SENTINTA CIVILA NR. 5……………………
Prin cererea adresata Tribunalului Tulcea si înregistrata la nr. …………/88/1………….01.2010, reclamanta ………… (fosta ………… ) a solicitat obligarea Statului Român, prin Ministerul Finantelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Tulcea la plata sumei de 1.000.000 Euro la cursul din ziua efectuarii platii, reprezentând prejudiciul moral “pretius doloris” suferit de tatal sau prin arestarea pe nedrept.
Se mai solicita obligarea pârâtului la plata sumei de 700.000 euro la cursul din ziua efectuarii platii, reprezentând prejudiciul moral suferit de ea si familia sa prin condamnarea tatalui sau ………… ………… la 15 ani închisoare pentru infractiunea de “crima de uneltire contra ordinii sociale” si confiscarea totala a averii.
În motivare, reclamanta a aratat ca prin sentinta penala nr. …………/1952 pronuntata de Tribunalului Militar Bucuresti, tatal sau, ………… ………… a fost condamnat la 15 ani închisoare si confiscarea totala a averii, prin aceeasi hotarâre fiind confiscate toate bunurile mobile si imobile ale familiei, fiind arestat preventiv si condamnat la data de 1.08.1952 la 15 ani închisoare, executând pedeapsa pâna la data de 1………….01.196…………, în diferite închisori, iar chinurile dezumanizante la care a fost supus, desi binecunoscute, depasesc barierele oricarei povesti si a oricarei imaginatii.
Se mai precizeaza ca la momentul arestarii tatalui sau era casatorita, iar mama si fratii sai au ramas în miezul iernii fara adapost, fiind nevoiti sa se adaposteasca într-un grajd la marginea satului, dar fara a le putea veni în ajutor deoarece era urmarita de securitate. În repetate rânduri organele de cercetare au la ea acasa, au luat-o pentru a da declaratii, fiind batuta cu cruzime, fara mila, fiind acuzata de faptul ca familia sa si-ar fi ascuns o parte din bunurile pe care le detinea, în special aur pentru a nu le preda autoritatilor ca urmare a confiscarii averii.
Arata reclamanta ca, în urma unei perchezitii efectuate la domiciliul sau, au fost gasite câteva obiecte personale din aur pe care, presupunând ca apartin familiei sale au fost confiscate, iar pentru ca organele de cercetare “stiau sigur” ca mai exista si alte bunuri, a fost luata si tinuta la “militie” zile întregi, supusa unor tratamente greu de imaginat, pentru a întelege sa predea acele bunuri si luni de zile nu a stiut nimic despre familia sa pentru ca de frica de a nu fi “turnata” de cei care aveau legaturi cu securitatea nu întreba pe nimeni de soarta familiei sale. Sotul sau si-a pierdut locul de pentru ca securitatea presupunea ca ar fi avut o legatura cu miscarea anticomunista având în vedere ca tatal sau fusese condamnat pentru ca “uneltea împotriva regimului”.
Se mai sustine ca împrejurarile în care au fost nevoiti sa supravietuiasca, suferintele, lipsurile de tot felul, lipsa unui acoperis deasupra capului (fiind dati afara din propria casa în miezul iernii), fara ca sotia condamnatului sa aiba un loc de munca, fara a avea o bucata de pâine, fiind prigoniti si expusi dispretului public, nu pot fi redate în cuvinte.
Considera reclamanta ca se impune repararea integrala de catre stat a pagubei suferite, ceea ce presupune în principiu înlaturarea tuturor consecintelor daunatoare ale acesteia, în scopul repunerii pe cât posibil, în situatia anterioara a victimei, de a da o satisfactie de ordin moral susceptibila de a înlocui valoarea de care a fost privata, desi nici o suma de bani nu ar putea înlatura suferintele fizice, morale, faptul ca a fost lezata demnitatea si onoarea, libertate individuala si a trebuit sa faca eforturi suplimentare pentru reintegrarea în societate.
În drept, s-au invocat dispozitiile art. 5 alin. 1 lit. a, b din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora.
În dovedirea cererii, s-au anexat la dosar, în copie: certificatele de nastere si de casatorie ale reclamantei, act de identitate, decizia nr. …………6………… din 26.02.2009 privind acordarea calitatii de luptator în rezistenta anticomunista si biletul de eliberare nr. …………/196…………, sentinta penala nr. …………/9.09.1952 pronuntata de Tribunalul Teritorial Militar Bucuresti.
Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanta retine urmatoarele:
Prin sentinta penala nr. …………/9.09.1952 pronuntata de Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti în dosarul nr. …………/1952, ………… ………… tatal reclamantei a fost condamnat la o pedeapsa de 15 ani munca silnica si 6 ani degradare civica pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, infractiune prevazuta de art.209 partea a III-a Cod penal, art.26 Cod penal, iar potrivit art. 25 pct.6 Cod penal i s-a confiscat averea.
