Comiterea unei noi infracţiuni intenţionate înăuntrul termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei. Consecinţe InfracţiuniSuspendarea condiţionată


C. pen., art. 83

Dacă în cauză sunt incidente dispoziţiile C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, este greşită suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pentru noua infracţiune.

Prin sentinţa penală nr. 34/1 februarie 2011 pronunţată de Judecătoria Reghin, s-au dispus următoarele:

In baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e,g,i, cod penal, l-a condamnat pe inculpatul C.M., la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, cu reţinerea art. 99 alin. 3 cod penal, şi art. 74 lit. c, raportat la art. 76 lit. d cod penal .

In baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e,g,i, cod penal, l-a condamnat pe acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, cu reţinerea art. 99 alin. 3 cod penal, şi art. 74 lit. c, raportat la art. 76 lit. d cod penal .

In baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e,g,i, cod penal, şi alin. 2 lit. b cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, l-a condamnat pe acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, cu reţinerea art. 99 alin. 3 cod penal, şi art. 74 lit. c, raportat la art. 76 lit. d cod penal .

In baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e,g,i, cod penal, şi alin. 2 lit. b cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, l-a condamnat pe acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, cu reţinerea art. 99 alin. 3 cod penal, şi art. 74 lit. c, raportat la art. 76 lit. d cod penal .

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b cod penal, inculpatul urma să execute pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare.

In baza art. 81 cod penal a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 1 an şi 9 luni reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 110 cod penal, care se compune din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de 7 luni.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, 84 cod penal în condiţiile art. 359 cod procedură penală.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

In baza art. 14 şi art. 346 cod procedură penală, raportat la art. 998 şi urm. cod civil, a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente C.K./C.S., la plata următoarelor sume cu titlu de despăgubiri: 400 lei către partea civilă M.V.F., suma de 200 lei şi 150 euro către partea civilă C.V., suma de 1000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase, către partea civilă C.D.. S-a respins cererea de obligare la plata de daune morale formulată de partea civilă C.D..

S-a constatat că părţile civile C.R.M., G.R.C. şi S.N.I. au renunţat la pretenţiile formulate.

S-a constatat că părţile vătămate S.M.C., I.C.O., Ţ.GH., N.F., N.A.M. şi J.E. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:S-a reţinut faptul ca inculpatul în perioada decembrie 2009-ianuarie 2010 a comis mai multe furturi din autoturisme pe raza municipiului Reghin, după cum urmează:

1.În noaptea de 11/12.12.2009, inculpatul C.M. a spart geamul de la portiera dreaptă faţă a autoturismului marca VW Golf 3 care era parcat pe strada Făgăraşului iar din interior a sustras un aparat radio MP 3 Player.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate C.V. are o valoare de 800 lei pentru care se constituie parte civil.

2. În noaptea de 26/27.12.2009, inculpatul C.M. a spart geamul de la portiera dreaptă faţă a autoturismului marca „BMW” care era parcat pe strada Făgăraşului iar din interior a sustras un aparat CD Player marca „Blaupunkt”.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate S.M.C. are o valoare de 2000 lei pentru care nu mai formulează pretenţii civile deoarece s-a recuperat prin restituire.

3. În seara zilei de 31.12.2009 precum şi în noaptea de 31.12.2009/01.01.2010, inculpatul C.M. a comis 5 furturi prin acelaşi mod de operare din următoarele autoturisme:

-din autoturismul marca „Fiat Punto” care era parcat în faţa magazinului „Plus” al cărui geam de la portiera dreaptă spate l-a spart, inculpatul a sustras un rucsac, sac de dormit, lanternă capilară, o pereche de jambiere din material textil, o şapcă din material textil, o pereche de pantaloni tip trening, ochelari de schi, trusă medicală, briceag multifuncţional, bluze, pantaloni, etc.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate I.C.O. are o valoare de 5000 lei pentru care nu se mai constituie parte civilă deoarece o parte din bunurile enumerate cu excepţia trusei medicale şi a celorlalte bunuri au fost recuperate, fiind evaluate la suma de 200 lei.

