890/2005, pârâta Societatea Agricolă a solicitat încuviinţarea cererii de emitere a TP asupra terenului aferent construcţiilor agrozootehnice preluate în temeiul legii nr. 18/1991. Acestei cereri nu i-a fost dată nici o dezlegare de reclamantă.

În anul 1999, reclamanta Comuna Voivodeni prin organul său deliberativ Consiliul Local a emis Hotărârea nr. 18/30 iunie 1999 prin care a hotărât trecerea în regim de drept public, în proprietatea comunei şi în administrarea primăriei, sediul administrativ al fostei CAP.

Pârâta Asociaţia Agricolă Mureşul a atacat în contencios administrativ Hotărârea nr. 18 din 30 iunie 1999 a Consiliului Local Voivodeni, solicitând instanţei anularea art. 1 pct. 1 din această hotărâre, prin care se hotăra trecerea fără plată, în regim de drept public, în proprietatea Comunei Voivodeni şi administrarea Primăriei Comunei Voivodeni, a sediului administrativ al fostei CAP Voivodeni. Se mai solicita constatarea destinaţiei spaţiului respectiv şi obligarea Primăriei Voivodeni la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilului.

Prin sentinţa civilă nr. 2223/27.12.1999 a Tribunalului Mureş, irevocabilă prin decizia nr. 225/R/21.06.2000 a Curţii de Apel Tg-Mureş, au fost anulate dispoziţiile art. 1 pct. 1 din HCL a Comunei Voivodeni nr. 18/30.06.1999 în ce priveşte trecerea în proprietatea comunei Voivodeni a sediului administrativ al fostei CAP Voivodeni, fiind respins ca inadmisibil în cadrul procedurii de contencios administrativ capătul de acţiune având ca obiect revendicarea imobilului.

Instanţa reţine că următoarea stare de fapt şi de drept a intrat în puterea de lucru judecat:Prin procesul-verbal din 11 iulie 1991 membrii SA au hotărât cumpărarea unor mijloace fixe şi obiecte de inventar care au aparţinut fostei CAP. Printre bunurile ce urmau a fi cumpărate era inclusă şi clădirea fostei CAP cu valoare de inventar de 279.006 lei, aspect ce rezultă din coroborarea procesului-verbal sus-menţionat cu anexa nr. 1 a Comisiei de lichidare a CAP privind situaţia mijloacelor fixe (f. 10. Din cuprinsul acestei anexe s-a reţinut că clădirea a avut ca destinaţie aceea de atelier mecanic şi de mică industrie.

Deşi conform actelor Comisiei de lichidare a CAP Voivodeni clădirea în litigiu care a servit de sediu al CAP avea destinaţia sus-menţionată, potrivit anexei la HCL nr. 18/30 iunie 1999, aceeaşi construcţie e trecută de reclamantă ca având destinaţie de birouri, săli de şedinţe, cantină şi altele.

Cu putere de lucru judecat s-a reţinut de instanţa de contencios administrativ faptul că hotărârea de Consiliu local în temeiul căreia s-a dispus trecerea în proprietatea Comunei Voivodeni a imobilului în litigiu a încălcat dreptul de proprietate al Societăţii Agricole Mureşul şi în consecinţă a fost anulat pct. 1 din acea hotărâre, „respectiv în ce priveşte trecerea în proprietatea comunei Voivodeni a sediului administrativ al fostei CAP Voivodeni.”

Ulterior, deşi exista puterea de lucru judecat şi HCJ nr. 18/1999 fusese anulată în parte, Primăria Comunei Voivodeni a întocmit demersurile pentru elaborarea HG nr. 964/2002, în care a solicitat trecerea în domeniul public al statului spaţiile ce făcuseră obiectul judecăţii şi asupra cărora se pronunţase o hotărâre judecătorească irevocabilă.

În speţă, fiecare parte invocă un titlu de proprietate propriu asupra spaţiului ce face obiectul acţiunii de faţă, titlu dobândit prin efectul legii: reclamanta Primăria Comunei Voivodeni invocă Hotărârea de Guvern nr. 964/2002 cu anexele acesteia (f. 13-15), iar pârâta invocă efectul art. 29 (anterior art. 28) din Legea 18/1991, actul său constitutiv şi sentinţa civilă nr. 2223/27.12.1999 a Tribunalului Mureş.

