Condamnare greşită pentru infracţiunea prev. de art. 272 alin.1 pct.2 din Legea nr. 31/1990. Infracţiuni


Decizia penala nr.903/R/25 octombrie 2011

Dosar nr. 12045/271/2008

Curtea de Apel Oradea

Sectia penala si pentru cauze cu minori

Subînchirierea prin intermediul unor terte societati apartinând inculpatului a unor spatii comerciale apartonând societatii pe care o administra acesta în schimbul unor chirii modice nu întruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute si pedepsite de art.272 alin.2 din Legea nr.31/1990 în conditiile în care anterior aceste spatii erau goale, iar din actele dosarului rezulta ca inculpatul a administrat cu buna credinta societatea.

Prin sentinta penala nr. 1272/2009 pronuntata de Judecatoria Oradea, în baza articolului 11 punct 2 litera a raportat la articolul 10 litera d Cod de procedura penala s-a dispus achitarea inculpatului T.N. sub aspectul savârsirii infractiunii prevazuta de articolul 272 aliniat 2 din Legea 31/1990.

S-a constatat ca SC Electrostar SRL Oradea cu sediul în P-ta 1 Decembrie nr.46, CUI RO 3651925 nu s-a constituit parte civila în cauza.

S-a respins actiunea civila formulata de partea civila V.M.D.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a avut în vedere urmatoarele:

S.C. Electrostar S.R.L.Oradea a fost înregistrata la Oficiul Registrului si Comertului Bihor în anul 1993, având C.U.I. R 3651925 si obiect principal de activitate: închirierea si subînchirierea bunurilor imobile proprii sau închiriate, cod CAEN 7020. În patrimoniul societatii se afla doua cladiri cu destinatia “spatii comerciale” si terenul aferent, situate în Oradea, str. Piata 1 Decembrie nr. 4-6, înscrise în C.F. cu caracter nedefinitiv 3694 si 3693 Oradea, nr. cadastral 5182 si 5181, respectiv pe str. B-dul Dacia, bl. U 6, nr. 74, imobil înscris în cartea funciara nr. 58011 Oradea, cu nr. TOPO 4853/26.

În momentul înfiintarii societatii inculpatul T.N. a detinut, în calitate de asociat, un nr. 624 parti sociale si o cota de participare la beneficii si pierderi de 43,9437 %, partea vatamata V.M.D. a detinut calitatea de asociat cu un nr. de 482 parti sociale si o cota de participare la beneficii si pierderi de 33,9437 %. Au mai fost asociati si V.P. cu un nr. de 20 parti sociale si o cota de participare la beneficii si pierderi de 1,4085 %, numita K.A. cu un nr. de 10 parti sociale si o cota de participare la beneficii si pierderi de 0,7042 % si S.C. Mercur S.A. cu un nr. de 284 parti sociale si o cota de participare la beneficii si pierderi de 20 %.

Numitul P.G. a fost administrator al societatii, cu puteri depline, în perioada 10.03.1993-01.07.1995. Dupa ce acesta si-a încetat raporturile de cu S.C. Electrostar S.R.L. Oradea, a solicitat efectuarea modificarilor la O.R.C., întrucât în scripte figura în continuare ca administrator, sens în care a depus si în scris o cerere la data de 28.03.2000. Nu au fost operate cuvenitele modificari, societatea fiind administrata în fapt de catre inculpatul T.N., care era angajat în calitate de director executiv al S.C. Electrostar S.R.L.-Oradea.

Structura actionariatului societatii s-a modificat radical în luna mai a anului 2005 când inculpatul T.N. a achizitionat partile sociale detinute de S.C. Mercur S.A. si de catre V.P., dobândind un nr. total de 928 parti sociale si având o cota de participare la beneficii si pierderi de 65,352113 %. De asemenea, fiul inculpatului, numitul T.D. a devenit asociat cu o cota de participare la beneficii si pierderi de 0,704225 %, iar partea vatamata V.M.D. si-a pastrat cele 482 parti sociale si cota de participare la beneficii si pierderi de 33,9437 %.

Inculpatul T.N. a înfiintat la datele de 19.06.1996 si 29.07.2004 alte doua societati comerciale: S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea si S.C. Ultratind S.R.L. Oradea, în cadrul carora detine calitatea de administrator si asociat cu o cota de participare la beneficii si pierderi de 95 %, numita T.D., sotia sa fiind asociat la S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea, iar numitul T.D., fiul inculpatului fiind asociat la S.C. Ultratind S.R.L. Oradea (filele 14 – 29 dosar urmarire penala).

Cele doua societati au avut sediul social în Oradea, Piata 1 Decembrie nr. 4-6, în imobilul apartinând S.C. Electrostar S.R.L. Oradea cu care s-au încheiat doua contracte de comodat.

La data de 28.09.2000 Tribunalul Bihor a dispus, prin Sentinta civila nr. 80/F/2000, pronuntata în dosarul nr. 2999/F/2000, deschiderea procedurii organizarii judiciare si a falimentului pentru S.C. Electrostar S.R.L.-Oradea, ca urmare a cererii depuse la data de 10.04.2000 de catre creditoarea C.A.S. Bihor (fila 50 dosar urmarire penala).

Din tabelul definitiv al obligatiilor S.C. Electrostar S.R.L.-Oradea rezulta ca aceasta avea datorii totale de 1.186.198.740 lei ROL. Prin Încheierea Tribunalului Bihor din data de 19.10.2000 s-a numit ca administrator judiciar S.C. Interfin S.R.L. Oradea, iar SC Electrostar srl Oradea si-a continuat activitatea.

În perioada 2000 – 2005, neexistând nici un fel de interdictie în ce priveste dreptul de a-si conduce activitatea si nici o hotarâre judecatoreasca în acest sens, potrivit articolului 79 din Legea nr. 64/1995, activitatea societatii a fost continuata sub coordonarea directorului executiv, inculpatul T.N..

Inculpatul T.N. a depus la dosarul de faliment un program de redresare (filele 67 – 72) al societatii în care a evidentiat cinci posibilitati de reorganizare a activitatii, însa acest plan nu a fost agreat de catre Tribunalul Bihor care, prin Încheierea din data de 12.02.2001 a dispus schimbarea atributiilor administratorului judiciar cu cele ale lichidatorului judiciar, trecându-se de la procedura reorganizarii la procedura lichidarii judiciare.

Societatea a suferit datorita cheltuielilor foarte mari pierderi importante de la data de 12.02.2001 si pâna în anul 2005. Pe de alta parte, în urma unei expertize contabile judiciare, efectuata în dosarul nr. 2207/C/2002 al Curtii de Apel Oradea, s-a stabilit ca partea vatamata în cauza V.M. are datorii catre SC Electrostar SRL Oradea, în cuantum de 1.596.808.561 rol, la care s-a aplicat taxa oficiala a scontului si a dobânzii de referinta stabilita de BNR, rezultând un total de 1.740.061.974 rol. De asemenea, prin raportul de gestiune la bilantul contabil, încheiat la 31.12.2004, s-a mentionat ca SC Electrostar SRL Oradea are de încasat suma de 1.596.808.561 rol de la SC Novitera SRL, SC Vitur SRL si SC Celostar SRL, societati ce apartin numitului V.M.

