Dosar nr. 48842/3/2008
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA a II-a PENALĂ
SENTINTA PENALA NR. 632
Şedinţa publică din data de 03 07 2009
Tribunalul constituit din :
PREŞEDINTE –A.S.
GREFIER – V.R.P.
# # # # #
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a fost reprezentat de procuror L.C.
Pe rol solutionarea cauzei penale privind pe inculpatul D.N., trimis in judecata sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativa de omor calificat prevăzută de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i C.pen.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns inculpatul D. N., aflat în stare de arest preventiv, personal şi asistat de apărător desemnat din oficiu, av.T.E., cu delegaţie la dosar (fila 56), lipsa fiind partea vatamata S. I. G., partea civila S. U.U. şi martorul G.A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită şi faptul ca s-a depus procesul verbal de a mandatului de aducere privind pe martorul G. A., din care reiese ca acesta este plecat de la adresa de domiciliu, aflându-se în ţară, la muncă, mama acestuia neputand comunica cand anume se intoarce, şi arătând că nu a mai luat legatura cu acesta.
Tribunalul pune in vedere participantilor faptul ca nu este primul proces-verbal de acest gen prin care se comunica imposibilitatea executarii, martorul G.A. nefiind gasit la domiciliu. Acesta nu a putut fi citat nici prin notă telefonică, la numărul de telefon comunicat de partea vătămată, nu este cunoscută adresa la care locuieşte efectiv. Pentru aceste motive, acorda cuvantul cu privire la imposibilitatea audierii acestui martor.
Reprezentantul Ministerului Public, avand cuvantul, solicita aplicarea dispozitiilor art. 327 alin. 3 Cpp.
Aparatorul din oficiu al inculpatului, avand cuvantul, invedereaza ca este de acord cu aplicarea art. 327 alin. 3 Cpp.
Tribunalul constata imposibilitatea audierii martorului G. A., declaraţiile date de acesta în faza urmăririi penale urmând să fie avute în vedere la stabilirea situaţiei de fapt.
Aparatorul din oficiu al inculpatului solicita schimbarea incadrarii juridice din art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) Cp in art. 181 Cp, avand in vedere ca inculpatul a actionat pe fondul unui conflict spontan fara intentia de a suprima viata părţii vătămate.
Tribunalul acorda cuvantul asupra cererii formulate de catre inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public, avand cuvantul, invedereaza ca nu este de acord, mai ales avandu-se in vedere concluziile raportului de expertiza medico-legala, din care reiese faptul ca s-a pus in pericol viata partii vatamate.
Nemaifiind cereri de formulat sau exceptii de invocat, Tribunalul constata terminata cercetarea judecatorească şi acorda cuvantul pe fondul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public, avand cuvantul, dupa ce face o scurta prezentare a starii de fapt, solicita condamnarea inculpatului pentru infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, la o pedeaspa ce se va individualiza tinandu-se cont de disp. 72 C.p., sa se aiba in vedere faptul ca inculpatul nu este la prima abatere. Solicita si aplicarea de pedepse complimentare şi accesorii, revocarea liberării condiţionate şi contopirea restului neexecutat de 430 de zile, precum şi obligarea inculpatului la plata despagubirilor catre partea civila şi la plata cheltuielilor judiciare catre stat.
Aparatorul din oficiu al inculpatului, avand cuvantul, solicita, în principal, schimbarea încadrării juridice în art. 181 C.p., iar, în subsidiar, aplicarea dispozitiilor referitoare la reducerea la jumătate a limitelor pedepsei in cazul tentativei precum şi faptul ca trebuie sa se tina cont de la individualizarea pedepsei de faptul ca inculpatul a reactionat pe fondul unui conflict spontan şi de faptul ca partea vatamata nu s-a constituit parte civila in dosar.
Inculpatul D.N., avand ultimul cuvant, invedereaza instantei faptul că nici macar nu o cunoaste pe partea vatamata şi ca este de acord cu concluziile aparatorului sau.
TRIBUNALUL,
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 1213/P/2007 din data de 17.12.2008, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului D.N., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C.p.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti-Secţia aII-a Penală, în data de 18.12.2008, sub nr. 48842/3/2008.
În fapt, prin actul de sesizare a instanţei, s-au reţinut următoarele: în noaptea de 28/29.04.2007, pe fondul unui conflict spontan, în timp ce se afla pe strada Constantin Ghergu din sectorul 6 al mun. Bucureşti, inculpatul i-a aplicat victimei S. I.G., cu un briceag, 6 lovituri în zona toracică, lombară şi pe faţa internă a coapselor, provocându-I leziuni traumatice care i-au pus acestuia viaţa în primejdie.
Pentru a se reţine această situaţie de fapt, au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto aferentă, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile inculpatului, raport de expertiză medico-legală, foaie de observaţie medicală, aport de constatare tehnico-ştiinţifică criminalistică traseologică, declaraţii martori şi procese-verbale de recunoaştere a inculpatului de pe planşă foto, proces-verbal de ridicare haine parte vătămată.
