– să se constate că reclamantele sunt moştenitoare legale în calitate de fiice, împreună cu pârâtul în cote egale, după defunctul GI tatăl lor decedat la 27.06.2005,
– să se constate că masa succesorală după defunctul GI, este formată din imobilul situat în comuna Cristeşti, nr.163, jud. Mureş. Înscris în CF nr.269 r. top.112/5/1/1, 110/5/1/1, 112/5/2 compus din apartamentul II cu o cameră, bucătărie, baie, antreu, un cuptor, una afumătorie, magazie, coteţ de lemn şi cărămidă şi cota de 805/1600 mp teren.
– să se constate că contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3073 din 10.12.2002 de BNP Tinca Ileana Eugenia încheiat între GI şi GN şi soţia Maria, s-a făcut în dauna intereselor sale fiind o donaţia deghizată şi să se dispună rezoluţiunea acestuia în limitele cotităţii disponibile,
– să se dispună raportarea la a imobilului situat în comuna Cristeşti, nr.163, jud. Mureş, ap.II, aflat în folosinţa pârâţilor,
– să se dispună ieşirea din indiviziune asupra masei succesorale prin atribuirea în natură, imobilul situat în comuna Cristeşti, nr.163, ap.II, cu obligarea unei sulte către reclamante,
– cu cheltuielile de judecată
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că la data de 10.12.2002, defunctul lor tată a încheiat cu pârâţii un contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere prin care vânzătorul întreţinut transmite cumpărătorilor-întreţinători, dreptul de nudă proprietatea asupra imobilului situat în comuna Cristeşti, nr.163, jud. Mureş, înscrisă în CF nr.269, nr. top 112/5/1/1, 110/5/1/1, 112/5/2 compus din apartamentul II cu o cameră, bucătărie, baie, antreu, un cuptor, una afumătorie, magazie, coteţ de lemn şi cărămidă şi cota de 805/1600 mp teren, menţinându-şi dreptul de uzufruct viager.
Susţine că contractul de vânzare cumpărare privind pe un succesibil în linie dreaptă, este în realitate o deghizată, fapt pentru care a solicitat rezoluţiunea acestuia în limitele cotităţii disponibile.
Mai arată că preţul de 17.030.806 lei este unul fictiv sau cel puţin disproporţional cu valoarea bunului vândut. După încheierea contractului pârâtul GN a manifestat un comportament violent şi nedemn faţă de defunctul lor tată, fapt constatat din certificatul medico-legal nr.9751116 din 24.05.2005.
Reclamantele au solicitat sistarea stării de indiviziune a imobilului mai sus menţionat, prin atribuirea în natură pârâtului, şi obligarea acestuia la plata unei sulte către reclamante.
În drept, reclamantele nu au indicat dispoziţiile legale pe care şi-a întemeiat cererea.
La data de 13.04.2009 la solicitarea instanţei reclamanţii şi-au precizat acţiunea arătând că în fapt se prevalează de prev. art. 845 c.civ. şi solicită constatarea caracterului deghizat al contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere şi uzufruct viager.
Pârâţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii introductive ca nefondată şi obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare au arătat că acţiunea introductivă este nefondată susţinând faptul că în realitate imobilul situat în Cristeşti nr.163 a fost proprietatea părinţilor săi GI şi GA, iar după decesul mamei sale pentru că nu s-au înţeles la pentru dezbaterea succesiunii, s-au judecat în instanţă şi s-a pronunţat sentinţa civilă nr.2375/2002, în sensul atribuirii cotei de ½ parte din imobil în favoarea lui GI şi obligarea acestuia la plata unei sulte în valoare de 17.030.806 lei în favoarea fiecăruia dintre ceilalţi moştenitori respectiv reclamantelor în calitate de fiice şi pârâtului GN în calitate de fiu.
Defunctul lor tată GI nu a dispus de sumele de bani necesar achitării sultelor, astfel că locuind împreună în aceeaşi curte şi având în vedere că tot a pârâtul a îngrijit-o şi pa mama sa, tată lor i-a cerut sprijinul pentru a plăti sultele către fiicele sale.
Cu privire la contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere încheiat în anul 2002 arată că aceasta a fost dorinţa tatălui său de a-i transmite dreptul de nudă proprietate şi nu aceea că acest contract ar masca o donaţie deghizată aşa cum susţin reclamantele.
Faţă de preţul stabilit prin contract susţine că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare aceea era valoarea dată imobilului prin expertiza tehnică efectuată în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr.2375/2002, iar reclamantele nu au contestat această valoare.
Mai arată că reclamantele l-au acuzat şi că l-ar fi agresat pe tatăl său, dar nici aceste acuze nu au putut fi dovedite, judecătoria dispunând prin hotărâre definitivă şi irevocabilă achitarea sa.
Totodată mai arată că reclamantele nu au făcut dovada acceptării succesiunii după tatăl lor în termen de 6 luni de la deces, astfel că ele nu mai sunt îndreptăţite la moştenire.