În cadrul procedurii de lichidare judiciare, SC Electrostar SRL Oradea a înteles sa-si achite creantele în vederea închiderii acestei procedurii, prin încheierea unor contracte de cesiune de creanta cu S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea pentru toate creantele înscrise în tabelul definitiv al creditorilor, astfel ca acestea au fost achitate de catre S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea care a devenit creditorul majoritar.

La data de 18.04.2000 inculpatul T.N. a încheiat un contract de împrumut cu S.C. Electrostar S.R.L.- Oradea, având ca obiect sume de bani necesare pentru achizitionarea de marfuri, plati salariale, impozite si orice alte cheltuieli necesare în scopul desfasurarii activitatii. Totodata, inculpatul T.N. a recurs si la încheierea unui contract de asociere cu S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea, la care detine calitate de asociat, fiind reprezentat la semnarea contractului de catre numitul T.D., fiul sau, contractul având ca obiect furnizarea de marfuri, creditarea societatilor si prestari servicii. În acest contract s-a introdus si clauza potrivit careia debitoarea garanteaza creantele datorate creditorului cu patrimoniul societatii, fondul de marfa, etc. În urma punerii în a celor doua contracte de creditare s-au îndestulat toti creditorii înscrisi în tabelul definitiv.

În prezent datoria pe care S.C. Electrostar S.R.L.-Oradea o are, conform situatiei depuse de catre inculpatul T.N., fata de S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea este de 400.000 lei, fata de persoana fizica T.N. de 75.980 lei si fata de S.C. Ultratind S.R.L. Oradea 61.120 lei. Totalul sumelor enumerate anterior este de 535.480 lei.

Dupa îndestularea creditorilor, inculpatul T.N. a depus la Tribunalul Bihor doua cereri, una în calitate de reprezentant al S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea si una în nume propriu prin care a aratat ca renunta la calea procedurii falimentului în vederea recuperarii creantelor pe care S.C. Electrostar S.R.L.- Oradea le are fata de S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea si fata de el, urmând ca recuperarea acestora sa se faca prin închirierea spatiului detinut de S.C. Electrostar S.R.L.- Oradea, de catre S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea, respectiv prin alte modalitati permise de legislatia în vigoare, de catre persoana fizica T.N. (filele 102 – 103 dosar urmarire penala ).

Luând act de depunerea celor doua cereri, S.C. Interfin S.R.L. Oradea, reprezentata prin martorul R.G., în calitate de lichidator al debitoarei S.C. Electrostar S.R.L.- Oradea a formulat raportul final privind procedura de lichidare judiciara la S.C. Electrostar S.R.L.-Oradea la data de 09.04.2004. În Capitolul II, intitulat “Etapele procedurii de lichidare” s-a precizat ca debitele au fost achitate în conformitate cu prevederile articolului 1391-1398 si ca S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea a renuntat, în mod irevocabil, la procedura falimentului, neavând pretentii de a recupera creanta pe aceasta cale. La Capitolul final intitulat, “Concluzii” s-a aratat ca sunt îndeplinite conditiile prevazute de articolul 119 din Legea 64/1995 republicata, astfel ca judecatorul sindic poate sa dea o încheiere de închidere a procedurii chiar înainte ca bunurile din averea debitorului sa fi fost lichidate în întregime daca creantele vor fi complet acoperite prin distribuirile facute (filele 105 – 115 dosar urmarire penala).

În data de 5 ianuarie 2005, prin Sentinta nr. 1/F/2005, Tribunalul Bihor a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciara pornita împotriva debitoarei SC Electrostar SRL Oradea.

În data de 01.08.2003 inculpatul T.N. a încheiat, în calitate de reprezentant al S.C. Electrostar S.R.L.- Oradea, un contract de închiriere cu S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea, reprezentata de martora T.D., având ca obiect spatiul comercial situat în Piata 1 Decembrie nr. 4-6, C.F. 16, în suprafata de 3.116 mp, inclusiv bunurile din dotare, pentru o perioada de zece ani, cu posibilitate de prelungire, la tariful de 1.000 USD + T.V.A./luna. Mentionam ca acest contract a fost avizat de martorul R.G., în calitate de administrator al S.C. Interfin S.R.L. Oradea.

Ulterior, la data de 01.09.2003 inculpatul T.N. a încheiat, în calitate de administrator al S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea, care detine calitatea de sublocator, un contract de subînchiriere cu S.C. Santol S.R.L. Oradea pentru imobilul din Piata 1 Decembrie nr. 4-6 pentru o perioada de 2 ani, la tariful de 4.500 EURO + T.V.A./luna.

Numita T.D. a încheiat, în calitate de reprezentant al S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea, la data de 31.08.2004, un contract de închiriere cu S.C. Ultratind S.R.L. Oradea, reprezentata de inculpatul T.N., în calitate de administrator, având ca obiect spatiul din Piata 1 Decembrie nr. 4-6, C.F. 16, în suprafata de 3.116 mp, pentru o perioada de noua ani de zile, cu posibilitate de prelungire, la tariful de 1.000 USD + T.V.A./luna.

S.C. Ultratind S.R.L. Oradea, în calitate de sublocator, reprezentata de inculpatul T.N., a încheiat la data de 31.08.2004 un contract de subînchiriere cu S.C. Santol S.R.L. Oradea, reprezentata de martorul V.I., ce a avut ca obiect imobilul din Piata 1 Decembrie nr. 4-6, C.F. 16, pentru perioada 01.09.2004-01.09.2005, la tariful de 4.500 EURO + T.V.A./luna.

În cadrul contractelor de subînchiriere încheiat între S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea, respectiv S.C. Ultratind S.R.L. Oradea cu S.C. Santol S.R.L. Oradea nu s-a specificat suprafata închiriata. Martorul V.I. (fila 50 dosar instanta), administrator la S.C. Santol S.R.L. Oradea, a declarat ca suprafata închiriata a fost 672,92 mp, asa cum rezulta din contractul de închiriere nr. 1/23.01.2007 încheiat între S.C. Electrostar S.R.L.-Oradea si S.C. Santol S.R.L. Oradea (filele 225 – 266 dosar urmarire penala).

Din actele dosarului rezulta ca suprafata închiriata de S.C. Santol S.R.L. Oradea, prin contractele încheiate cu S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea si S.C. Ultratind S.R.L. Oradea, a fost de 672,95 mp, formata din 519,01 mp/parter, înscris în C.F. nr. 3693 si 153,94 mp/etaj, înscris în C.F. nr. 3694.

Din analiza datelor prezentate mai sus se desprinde concluzia ca S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea a fost favorizata cu suma de 3.905 USD lunar, folosirea gratuita a suprafetei de 2.443,05 mp ce reprezinta suprafata ramasa neînchiriata de catre S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea, care a închiriat initial de la S.C. Electrostar S.R.L. Oradea întreg imobilul situat în Piata 1 Decembrie nr. 4-6, precum si folosirea gratuita a bunurilor din dotare.

Cu privire la acest aspect, trebuie sa se aiba în vedere ca potrivit încheierii nr. 8051/14 aprilie 2004, suprafata de 3116 mp este suprafata terenului, în timp ce suprafata construita este de 2387 mp si acestea au fost intabulate pe SC Electrostar SRL Oradea, dupa cum urmeaza: nr. top. 5180 în suprafata de 1936 mp teren si 1432 mp suprafata construita, nr. top. 5181 în suprafata de 806 mp teren si 577 mp suprafata construita si nr. top. 5182 în suprafata de 373 mp teren si constructii (filele 52 – 53 dosar instanta).