-din autoturismul marca „Renault Twingo” care era parcat pe strada Libertăţii, al cărui geam stânga spate l-a spart, inculpatul a sustras o geantă neagră tip diplomat care conţinea un stetoscop, tensiometru ş.a.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate C.R.M. are o valoare de 500 lei reprezentând contravaloarea acestor bunuri din care s-au recuperat stetoscopul şi tensiometrul, formulând pretenţii civile în sumă de 900 lei reprezentând contravaloarea geamului spart.

– din autoturismul marca „VW Transporter” care era parcat pe strada Făgăraşului, al cărui geam de la portiera stângă faţă l-a spart, inculpatul a sustras un CD Player marca „Sony”, un detector radar marca „Black Spiderzz”, un portofel ce conţinea suma de 200 lei, actele de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare, carduri bancare „Raiffeisen Bank”.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate Ţ.GH. are o valoare de 1500 lei din care s-au recuperat aparatul CD Player” şi detectorul radar, care însumează o valoare de 1000 lei însă pentru diferenţa de 500 lei nu se mai constituie parte civilă.

– din portbagajul autoturismului marca „VW Passat” care era parcat pe strada Pomilor şi lăsat descuiat de proprietar, inculpatul a sustras o trusă de scule şi două boxe audio.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate C.D. are o valoare de 700 lei pentru care se constituie parte civilă.

– din autoturismul marca „Jeep Grand Cherokee” care era parcat pe strada Pomilor, al cărui geam de la portiera dreaptă faţă l-a spart, inculpatul a sustras un detector radar marca „Cobra”.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate M.V.F. are o valoare de 400 lei pentru care se constituie parte civilă.

4. La data de 07.01.2010 precum şi în noaptea de 7/8.01.2010, inculpatul C.M. a comis încă 4 furturi din autoturisme după cum urmează:

– din autoturismul marca „VW Golf” care era parcat pe strada Iernuţeni, al cărui geam de la portiera stângă spate l-a spart, inculpatul a sustras o poşetă ce conţinea certificatul de naştere, carte de identitate, permis de conducere, suma de 500 lire,, un telefon marca „LG”.

Prejudiciul cauzat părţilor vătămate G.R.C. şi S.N.I. are o valoare de 4000 lei din care s-a recuperat doar poşeta fără nici un bun.

– din autoturismul marca „Dacia 1300” care era parcat pe strada Făgăraşului, al cărui portbagaj l-a forţat, inculpatul a sustras din interior un radiocasetofon marca „Platinium” şi o cutie ce conţinea diferite scule ( chei fixe, şurubelniţe etc.)

Prejudiciul cauzat părţii vătămate N.F. are o valoare de 200 lei pentru care nu se constituie parte civilă deoarece a fost recuperat prin restituire.

– din autoturismul marca „Audi A4” care era parcat pe strada Făgăraşului, al cărui geam de la portiera dreaptă faţă l-a spart, inculpatul a sustras faţa detaşabilă de la aparatul „CD Player” marca „Sony” iar din torpedou a sustras un modulator marca „Well”.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate Najjar Ana-Maria are o valoare de 450 lei pentru care nu se constituie parte civilă deoarece s-a recuperat faţa detaşabilă a aparatului CD Player.

– din autoturismul marca „Opel Corsa” care era parcat pe strada Făgăraşului, al cărui geam de la portiera faţă dreaptă l-a spart, inculpatul a sustras faţa detaşabilă a aparatului CD Player marca „Kenwood”, actele autoturismului ( certificat de înmatriculare, asigurare, carte tehnică), o borsetă port CD-uri marca „Budweiser” ce conţinea 4 CD-uri.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate J.E. are o valoare de 300 lei pentru care nu se constituie parte civilă deoarece faţa detaşabilă a aparatului CD Player şi borseta cu CD-urile au fost recuperate prin restituire.