În probaţiune s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere nr. 3073/2002(f.6), copie CF nr.269 Cristeşti (f.7-11), copie cerere de chemare în judecată în dosar 5459/2005 (f.12), certificat de deces (f.13), acte-certificat de căsătorie, certificat de naştere, certificat de deces, copii B.I., (f.39-43,111,116-118), sentinţa penală nr.1572/10.10.2006 pronunţată de Judecătoria Tg.-Mureş (f.44-45).
A fost administrată proba cu expertiza tehnică imobiliară (f.84-101).
Au fost administrate proba cu interogatoriu luat reclamantelor şi pârâţilor (f.46-48).
Au fost ataşate dosarele nr.4377/2001, nr.5405/2005, nr.5459/2005 ale Judecătoriei Tg.-Mureş.
La termenul de judecată din data de 20.10.2008 instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală invocată de pârâţi.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :
Reclamantele în prezenta cauză şi pârâtul GN, conform actelor de stare civilă depuse la dosar au calitatea de descendenţi ai defunctului GI, decedat la data de 27.06.2005. În această calitate, conform art. 699 c. civ. au vocaţie succesorală concretă, utilă faţă de succesiunea defunctului GI, având calitate de moştenitori legali, în cote egale de câte 1/3.
În această calitate reclamantele au solicitat ca instanţa să constate caracterul deghizat al contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere nr. 3073/2002, includerea acestuia ca unic bun în masa succesorală, reducţiunea şi ieşirea din indiviziune a părţilor.
Imobilul ce face obiectul prezentei cauze , înscris în CF 269 Cristeşti, a fost proprietatea soţilor GI şi GA. Prin sentinţa civilă nr. 2375/2002 s-a dispus ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul în cauză prin atribuirea acestuia în natură către GI cu obligarea acestuia la plata către GN, SG şi MA a unei sulte de câte 17.030.806 lei fiecare.
La data de 10.12.2002 între GI pe de o parte şi GN şi soţia GM pe de altă parte a intervenit contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere prin intermediul căruia GI a înstrăinat nuda proprietate asupra imobilului pentru suma de 17.030.806 lei care s-a imputat asupra obligaţiei de plată pe care o avea vânzătorul faţă de cumpărător, la care s-a adăugat obligaţia soţilor GN şi GM de a asigura vânzătorului întreţinerea viageră.
Raportat la susţinerile reclamantelor privind caracterul deghizat al contractului de vânzare-cumpărare, instanţa reţine că potrivit art. 845 C.civ. „valoarea bunurilor înstrăinate unui succesibil în linie dreaptă, cu sarcina unei rente viagere sau cu rezervă de uzufruct va fi socotită în porţiunea disponibilă”.
Textul citat, de care se prevalează reclamantele instituie o prezumţie relativă în favoarea descendenţilor, de natură să facă mai uşoară sarcina probaţiunii în condiţiile în care aceştia invocă existenţa unei donaţii deghizate, în detrimentul drepturilor lor succesorale. Pentru a fi aplicabilă această prezumţie este necesar ca înstrăinarea să fie făcută cu titlu oneros de descendent în favoarea unui succesibil în linie dreaptă, în condiţiile în care este dublată de un contract de rentă viageră/întreţinere sau dacă înstrăinătorul şi-a rezervat uzufructul viager.
Raportat la cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare depus la dosar instanţa reţine că în fapt nu sunt aplicabile prev. art. 845 C.civ. în condiţiile în care în fapt înstrăinarea nu s-a făcut exclusiv în favoarea lui GN ci şi în favoarea soţiei acestuia, bunul intrând în comunitatea matrimonială iar obligaţia de întreţinere fiind stabilită în sarcina ambilor cumpărători. Textul art. 845 C.civ. reprezintă o derogare de la prev. art. 1169 c.civ. care stabileşte sarcina probaţiunii sens în care dispoziţiile acestuia sunt de strictă aplicare. Prin urmare în condiţiile în care contractul este încheiat cu ambii soţi, prezumţia art. 845 C.cvi. nefiind aplicabilă faţă de GM şi având în vedere caracterul de bun comun devălmaş al imobilului sens în care nu este posibilă stabilirea unei cote din bun ca fiind înstrăinată şi a unei cote care ar fi fost donată, instanţa apreciază că în raport de întreg bunul suspus înstrăinării sunt aplicabile regulile de drept comun în ceea ce priveşte faptul deghizării donaţiei într-un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere.
Soluţia se impune cu atât mai mult cu cât, analizând actul juridic inclusiv prin prisma prevederilor art. 845 C.civ. şi având în vedere caracterul relativ al prezumţiei instituite de textul legal, instanţa reţine faptul că din cuprinsul actului reiese că acesta are o natură complexă, ceea ce s-a înstrăinat în fapt fiind nuda proprietate – aspectul legat de existenţa şi executarea faptică a uzufructului viager nefiind contestată – iar contraprestaţia cumpărătorilor a vizat atât prestarea întreţinerii cât şi achitarea sumei de 17.030.806 lei. În condiţiile în care suma în cauză a făcut obiectul unei compensaţii între părţi conform art. 1143 C.civ. – existenţa unei datorii a vânzătorului faţă de cumpărător rezultă cu claritate din cuprinsul sentinţei civilă nr. 2375/2002 – nu se poate reţine că în fapt preţul prevăzut în contract nu ar fi fost datorat şi plătit, compensaţia reprezentând un mijloc legal de stingere a unei datorii.
