Codul penal, art. 33, art. 37 lit. „a”
Este corectă reţinerea faţă de inculpatul major a stării de recidivă mare postcondamnatorie, din moment ce noua infracţiune intenţionată a fost săvârşită înăuntrul termenului de încercare al suspendării condiţionate a unei pedepse de un an şi 6 luni închisoare aplicate anterior pentru o infracţiune intenţionată.
Deşi noua faţă este comisă în condiţiile concursului real în raport de o infracţiune pentru care inculpatul a fost condamnat printr-o altă hotărâre judecătorească, din moment ce prima instanţă nu a efectuat operaţiunea de contopire a pedepselor stabilite pentru cele două infracţiuni, această operaţiune nu se mai poate realiza în căile de atac, ci doar separat, pe calea procedurală instituită de art. 449 C. pr. pen.
Prin sentinţa penală nr. 58 din 28 mai 2009 pronunţată de Judecătoria Topliţa, în baza art. 208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, g, i Cod penal, în condiţiile art.41 alin.2, art. 37 lit. b Cod penal, inculpatul B.R. a fost condamnat la 3 ani închisoare.
În baza art. 243 alin.1 Cod penal, art.37 lit.b Cod penal, a mai condamnat pe acelaşi inculpat la 1 an închisoare, cu aplicarea art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod penal, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
Faţă de inculpat s-au aplicat dispoziţiile art.71, art.64 lit.a, b Cod penal.
În baza art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, g, i Cod penal, în condiţiile art.41 alin.2, art. 37 lit. b Cod penal, cu reţinerea art. 37 lit.a Cod penal, a condamnat pe inculpatul B.F.A. la 3 ani închisoare.
În baza art.83 Cod penal s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr.297 din 27.10.2005 a Judecătoriei Topliţa, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.
Faţă de acest inculpat s-au aplicat dispoziţiile art.71, art.64 lit.a, b Cod penal.
În baza art.245 lit.b Cod penal, raportat la art.118 lit.e Cod penal, s-a dispus confiscarea specială în favoarea statului a tuturor materialelor folosite la săvârşirea infracţiunilor.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar, să plătească în favoare apărţilor civile: Ene Nicolae 650 lei, suma de 1.010 lei părţii civile SC T.C. COM SRL Reşiţa, suma de 1.600 lei părţii civile PNG H.I. SRL Constanţa.
S-a constatat că părţile civile SC C. COM SRL Iaşi şi I.A. SRL Reşiţa nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Inculpaţii au fost obligaţi să plătească statului suma de 1.460 lei, cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
În zilele de 16-18 septembrie 2006, cei doi inculpaţi au pătruns în curtea imobilului de la nr.121 de pe strada Murelor din municipiul Topliţa, unde se afla parcat autotractorul marca Iveco cu nr. — – —-/–.– aparţinând SC C.I. SRL Topliţa, unde după ce au desfăcut capacul rezervorului, au sustras cantitatea de 230 litri motorină cu ajutorul unui furtun, folosind 6 canistre au încărcat canistrele în autoturismul marca Renault cu numărul — — —, proprietatea învinuitului B.R., motorină care în câteva zile a fost valorificată.
În noaptea de 27/28.09.2006, cei doi inculpaţi prin aceeaşi metodă infracţională, în parcarea de la motelul C. din Topliţa, din rezervorul autotractorului marca Volvo cu nr. — — —, aparţinând SC T.C.I. SRL Reşiţa, au sustras cantitatea de 300 litri motorină, motorina sustrasă fiind încărcată în autoturismului înmatriculat în circulaţie sub nr. — — —, proprietatea inculpatului B.R., şi ulterior valorificată la persoane necunoscute.
În noaptea de 27/28.10.2006, cei doi inculpaţi, cu acelaşi autoturism proprietatea inculpatul B.R., s-au deplasat în zona Monumentului Secu, unde au găsit staţionând într-o parcare autotractorul marca Iveco cu nr. – —–/–.–, cu semiremorca — — —, aparţinând SC P.H.I. SRL Constanţa, prin aceleaşi metode descrise mai sus, au sustras cantitatea de 300 litri motorină, care a fost încărcată în autoturismul inculpatului B.R., fiind transportată şi valorificată ulterior.
După comiterea acestei fapte, inculpatul B.R. a mers la semiremorca TIR-ului, unde a rupt sigiliul vamal, însă nu a sustras nimic din interior, deoarece semiremorca era încărcată cu material lemnos.