Instanţa de fond a reţinut faptul că inculpatul minor C.M. a recunoscut faptele, iar din fişa cazierului judiciar rezultă că prin sentinţa penală nr. 384/11.08.2008 a Judecătoriei Reghin a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare în condiţiile art. 81 Cod penal pentru o faptă comisă pe timpul minorităţii care nu îi atrage starea de recidivă.

Din fişa de a inculpatului rezultă că acesta nu are antecedente penale care să îi atragă starea de recidivă, fila 17.

La operaţiunea de individualizare a pedepsei, instanţa a avut in vederea gradul concret de pericol social al faptei determinat de împrejurările concrete in care au fost comise, de comportamentul inculpatului manifestat in faza de cercetare penala precum şi în cursul cercetării judecătoreşti, si concretizat in prezentarea acestuia în faţa autorităţilor.

In contextul celor arătate, instanţa a apreciat ca prin aplicarea pedepsei constând in închisoare coborâta sub minimul special prevăzut de lege si suspendata condiţionat si cu reţinerea circumstanţelor atenuante se va realiza in mod eficient scopul pedepsei sub ambele sale aspecte.

Astfel în baza art. 81 cod penal, instanţa poate dispune suspendarea condiţionata a executării pedepsei aplicate daca sunt întrunite următoarele condiţii:

1. pedeapsa aplicata este închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda,

2.inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni,

3. se apreciază ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Ca urmare, fiind îndeplinite condiţiile referitoare la acordarea suspendării condiţionate a executării pedepsei si existând convingerea instanţei ca reeducarea inculpatului se poate realiza chiar si fără executarea efectiva a pedepsei închisorii aplicate, in temeiul art.81 cod penal, a dispus suspendarea condiţionata a executării pedepsei.

Potrivit art. 359 alin.1 cod procedura penala, instanţa a atras atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 cod penal privind cazurile in care se revoca beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei si asupra consecinţelor acestei revocări.

In concret in situaţia in care inculpatul comite o noua infracţiune înăuntrul termenului de încercare se va dispune revocarea suspendării condiţionate a prezentei pedepse care se va executa in regim de detenţie cumulata aritmetic cu pedeapsa ce se va aplica pentru noua infracţiune.

Ca urmare, in baza art.81 cod penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe o durată de 1 an şi 2 luni reprezentând termen de încercare potrivit art.82 alin.1 Cod penal atrăgând atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83, 84 Cod penal în condiţiile art.359 Cod pr. penală, şi art. 110 cod penal.

In al doilea rând, trebuie remarcat comportamentul inculpatului pe întreg parcursul procesului penal, prezentarea acestuia în faţa autorităţilor, precum şi faptul că, a recunoscut şi regretat comiterea faptelor.

In opinia primei instanţe, toate aceste aspecte sunt de natura a determina reţinerea in privinţa inculpatului a unor circumstanţe atenuante judiciare, precum cele prevăzute de art. 74 lit. c cod penal, ceea ce a atras, potrivit prevederilor art. 76 alin.1 lit. d şi respectiv d cod penal, coborârea pedepsei sub minimul special.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin.

În motivarea căii de atac, procurorul susţine că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată înăuntrul termenului de încercare stabilit pentru o pedeapsă anterioară şi solicită revocarea suspendării condiţionate şi cumularea pedepsei anterioare cu pedepsele stabilite de prima instanţă, precum şi executarea pedepsei rezultante în regim de detenţie.

Examinând recursul promovat de Parchet, din prisma dispoziţiilor art. 3856 alin. 3 rap. la art. 52 şi art. 62-68 C. pr. pen, instanţa de control judiciar îl găseşte fondat, pentru următoarele considerente:

Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută de către judecătorie – pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal – hotărârea instanţei de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluţia la care s-a oprit judecătoria, respectiv la condamnarea inculpatului.

Criticabilă este însă aplicarea dispoziţiilor art. 81-83 Cod penal privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante.

