Concurs între cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201C.proc.pen. şi circumstanţele atenuante generale. Ordinea de aplicare


În ipoteza existenţei concursului între cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201C.proc.pen. şi circumstanţele atenuante judiciare, mai întâi se reduc minimul şi maximul special cu o treime, iar la limitele de pedeapsă astfel obţinute se stabilesc efectele reţinerii circumstanţelor atenuante ori agravante generale.

Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 244 din 13 aprilie 2011

Prin sentința penală nr. 57/16.02.2011, Judecătoria Reghin a dispus următoarele:

în baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. i) C.pen. cu aplicarea C.pen., l-a condamnat pe inculpatul P.E., la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, cu reținerea art. 74 lit. c) C.pen. raportat la art. 76 lit. c) C.pen.

în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C.proc.pen. a încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate V.C.D., împotriva inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 213 alin. (1) C.pen., abuz de încredere, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către partea vătămată.

în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C.proc.pen. a încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate L.S.F., împotriva inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 213 alin. (1) C.pen., abuz de încredere, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către partea vătămată.

în baza art. 3201 alin. (7) C.proc.pen. raportat la C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), a aplicat inculpatului o reducere a pedepsei de o treime, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 8 luni închisoare.

în baza C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe o durata de 2 ani și 8 luni reprezentând termen de încercare, potrivit art. 82 C.pen.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83-84 C.pen. în condițiile art. 359 C.proc.pen.

S-a constată că inculpatul este arestat într-o altă cauză.

S-a constatat că părțile vătămate C.S., V.C.D. și L.S.F., nu au pretenții civile.

In baza art. 14 și art. 346 C.proc.pen., raportat la art. 998 și urm. C.civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase, către partea civilă C.Ș.T.

S-a făcut aplicarea art. 191 și art. 192 pct. 2 lit. c) C.proc.pen.

Se rețin următoarele:

La data de 19 septembrie 2005, în jurul orelor 21:30 partea vătămată R.D. s-a întâlnit cu inculpatul P.E. care i-a cerut telefonul mobil pentru a suna pe cineva însă după ce a intrat în posesia lui a refuzat să îl restituie, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 600 lei.

Pe parcursul cercetărilor partea vătămată și-a retras plângerea și nu a mai avut pretenții civile.

Pe parcursul cercetărilor partea vătămată și-a retras plângerea și nu a mai avut pretenții civile.

Pe parcursul cercetărilor partea vătămată și-a retras plângerea și nu a mai avut pretenții civile.

Pe parcursul cercetărilor partea vătămată și-a retras plângerea și nu a mai avut pretenții civile.

Instanța a reținut că la data de 10.01.2006, în jurul orelor 21:30 partea vătămată C.S. s-a întâlnit cu inculpatul P.E. care i-a cerut telefonul mobil să sune pe cineva însă după ce a intrat în posesia lui a refuzat să-l restituie, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 150 lei.

La data de 15.01.2006, în jurul orelor 15:30 partea vătămată V.C.D. s-a întâlnit cu inculpatul P.E. care i-a cerut telefonul mobil marca Sagem pentru a suna pe cineva însă după ce a intrat în posesia lui și a efectuat convorbirea a refuzat să-l restituie, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 318,21 lei pentru care s-a constituit parte civilă și a solicitat tragerea la răspundere penală a învinuitului sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz de încredere.

La data de 27.01.2006 partea vătămată P.D. s-a întâlnit cu inculpatul P.E. care i-a cerut telefonul mobil marca „Nokia” să sune pe cineva însă după ce a intrat în posesia lui și a efectuat convorbirea a refuzat să-l restituie, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 1100 lei.

La data de 17.02.2006 partea vătămată M.D., minor în vârstă de 12 ani s-a întâlnit cu inculpatul P.E. care i-a cerut telefonul mobil marca „Nokia” însă după ce a intrat în posesia lui a refuzat să îl restituie, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 800 lei.

La data de 26.02.2006, în jurul orelor 17:30 în timp ce partea vătămată L.S.F., minor în vârstă de 15 ani, se afla în cartierul Făgărașului din municipiul Reghin, s-a întâlnit cu inculpatul P.E. care i-a cerut telefonul mobil marca „Samsung” pentru a-și suna un prieten însă după ce a intrat în posesia lui a refuzat să îl restituie.

Prejudiciul cauzat avea o valoare de 600 lei pentru care partea vătămată s-a constituit parte civilă și totodată a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz de încredere.

Instanța a reținut că inculpatul P.E. a fost cercetat și în legătură cu sustragerea la data de 11.09.2005, prin folosirea cheii potrivite, a unor bunuri din apartamentul situat în cartierul Unirii în care locuiau părțile vătămate C.Ș. și C.S.