Prin tranzactia autentificata sub nr. 509/24 martie 2004 de BNP M..B., nr. top. 5180 în suprafata de 1936 mp teren si 1432 mp suprafata construita si cota de 1/3 parte din nr. top. 5182 în suprafata de 373 mp teren si constructii (et.I) a fost trecuta în proprietatea Statului Român, SC Electrostar SRL Oradea ramânând în deplina proprietate si posesie asupra nr. cadastral nr. 5181 si a cotei de 2/3 din nr. cadastral 5182 (subsol si parter), (f. 54 – 55 dos inst.).

Având în vedere aceste acte, instanta a retinut ca, spatiul comercial închiriat nu a putut fi de 3116 mp si astfel nu se poate pune probleme folosirii gratuite de catre SC Pacomic SRL si SC Ultratind SRL a suprafetei de 2.443,05 mp.

Fiind audiat, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor, aratând ca, din cauza imposibilitatii executarii datoriilor personale ale asociatului V.M. si ale societatilor acestuia, care se ridicau la suma de circa 320.000 lei, SC Electrostar SRL Oradea nu a mai putut desfasura activitate, iar dupa ce a intrat în lichidare, pentru a salva bunurile acesteia, a hotarât ca personal si prin intermediul SC Pacomic Exim SRL si SC Ultratind SRL sa crediteze societatea cu suma de bani pe care nici în prezent nu le-a recuperat si nici nu a trecut la executarea patrimoniului pus ca si garantie, ci, dimpotriva a cumparat spatiile comerciale, fara a face vreo compensare. Cu aprobarea lichidatorului si a judecatorului sindic a încheiat contractul de închiriere la o chirie de 1000 USD + TVA/luna, însa în realitate spatiul comercial este de doar 950 mp si nu 3116 mp, cum apare în rechizitoriu.

Întrucât activitatea SC Electrostar SRL Oradea era tot mai redusa, vânzarile fiind slabe, s-a hotarât reducerea cheltuielilor, s-au eliminat salariatii si s-a închiriat spatiul, moment în care cheltuielile pentru utilitati reveneau chiriasului si nu se mai realizau pierderi la SC Electrostar SRL Oradea, ci venituri.

Totodata, inculpatul a aratat ca subînchirierile ulterioare la un pret mai mare, reprezinta o afacere comerciala si acestea au fost încheiate prin intermediul sau persoanl si persoana sa a fost un factor determinant în încheierea acelor contracte cu SC Santol SA Oradea.

Aceste subînchirieri nu pot constitui o pierdere pentru SC Electrostar SRL Oradea, care încasa 1000 USD/luna si astfel nu înregistra pierdeci, ci venituri (filele 36 – 37 dosar instanta).

În urma expertizei tehnice-contabile efectuate în cauza s-au formulat urmatoarele concluzii (filele 1 – 49 dosar urmarire penala, vol. II) :

Inculpatul T.N., în calitate de reprezentant al S.C. Electrostar S.R.L.- Oradea, a administrat societatea cu unele deficiente, în sensul ca prin închirierea la un tarif subevaluat a favorizat alte societati (S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea si S.C. Ultratind S.R.L. Oradea), iar în eventualitatea în care ar fi închiriat spatiile la tarifele aplicate pe piata ar fi încasat o chirie de trei-patru ori mai mare.

În ceea ce priveste bunurile proprietatea S.C. Electrostar S.R.L.-Oradea, respectiv spatiile acesteia, expertul a apreciat ca închirierea acestora cu drept de subînchiriere a defavorizat S.C. Electrostar S.R.L.- Oradea.

Expertiza nu s-a putut pronunta cu certitudine cu privire la faptul ca întreaga suma de 386.098 lei poate fi considerata ca prejudiciu adus asociatilor S.C. Electrostar S.R.L.- Oradea, cu atât mai putin bugetului de stat.

S-a formulat si concluzia potrivit careia, dupa analizarea documentelor justificative care au stat la baza înregistrarii operatiunilor în contabilitate, s-a constatat ca pierderea de 386.098 lei a avut drept cauza principala functionarea S.C. Electrostar S.R.L.- Oradea fara administrator, încalcându-se astfel prevederile Legii 31/1990, raspunzatori de aceasta situatie fiind toti membrii Adunarii Generale.

Asumarea raspunderii în gestionarea si administrarea activitatii de catre unui din asociati, respectiv inculpatul T.N. reprezinta o încalcare a prevederilor Legii 31/1990.

În acelasi timp, s-a retinut ca, inculpatul T.N., în calitate de asociat al SC Electrostar SRL Oradea, cât si SC Ultratind SRL si SC Pacomic Exim SRL au creditat sub forma de împrumut societatea SC Electrostar SRL Oradea, fara sa pretinda acesteia dobânzi, penalizari sau termene fixe de rambursare si în acest mod s-a reusit scoaterea societatii din starea de lichidare judiciara.

Din actele dosarului nu rezulta ca inculpatul T.N., în calitate de director executiv, ar fi folosit cu rea credinta creditele de care s-a bucurat societatea, primite atât de la asociatul T.N., cât si de la cele doua societati SC Ultratind SRL si SC Pacomic Exim SRL.

Desi în contractele de împrumut se prevedea o penalitate de 0,25% pentru fiecare zi, pentru sumele creditate, care raportat la suma totala de 324.244,04 lei, datorata de SC Electrostar SRL Oradea catre SC Pacomic Exim SRL si catre T.N. ar fi ajuns în perioada 1 ianuarie 2002 – 31 iulie 2003, la suma de 467.721,97 lei doar penalitati, rezultând o datorie totala de 791.966,01 lei, datorie care nu a fost executata în nici un fel de creditori.

În acest sens s-a retinut ca, asa cum s-a prevazut în cererea de renuntare la procedura falimentului, aceste suma urmau a fi recuperate prin închirierea spatiilor apartinând SC Electrostar SRL Oradea, astfel ca, subînchirierea la un pret mai mare reprezinta doar un act de comert, care ducea si la compensarea acestor datorii.

S-a avut în vedere totodata ca, unul dintre factorii care au dus la falimentarea societatii au fost si datoriile de circa 320.000 lei, neachitate de numitul V.M. si societatile acestuia, sume ce ar fi putut conduce la achitarea datoriilor catre debitori.

Din toate demersurile întreprinse de inculpatul T.N., rezulta ca acesta a fost singurul care s-a preocupat de societate, în perioada în care aceasta a intrat în faliment, singurul care a creditat societatea si chiar a cumparat partile sociale ale celorlalti asociati, care nu au vrut sa raspunda pentru pierderile înregistrate, asa cum rezulta si din procesele – verbale ale Adunarii Generale.

De asemenea, martorul V.G. (fila 49 dosar instanta), a aratat ca, în cadrul Adunarii Generale s-a propus ca asociatii sa puna bani proportional cu partile sociale detinute, pentru a se achita datoriile societatii si a se demara activitatea, fapt cu care nimeni nu a fost de acord.