Din aceasta pedeapsa, numitul ………… ………… a executat efectiv 10 ani si 7 luni de detentie.
Pornind de la ratiunea recunoasterii de catre Statul Român, dupa 22 Decembrie 1989 si instaurarea unui regim democratic, a consecintelor produse în sfera drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor sai prin regimul totalitar comunist, precum si de necesitatea asumarii si atenuarii acestor consecinte produse atât asupra drepturilor patrimoniale, cât si a celor care intereseaza valorile supreme ale personalitatii umane, legiuitorul român a adoptat – începând cu anul 1990 – o serie de acte normative menite sa raspunda acestor imperative (Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu începere de la 6 martie 19…………5, precum si a celor deportate în strainatate ori constituite în prizonieri, republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6…………1 din 2………… septembrie 2009, Ordonanta de urgenta nr. 21…………/1999 privind acordarea calitatii de luptator în rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savârsite din motive politice, persoanelor împotriva carora au fost dispuse din motive politice, masuri administrative abuzive, publicata în Monitorul Oficial Partea I, nr. 650 din …………0 decembrie 1999, H.G. nr. 172…………/21 decembrie 2005, abrogata ulterior prin H.G. nr. 1…………72/18 noiembrie 2009 privind înfiintarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc, Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 19…………5 – 22 decembrie 1989, publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. …………96 din 11 iunie 2009.
Toate aceste prevederi au urmarit, asadar, sa raspunda interesului public în asumarea de catre stat a efectelor produse prin actele sale în timpul regimului comunist totalitar, iar crearea cadrului legal a vizat repararea ori diminuarea prejudiciilor de ordin moral si material generate prin actele normative emise în perioada de referinta (6 martie 19…………5 – 22 decembrie 1989).
De altfel prin Rezolutia 1096 (1996) a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, adoptata la ………… iunie 1996 s-au recomandat – printre masurile prefigurate de obiectivul desfiintarii mostenirii fostului sistem totalitar comunist – reabilitare persoanelor condamnate pentru “crime” care într-o societate democratica nu constituie fapte penale, cu acordarea acestor a unor “compensatii materiale” care nu ar trebui sa fie cu mult mai mici decât compensatia conferita celor condamnati pe nedrept, de codul penal în vigoare.
În aceste context, a fost adoptata Legea nr. 221/2009, care a reluat în cea mai mare parte prevederi deja statuate prin Decretul-lege nr. 118/1990 si Legea nr. 21…………/1999 cu privire la compensatiile de ordin material acordate de statul român persoanelor carora li s-a recunoscut calitatea de victima a sistemului totalitar prin condamnarile cu caracter politic sau masurile administrative asimilate acestora, luate asupra lor în perioada 6 martie 19…………5 – 22 decembrie 2009, noua lege statuând însa aditional si asupra vocatiei de a pretinde anumite “compensatii morale”, pentru acele situatii în care masurile reparatorii deja acordate în temeiul normelor sus-citate nu configurau o suficienta satisfactie pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare ori prin masurile administrative cu caracter politic.
Fundamentul juridic al tuturor acestor compensatii l-a constituit, în esenta, raspunderea în materie civila fondata pe dispozitiile art. 998 si 999 Cod civil, statul asumându-si între actele normative edictate obligatia repararii pe cât posibil a atingerilor aduse drepturilor cetatenilor sai într-o anumita perioada istorica. Data fiind natura acestei raspunderi, atragerea ei presupune si în acest caz întrunirea simultana a trei elemente privind: existenta unei fapte culpabile a unei persoane – în speta, a statului – prin care s-a produs un prejudiciu; dovedirea prejudiciului în patrimoniul celui pretins vatamat; legatura de cauzalitate între fapta si prejudiciu.
Daca în privinta faptelor prejudiciante, legiuitorul a facut trimitere explicita, prin actele normative adoptate, la acele masuri cu caracter politic care au adus atingere drepturilor si libertatilor fundamentale, chestiunea existente unui prejudiciu cert (material sau moral) este una care implica probe sub aspectul întinderii si conditiilor producerii lui, întrucât relatia de cauzalitate dinte fapta si vatamarea adusa este guvernata de o prezumtie relativa ce poate fi înlaturata prin orice mijloc de proba care infirma producerea unor consecinte negative supra celui pretins vatamat.
Admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, nu creeaza în aceste caz un vid legislativ, ci deschide posibilitatea analizarii – în conformitate cu prevederile legale în vigoare – daca persoana pretins vatamata prin condamnarea si/sau masurile administrative cu caracter politic luate în perioada 6 martie 19…………5 – 22 decembrie 1989 este îndrituita sa obtina si alte compensatii decât cele acordate.