Constatăm că prin sentinţa penală nr. 384/11.08.2008 pronunţată de Judecătoria Reghin în dos. nr. 2344/289/2007, definitivă prin neapelare la 26.09.2008, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 luni închisoare cu suspendare, stabilindu-se termenul de încercare de 1,5 ani, termen ce s-ar fi împlinit în luna februarie 2010.

Din Rechizitoriu şi din situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, rezultă că cele patru fapte penale pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezenta cauză au fost săvârşite în perioada decembrie 2009 – ianuarie 2010, adică în interiorul termenul de încercare stabilit prin sentinţa penală nr. 384/11.08.2008 a Judecătoriei Reghin.

Faţă de această situaţie, soluţia dată de prima instanţă, respectiv suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante este una greşită, deoarece în cauză devin incidente dispoziţiile art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate.

Pe cale de consecinţă, urmează să admitem recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA REGHIN împotriva sentinţei penale nr. 34/01.02.2011 pronunţată de Judecătoria Reghin.

Vom casa parţial sentinţa penală nr. 34/01.02.2011 pronunţată de Judecătoria Reghin şi rejudecând cauza pe latura penală:

În baza art. 83 alin. 1 Cod penal, vom revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 5 luni închisoare aplicată inculpatului CIOC MARIUS prin sentinţa penală nr. 384/11.08.2008 pronunţată de Judecătoria Reghin în dos. nr. 2344/289/2007, definitivă prin neapelare, pe care o adăugăm la pedeapsa de 1 (un) an închisoare stabilită de prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod pen, cu reţinerea art. 99 alin. 3 Cod penal, art. 74 lit. c Cod penal şi cu aplicarea art. 76 lit. d Cod penal, rezultând pedeapsa de 1,5 ani (un an şi cinci luni) închisoare.

Vom revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 5 luni închisoare aplicată inculpatului prin aceeaşi sentinţă, pe care o adaugăm la pedeapsa de 1 (un) an închisoare stabilită de prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal, cu reţinerea art. 99 alin. 3 Cod penal, art. 74 lit. c Cod penal şi cu aplicarea art. 76 lit. d Cod penal, rezultând pedeapsa de 1,5 ani (un an şi cinci luni) închisoare.

Vom revoca suspendarea condiţionată a executării aceleiaşi pedepse, pe care o adăugăm la pedeapsa de 1,2 ani (un an şi două luni) închisoare stabilită de prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e, g, i, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, cu reţinerea art. 99 alin. 3 Cod penal, art. 74 lit. c Cod penal şi cu aplicarea art. 76 lit. d Cod penal, rezultând pedeapsa de 1,7 ani (un an şi şapte luni) închisoare.

Vom revoca suspendarea condiţionată a executării aceleiaşi pedepse, pe care o adăugăm la pedeapsa de 1,2 ani (un an şi două luni) închisoare stabilită de prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e, g, i, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, cu reţinerea art. 99 alin. 3 Cod penal, art. 74 lit. c Cod penal şi cu aplicarea art. 76 lit. d Cod penal, rezultând pedeapsa de 1,7 ani (un an şi şapte luni) închisoare.

Vom contopi pedepsele rezultante de 1,5 ani, 1,5 ani, 1,7 ani şi 1,7 ani închisoare în pedeapsa cea mai grea de 1,7 ani închisoare, pe care Curtea o sporeşte cu 5 luni închisoare, urmând ca inculpatul CIOC MARIUS să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare.

Apreciem ca fiind necesar sporul adăugat, pentru atingerea scopului pedepsei, motivate de numărul mare de fapte penale săvârşite într-o perioadă relative scurtă de timp, fapte de acelaşi gen, precum şi de desconsiderarea de care a dat dovadă inculpatul faţă de clemenţa instanţei pentru condamnarea aplicată în anul 2008.

Vom face aplicarea disp. art. 71-64 lit. a, b Cod penal.

Vom înlătura din sentinţa atacată aplicarea disp. art. 81-83 şi art. 110 Cod penal privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Vom menţine celelalte dispoziţii din sentinţa atacată, care nu contravin prezentei hotărâri.