De asemenea nu pot fi reţinute susţinerile reclamantelor legate de faptul că preţul este derizoriu având în vedere faptul că preţul stabilit depinde în mod esenţial atât de raporturile dintre părţi cât şi de cuprinsul contractului din care reiese că în fapt cumpărătorii s-au obligat totodată să presteze întreţinere pe toată durata vieţii vânzătorului, obligaţie al cărei caracter aleatoriu sub aspectul întinderii, are în mod firesc consecinţe şi în ceea ce priveşte preţul stabilit de către părţi.
De asemenea instanţa reţine că în fapt în ceea ce priveşte însuşirea în mod real de către părţi a obligaţiei de întreţinere rezultă şi din faptul că la data de 14.06.2005 vânzătorul a formulat prin avocat cu împuternicire în acest sens o acţiune având ca obiect rezilierea contractului de vânzare-cumpărare (în dosarul nr. 5459/2005) motivat de neexecutarea de către cumpărători a obligaţiei de întreţinere, aspect ce dovedeşte fără echivoc faptul că ambele părţi contractuale şi-au asumat ca atare obligaţiile prevăzute în contract, nefiind vorba despre o simulaţie. Mai mult, în acelaşi dosar reclamantele din prezenta cauză, prin avocat, au solicitat repunerea cauzei pe rol în calitate de moştenitoare, asumându-şi aşadar acţiunea având ca obiect reziliere pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere. Chiar dacă în fapt cauza s-a perimat fiind desfiinţate retroactiv actele procesuale efectuate, nu este mai puţin adevărat faptul că cererile depuse de către părţi reprezentând o mărturisire extrajudiciară au caracterul de mijloc de probă ce poate fi avută în vedere de către instanţă în prezenta cauză.
Având în vedere aceste aspecte, instanţa reţine că în fapt astfel cum reiese din actele din dosarul 5459/2005 dar şi din răspunsul la întrebarea nr. 1 din interogatoriu adresat reclamantelor, obligaţia de întreţinere a fost în mod real asumată de către părţi. Aspectele legate de modul necorespunzător al îndeplinirii acestei obligaţii de către pârâţi nu prezintă relevanţă în prezenta cauză, instanţa fiind sesizată strict pe aspecte legate de caracterul deghizat al contractului de vânzare-cumpărare.
Având în vedere inaplicabilitatea art. 845 c.civ. în cauză dar şi aspectele reţinute de către instanţă cu privire la modalitatea stingerii obligaţiei de plată a preţului între părţi precum şi cu privire la existenţa în fapt a unei obligaţii de întreţinere asumate de părţi, instanţa constată că în fapt, reclamantele, nu au făcut dovada în condiţiile art. 1169 C.civ.şi art. 129 c.pr.civ. a caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 3073/2002.
Având în vedere cele ce preced instanţa constată că în fapt reclamantele SG şi MA împreună cu pârâtul GN, în calitate de descendenţi au calitatea de moştenitori legali, în cote egale de câte 1/3, faţă de defunctul GI, decedat la data de 26.06.2005, dreptul acestora de a li se constata calitatea de moştenitor nefiind legat de componenţa masei succesorale având în vedere faptul că legiuitorul le conferă în această calitate vocaţie la patrimoniu succesoral indiferent de componenţa acestuia.
În ceea ce priveşte acţiunea având ca obiect constatare caracter deghizat al contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, autentificat sub nr. 3073/10.12.2002, pentru considerentele mai sus expuse va fi respinsă ca neîntemeiată, sens în care vor fi respinse şi petitele accesorii şi subsecvente având ca obiect raportul la masa succesorală a imobilului înscris în CF 269 Cristeşti, nr. top 112/5/1/1, 110/5/1/1, 112/5/2, 118/5/2, constatarea faptului că imobilul menţionat face parte din masa succesorală după defunctul GI, decedat la data de 26.06.2005 şi ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul menţionat.
Faţă de soluţia dată cererilor reclamantelor instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, nefiind îndeplinite condiţiile art. 274 c.pr.civ în condiţiile în care raportat la soluţia dată cererii pârâţii nu au căzut în pretenţii.
În ceea ce priveşte cererea pârâţilor de obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial, instanţa o va respinge ca neîntemeiată având în vedere faptul că dovada efectuării acestor cheltuieli a fost depusă ulterior închiderii dezbaterilor pe fondul cauzei. Trebuie ţinut cont în acest sens de faptul că, precum orice altă cerere în procesul civil, solicitarea de obligare a părţii căzute în pretenţii la cheltuielile de judecată este supusă regulilor de probaţiune fixate în art. 129 alin.1 Cod procedură civilă, partea având obligaţia procesuală de a furniza în cadrul etapei probatorii, dovezi concludente pentru susţinerea cererii. Depunerea de dovezi în acest sens în termenul de amânare al pronunţării încalcă principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, sens în care instanţa nu va avea în vedere aceste înscrisuri.