în legătură cu acest furt inculpatul a declarat că într-una din zilele lunii septembrie 2005 l-a găzduit în locuință pe partea vătămată C.S., împrejurare în care i-a sustras din pantaloni cheile de la apartamentul unde locuia cu partea vătămată C.Ș.

După ce a intrat astfel în posesia cheilor, la data de 11.09.2005 inculpatul s-a deplasat cu un taximetru condus de numitul R.V., împreună cu numitul H.M. până în cartierul Unirii.

Când au ajuns la destinație, inculpatul a coborât din autoturism și i-a rugat pe ceilalți doi să-l aștepte în stradă. Inculpatul a urcat în blocul unde locuiau cele două părți vătămate și a descuiat cu cheia ușa de acces a apartamentului, dintr-o încăpere a sustras un calculator „Pentium” compus din unitate centrală, tastatură, mouse și două boxe audio, un telefon mobil marca „Nokia” iar din altă încăpere a sustras două perechi pantofi sport și o pereche de pantofi din piele de culoare neagră.

Aceste bunuri le-a transportat la taximetru fără a le spune susnumiților că sunt furate.

Ulterior, inculpatul a oferit telefonul sustras în schimbul altui telefon numitului R.T., monitorul și tastatura le-a vândut numitului C.P.I. cu suma de 100 lei, inculpatul aducându-i și o plasă ce conținea perechile de pantofi sport și perechea de pantofi de culoare neagră.

Prejudiciul cauzat părții vătămate C.S., care deținea calculatorul format din monitor și tastatură a fost recuperat prin restituire și astfel nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.

Părții vătămate C.Ș. i-a fost sustrasă încălțămintea descrisă din care i s-a restituit perechea de pantofi din piele, prejudiciul cauzat în raport cu toate bunurile având o valoare de 1500 lei, pentru care s-a constituit parte civilă.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut faptele, iar în cursul cercetării judecătorești a solicitat să fie judecat după procedura simplificată, acesta recunoscând faptele deduse judecății.

în drept, s-a reținut că faptele inculpatului P.E., care în baza a două rezoluții infracționale distincte, după ce a intrat în posesia a două telefoane mobile remise temporar de părțile vătămate V.C.D. și L.S.F. a refuzat să le restituie la solicitarea acestora, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. (două fapte).

Fapta inculpatului P.E. de a sustrage bunuri prin folosirea unei chei potrivite, în baza aceleiași rezoluții infracționale, din locuința părților vătămate C.Ș. și C.S., în scopul însușirii pe nedrept, s-a considerat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. i) C.pen. cu aplicarea C.pen.

Apreciindu-se asupra vinovăției inculpatului s-a dispus conform celor arătate mai sus.

Cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei prima instanță a constatat că părțile vătămate C.S., V.C.D. și L.S.F. nu au pretenții civile.

în baza art. 14 și art. 346 C.proc.pen., raportat la art. 998 și urm. C.civ., a obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase, către partea C.Ș.

împotriva acestei sentinței a declarat, în termen legal, recurs inculpatul care a solicitat reducerea pedepsei.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în integralitatea sa instanța de control judiciar va respinge recursul inculpatului pentru următoarele considerente:

Starea de fapt, astfel cum a fost reținută și dovedită este corectă. La stabilirea acesteia s-au avut în vedere toate probele administrate în cauză, din a căror coroborare rezultă că inculpatul P.E. este autorul faptelor penale pentru care a fost trimis în judecată. De altfel, inculpatul recurent a recunoscut fără rezerve comiterea faptelor sens în care a solicitat aplicarea art. 3201C.proc.pen.

încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de inculpat este corectă și nu se impune reconsiderarea acesteia.

Individualizarea pedepsei s-a făcut potrivit dispozițiilor C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), relativ la gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care aceasta a fost comisă dar și de persoana inculpatului.

Atragem atenția primei instanțe că modalitatea de reducere a pedepsei prevăzute de art. 3201 alin. (7) C.proc.pen. nu este corectă, deoarece trebuie stabilită treimea, respectiv în cazul în speță, limitele pedepsei sunt de la 2 la 10 ani, după care se aplică pedeapsa în funcție de aceste limite și de circumstanțele atenuante reținute, circumstanțe care se raportează la aceste limite reduse.

Date fiind dispozițiile C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) și cuantumul pedepsei coborât sub minimul special datorită circumstanțelor atenuante de care a beneficiat inculpatul recurent, considerăm că nu se impune reducerea pedepsei.

Ca atare, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. b) C.proc.pen. vom respinge ca nefondat recursul inculpatului, întrucât nu își găsesc aplicabilitatea niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859C.proc.pen.