În cadrul cercetării judecătoreşti a fost depus de către partea civilă S.P.U.B., decont al cheltuielilor de spitalizare, au fost adiaţi inculpatul, martorii C.A., P.V., I.C., S.M.A, B.S., C.R., au fost depuse copii ale sentinţelor penale nr. 884/06.01.2001 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi 1562/17.11.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia aII-a Penală,
În urma analizei ansamblului materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele: în data de 21.04.2007, partea vătămată l şi prietenul său, martorul S.M.A. pe de o parte, şi martorii C.A.şi O.T, pe de altă parte, au fost implicaţi într-un conflict în cadrul căruia martorul S.I.G i-a aplicat o lovitură peste faţă martorului O.T. În ciuda diferenţelor dintre declaraţiile celor patru sub aspectul împrejurărilor care au generat, şi modului în care s-a derulat acest conflict, acestea sunt concordante în privinţa agresării lui O.T. de către S.M.A. Într-adevăr, din declaraţia martorului C.A dată în faza urmăririi penale, ar rezulta că nu a perceput în mod personal momentul aplicării loviturii, întrucât acesta se afla în autoturism, numita A.C. fiind cea care i-ar fi spus că O.A ar fi fost lovit cu pumnul, declaraţie puţin credibilă, în condiţiile în care din declaraţiile celorlalţi trei rezultă că martorul C.A a fost de faţă. Cu atât mai puţin credibilă este declaraţia martorului C.A. din faza judecăţii, potrivit căreia în data de 21.04.2007 el şi prietenul său ar fi fost fugăriţi, dar nu şi loviţi, ulterior aflând de la acesta că după câteva zile ar fi fost lovit de o persoană din grupul părţii vătămate. Atrăgându-i-se atenţia asupra contradicţiilor dintre declaraţia dată în faţa instanţei şi cea dată în faza urmăririi penale, martorul a invocat faptul că timpul scurs a dus la ştergerea unor detalii din memorie.
Din declaraţiile de la dosar, chiar dacă nu întru totul concordante, rezultă că în noaptea de 28 spre 29 aprilie 2009, persoanele implicate în conflictul din data de 21.04.2009, cunoşteau, dacă nu faptul că adversarii lor vor fi prezenţi în discoteca “Manele” din Complexul Studenţesc Regie, cel puţin, faptul că exista posibilitatea ca aceştia să îşi facă apariţia în local. Astfel, partea vătămată a declarat că după ora 22:00, A.C. l-a sunat pe A.S. şi i-a spus să vină la discotecă să se împace. În ceea ce-l priveşte pe numitul O.T., acesta a menţionat că a povestit incidentul unui prieten care l-a sunat pe A.S., i-a reproşat faptul că l-a lovit pe numitul O.T., l-a ameninţat că îl va bate, replica lui A.S. fiind “Ne vedem în discotecă!”. Martorul O.T. a mai adăugat că în data de 28.04.2009 s-a hotărât să meargă împreună cu A.C. în discotecă, chemându-şi şi alţi prieteni, şi anume, F.D., I.C. şi R.C., explicaţia fiind următoarea: “Să fim mai mulţi dacă vine A. şi I. şi fac scandal”. În ceea ce-l priveşte pe martorul S.A., acesta a menţionat în faţa instanţei că în data de 28 aprilie, înainte de a merge la discotecă, a fost sunat de cel prezent la termenul din 16.01.2009 ( martorul C.A.), care l-a întrebat dacă merge la discotecă în seara respectivă, iar când martorul S. a spus că da, martorul C. a spus că îl aşteaptă. Susţinerea martorului C., de la termenul din 16.01.2009, potrivit căreia nu ar fi cunoscut numărul de telefon al vreuneia din persoanele implicate în primul incident, este contrazisă de propriile afirmaţii făcute de acesta în faza urmăririi penale, potrivit cărora ar fi aflat de la numita A. că băiatul care l-a lovit pe T. se numeşte A., aceasta dându-i şi numărul de telefon al acestuia, pe care martorul C. l-a şi apelat. Faptul că numiţii C. şi O., dar şi cei care i-au însoţit, se aşteptau să aibă loc un conflict în discotecă, rezultă şi din declaraţia martorului I.C., care, după ce a menţionat că T. şi G. i-au povestit că au avut unele probleme cu nişte moldoveni din cauza unor fete, T., care era lovit deasupra buzei, spunând şi că dacă îi va prinde pe aceştia se va răzbuna, a precizat că sâmbătă, 28.04.2007, T. şi cu .G l-au rugat pe el şi pe R.C. să vină cu ei la discoteca “Manele” din Complexul Studenţesc Regie, pentru a fi mai mulţi “în caz că se întâmplă ceva”. A mai adăugat martorul că şi numitul F.N. s-a oferit să meargă cu ei.
Tribunalul apreciază faptul că probele de la dosar, şi anume, declaraţiile martorilor, sunt suficiente pentru a reţine că inculpatul a fost chemat la discotecă tocmai pentru a spori forţa grupului fratelui său în eventualitatea izbucnirii unui conflict cu grupul părţii vătămate, inculpatul fiind întru totul conştient de acest lucru. Astfel, declaraţia martorului O.T. este neechivocă, acesta menţionând că la discotecă i-au văzut pe A.S. şi I.S. însoţiţi de alţi patru-cinci băieţi, “motiv pentru care F. l-a sunat pe fratele lui, N. care a împreună cu B.F. în discotecă”. În acelaşi sens este şi declaraţia dată de martorul C.R. în faza urmăririi penale, acesta afirmând: “ T. i-a spus lui F. că s-ar putea să avem scandal, iar F. l-a sunat pe fratele său, N. şi l-a chemat şi pe acesta în discotecă. În jurul orelor 03:00-03:30, au sosit în discotecă N. şi cumnatul lui despre care ştiu că i se spune C.”.