În noaptea de 2/3.11.2006, cu acelaşi autoturism, proprietatea inculpatului B.R., cei doi inculpaţi s-au deplasat pe ruta Topliţa- Borsec, unde au găsit staţionând într-o parcare autotractorul marca DAF, cu nr. — —-/- — —, aparţinând SC C. COM SRL Iaşi, au desfăcut buşonul de la rezervorul, după care prin aceeaşi metodă, cu ajutorul unui furtun din cauciuc, au sustras cantitatea de 200 litri motorină, ulterior valorificată.
În fiecare caz banii obţinuţi au fost împărţiţi între cei doi inculpaţi.
În noaptea de 9/10 noiembrie 2006, cei doi inculpaţi după ce au forţat buşonul de la rezervorul autotractorului cu numărul – ——–, având ataşată semiremorca cu numărul – ——–, care staţiona în parcarea din cartierul Vâgani, din municipiul Topliţa, folosind acelaşi furtun din cauciuc, au sustras cantitatea de 100 litri motorină, pe care au pus-o în 5 canistre din plastic, a câte 20 litri fiecare, după care le-au abandonat într-un canal de scurgere de la marginea drumului, încercând să fugă de la faţa locului cu autoturismul proprietatea inculpatului B.R., deoarece au fost surprinşi asupra faptei de către organele de poliţie.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii B.R. şi B.F.A., solicitând admiterea apelurilor declarate, desfiinţarea hotărârii atacate şi după rejudecarea cauzei să se dispună achitarea lor în baza art. 11 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală şi, în subsidiar, trimiterea cauzei instanţei de fond în vederea rejudecării cauzei.
În motivele apelurilor apelanţii au arătat că au fost condamnaţi pe nedrept, nu se consideră vinovaţi pentru faptele reţinute în sarcina lor, aceste infracţiuni nefiind săvârşite de ei.
Prima instanţă a pronunţat hotărârea de condamnare doar în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanţa de fond în cursul cercetărilor judecătoreşti trebuia să se pronunţe în baza probelor administrate în faţa instanţei.
De asemenea, s-a mai arătat că în cursul cercetărilor judecătoreşti toţi martorii au revenit asupra declaraţiilor, arătând şi motivele schimbării acestor declaraţii, respectiv faptul că au fost forţaţi de către organele de urmărire penală, precum şi faptul că declaraţiile date de inculpaţi în cursul urmăririi penale au fost luate folosindu-se mijloace de constrângere.
Tribunalul a considerat că apelurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate, instanţa de fond a stabilind o stare de fapt corectă având în vedere probele administrate în cauză.
Din declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor audiaţi în cauză rezultă, fără putinţă de tăgadă, că cei doi inculpaţi se fac vinovaţi de faptele reţinute în actul de sesizare al instanţei.
În consecinţă, faptele inculpaţilor, astfel cum au fost reţinute şi dovedite, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 208 alin., 209 alin.1 lit.a, g şi i, în condiţiile art.41 alin.2 Cod penal, art.243 alin.1 Cod penal.
Încadrarea juridică fiind riguros exactă, instanţa de control a considerat că şi individualizarea pedepselor s-a făcut în mod corect, avându-se în vedere împrejurările în care au fost comise faptele, gradul de pericol social al acestora precum şi persona inculpaţilor, care au săvârşit faptele în stare de recidivă postexecutorie respectiv postcondamnatorie.
Tribunalul, reanalizând probele administrate în cauză atât în faţa organelor de urmărire penală cât şi în faţa instanţei, constată că ambii inculpaţi au participat împreună la săvârşirea a 5 infracţiuni de furt calificat.
Cu privire la motivele de apel invocate, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 68 alin.1 Cod pr. penală, s-a constatat că inculpaţii nu au făcut dovada că în cursul urmăririi penale sau în faţa instanţei declaraţiile să fi fost luate folosindu-se mijloace de constrângere.
Împotriva deciziei penale nr. 88 din 1 iunie 2010 a Tribunalului Harghita au declarat recurs inculpaţii B.R. şi B.F.A.
Examinând recursurile promovate, din prisma dispoziţiilor art. 385 ind. 8, art. 385 ind. 9 pct. 17 şi 17 ind. 1 rap. la art. 5 ind. 2 şi art. 62-68 C. pr. pen, instanţa de control judiciar le găseşte nefondate, pentru următoarele considerente.
Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută – pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal– hotărârea instanţei de apel nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluţia la care s-a oprit tribunalul, respective la respingerea apelurilor declarate de cei doi inculpaţi.
Pentru a face o asemenea apreciere, Curtea constată că din conţinutul materialului probator administrat, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea faptelor penale, în modalitatea descrisă.