Desi, pe de alta parte, inculpatul T.N. putea executa în baza contractului de împrumut si asociere toate bunurile aflate în patrimoniul SC Electrostar SRL Oradea, fondul de marfa, etc., cu care se garantase creantele datorate lui si societatilor sale, acesta nu a facut acest lucru, ci, dimpotriva, a intrat în proprietatea spatiilor SC Electrostar SRL Oradea, prin cumpararea acestora, cu sume nederizorii.

În acest scop, s-a încheiat la data de 19.12.2006 contractul de vânzare – cumparare prin care S.C. Electrostar S.R.L.- Oradea, reprezentata de mandatara T.N.M., fiica inculpatului T.N., a vândut imobilul situat în Oradea, B-dul Dacia, bl. U 6, nr. 74, care consta în spatiu comercial cu suprafata utila de 208 mp, precum si suprafata de 31 mp teren aferent, la pretul de 980.800 lei + T.V.A. la S.C. Ultratind S.R.L. Oradea, reprezentata de catre T.D. (fiul inculpatului), în calitate de asociat.

La data de 28.02.2007 S.C. Electrostar S.R.L.- Oradea, reprezentata prin asociat T.D., a vândut inculpatului T.N. întreg dreptul de proprietate pe care societatea îl avea asupra urmatoarelor imobile: cota de 2/3 parte din suprafata de 373 mp teren intravilan si din constructiile S + P, situate în Oradea, Piata 1 Decembrie nr. 4-6 si în întregime constructiile S + P + E, situate în intravilanul mun. Oradea, Piata 1 Decembrie nr. 4-6, cu suprafata construita de 577 mp, stabilindu-se ca pret de vânzare suma de 285.679 USD care se va achita pâna în data de 28.02.2010.

Având în vedere ca inculpatul T.N. a creditat societatea atât ca persoana fizica, cât si prin intermediul societatilor sale, reusind astfel sa închida procedura de lichidare judiciara, ca nu a perceput penalitati pentru sumele creditate, ca a facut demersuri pentru relansarea activitatii comerciale a SC Electrostar SRL Oradea, plata salariilor si a altor datorii, ca recuperarea creantelor prin închirierea spatiilor SC Electrostar SRL Oradea a fost cunoscuta de catre lichidator si judecatorul sindic la momentul închiderii procedurii falimentului si aprobata în mod implicit, instanta de fond a apreciat ca nu se poate retine reaua credinta a inculpatului si nefiind întrunite astfel elementele constitutive ale infractiunii prevazute de articolul 272 aliniat 2 din Legea nr. 31/1990, republicata, în baza articolului 11 pct.2 litera a raportat la articolul 10 litera “d” Cod de procedura penala l-a achitat pe inculpatul T.N..

Împotriva acestei hotarâri a declarat apel Parchetul de pe lânga Judecatoria Oradea solicitând desfiintarea sentintei atacate întrucât instanta de fond a comis o grava eroare de fapt atunci când, printr-o gresita interpretare a probelor administrate în cauza a retinut ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii de folosire cu rea credinta a bunurilor sau creditului societatii în scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui personal ori pentru favorizarea altei societati în care are interese direct sau indirect.

De asemenea, a declarat apel si partea civila V.M.D. ce a solicitat desfiintarea sentintei atacate si în urma rejudecarii sa se dispuna condamnarea inculpatului T.N. pentru savârsirea infractiunii prevazuta de articolul 272 aliniat 1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicata si, totodata, admiterea actiunii civile conform constituirii de parte civila în sensul obligarii inculpatului la plata în favoarea sa a sumei de 135055 lei reactualizata cu indicele de inflatie.

Prin decizia penala nr.302/A din 20 octombrie 2010, Tribunalul Bihor, în baza articolului 379 pct. 2 litera a Cod de procedura penala a admis apelul declarat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Oradea si partea vatamata V.M.D., împotriva sentintei penale nr.1272/04.12.2009 pronuntata de Judecatoria Oradea pe care a desfiintat-o în sensul ca:

A înlaturat dispozitia de achitare a inculpatului T.N. sub aspectul comiterii infractiunii prevazuta de articolul 272 aliniat 2 din Legea nr. 31/1990.

În baza articolului 334 Cod de procedura penala a schimbat încadrarea juridica a faptei din articolul 272 aliniat 2 din Legea nr. 31/1990 în articolul 272 aliniat 1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, text în baza caruia l-a condamnat pe inculpatul T.N., la o pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza articolului 71 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prevazute de articolul 64 litera a teza a II-a, b Cod penal cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza articolului 81 Cod penal si articolului 71 aliniat 5 Cod penal a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit conform articolului 82 Cod penal.

În baza articolului 359 Cod de procedura penala a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor articolului 864 Cod penal a caror nerespectare atrage revocarea suspendarii conditionata a executarii pedepsei.

S-au mentinut restul dispozitiilor sentintei apelate.

Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel a retinut urmatoarele :

În plan obiectiv, starea de fapt stabilita de catre instanta de fond în hotarârea apelata este rezultatul coroborarii judicioase a tuturor mijloacelor de proba administrate atât în cursul urmaririi penale cât si al judecatii.

De altfel, critica adusa hotarârii de catre apelanti nici nu vizeaza aceasta stare de fapt sub aspectul actiunilor inculpatului, ci doar relevanta acestor acte materiale în plan subiectiv, în conditiile în care acestea sunt în masura sa reflecte atitudinea psihica a inculpatului vis a vis de fapte si urmari.

Astfel, în fond s-a retinut în mod corect ca S.C. Electrostar S.R.L.-Oradea a fost înregistrata la Oficiul Registrului si Comertului Bihor în anul 1993 având ca obiect principal de activitate închirierea si subînchirierea bunurilor imobile proprii sau închiriate. În patrimoniul societatii se aflau doua cladiri cu destinatia “spatii comerciale”, precum si terenul aferent, situate în Oradea, str. Piata 1 Decembrie nr. 4-6, respectiv pe str. B-dul Dacia, bl. U 6, nr. 74. În momentul înfiintarii societatii, structura capitalului social a fost urmatoarea: inculpatul T.N. – 23%, partea vatamata V.M.D. – 23%, SC Mercur SA – 21%, C.M. – 10%, V.P. – 2%, K.A.- 1%, L.C.J. – 21%. Ulterior, în data de 30.12.1993, structura capitalului social a suferit modificari printr-un act aditional, atât inculpatul cât si partea vatamata dobândind câte 33,94% din capitalul socialiniat În data de 10.01.1995, structura capitalului social a suferit o noua modificare, inculpatul T.N. dobândind partile sociale ale actionarei C.M., detinând în acest fel un procent de 43,94%. Initial, administrator al acestei societati a fost C.M., însa în ianuarie 1995 a fost desemnat P.G. ce si-a exercitat atributiile doar pâna la data de 01.07.1995 (fila 107 vol. I urmarire penala). Ulterior, raporturile sale S.C. Electrostar S.R.L. Oradea au încetat, iar în anul 2000, întrucât scriptic figura înca în aceasta calitate a solicitat efectuarea modificarilor la Oficiul Registrului Comertului, sens în care a depus în scris si o cerere la data de 28.03.2000. Cu toate acestea, nu au fost operate cuvenitele modificari, societatea fiind administrata în fapt dupa anul 1995 de catre inculpatul T.N., ce era angajat în calitate de director executiv al S.C. Electrostar S.R.L.-Oradea.