Aceasta înseamna ca raspunderea statului român pentru prejudiciul moral suferit de persoana pretins vatamata prin asemenea masuri de natura politica trebuie analizata în strânsa corelare cu conditiile raspunderii instituite prin art. 998 si 999 si cu principiile de drept care reclama evitarea unei duble reparatii, asigurarea proportionalitatii si echitatii în acordarea acestor compensatii, si nu în ultimul rând respectarea valorii supreme de dreptate, premise retinute de altfel prin decizia nr. 1…………58/21.10.2010 a Curtii Constitutionale.
În speta, reclamanta a invocat producerea unui prejudiciu de ordin moral ca urmare a condamnarii tatalui prin condamnarea conform sentintei penale nr. ………… din 9.09.1952 a Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti pronuntata în dosarul nr. …………/1952, prejudiciul fiind însa raportat – sub aspect probator – exclusiv la abuzul savârsit de statul român prin organele sale represive din acea vreme, iar nu la o vatamare concreta, determinanta si neînlaturata, adusa valorilor de ordin personal nepatrimonial si produsa asupra persoanei reclamantei.
Or, nici la data intrarii în vigoare a Legii nr. 221/2009 si nici dupa modificarea adusa prin O.U.G. nr. 62/2010 legiuitorul nu putea avea în vedere ca prin dispozitiile art. 5 al. 1 lit. a sa se instituie un cadru extins si excesiv al compensatiilor pentru prejudiciul moral, o asemenea viziune fiind de altfel exclusa de Rezolutia Adunarii Parlamentare a C.E. nr. 1096 (1996), care priveste masurile preconizate pentru înlaturarea vechii mosteniri din punctul de vedere al celor direct vizati de condamnarile cu caracter politic.
În egala masura, aceasta perspectiva a fost înlaturata si prin mecanismul de control al constitutionalitatii normelor, Curtea Constitutionala aratând ca asumându-si obligatia atenuarii prejudiciului moral suferit de persoanele persecutate în perioada comunista statul a urmarit nu atât repararea lui prin repunerea persoanei într-o situatie similara cu cea avuta anterior, (ceea ce este de altfel imposibil), ci doar acordarea unei satisfactii prin recunoasterea si condamnarea masurii contrare drepturilor omului. Curtea a reamintit ca în conditiile în care în legislatia româna existau o serie de acte normative cu caracter reparatoriu (inclusiv în domeniul restituirii proprietatilor preluate abuziv), prin care s-au stabilit acestor persoane vatamate drepturi compensatorii de natura materiala, stabilirea unor despagubiri suplimentare pentru daune morale nu rezida dintr-o obligatie impusa statului în a le acorda, ci din intentia de a le complini pe cele materiale deja acordate, pe criteriul repararii suferintelor de ordin psihologic (element apreciat însa de catre Curtea Constitutionala ca fiind incompatibil cu principiile de proportionalitate, echitate si rezonabilitate care trebuie sa guverneze raspunderea civila delictuala).
S-a statuat, în egala masura, ca prin deschiderea posibilitatii mostenitorilor de gradul I de a beneficia de despagubiri pentru prejudiciul moral suportat de antecesorii sai prin persecutiile regimului comunist, legiuitorul s-a îndepartat de la principiul echitatii întrucât aceste persoane reclamante nu pot invoca aceeasi îndrituire la astfel de despagubiri ca si cei supusi masurilor respective.
În raport de toate aceste considerente, se va retine ca, în speta, reclamanta este fiica lui ………… …………, condamnat conform sentintei penale nr. ………… din 9.09.1952 a Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti, pronuntata în dosarul nr. …………/1952, si care avea posibilitatea sa beneficieze pâna la data decesului de masuri compensatorii acordate de stat în baza Decretului – lege nr. 118/1990.
În speta, tatalui reclamantei, i-a fost recunoscuta prin decizia nr. …………6…………/26.02.2009, calitatea de luptator în rezistenta anticomunista, beneficiind de drepturile prevazute de lege ca urmare a acordarii acestei calitati .
Împrejurarea ca, în acea perioada autorul reclamantei a facut parte dintre persoanele vizate de masurile regimului comunist, care i-au marcata existenta atât în plan familial cât si profesional, nu prezuma de plano producerea unui prejudiciu moral în persoana reclamantei, masura respectiva luata asupra antecesorului sau, ca si consecintele în plan social produse asupra familiei sale justificând recunoasterea morala de catre stat a implicatiilor de ordin patrimonial si nepatrimonial asupra cetatenilor sai în aceasta perioada istorica (inclusiv prin Legea nr. 221/2009 în forma în vigoare dupa înlaturarea dispozitiilor apreciate ca fiind neconstitutionale), cât si acordarea compensatilor materiale prin cadrul legislativ adoptat înca din anul 1990.
Pentru aceste considerente, va fi respinsa actiunea ca nefondata.
5