Cererea de faţă este o acţiune în revendicare, prin care proprietarul neposesor care posesorului neproprietar recunoaşterea dreptului său de proprietate şi restituirea lucrului. Doctrina în materia acţiunii în revendicare a statuat că posesia cea mai bine caracterizată este determinantă (v. I. P. Filipescu, Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale”, 1998, p. 273).

În cazul în care titlurile provin de la autori diferiţi, s-a stabilit că va câştiga partea ce are titlul cu data mai veche şi cel ce a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil.

În baza art. 9 din Legea nr. 213/1998 a proprietăţii publice şi regimul juridic al acesteia, „(1) Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului.”

În baza art. 21 din Legea nr. 213/1998, „(1) Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale se întocmeşte, după caz, de comisii special constituite, conduse de preşedinţii consiliilor judeţene, respectiv de primarul general al municipiului Bucureşti sau de primari.

(2) Inventarele întocmite potrivit prevederilor alin. (1) se însuşesc, după caz, de consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale.

(3) Inventarele astfel însuşite se centralizează de consiliul judeţean, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, şi se trimit Guvernului, pentru ca, prin hotărâre, să se ateste apartenenţa bunurilor la domeniul public judeţean sau de interes local.”

Comparând cele două titluri invocate de părţi în acţiunea în revendicare de faţă, instanţa constată că titlul de proprietate al pârâtei Societatea Agricolă „Mureşul” este anterior şi mai bine caracterizat decât cel al reclamantei. Astfel, SA pârâtă a dobândit în proprietate imobilul fost sediu al CAP prin efectul art. 28 (modificat 29) al Legii nr. 18/1991 rep., coroborat cu actul său constitutiv consfinţit prin încheierea civilă nr. 5394/5.08.1991 a Judecătoriei Tg-Mureş (f. 117). Pârâta a dobândit posesia imobilului încă din anul 1991 şi l-a folosit sub nume de proprietar de la acea dată până în prezent.

Pe de altă parte, reclamanta Comuna Voivodeni nu a deţinut niciodată posesia imobilului, iar la obţinerea titlului său de proprietate (HG nr. 964/2002) au fost utilizate acte parţial anulate prin hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv HCL nr. 18/1999, aşa cum s-a arătat în cele ce preced.

Deşi reclamanta a contestat destinaţia spaţiului fostului CAP de „atelier”, stabilită de Comisia de lichidare a CAP Voivodeni, această destinaţie a fost consfinţită prin hotărârea irevocabilă pronunţată de instanţa de contencios administrativ, iar pe de altă parte reclamanta nu a solicitat niciodată constatarea nulităţii absolute a actului de înstrăinare a sediului fostului CAP către societatea agricolă pârâtă, pentru nerespectarea prevederilor imperative ale art. 28 din Legea nr. 18/1991 forma iniţială, aceasta fiind singura cale de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare a construcţiilor afectate unei utilizări sociale sau culturale în cadrul fostelor CAP-uri.

Din chiar textul art. 9 al Legii nr. 213/1998 reiese faptul că prin hotărâre de guvern se „trece” un imobil din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale în baza unui inventar aprobat de Consiliul Local, ori în cauză reclamanta nu a avut niciodată proprietatea sediului fostei CAP Voivodeni, acesta făcând parte din patrimoniul SA „Mureşul”, deci nu putea fi cuprins în inventar.

Acest act de preluare în domeniul public al spaţiilor ce fac obiectul cauzei încalcă şi prevederile art. III al. 1/1 din Legea nr. 169/1997, care dispune: „actele administrative prin care ar fi fost trecute în domeniul public al localităţii terenuri, pentru care s-a depus cerere de constituire a dreptului de proprietate îşi suspendă efectele…până la soluţionarea cererii de către Comisia Locală de fond funciar”, ori cererea pârâtei adresată Primăriei Comunei Voivodeni de constituire a dreptului de proprietate nu a fost soluţionată până în prezent, aspect necontestat în cauză.

Pentru considerentele de fapt şi de drept ce preced, va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Primăria Comunei Voivodeni prin Promat Dani Iosif în contradictoriu cu pârâta Societatea Agricolă Mureşul (în lichidare), prin lichidator SPI ContinSolv IPURL.