Fapta paznicului care, în baza unei înţelegeri cu autorul infracţiunii, îi permite acestuia să iasă din unitate cu bunurile sustrase constituie complicitate la infracţiunea de furt şi nu favorizarea infractorului.
Pentru existenţa infracţiunii prev.de art.264 C.pen., este necesar ca ajutorul să fie dat inculpatului fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii.
Prin sentinţa penală nr.3570/02.11.1999 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti au fost condamnaţi inculpaţii O.l. şi M.l. la 1 an şi 3 luni închisoare, respectiv 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.208-209 lit.a C.pen., cu aplicarea art.74 lit.a şi art.76 lit.c C.pen.
Prin aceeaşi sentinţă au fost condamnaţi inculpaţii P.S. şi V.l. la câte 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.26 C.pen. rap.la art.208-209 lit.a C.pen., cu aplicarea art.74 lit.a şi art.76 lit.c C.pen.
S-a făcut aplicarea art.71 şi 64 C.pen. S-a dedus pentru fiecare inculpat reţinerea de 24 ore. S-a constatat recuperat prejudiciul în sumă de 7.169.237 lei produs părţii vătămate S.C. „R” – S.A.
Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat. în fapt, s-a reţinut că la data de 24.06.1998, inculpatul O.l. şi M.I., aflându-se la locul de muncă (S.C. „R” – S.A.), au luat hotărârea de a sustrage din unitate subansamble (profile utilitare folosite la fabricarea automobilelor). în acest sens cei doi inculpaţi au solicitat inculpatului P.S. să-l roage pe numitul D.G. să le încuvinţeze depozitarea bunurilor sustrase în curtea sa.
Bunurile au fost încărcate într-un autobuz condus de inculpatul M.I., iar inculpatul V.I., aflat de serviciu la poarta nr.3, a permis scoaterea acestora din unitate contra unei sume de bani.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor P.S. şi V.l. şi individualizarea necorespunzătoare a pedepselor aplicate în cauză.
Prin decizia penală nr.357/08.03.2000 a Tribunalului Bucureşti – secţia I penală a respins, ca tardiv formulat, apelul inculpatului M.l. şi ca nefondate apelurile inculpaţilor P.S. şi O.S.
A fost admis apelul inculpatului V.I., a fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi, în fond, în baza art.334 C.pr.pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului V.l. din art.26 C.pen. rap.la art.208-209 lit.a C.pen., în infracţiunea prev.de art.264 C.pen.
A fost condamnat inculpatul V.l. la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.264 C.pen., suspendându-se condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că infracţiunea de furt calificat s-a consumat în momentul în care inculpaţii O.l. şi M.l. au încărcat în autobuz subansamblele respective, deci anterior momentului în care autobuzul astfel încărcat a ajuns la poarta de acces unde se afla inculpatul V.l.
întrucât nu a existat o înţelegere prealabilă între inculpaţii O.I., M.l. sau P.S. şi inculpatul V.I., fapta acestuia, care, realizând că bunurile din autobuz provin din săvârşirea unei infracţiuni, a fost de acord să permită inculpaţilor să părăsească incinta societăţii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art.264 C.pen., în forma asigurării folosului sau produsului infracţiunii.
împotriva deciziei pronunţată în apel au declarat recurs Parchetul de pe lânpă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii O.l. şi P.S.
în recursul său, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti critică decizia penală sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice a faptei săvârşită de inculpatul V.l. din art.26 C.pen., rap.la art.208-209 lit.a C.pen., în art.264 C.pen.
Inculpatul O.l. solicită achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b1 C.pr.pen., şi art.181 C.pen. întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, iar în subsidiar reducerea pedepsei.
în recursul declarat de inculpatul P.S. se invocă incidenţa cazului de casare prev.de art.3859 pct.17 C.pr.pen., motivându-se că fapta săvârşită întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire şi nu complicitatea la infracţiunea de furt calificat.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti este fondat, decizia pronunţată în cauză fiind supusă casării în baza art.3859 pct.17 C.pr.pen.
Instanţa de apel şi-a motivat soluţia de schimbare a încadrării juridice pe lipsa unei înţelegeri prealabile între inculpatul V.l. şi inculpaţii O.l. şi M.l. (autorii furtului calificat) şi pe faptul că acesta a favorizat inculpaţii, asigurând folosul sau produsul infracţiunii.
Curtea apreciază că, pe baza materialului probator administrat, se poate susţine că în cauză sunt întrunite elementele de fapt care constituie latura obiectivă a complicităţii la infracţiunea de furt calificat.
Astfel, inculpatul M.l. a mers la poarta nr.3, unde a vorbit cu portarul V.I., căruia i-a spus despre subansamble, iar acesta i-a dat voie să iasă pe poartă, în plus, inculpatul M.l. i-a promis că la întoarcere îl va „cinsti”.
în cauză s-a dovedit înţelegerea prealabilă între inculpatul M.l. şi V.l. înainte de săvârşirea faptei, precum şi un ajutor ulterior corespunzător, constând în lăsarea inculpatului M.l. să scoată efectiv pe poarta unităţii subansamblele în discuţie.
Esenţial în calificarea unei fapte ca fiind infracţiunea de favorizare a infractorului este aspectul pe care legea îl condiţionează, respectiv absenţa unei înţelegeri stabilite înainte sau în timpul infracţiunii de referinţă.
în speţă, instanţa de apel a ignorat împrejurarea că între inculpatul V.l. şi inculpatul M.l. a intervenit o înţelegere chiar în timpul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, fără „ajutorul” dat de inculpatul V.I., bunurile neputând fi scoase din patrimoniul părţii vătămate.
Faţă de aceste considerente, Curtea apreciază că fapta comisă de inculpatul V.l. întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de furt calificat.
în ceea ce priveşte recursul inculpatului P.S., Curtea constată că este nefondat, întrucât inculpaţii P.S., O.l. şi M.i. au acţionat în baza unei înţelegeri prealabile, inculpatul P.S. fiind cel care, în dimineaţa comiterii faptei a purtat discuţii cu martorul D.G., pentru ca acesta să fie de acord cu depozitarea bunurilor sustrase.
Recursul declarat de inculpatul O.l. este întemeiat în parte.
Nu se poate reţine că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, având în vedere natura faptei comise şi modalitatea de săvârşire.
în baza art.3859 pct.14 C.pr.pen., Curtea apreciază că se poate da o eficienţă mai mare circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpaţilor, în baza art.3857 C.pr.pen. urmând să extindă efectele recursului şi să reducă pedepsele pentru toţi inculpaţii, inclusiv pentru inculpatul M.i., care nu a declarat recurs.
în consecinţă se vor admite recursurile declarate în cauză, se vor casa în parte ambele hotărâri şi se va înlătura schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul V.I., precum şi aplicarea dispoziţiilor art.81 C.pen.
Rejudecând în fond, se vor reduce pedepsele aplicate tuturor inculpaţilor. (Judecator Angela Dragne)
(Secţia a ll-a penală, decizia nr. 1044/2000)