În cursul anului 2005, structura actionariatului societatii s-a modificat, inculpatul T.N. achizitionând partile sociale detinute de S.C. Mercur S.A. si de catre V.P., dobândind un nr. total de 928 parti sociale si având o cota de participare la beneficii si pierderi de 65,352113 %. De asemenea, fiul inculpatului, T.D. a devenit asociat cu o cota de participare la beneficii si pierderi de 0,704225 %, iar partea vatamata V.M.D. si-a pastrat cele 482 parti sociale si cota de participare la beneficii si pierderi de 33,9437 %.

Inculpatul T.N. a înfiintat în data de 19.06.1996 si 29.07.2004 alte doua societati comerciale: S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea si S.C. Ultratind S.R.L. Oradea, în cadrul carora detinea calitatea de administrator si asociat cu o cota de participare la beneficii si pierderi de 95 %, restul fiind detinute de catre sotia sa T.D., si fiul sau T.D. (filele 14 – 29 dosar urmarire penala). Cele doua societati aveau sediul social în Oradea, Piata 1 Decembrie nr. 4-6, adica în imobilul apartinând S.C. Electrostar S.R.L. Oradea, fiind încheiate în acest sens doua contracte de comodat.

În data de 28.09.2000 s-a dispus, prin sentinta nr. 80/F/2000, pronuntata în dosarul nr. 2999/F/2000 al Tribunalului Bihor, deschiderea procedurii organizarii judiciare si a falimentului pentru S.C. Electrostar S.R.L.-Oradea, ca urmare a cererii depuse la data de 10.04.2000 de catre creditoarea C.A.S. Bihor . Potrivit tabelului definitiv al obligatiilor S.C. Electrostar S.R.L. rezulta ca aceasta avea datorii totale de 1.186.198.740 lei ROL. Prin încheierea Tribunalului Bihor din data de 19.10.2000 a fost numit ca administrator judiciar S.C. Interfin S.R.L. Oradea. Si dupa aceasta data, activitatea societatii a fost coordonata de catre inculpat în calitatea sa de director executiv (a se vedea raportul de expertiza fila 25 vol. II dosar urmarire penala).

În data de 09.02.2001, inculpatul T.N., în numele SC Electrostar SRL, a depus la dosarul de faliment un program de redresare (filele 67 – 72 vol. I dosar urmarire penala) al societatii în care a propus urmatoarele masuri în vederea acoperirii datoriilor societatii: aprovizionarea cu marfa direct de la producatori, închirierea de spatii disponibile, recuperarea creantelor, asocierea cu producatori sau importatori ce nu poseda spatii de vânzare si sunt interesati în desfacerea produselor. În ce priveste închirierea spatiilor disponibile, în acest program se arata ca, potrivit preturilor “existente pe piata la ora actuala”, chiria minima ar fi de 10 USD/mp (fila 71 vol. I dosar urmarire penala). Tribunalul Bihor, prin Încheierea din data de 12.02.2001 a dispus schimbarea atributiilor administratorului judiciar cu cele ale lichidatorului judiciar, trecându-se de la procedura reorganizarii la procedura lichidarii judiciare.

Cu toate acestea, în perioada 2001-2005, societatea a continuat sa sufere pierderi în cuantum de 386.098 RON, datorate în principal nerecuperarii de la chiriasi a cheltuielilor de întretinere, angajarii unor cheltuieli fara justificare si necorelarii cheltuielilor variabile aferente veniturilor de baza (fila 37 vol. II dosar urmarire penala ).

În cadrul procedurii de lichidare judiciare, SC Electrostar SRL Oradea si-a achitat debitele existente în vederea închiderii acestei procedurii, prin intermediul S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea care a devenit creditorul majoritar al societatii. Astfel, la data de 18.04.2000 inculpatul T.N. a încheiat un contract de împrumut cu S.C. Electrostar S.R.L.- Oradea, având ca obiect sume de bani necesare pentru achizitionarea de marfuri, plati salariale, impozite si orice alte cheltuieli necesare în scopul desfasurarii activitatii. Totodata, inculpatul T.N. a recurs si la încheierea unui contract de asociere cu S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea, la care detine calitate de asociat, fiind reprezentat la semnarea contractului de catre numitul T.D., fiul sau, contractul având ca obiect furnizarea de marfuri, creditarea societatilor si prestari servicii. În acest contract s-a introdus si clauza potrivit careia debitoarea garanteaza creantele datorate creditorului cu patrimoniul societatii, fondul de marfa, etc. În urma punerii în executare a celor doua contracte de creditare s-au îndestulat toti creditorii înscrisi în tabelul definitiv. Dupa îndestularea creditorilor, inculpatul T.N. a depus la Tribunalul Bihor doua cereri, una în calitate de reprezentant al S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea si una în nume propriu prin care a aratat ca renunta la calea procedurii falimentului în vederea recuperarii creantelor pe care S.C. Electrostar S.R.L.- Oradea le are fata de S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea si fata de el, urmând ca recuperarea acestora sa se faca prin închirierea spatiului detinut de S.C. Electrostar S.R.L.- Oradea, de catre S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea, respectiv prin alte modalitati permise de legislatia în vigoare, de catre persoana fizica T.N. (filele 102 – 103 dosar urmarire penala). Luând act de depunerea celor doua cereri, S.C. Interfin S.R.L. Oradea, reprezentata prin martorul R.G., în calitate de lichidator al debitoarei S.C. Electrostar S.R.L.- Oradea a formulat raportul final privind procedura de lichidare judiciara la S.C. Electrostar S.R.L.-Oradea la data de 09.04.2004. În Capitolul II, intitulat “Etapele procedurii de lichidare” s-a precizat ca debitele au fost achitate în conformitate cu prevederile articolelor 1391-1398 Cod civil si ca S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea a renuntat, în mod irevocabil, la procedura falimentului, neavând pretentii de a recupera creanta pe aceasta cale. La Capitolul final intitulat, “Concluzii” s-a aratat ca sunt îndeplinite conditiile prevazute de articolul 119 din Legea 64/1995 republicata, astfel ca judecatorul sindic poate sa dea o încheiere de închidere a procedurii chiar înainte ca bunurile din averea debitorului sa fi fost lichidate în întregime daca creantele vor fi complet acoperite prin distribuirile facute (filele 105 – 115 dosar urmarire penala). În data de 5 ianuarie 2005, prin Sentinta nr. 1/F/2005, Tribunalul Bihor a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciara pornita împotriva debitoarei SC Electrostar SRL Oradea.

În perioada în care SC Electrostar SRL se afla în procedura de lichidare judiciara, respectiv în data de 01.08.2003 inculpatul T.N. a încheiat, în calitate de reprezentant al S.C. Electrostar S.R.L.- Oradea, un contract de închiriere cu S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea, reprezentata de martora T.D., având ca obiect spatiul comercial situat în Piata 1 Decembrie nr. 4-6, inclusiv bunurile din dotare, pentru o perioada de zece ani, cu posibilitate de prelungire, la tariful de 1.000 USD + T.V.A./luna. Acest contract a fost avizat de martorul R.G., în calitate de administrator al S.C. Interfin S.R.L. Oradea. Ulterior, la data de 01.09.2003 inculpatul T.N. a încheiat, în calitate de administrator al S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea, un contract de subînchiriere cu S.C. Santol S.R.L. Oradea pentru imobilul din Piata 1 Decembrie nr. 4-6 pentru o perioada de 2 ani, la tariful de 4.500 EURO + T.V.A./luna. La data de 31.08.2004, sotia inculpatului, martora T.D. a încheiat, în calitate de reprezentant al S.C. Pacomic Exim S.R.L. Oradea, un contract de închiriere cu S.C. Ultratind S.R.L. Oradea, reprezentata de inculpatul T.N., în calitate de administrator, având ca obiect acelasi spatiu, pentru o perioada de noua ani de zile, cu posibilitate de prelungire, la tariful de 1.000 USD + T.V.A./luna. Aceasta din urma societate, ulterior, în data de 31.08.2004, reprezentata de inculpatul T.N., a încheiat si ea un contract de subînchiriere cu S.C. Santol S.R.L. Oradea, reprezentata de martorul V.I., ce a avut ca obiect acelasi imobil din Piata 1 Decembrie nr. 4-6, dar la tariful de 4.500 EURO + T.V.A./luna.