Declaraţia martorului I.C., dată în faza urmăririi penale, confirmă susţinerile celolalţi doi martori. Astfel, potrivit acestuia, după ce au constatat că grupul de moldoveni căutau scandal, F. l-a sunat pe fratele său, N., acesta venind în discotecă împreună cu cumnatul său, C.. Tribunalul înlătură ca nesinceră declaraţia dată de martor la termenul din 16.01.2009, în cuprinsul căreia acesta revine asupra numeroase afirmaţii pe care le făcuse în faza urmăririi penale, prezentând lucrurile într-o manieră evident favorabilă inculpatului, şi fără să ofere nicio explicaţie acceptabilă a modului diferit în care a înţeles să prezinte în faţa instanţei derularea evenimentelor. Printre altele, deşi menţine afirmaţia potrivit căreia inculpatul a venit mai târziu împreună cu C., acesta adaugă că nu ştie cine l-a chemat pe inculpat, precizând că ar fi aflat a doua zi că acesta ar fi venit pentru că i s-ar fi făcut rău fratelui său ( versiune susţinută şi de inculpat). Atrăgându-i-se atenţia asupra contradicţiilor dintre propriile declaraţii, martorul a menţionat că nu poate face nicio precizare care să justifice declaraţiile anterioare. Nu poate fi neglijat faptul că martorul este prieten cu inculpatul, cum, de altfel, şi menţionează în începutul declaraţiei de la termenul din 16.01.2009, şi că această declaraţie a fost dată în prezenţa inculpatului, după suficient de mult timp de la incident pentru ca martorul să nu se mai simtă ameninţat de perspectiva reţinerii unei participaţii a sa la comiterea infracţiunii ce făcea obiectul dosarului de urmărire penală, ameninţare care, în faza de urmărire penală, a făcut să treacă în plan secund relaţia de prietenie cu inculpatul.
Şi martorul C.R. şi-a modificat la termenul din 28.01.2009 declaraţia dată în faza urmăririi penale, menţionând, printre altele, că nu ştie dacă l-a chemat cineva pe inculpat. Cu ocazia aceleiaşi audieri, după ce instanţa i-a atras atenţia asupra conţinutului declaraţiei sale din faza urmăririi penale, martorul a menţionat că prezintă evenimentele aşa cum şi le aminteşte, dar că nu intenţionează să îţi retracteze declaraţia dată în faza urmăririi penale, această susţinere fiind valabilă şi în privinţa afirmaţiei potrivit căreia F. este cel care l-a sunat pe fratele său şi l-a chemat după ce a ajuns la concluzia că o să iasă scandal.
Inculpatul, fratele acestuia, martorul N.F., dar şi martorul B.F., au încercat să acrediteze o cu totul altă explicaţie a sosirii inculpatului însoţit de C. la discotecă, explicaţie pe care instanţa nu o va reţine ca fiind conformă cu realitatea nu numai datorită faptului că este contrazisă de susţinerile martorilor O.T., C.R. şi I.C. ( în cazul acestuia din urmă, este vorba doar de declaraţia dată în faza urmăririi penale), dar şi datorită numeroaselor neconcordanţe dintre declaraţiile inculpatului şi ale celor doi martori, N. şi B., cu privire la acest aspect. Motivul pentru care inculpatul este interesat în a convinge că venirea sa la discotecă nu a avut nicio legătură cu posibila izbucnire a unui incident între grupul fratelui său şi cel al părţii vătămate, este evident. Astfel, o deplasare a inculpatului la discotecă în scopul implicării sale într-un conflict presupune o anumită pregătire, chiar şi numai psihologică, dacă nu şi prin dotarea cu mijloace corespunzătoare asigurării superiorităţii ( de exemplu, un cuţit), în vederea acestui conflict, o acceptare conştientă a participării la săvârşirea de acte de violenţă, aspecte de natură să agraveze situaţia juridică a inculpatului, care a susţinut în mod constant că incidentul a fost spontan. Astfel, se poate ajunge la aplicarea unei pedepse mai aspre, posibil chiar ca urmare a reţinerii elementului circumstanţial al premeditării ( art. 175 alin. 1 lit. a C.p.). Subiectivismul martorilor N. şi B. se explică prin relaţia de rudenie ( frate) şi, respectiv, de afinitate ( cumnat), dintre aceştia şi inculpat.
Astfel, în data de 11.12.2008, inculpatul a declarat că în data de 28.04.2008 a fost sunat de către B.F., care i-a comunicat faptul că, la rândul său, a fost sunat de către fratele inculpatului, N.F., care i-ar fi cerut să meargă împreună să îl ia acasă din discoteca “Manele”, întrucât îi este rău, având epilepsie. Inculpatul a mai adăugat că s-a întâlnit cu B.F. la clubul de internet de pe str. Maica Domnului din cartierul Lacul Tei şi, împreună cu acesta şi cu numitul D.S. a plecat pe jos către discoteca “Manele”, unde au ajuns după aproximativ 2 ore de mers pe jos. La termenul din 16.01.2009, inculpatul a declarat că a fost sunat de fratele său, nu de cumnat, cum declarase anterior, care l-a rugat să vină să îl ia dintr-o discotecă. Atrăgându-i-se atenţia asupra contradicţiei, inculpatul a arătat că, de fapt, fratele său l-a sunat pe el, dar avea telefonul închis, după care l-a sunat pe B.F., acesta fiind cel care l-a sunat pe inculpat. Inculpatul a adăugat că B.F. era împreună cu inculpatul, afirmaţie care apare ca fiind în contradicţie cu cea potrivit căreia martorul B. l-ar fi contactat telefonic, fapt nenecesar din moment ce se aflau în aceeaşi casă. Atrăgându-i-se atenţia asupra acestui aspect, inculpatul a precizat că, de fapt, el nu se mai afla acasă, ci la un internet-café, unde a fost contactat telefonic de martorul B. Faţă de faptul că anterior, la acelaşi termen, inculpatul susţinuse că avea telefonul închis, fapt care ar fi făcut imposibilă contactarea sa telefonică, acesta a precizat că nu a fost sunat de B. pe numărul său de telefon, ci pe numărul de telefon al lui D.S., vărul său, care era cu el. Inculpatul a mai menţionat că toţi trei s-au deplasat până la discotecă cu taxiul, D.S. întorcându-se cu acel taxi. Întrucât, făcând aceste afirmaţii, inculpatul a contrazis cele menţionate în faza urmăririi penale, potrivit cărora ar fi mers pe jos, timp de două ore, până la discotecă, la cererea Tribunalului de a explica această contradicţie, inculpatul a menţionat că nu este adevărat ce a declarat în faza urmăririi penale, adevărul fiind că a mers pe jos doar până la florăria mamei lui D.S. de pe str. Teiul Doamnei, acesta luând de la mama sa bani pentru taxi.
