Petentul condamnat P.V., deţinut în Penitenciarul Colibaşi, s-a adresat instanţei cu o cerere de descontopire a pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 1006/2002, a Judecătoriei Piteşti. Petentul a precizat că se impune anularea sporului de pedeapsă aplicat, urmând să execute fiecare mandat în parte întrucât, în acest fel, poate beneficia de o lege mai blândă.
Prin sentinţa penală nr. 267/2003, a Judecătoriei Piteşti, a fost respinsă cererea condamnatului, apreciindu-se că aceasta este inadmisibilă potrivit dispoziţiilor art. 449 Cod procedură penală. S-a arătat că, în afara condamnării dispuse prin sentinţa penală nr. 1006/2002, a Judecătoriei Piteşti, la o pedeapsă rezultantă de 10 ani şi 6 luni închisoare pentru furt calificat şi tâlhărie, petentul a mai fost condamnat la 6 ani şi 6 luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 2147/2000, a Judecătoriei Slatina.
Apelul contestatorulului P. V. a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 137/2003, a Tribunalului Argeş.
Prin decizia penală nr. 189/2003, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul condamnatului P.V., a casat ambele hotărâri anterioare şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Argeş, ca instanţă competentă.
Curtea de Apel Piteşti a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 449 alin. 2 Cod procedură penală, instanţa competentă în această materie este cea de a ultimei hotărâri sau instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.
în conformitate cu dispoziţiile art. 418 alin. 1 Cod procedură penală, hotărârile penale se pun în executare de către prima instanţă de judecată, adică instanţa care este competentă material să judece cauza.
Potrivit art. 27 Cod procedură penală, competenţa de soluţionare în primă instanţă a cauzei care are ca obiect infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. 2 Cod penal revine tribunalului. Cum normele de procedură penală referitoare la competenţă sunt imperative, iar judecătoria, soluţionând cererea petentului, a nesocotit aceste norme, hotărârea pronunţată este una nelegală, lovită de nulitate absolută.
Curtea de Apel Piteşti, decizia penală nr. 189 din 2003