Ca atare, instanta de fond a retinut în mod judicios în considerentele hotarârii apelate împrejurarea ca inculpatul T.D. a încheiat în numele SC Electrostar SRL un contract de închiriere cu SC Pacomic SRL al carui obiect a fost imobilul în Oradea Piata 1 Decembrie nr. 4-6. De asemenea, s-a retinut în mod corect ca pretul chiriei a fost de 1.000 USD/luna, pe când pretul cu care SC Pacomic SRL a subinchiriat imobilul catre SC Santol SRL, dupa doar o luna, a fost de peste 4 ori mai mare, adica de 4.500 USD/luna. Faptul ca în anul 2004, inculpatul a înteles sa interpuna între proprietarul SC Electrostar SRL si locatarul efectiv SC Santol SRL înca o societate – SC Ultratind SRL (al carei administrator era si ale carei parti sociale îi apartineau tot în proportie de 95%) nu modifica cu nimic semnificatia încheierii acestor acte juridice.

Instanta de fond a omis însa sa constate ca locatarul SC Santol SRL utiliza acest spatiu anterior încheierii contractului cu SC Pacomic Exim SRL, mai precis înca din aprilie 2003, data la care aceasta societate comerciala a încheiat contractul de închiriere al aceluiasi imobil cu proprietarul SC Electrostar SRL (a se vedea fila 225 vol. I dosar urmarire penala).

Retinând aceasta stare de fapt, instanta a concluzionat în mod gresit ca, în conditiile în care inculpatul a creditat SC Electrostar SRL atât în nume personal ca si prin societatile detinute (SC Pacomic SRL, SC Ultratind SRL) reusind în acest fel sa închida procedura de lichidare judiciara, ca nu a perceput penalitati pentru sumele creditate, ca a facut demersuri pentru relansarea activitatii comerciale si ca recuperarea creantelor prin închirierea spatiilor SC Electrostar SRL a fost cunoscuta de catre lichidator si judecatorul sindic la momentul închiderii procedurii falimentului si aprobata în mod implicit, nu se poate retine reaua credinta a inculpatului.

În primul rând, Tribunalul a retinut ca actiunea inculpatului de a credita SC Electrostar SRL în vederea închiderii procedurii de lichidare nu poate modifica în nici un caz caracterul fraudulos al altor acte juridice încheiate în numele acestei societati comerciale si contra intereselor sale sau în vederea favorizarii altor societati în care avea în mod evident interese. Nici faptul ca aceasta creditare a avut loc fara a se prevede sau a se percepe penalitati nu poate avea un asemenea efect. Bineînteles, reaua sau buna credinta ar putea fi dedusa dintr-un ansamblu de actiuni coroborate care sa releve intentiile autorului. În speta de fata, nu se poate invoca buna sa credinta doar în raport de modul si conditiile în care a creditat Electrostar, câta vreme acelasi inculpat a dispus, în calitate de director al Electrostar, ca cele doua societati înfiintate în 1996 si 1997 – Picomic si Ultratind sa beneficieze de sediu în imobilul SC Electrostar SRL fara a achita vreo contraprestatie. Sau, a dispus închirierea unei parti a imobilului SC Electrostar SRL catre SC Daluan SRL (administrata de catre fiul inculpatului) cu un pret de circa 3 ori mai mic decât cel platit de SC Santol SRL si fara a se încerca recuperarea cheltuielilor de întretinere aferente spatiului respectiv.

Or, potrivit expertizei contabile efectuate în cauza, pierderile înregistrate de catre SC Electrostar SRL nu s-ar fi realizat daca imobilele s-ar fi închiriat la pretul pietei (fila 37 vol. II dosar urmarire penala). Adica, simpla închiriere la pretul pietei a imobilului ar fi fost suficient pentru obtinerea sumelor necesare închiderii procedurii de lichidare. În aceste conditii, Tribunalul a retinut ca sunt irelevante conditiile în care inculpatul a creditat SC Electrostar SRL, daca dintr-o perspectiva generala a raporturilor economice în care a fost implicata SC Electrostar SRL de catre directorul sau executiv cu alte societati ale aceluiasi inculpat, pozitia SC Electrostar SRL a fost vadit defavorabila.

În al doilea rând, demersurile inculpatului pentru relansarea activitatii comerciale a SC Electrostar SRL nu au fost dovedite, ci dimpotriva. Potrivit concluziilor expertizei contabile, pierderile înregistrate de catre SC Electrostar SRL în perioada 2000-2005 se datoreaza: nerecuperarii de la chiriasi a cheltuielilor de întretinere, angajarea unor cheltuieli fara justificare, necorelarea cheltuielilor variabile aferente veniturilor de baza (fila 37 vol. II dosar urmarire penala), adica “administrarii cu unele deficiente a bunurilor societatii” (fila 35 dosar urmarire penala). Acelasi raport de expertiza mai face referire, sub aspectul activitatii comerciale desfasurata în aceasta perioada, ca SC Electrostar SRL a achizitionat produse în vederea comercializarii “indirect de la diversi furnizori prin SC Pacomic Exim SRL” (fila 25 vol. II dosar urmarire penala). Este adevarat ca prezenta cauza nu are ca obiect formularea de aprecieri vis a vis de modul în care cei însarcinati cu administrarea SC Electrostar SRL s-au achitat de obligatii, însa cele retinute în raportul de expertiza pot fi în masura sa caracterizeze lipsa de temeinicie a unor constatari ca si cele amintite în hotarârea apelata.

În al treilea rând, este gresit a se retine ca o hotarâre judecatoreasca prin care, în temeiul Legii 64/1995 se închide procedura de lichidare judiciara pornita împotriva unui debitor, ar valida toate actele juridice încheiate anterior în acea procedura sau ar conferi diplome de buna credinta pentru cei ce exercita atributii în cadrul acestei proceduri. Instanta, prin aceasta hotarâre nu a facut decât sa constate ca “toate creantele înscrise în tabelul definitiv al creantelor au fost achitate de catre SC Pacomic Exim SRL care prin preluarea creantelor, în conformitate cu articolul 1391 si urmatoarele Cod civil a ramas creditorul majoritar, însa ulterior acesta a formulat cerere de renuntare la judecata neavând pretentia de a recupera creanta în cadrul procedurii falimentului” (fila 115 vol. I dosar urmarire penala). De asemenea, nici semnarea contractului de catre lichidator sau administratorul judiciar nu are vreun asemenea efect, ci dimpotriva, în anumite conditii, lichidatorul sau administratorul judiciar, ar fi putut fi tras la raspundere penala la rândul sau pentru comiterea infractiunii prevazuta de articolul 127/2 din Legea nr.65/1995, în vigoare la acea data.