În ceea ce-l priveşte pe martorul N.F., acesta a declarat în faza urmăririi penale ( în faza judecăţii acesta s-a prevalat de dispoziţiile art. 80 alin. 1 C.p.p., care îi permit să refuze să dea declaraţie, având în vedere calitatea sa de frate al inculpatului) că inculpatul este cel care l-ar fi sunat, în jurul orelor 02:00-02:30, şi l-a întrebat unde este. Aflând că este la discotecă, inculpatul i-ar fi spus că vine să îl ia de acolo, întrucât nu are voie să bea.
Şi versiunea prezentată de martorul B.F.V. în faza urmăririi penale ( în faza judecăţii s-a constatat imposibilitatea audierii sale) este diferită de ambele versiuni prezentate de inculpat. Astfel, acesta a susţinut că, în jurul orei 02:00, în timp ce se afla la domiciliu, a fost sunat de inculpat, care i-a spus să îl însoţească la discoteca Manele din Regie, pentru că fratele său, F., care este diagnosticat cu epilepsie şi, prin urmare, nu are voie să consume alcool, se află acolo şi consumă băuturi alcoolice. Împreună cu inculpatul s-ar fi deplasat la discoteca Manele cu un taxi, ajungând la orele 03:00.
Faptul, invocat de inculpat, că fratelui său i-ar fi fost rău, este contrazis de martorul C.R. care, întrebat în mod expres de instanţă, a precizat că în seara respectivă nu i-a fost rău niciunui băiat din grupul său atât timp cât s-au aflat în discotecă. De altfel, dacă martorului N.F. i-ar fi fost, cu adevărat, rău, iar inculpatul ar fi fost, aşa cum pretinde, foarte preocupat de starea acestuia de sănătate, nu se explică de ce au mai rămas în discotecă timp de aproximativ 2 ore, în loc să plece de îndată cu fratele său de acolo.
Tribunalul reţine că inculpatul, indiferent dacă a avut sau nu asupra sa un cuţit în momentul în care a intrat în discotecă ( acesta pretinde că nu ar fi putut intra în discotecă având un cuţit asupra sa, deoarece la intrarea în discotecă clienţii erau percheziţionaţi), se afla în posesia acestui cuţit încă dinainte de a părăsi incinta discotecii, şi, mai mult decât atât, anterior înfruntării propriu-zise, şi-a manifestat disponibilitatea de a-l folosi într-un eventual conflict cu persoanele din grupul părţii vătămate. Astfel, martorul O.T. a menţionat “ (..) anterior, când eu eram afară, iar N. tocmai venea cu C., am văzut la N. un briceag pe care l-a pus pe lanţul de la gât”. La rândul său, martorul C.R. a precizat că, după ce ieşiseră din discotecă, în timp ce se deplasau în spatele grupului părţii vătămate, inculpatul le-a spus sa stea liniştiţi, pentru că are briceagul la el. În continuare, martorul a relatat cum inculpatul a scos din buzunarul de la blugi un briceag căruia i-a desfăcut lama şi li l-a arătat. Martorul a arătat că i-a spus inculpatului să bage cuţitul la loc, să nu dea “de belea”, să nu-l folosească, inculpatul închizând briceagul, martorul neobservând dacă inculpatul a introdus acest briceag înapoi în buzunar. În plus, însăşi declaraţia martorului N.F. este în sensul că nu era ceva neobişnuit ca inculpatul să aibă un briceag asupra sa. Astfel, martorul a precizat că inculpatul poartă un briceag la el dar că, în seara respectivă, când au vorbit la telefon, martorul i-ar fi spus să nu vină cu briceagul pentru că la intrarea în discotecă se mai fac controale.
Faţă de declaraţiile martorilor O. şi C., instanţa va înlătura ca neconforme cu realitatea susţinerile inculpatului potrivit cărora cuţitul ar fi ajuns la el după ce l-a deposedat de acest obiect pe cel care intenţiona să îl lovească.
Tribunalul reţine că în interiorul discotecii grupul de băieţi din care făcea parte şi partea vătămată ( S.A.M., P.V., G.A. şi H.D., a avut un comportament perceput de băieţii din grupul inculpatului ca fiind provocator la adresa acestora ( au dansat în apropierea mesei acestora, au spart sticle), totul culminând cu spargerea unei mese de sticlă pe care aceştia se urcaseră, acest ultim incident atrăgând şi evacuarea lor de către personalul care asigura paza discotecii ( în faza urmăririi penale, martorul C. a menţionat chiar că el a fost cel care a chemat bodyguarzii). În acest sens sunt numeroase declaraţii ale persoanelor din grupul inculpatului, chiar şi martorul S.M.A. recunoscând că au fost evacuaţi de bodyguarzi pentru că au spart o masă, fără, însă, să recunoască faptul că intenţia ar fi fost aceea de a-i şicana pe cei de la masa la care se afla şi inculpatul.