De asemenea, pentru faptele comise, inculpaţilor-recurenţi li s-au aplicat pedepse corect individualizate, atât ca şi cuantum, cât şi ca modalitate de executare, tribunalul făcând o riguroasă interpretare şi aplicare a disp art 72 C pen.
Apărarea inculpaţilor în recurs nu poate fi primită.
Deşi inculpaţii nu au mai recunoscut în faţa instanţei de apel săvârşirea faptelor, Curtea, ca şi tribunalul, constată că din declaraţiile martorilor, coroborate cu recunoaşterea inculpatului B.F.A. din faza de urmărire penală, rezultă că aceştia au săvârşit faptele reţinute în sarcina lor cu forma de vinovăţie cerută de legea penală. La aceste mijloace de probă se adaugă şi atitudinea aceluiaşi inculpat B.F.A. care, deşi nu a dat declaraţii în faţa instanţei de recurs, prin însăşi motivarea recursului şi prin susţinerile apărătorului ales, recunoaşte din nou implicarea în activitatea infracţională.
Aşadar criticile aduse soluţiilor primelor două instanţe de către inculpatul B.R. sunt nefondate.
Inculpatul B.F.A., prin apărător ales, susţine că în mod greşit i-ar fi fost revocată suspendarea unei pedepse anterioare şi cumulată cu pedeapsa aplicată, deoarece pedeapsa anterioară i-a mai fost revocată şi a fost chiar executată.
Analizând această critică, Curtea constată că cele 5 acte materiale au fost săvârşite în perioada 16 septembrie–10 noiembrie 2006, adică în termenul de încercare de 3,6 ani stabilit prin sentinţa penală nr. 297/27.10.2005 a Judecătoriei Topliţa, definitivă prin neapelare la 15.11.2005, hotărâre prin care inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă de 1,6 ani închisoare cu aplic. art. 81-83 C. pen. De aici rezultă că reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a C. pen este încadrarea juridică corectă.
Este adevărat că prin sentinţa penală nr. 267/12.12.2006 pronunţată de Judecătoria Topliţa inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1,6 ani închisoare pentru infracţiunea la legea circulaţiei şi i-a fost revocat beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de 1,6 ani, dându-i-se spre pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, iar din fişa de rezultă că inculpatul a fost arestat la 22.04.2008 şi liberat condiţionat la 19.01.2010, cu un rest rămas de executat de 457 zile închisoare.
Aşadar, în termenul de încercare de 3,6 ani stabilit prin sentinţa penală nr. 297/27.10.2005 a Judecătoriei Topliţa, inculpatul a săvârşit atât infracţiunea la legea circulaţiei, pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 267/12.12.2006, cât şi infracţiunea de furt calificat în formă continuată, ce face obiectul prezentului dosar, pentru ambele fiind aplicabile dispoziţiile art. 37 lit. a C. pen privind starea de recidivă păstcondamnatorie.
Faptul că mai întâi s-au aplicat regulile recidivei postcondamnatorii la condamnarea pentru infracţiunea la legea circulaţiei, nu poate duce la înlăturarea stării de recidivă postcondamnatorii în care a fost săvârşită infracţiunea de furt calificat în formă continuată şi pe cale de consecinţă nici la înlăturarea aplicării dispoziţiilor C. pen.
De altfel nu poate fi primită nici susţinerea apărătorului inculpatului, potrivit căreia prima pedeapsă de 1,6 ani ar fi fost deja executată. Chiar dacă aceasta a fost cumulată cu pedeapsa aplicată pentru infracţiunea la legea circulaţiei, se observă că inculpatul a fost liberat condiţionat din executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare la 19.01.2010, cu un rest de 457 zile închisoare.
Inculpatul poate urma calea prev. de art. 449 C. pr. pen, solicitând instanţei competente ca, în baza art. 37 lit. a, art. 34 lit. b şi art. 33 lit. a C. pen, să procedeze la contopirea pedepselor şi la deducerea perioadei deja executate. Văzând datele dosarului, inculpatul ar fi putut solicita acest lucru instanţei de fond, respectiv Judecătoriei Topliţa, în prezenta cauză, însă a cerut înlăturarea pedepsei stabilite anterior, abia în faţa instanţei de recurs.
Curtea nu poate primi o astfel de cerere, deoarece Secţiile Unite ale ÎCCJ au stabilit prin Decizia nr. LXX/2007 în recursul în interesul legii că instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanţă.
Aşadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, recursurile declarate de inculpaţii B.R. şi B.F.A. împotriva deciziei penale nr. 88/01.06.2010 pronunţată de Tribunalul Harghita sunt nefondate, motiv pentru care, în baza art 385 ind. 15 pct. 1 lit. b C. pr. pen, urmează a fi respinse.