Fata de cele de mai sus, Tribunalul a constatat ca fapta inculpatului T.N. care, cu rea credinta, în calitatea sa de director executiv al SC Electrostar SRL, a închiriat bunurile societatii catre SC Pacomic Exim SRL si Ultratind SRL la un pret mult inferior celui de piata, pentru a favoriza aceste din urma doua societati în care avea interese în mod direct si totodata, cu un scop contrar intereselor SC Electrostar SRL, întruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute de articolul 272 aliniat 1 pct. 2 din modificata si completata.

Tribunalul a retinut ca încadrarea juridica data faptei prin actul de sesizare ca si prin hotarârea primei instante este criticabila în conditiile în care alineatul 2 al articolului 272 din Legea 31/1990 vizeaza o cauza de excludere a caracterului penal al faptei si nu este un text de incriminare, astfel încât, în baza articolului 334 Cod de procedura penala, a dispus schimbarea încadrarii juridice.

În ce priveste latura civila a cauzei, Tribunalul a constatat ca, instanta de fond a retinut în mod corect ca, în cauza, calitatea de parte civila ar fi putut-o avea doar SC Electrostar SRL, societate ce nu s-a constituit însa parte civila, astfel încât, sub acest aspect hotarârea apelata a fost mentinuta ca legala si temeinica.

Fata de cele de mai sus, Tribunalul, în baza articolului 379 pct. 2 litera a Cod de procedura penala a admis apelul declarat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Oradea si partea vatamata V.M.D. împotriva sentintei penale nr. 1272/04.12.2009 pronuntata de Judecatoria Oradea pe care a desfiintat-o în sensul ca a înlaturat dispozitia de achitare a inculpatului T.N. sub aspectul comiterii infractiunii prevazute de articolul 272 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.

În baza articolului 334 Cod de procedura penala a schimbat încadrarea juridica a faptei din articolul 272 aliniat 2 din Legea nr. 31/1990 în articolul 272 aliniat 1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, text în baza caruia l-a condamnat pe inculpatul T.N., la o pedeapsa de 1 an închisoare, tinând cont de toate criteriile de individualizare prevazute de articolul 72 Cod penal. Astfel, instanta a retinut ca actiunea infractionala s-a desfasurat în contextul relatiilor tensionate dintre inculpat si partea vatamata V.M.D., parte vatamata ce a creat la rândul sau dificultati majore SC Electrostar SRL prin nerambursarea sumelor datorate, punând în acest fel în mod vadit în dificultate societatea în fata propriilor creditori, fiind de altfel exclus din societate prin decizia Înaltei Curt de Casatie si Justitie nr.3408/17.11.2006 retinându-se ca a adus mari prejudicii acestei societati. De asemenea, s-a avut în vedere modul si mijloacele de savârsire a infractiunii, urmarea produsa, persoana inculpatului – fara antecedente penale si conduita sa în cursul judecatii – fiind prezent atât în fata primei instante cât si în apel.

În baza articolului 71 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prevazute de articolul 64 litera a teza a II-a, b Cod penal, cu titlu de pedeapsa accesorie.

Apreciind ca scopul pedepsei poate fi atins si fara executarea acesteia, în baza articolului 81 Cod penal si articolului 71 aliniat 5 Cod penal a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit conform articolului 82 Cod penal, iar în baza articolului 359 Cod de procedura penala a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor articolului 864 Cod penal, a caror nerespectare atrage revocarea suspendarii conditionata a executarii pedepsei.

Împotriva hotarârii penale mai sus aratata au formulat recursuri inculpatul T.N. si partile civile V.M.D. si SC ELECTROSTAR SRL Oradea, solicitând urmatoarele:

Inculpatul T.N. a solicitat admiterea recursului în baza articolului 38515 punctul 2 litera b Cod de procedura penala raportat la articolul 3859 punctul 18 Cod de procedura penala, casarea hotarârii recurate în sensul achitarii inculpatului. În motivarea recursului s-a aratat ca hotarârea instantei de apel de condamnare a sa se bazeaza pe o analiza gresita a materialului probator administrat în cauza în sensul ca contractul invocat nu se refera la spatiul ce face obiectul cauzei, ci la un spatiu aflat în Oradea Bld. Dacia nr. 76 bloc U6 si care, într-adevar, era închiriat la 18.03.200, în speta fiind vorba de spatiul din Oradea Parc 1 Decembrie nr. 4-6 si care era gol la momentul închirierii acestuia, neaducând societatii nici un venit.

S-a aratat ca nu se poate retine reaua credinta a inculpatului T.N., întrucât acesta a fost singurul care s-a preocupat de societate în perioada în care aceasta s-a aflat într-o situatie financiara grea, a creditat societatea atât ca persoana fizica cât si prin intermediul societatilor sale, iar în perioada în care s-a încheiat contractul de închiriere societatea era în procedura de faliment; s-a mai aratat ca la momentul închirierii spatiului acesta era gol, deci nu producea nici un venit, iar chiria perceputa de la inculpatul T.D. nu numai ca nu a produs vreo paguba ci, dimpotriva, a generat venituri.

Partea civila V.M.D. a solicitat admiterea recursului, casarea hotarârii în sensul majorarii cuantumului pedepsei aplicata inculpatului T.N. si obligarea acestuia la plata sumei de 135.055 lei + TVA, reactualizata cu indicele de inflatie pâna la plata efectiva.

În motivarea recursului s-a aratat ca în mod corect a retinut prima instanta ca inculpatul T.N. se face vinovat de fapta pentru care a fost trimis în judecata, însa se impune aplicarea unei pedepse în cuantum mai mare.

Recursul partii civile SC ELECTROSTAR SRL Oradea nu a fost motivat în fapt sau în drept.

Examinând hotarârea recurata din oficiu si prin prisma motivelor invocate de catre recurent, Curtea a retinut urmatoarele:

Cu privire la recursul formulat de inculpatul T.N., se apreciaza ca acesta este fondat, în mod corect prima instanta stabilind ca în sarcina inculpatului recurent nu se poate retine infractiunea prevazuta si pedepsita de articolul 272 aliniatul 2 din Legea nr. 31/1990.

Astfel, SC ELECTROSTAR SRL Oradea a fost înfiintata în anul 1993, având ca obiect principal de activitate închirierea si subînchirierea bunurilor imobile proprii sau închiriate, în patrimoniul societatii aflându-se 2 cladiri cu destinatia spatiu comercial si teren aferent, situate în Oradea P-ta 1 Decembrie nr. 4-6, respectiv în Oradea Bld. Dacia bloc U6 nr. 74. În momentul înfiintarii societatii inculpatul T.N. detinea în calitate de asociat o cota de 43,94% din actiuni, partea vatamata recurenta o cota de 33,94%, iar restul actiunilor fiind detinute de alte 2 persoane fizice si de SC MERCUR SA Oradea.

În luna mai 2005 inculpatul T.N. a achizitionat partile sociale detinute de SC MERCUR SA si de V.P., dobândind o cota de participare de 65,3%, partea vatamata V.M.D. pastrându-si cota de 33,94%, iar fiul inculpatului, numitul T.D., a devenit asociat cu o cota de 0,70%.