La scurt timp după evacuarea părţii vătămate şi a celor care o însoţeau, grupul inculpatului a părăsit la rândul său discoteca, cu scopul de a se bate cu cei din grupul părţii vătămate. Astfel, inculpatul a menţionat că după ce persoanele necunoscute au fost evacuate, el împreună cu prietenii săi a ieşit din discotecă “la scurt timp”. Şi martorul C. a menţionat că au plecat “după puţin timp” de la evacuarea grupului advers. Martorul O.T. a menţionat că “în momentul în care ei au ieşit, am ieşit şi noi şi am mers după ei”. Deşi martorul nu menţionează expres că scopul pentru care i-au urmat a fost acela de a îi ataca, acest lucru rezultă din modul în care a prezentat derularea evenimentelor, după fraza sus-menţionată ( acel “după ei” este, în sine, suficient de sugestiv), acesta arătând cum, după ce, la întrebarea lui C., l-a indicat pe A.S. ca fiind cel care i-a dat un pumn, C. l-a şi lovit pe acesta. Şi din declaraţia martorului C.R. rezultă că au ieşit din discotecă imediat ce grupul părţii vătămate a fost evacuat. Declaraţia martorului I.C. retractată, neconvingător, în faţa instanţei), este şi mai elocventă, acesta menţionând expres “noi am ieşit după ei cu gândul să ne batem şi am strigat la ei să ne aştepte”.
Tribunalul reţine, având în vedere nu doar declaraţiile martorilor din grupul părţii vătămate, despre care s-ar putea susţine că sunt subiective, dar şi declaraţii ale martorilor din grupul inculpatului, faptul că iniţiativa de a agresa a aparţinut persoanelor din grupul inculpatului.
În faza urmăririi penale, martorul Cazaciuc a menţionat: “Eu mergeam cu Robert şi Aurel, iar în faţa noastră se aflau Traian, Codiţă, Nicu şi Florin. Am observat cum cei patru prieteni ai mei s-au îndreptat în direcţia grupului lui Andrei, iar noi i-am urmat. Doi sau trei băieţi din acel grup au fugit, iar eu, Robert şi Aurel au fugit puţin după ei. (..)”
Tot în faza urmăririi penale, martorul Orăşanu Traian a menţionat: Pe strada cu discoteca R2 i-am văzut că stateau în jurul unei maşini. Codiţă m-a întrebat care este cel care m-a lovit, eu l-am arătat pe Andrei, iar Codiţă i-a dat un pumn (…)”.
Martorul Ioniţă Costel a declarat în data de 10.05.2007: ” Noi am ieşit după ei cu gândul să ne batem şi am strigat la ei să ne aştepte. Ei s-au oprit şi Florin a întrebat care dintre ei l-a bătut pe Traian. Cineva a indicat doi dintre moldoveni şi a început bătaia. O parte din ei au fugit rămânând trei sau patru să se bată cu noi (…)”.
În aceste condiţii, instanţa va înlătura ca nesincere declaraţiile martorilor Bratu Florin şi Nica Florin, date în faza urmăririi penale, al căror subiectivism evident a fost argumentat anterior. Astfel, cei doi au pretins că ceilalţi ar fi început să îi înjure, Nica Florin, care a încercat să aplaneze conflictul, fiind lovit cu un pumn în zona feţei de persoanele din grupul advers. Instanţa nu va reţine nici versiunea prezentată de inculpat, potrivit căreia, după ce o persoană din grupul advers l-ar fi recunoscut pe Traian, instantaneu, ceilalţi ar fi sărit asupra lor începând să îi lovească.
La dosar există numeroase mijloace de probă care atestă faptul că părţi vătămate i-au fost aplicate mai multe lovituri cu cuţitul de către inculpat, fie că este vorba despre declaraţii ale martorilor care au perceput în mod nemijlocit momentul lovirii părţii vătămate de către inculpat ( martorul C.A.-filele 65-66 d.u.p.; martorul I.C. a menţionat că l-a văzut pe N. cum îl lovea pe cel de-al doilea moldovean care era când fusese bătut T. -fila 114 d.u.p.), fie că este vorba de declaraţii ale martorilor în prezenţa cărora inculpatul a recunoscut acest lucru ( martorul C.A. -fila 66 d.u.p.; martorul O.T. a relatat cum inculpatul le-a povestit că “a dat cu cuţitul pe la coaste şi pe la picioare”-fila 81 d.u.p.; martorul C.R. a menţionat “ N. ne-a spus că a lovit cu briceagul doi băieţi, pe unul l-a lovit la picioare şi, văzând că nu cade, l-a lovit cu briceagul mai sus, fără măsură” şi că N. le-ar mai fi spus că are impresia că l-a omorât pe respectivul- fila 98 d.u.p.; martorul I.C. a araătat că în taxi, inculpatul le-a spus că a dat în doi inşi cu briceagul, în zona coastelor şi picioarelor, precizând că “le-a nenorocit picioarele”-fila 114 d.u.p.)), declaraţii ce se coroborează cu raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză. Faptul nu este contestat nici chiar de către inculpat. În ceea ce o priveşte pe partea vătămată, aceasta l-a recunoscut din fotografie de numitul T.A. ca fiind cel care a lovit-o cu cuţitul. Instanţa va înlătura această declaraţie ca fiind neconformă cu realitatea, niciuna dintre persoanele care în mod necontestat au fost implicate în incident nesemnalând prezenţa acestuia, care, de asemenea, a declarat că nu s-a aflat în noaptea respectivă la locul comiterii faptei, ci acasă. Declaraţia părţii vătămate se poate explica prin faptul că incidentul s-a petrecut noaptea, în condiţiile în care partea vătămată consumase băuturi alcoolice, şi este posibil ca la momentul recunoaşterii, la câteva zile de la incident ( procesul-verbal de la fila 197 d.u.p. este datat 02.05.2007), să se fi resimţit încă de pe urma agresiunii la care a fost supusă.
Se observă că inculpatul încearcă să acrediteze ideea că s-a folosit de cuţit doar în scopul de a se apăra şi de a-l apăra pe fratele său căzut la pământ în urma unei lovituri, de atacurile unor persoane din grupul părţii vătămate, şi că nu a făcut decât să fluture cuţitul înspre aceste persoane, neurmărind vătămarea efectivă a acestora. Astfel, în cuprinsul declaraţiei inculpatului din data de 11.12.2008, acesta a arătat că a lovit o peroană cu piciorul, după ce a văzut cum fratele său, N.F., a fost lovit cu pumnul în cap de către o persoană necunoscută. A adăugat că a observat că o persoană din grupul advers a încercat să îl lovească cu un cuţit sau cu un alt obiect tăietor cu lamă metalică, şi că a dezarmat persoana respectivă lovind-o cu piciorul peste mâna în care ţinea acel obiect, care a căzut. Inculpatul a mai arătat că a luat briceagul de la pământ şi a început să fluture cu el în aer pentru a-i îndepărta pe agresori de pe el şi de pe fratele său care era căzut la pământ. În aceste împrejurări l-ar fi lovit fără intenţie pe cel pe care îl dezarmase cu briceagul peste picioare. În acelaşi timp, fluturând briceagul în aer a mai lovit cu cuţitul o persoană pe care nu ocunoaşte, dar fără să poată preciza de câte ori şi în ce parte a corpului.
Dacă evenimentele s-ar fi derulat aşa cum le-a prezentat inculpatul, s-ar pune problema întrunirii în cauză a condiţiilor legitimei apărări, ca şi cauză care înlătură caracterul penal al faptei, sau ale excesului scuzabil, circumstanţă atenuantă legală prev. de art. 73 alin. 1) lit. a) C.p.
Tribunalul nu poate reţine, însă, această situaţie de fapt, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare: pe de o parte, având în vedere probele invocate mai sus, inculpatul a avut asupra sa briceagul dinainte de începerea înfruntării, nici pe departe acesta neintrând în posesia briceagului pentru a se apăra, prin dezarmarea unui agresor. Pe de altă parte, din analiza ansamblului materialului probator rezultă că martorul N.F. nu a căzut la pământ în urma unei lovituri, pentru a fi nevoie ca inculpatul să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală pentru a înlătura un atac direct, material, imediat şi injust, care îi punea în pericol grav integritatea fizică sau chiar viaţa martorului. Este adevărat că martorul B. confirmă faptul că un băiat din celălalt grup l-a lovit pe N.F. cu pumnul în zona feţei, iar acesta a căzut, moment în care inculpatul a început să strige celor din grupul advers să nu-l lovească pe N.F., şi s-a aruncat peste acesta. Martorul a relatat continuarea incidentului într-o manieră identică celei prezentate de inculpat, dar menţionând că are cunoştinţă despre aceste aspecte din spusele inculpatului. Concordantă este şi declaraţia martorului N.F. :” un băiat din celălalt grup (…) m-a lovit cu pumnul în faţă. Eu am încercat să-l lovesc dar nu am putut şi m-am dezechilibrat şi am căzut. Am început să am o criză de epilepsie, iar N., fratele meu, a strigat să nu fiu lovit, după care a sărit peste mine. Am observat cum N. dădea cu mâna dreaptă într-o mişcare liniară, de la stânga la dreapta, dar nu am observat dacă avea ceva în mână. Eu mi-am pierdut cunoştinţa şi mi-am revenit după un timp. Eram într-un (…)”. Tribunalul înlătură aceste declaraţii. Pe de o parte, martorii sunt cumnatul şi, respectiv, fratele inculpatului, persoane cu privire la a căror obiectivitate, tocmai datorită acestei legături cu inculpatul, există numeroase semne de întrebare. Intervalul de timp care a trecut de la momentul incidentului şi până la momentul audierii martorilor, a fost suficient de lung pentru ca inculpatul şi martorii să se pună de acord cu privire la modul de prezentare a derulării incidentului. Este neverosimilă perceperea de către martorul N.F., a unor detalii ale incidentului petrecut după debutul pretinsei crize de epilepsie. Pe de altă parte, se sesizează o serie de contradicţii între declaraţia martorului N.F. şi cea dată de inculpat la termenul din 16.01.2009. Astfel, dacă din declaraţia martorului rezultă că s-a trezit din criza de epilepsie în taxi, inculpatul a declarat că martorul, în urma loviturii primite, a rămas o vreme jos, ameţit, după care a reuşit să se ridice, neavând nevoie de sprijin pentru a pleca de la locul incidentului. Declaraţile inculpatului şi martorilor B. şi N. nu se coroborează cu declaraţiile martorilor care făceau parte din acelaşi grup cu aceştia. Astfel, în faza urmăririi penale martorul C., nu numai că nu menţionează că martorul N.ar fi fost căzut, inconştient, în timp ce inculpatul lovea cu cuţitul, ci, dimpotrivă, după ce martorul C. a fost lovit din greşeală de inculpat cu cuţitul, tocmai martorul N.F. este cel care a venit şi l-a luat pe martorul C. de la locul incidentului ( în faza judecăţii, martorul a menţionat că nu îşi aminteşte dacă cel care l-a ajutat a fost N.F., dar instanţa va avea în vedere declaraţia dată la scurt timp de la incident, fidelitatea cu care informaţiile percepute sunt stocate fiind mult mai mare la momentul respectiv). Şi declaraţiile martorilor C.R. şi I.C. contrazic susţinerea potrivit căreia martorul N., în stare de inconştienţă, ar fi trebuit să fie urcat în autoturism. În faza judecăţii, după ce a menţionat că martorul N.F. ar fi fost lovit, dar că nu ştie în care parte a corpului şi în ce mod, martorul I.C. a revenit, precizând că, de fapt, nu a văzut când martorul a fost lovit, doar a auzit ulterior că acesta ar fi fost lovit.