La data de 19.06.1996, inculpatul T.N., împreuna cu sotia sa T.D, a înfiintat societatea comerciala SC PACOMIC EXIM SRL Oradea, iar la data de 29.07.2004 a înfiintat împreuna cu fiul sau T.D. SC ULTRATIND SRL Oradea, ambele având sediul social în Oradea P-ta 1 Decembrie nr. 4-6.

La data de 28.09.2000 s-a dispus de catre Tribunalul Bihor, prin sentinta comerciala nr. 80/F/2000, deschiderea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului pentru SC ELECTROSTAR SRL Oradea, la cererea creditoarei CAS Bihor, fiind numit administrator judiciar SC INTERFIN SRL Oradea.

În perioada 2000-2005 activitatea societatii a fost continuata sub coordonarea inculpatului T.N., care a depus la dosarul de faliment un program de redresare a societatii, însa acesta nu a fost agreat de catre Tribunalul Bihor, care a dispus trecerea de la procedura reorganizarii la procedura lichidarii judiciare. În cadrul acestei proceduri, SC ELECTORSTAR SRL Oradea a înteles sa-si achite creantele în vederea închiderii procedurii prin încheierea unor contracte de cesiune de creanta cu SC PACOMIC EXIM SRL Oradea pentru toate creantele înscrise în tabelul definitiv al creditorilor, astfel ca SC PACOMIC SRL Oradea a devenit creditor majoritar.

De asemenea, inculpatul T.N. a încheiat un contract de împrumut cu SC ELECTROSTAR SRL, având ca obiect sume de bani necesare pentru achizitionarea de marfuri, plati salariale si orice alte cheltuieli necesare în scopul desfasurarii activitatii. S-a mai încheiat un contract de asociere între inculpatul T.N. si SC PACOMIC SRL, având ca obiect furnizarea de marfuri, creditarea societatilor si prestari de servicii.

Dupa îndestularea creditorilor, inculpatul T.N. a depus la Tribunalul Bihor doua cereri, una în calitate de reprezentant al SC PACOMIC SRL Oradea si una în nume propriu, prin care a aratat ca renunta la recuperarea creantelor pe care le are fata de SC ELECTROSTAR SRL prin procedura falimentului, urmând ca recuperarea acestora sa se faca prin închirierea spatiului detinut de catre SC ELECTOSTAR SRL, de catre SC PACOMIC SRL, respectiv prin alte mijloace prevazute de lege.

În baza acestor cereri, SC INTERFIN SRL Oradea a solicitat închiderea procedurii de lichidare chiar înainte ca bunurile din averea debitorului sa fi fost lichidate în întregime, întrucât debitele au fost achitate, sens în care prin sentinta comerciala nr. 1/F/2005 a Tribunalului Bihor s-a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciara pornita împotriva debitoarei SC ELECTROSTAR SRL.

În data de 01.08.2003 inculpatul T.N. a încheiat, în calitate de reprezentant al SC ELECTROSTAR SRL Oradea, un contract de închiriere cu SC PACOMIC SRL Oradea, având ca obiect spatiul comercial situat în P-ta 1 Decembrie nr. 4-6, în suprafata de 3116 mp, pe o perioada de 10 ani cu posibilitate de prelungire, la tariful de 1000 USD + TVA/luna, contractul fiind avizat de martorul R.G. în calitate de administrator al SC INTERFIN SRL Oradea. La data de 01.09.2003 inculpatul T.N. a subînchiriat imobilul mai sus aratat pe o perioada de 2 ani de zile catre SC SANTOL SRL Oradea la tariful de 4500 eur + TVA/luna.

La data de 31.08.2004 numita T.D. în calitate de reprezentant al SC PACOMIC SRL, a încheiat un contract de închiriere cu SC ULTRATIND SRL Oradea, având ca obiect acelasi spatiu, pentru o perioada de 9 ani de zile, cu posibilitatea de prelungire, la tariful de 1000 USD + TVA/luna, ulterior SC ULTRATIND SRL Oradea subînchiriind acelasi imobil la tariful de 45000 eur + TVA/luna.

Raportat la starea de fapt mai sus expusa, se constata ca în mod corect a stabilit prima instanta ca din actele dosarului nu rezulta ca inculpatul T.N. în calitate de director executiv ar fi folosit cu rea credinta creditele de care s-a bucurat societatea, primite atât de la asociatul T.N. cât si de la cele 2 societati SC ULTRATIND SRL si SC PACOMIC SRL Oradea.

Astfel, se constata ca toate demersurile pentru scoaterea din faliment a SC ELECTORSTAR SRL Oradea au fost facute doar de catre inculpatul T.N., care a creditat societatea atât ca persoana fizica cât si prin intermediul societatilor sale, cu sume de bani, fara ca pâna în prezent sa-si fi recuperat banii împrumutati.

Pe de alta parte, toate contractele si actele de administrare efectuate în perioada în care fata de societate a fost deschisa procedura falimentului, au fost verificate de catre lichidatorul desemnat si aprobate de judecatorul sindic.

Împrejurarea ca inculpatul T.N. ar fi închiriat cele doua spatii la un pret mult inferior celui de pe piata nu este dovedita, câta vreme, desi din expertiza judiciara efectuata în cauza rezulta ca pretul de închiriere a fost sub pretul pietei, la dosarul cauzei nu exista probe din care sa rezulte ca SC ELECTROSTAR SRL ar fi avut oferte de închiriere de la alte societati comerciale la un pret mai mare decât cel oferit de catre SC ULTRATIND SRL si AC PACOMIND SRL Oradea.

S-a mai retinut ca în mod corect prima instanta a constatat ca, desi inculpatul T.N. putea executa în baza contractului de împrumut si asociere toate bunurile aflate în patrimoniul SC ELECTROSTAR SRL Oradea, fondul de marfa, etc., cu care fusesera garantate creantele datorate lui si societatilor sale, acesta nu a facut acest lucru, ci dimpotriva, a intrat în proprietatea spatiilor respective prin cumpararea acestora la preturi stabilite la nivelul pietei

Curtea a avut în vedere si împrejurarea potrivit careia prin decizia nr. 3408 din 07 noiembrie 2006 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie s-a dispus excluderea asociatului V.M.D. (parte civila recurenta în prezenta cauza) din SC ELECTROSTAR SRL Oradea, pentru prejudicii grave create societatii, unul din factorii care au dus la falimentarea societatii fiind si datoriile de cca. 320.000 lei neachitate de acesta si societatile sale.

Referitor la recursurile formulate de partea civila V.M.D. si SC ELECTROSTAR SRL Oradea, Curtea le-a respins ca nefondate, pentru motivele care au fost mai sus aratate.

Pentru toate acestea considerentele, Curtea, în baza articolului 38515 punctul 1 litera b Cod procedura penala, a respins ca nefondate recursurile penale declarate de partile civile recurente V.M.D. si SC ELECTROSTAR SRL Oradea, iar în baza articolului 38515 punctul 2 litera a Cod procedura penala, a admis recursul penal declarat de inculpatul T.N., împotriva deciziei penale nr. 302 din 20.10.2010 pronuntata de Tribunalul Bihor, pe care a casat-o si a mentinut sentinta penala nr. 1272 din 04.12.2009 pronuntata de Judecatoria Oradea.