Constatările medicului legist, aşa cum se regăsesc acestea în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală nr. A1/5937/2007, exclud posibilitatea ca rănirea părţii vătămate să se fi făcut accidental, în urma unei agitări a cuţitului de la stâga la dreapta, aşa cum susţinea martorul N.F., în condiţiile în care s-a sesizat prezenţa unor plăgi înjunghiate multiple în zona torace, coapse bilateral şi abdomen. Hemotoraxul ( acumularea de sânge în cavitatea pleurală) bilateral nu se putea produce printr-o tăiere superficială a pielii, ci doar prin pătrunderea obiectului vulnerant în profunzime.
Tribunalul apreciază că fapta inculpatului care, în noaptea de 28 spre 29 aprilie 2007, în timp ce se afla într-un loc public, a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri cu cuţitul, producându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale, care i-au pus viaţa în pericol, decesul nesurvenind ca urmare a acordării la scurt timp de îngrijiri medicale în cadrul S.U.U.B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C.p.
Chiar dacă nu există probe indubitabile că inculpatul a urmărit suprimarea vieţii părţii vătămate, există argumente suficiente în susţinerea ideii că acesta a prevăzut posibilitatea survenirii decesului părţii vătămate, şi că a acceptat posibilitatea producerii acestei urmări, fiind astfel întrunite condiţiile intenţiei indirecte. Astfel, Tribunalul are în vedere faptul folosirii unui obiect tăietor înţepător, apt să producă un astfel de rezultat, numărul ridicat al loviturilor aplicate cu acest obiect ( 6 menţionate în raportul de expertiză medico legală), zonele vizate ( zone în care se află organe a căror lezare poate duce la deces, sau zone bogat vascularizate, este vorba de coapse, a căror lezare poate avea drept efect secţionarea unor vase importante de sânge, cu consecinţa unei hemoragii puternice, cu acelaşi rezultat posibil), tipul loviturilor ( se constată existenţa unor plăgi înjunghiate, chiar hemotorax bilateral), dar şi atitudinea inculpatului după agresarea părţii vătămate: acesta a părăsit locul incidentului lăsând-o pe partea vătămată zăcând la pământ, având o hemoragie puternică, care i-ar fi putut atrage decesul, în lipsa intervenţiei terţilor.
Există, de altfel, şi o declaraţie a martorului C.R. dată în faza urmăririi penale care atestă faptul că inculpatul era conştient, în timp ce părăsea locul faptei, de consecinţele posibile ale faptei sale.
Acestea sunt şi argumentele pentru care instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către inculpat la termenul din 03.07.2009, esenţială fiind poziţia subiectivă a inculpatului faţă de fapta sa, Tribunalul apreciind, pentru argumentele de mai sus, că acesta a acceptat posibilitatea survenirii decesului părţii vătămate. Oricum, chiar în ipoteza în care s-ar fi reţinut că inculpatul nu a prevăzut sau, deşi a prevăzut, nu a acceptat posibilitatea survenirii decesului părţii vătămate, încadrarea juridică nu ar fi fost cea invocată de inculpate, art. 181 C.p., ci cea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. 2) şi, eventual, 3) C.p., faţă de faptul că, potrivit raportului de expertiză medico-legală, viaţa părţii vătămate a fost pusă în pericol.
Reţinerea formei tentate se datorează neproducerii urmării imediate specifice infracţiunii de omor în formă consumată, acest lucru datorându-se nu inculpatului, ci acordării în timp util de îngrijiri medicale corespunzătoare.
Reţinerea formei calificate a infracţiunii de omor se datorează săvîrşirii faptei în public, în sensul art. 152 lit. a) C.p., şi anume, pe strada Constantin Ghergu, loc prin natura sa, permanent accesibil publicului.
La individualizarea pedepsei, instanţa va avea în vedere, potrivit art. 21 alin. 2) C.p., un minim de 7 ani şi 6 luni şi un maxim de 12 ani şi 6 luni. Tribunalul va aplica o pedeapsă orientată spre mediu, având în vedere gravitatea concretă a faptei, periculozitatea inculpatului care, pornind de la un incident minor, a ajuns până la a accepta posibilitatea provocării decesului unei persoane, aceasta în condiţiile în care în minoritate a mai fost de două ori condamnat pentru infracţiuni comise cu violenţă.
În baza art. 61 C.p., Tribunalul va revoca beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1562/17.11.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia aII-a Penală în dosarul nr. 4249/2005, definitivă prin decizia penală nr. 15/13.01.2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti-Secţia aII-a Penală, infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze fiind săvârşită după liberarea condiţionată, în data de 26.12.2006, cu un rest neexecutat de 430 zile, dar înainte de considerarea ca executată a acestei pedepse. În consecinţă, Tribunalul va contopi restul de 430 de zile rămas neexecutat din această pedeapsă, cu pedeapsa aplicată prin prezenta, în pedeapsa cea mai grea, la care va adauga un spor de 3 luni.
Tribunalul apreciază că adăugarea unui spor conduce la aplicarea unei pedepse proporţionale cu periculozitatea inculpatului ce rezultă din faptul că acesta a săvârşit noua infracţiune după ce fusese liberat din executarea unei pedepse aplicate pentru o infracţiune săvârşită tot cu violenţă, iar restul rămas neexecutat, raportat la pedepasa aplicată, este considerabil.
În baza art. 65 C.p., Tribunalul va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1) lit. a) teza aII-a şi lit. b) C.p., pe o perioadă de 5 ani de la data executării sau considerării ca executate a pedepsei cu închisoarea aplicată prin prezenta. Tribunalul apreciază că nu se impune interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prev. de art. 64 alin. 1) lit. c), d) şi e) C.p., întrucât prezenta infracţiune nu a fost săvârşită în exercitarea unei funcţii, profesii, sau în desfăşurarea unei anumite activităţi de care acesta s-ar fi folosit, iar săvârşirea acestei infracţiuni nu demonstrază faptul că inculpatul ar fi incapabil să exercite în mod corespunzător drepturile părinteşti sau dreptul de a fi tutore sau curator. În ceea ce priveşte dreptul de a alege, Tribunalul apreciază, având în vedere jurisprudenţa CEDO dezvoltată pe marginea art. 3 al Protocolului 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, că o interzicere a acestuia, în cazul de faţă, ar constitui o măsură disproporţionată. Astfel, în cuprinsul hotărârii pronunţate în cauza Hirst c. Regatului Unit al Marii Britanii, se menţionează că încalcă prevederile articolului sus-menţionat o interzicere automată a dreptului de a alege în autorităţile legiuitoare, decurgând exclusiv din condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de natura infracţiunii, de împrejurările săvârşirii acesteia. S-a apreciat ca proporţională o astfel de interdicţie, în situaţiile în care persoana în cauză a abuzat în mod grav de o funcţie publică deţinută, când conduita infractorului a pus în pericol statul de drept, bazele democraţiei.
Pentru aceleaşi motive, Tribunalul, în baza art. 71 C.p., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1) lit. a) teza aII-a şi lit. b) C.p., din momentul rămânerii definitive a prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei cu închisoare aplicată prin prezenta.
În baza art. 350 C.p.p., Tribunalul va menţine măsura arestării preventive luate faţă de inculpat, apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea şi menţinerea acestei măsuri subzistă.
În baza art. 88 C.p., Tribunalul va deduce din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 24.11.2008 la zi.
Instanţa va lua act că partea vătămată S.I.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art. 346 C.p.p. rap. la art. 313 alin. 1) din Legea nr. 95/2006 şi art. 998 şi 999 C.civ, instanţa va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S.U.U.B. şi îl va obliga pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 3.698,88 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de spitalizarea părţii vătămate în perioada 29.04.2007-04.05.2007, conform decontului depus la dosar.
În baza art. 191 alin. 1) C.p.p, Tribunalul îl va obliga pe inculpat la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului, din care onorariul doamnei avocat T.E. Simona, în cuantum de 200 lei, şi onorariul doamnei avocat P.M.A., în cuantum de 100 lei, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Tribunalul are în vedere cuantumul onorariului prevăzut de Protocolul ( art. 2 alin. 1 lit. a şi, respectiv, d), încheiat între Ministerul Justiţiei şi U.N.B.R., în vigoare la data emiterii delegaţiilor de asistenţă judiciară obligatorie pentru cei doi avocaţi, delegaţii aflate la filele 56 şi 3 ale dosarului 48842/3/2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
În baza art. 334 C.p.p., respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul D.N., de schimbare a încadrării juridice din prev. art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C.p., în prev. art. 181 C.p.
În baza art. 20 rap. la art. 174 – 175 alin. 1) lit. i) C.p. şi 21 alin. 2) C.p., condamnă pe inculpatul D.N. la pedeapsa închisorii de 10 ani, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat.
În baza art. 61 C.p., revocă beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1562/17.11.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia aII-a Penală în dosarul nr. 4249/2005, definitivă prin decizia penală nr. 15/13.01.2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti-Secţia aII-a Penală, şi contopeşte restul de 430 de zile rămas neexecutat din această pedeapsă, cu pedeapsa aplicată prin prezenta, în pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, la care adaugă un spor de 3 luni, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 10 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 65 C.p., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1) lit. a) teza aII-a şi lit. b) C.p., pe o perioadă de 5 ani, de la data executării sau considerării ca executate a pedepsei de 10 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin prezenta.
În baza art. 71 C.p., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1) lit. a) teza aII-a şi lit. b) C.p., din momentul rămânerii definitive a prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei de 10 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin prezenta.
În baza art. 350 C.p.p., menţine măsura arestării preventive luate faţă de inculpat.
În baza art. 88 C.p., deduce din pedeapsă perioada arestării preventive, de la 24.11.2008 la zi.
Ia act că partea vătămată S.I.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art. 346 C.p.p. rap. la art. 313 alin. 1) din Legea nr. 95/2006 şi art. 998 şi 999 C.civ, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SS.U.U.B. şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 3.698,88 lei reprezentând despăgubiri civile.
În baza art. 191 alin. 1) C.p.p, obligă pe inculpat la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului, din care onorariul doamnei avocat T.E.S., în cuantum de 200 lei, şi onorariul doamnei avocat P.M.A., în cuantum de 100 lei, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public, şi de la comunicare pentru părţi.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.07.2009.
PREŞEDINTE, GREFIER,
A.S. V.R.P.
