Condamnarea inculpatului P.P. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săv. Infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană


II. Prin sentinta penala nr. 2674/2006 Judecatoria Iasi, a dispus:

Condamnarea inculpatului P.P. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru sav. infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana ce are o îmbibatie alcoolica de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei, fixeaza termen de încercare 2 ani si 8 luni.

Admite în parte actiunea civila formulata de partea civila SC “O.”SA si obliga inculpatul P.P. sa-i plateasca suma de 32845 RON, cu titlu daune materiale reactualizate, începând cu 12.07.2005 si pâna la plata efectiva de catre inculpat.

Respinge cererea formulata de partea civila SC”O.” SA, pentru obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de acesta.

Prin decizia penala nr. 799/2006 pronuntata în dosarul nr. 14731/99/2006, Tribunalul Iasi a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Prin decizia penala nr. 397/2007 pronuntata în dosarul nr. 14731/99/2006, Curtea de Apel Iasi a respins ca tardiv recursul declarat de partea civila.

Nota: Practica a variat cu privire la admiterea actiunii civile pâna la publicarea – deciziei nr. 29/2008 a ÎC.C.J. prin care, admitându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:

În interpretarea dispozitiilor art. 78 alin. 1 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 195/2002, astfel cum a fost aprobata prin Legea nr. 49/2006, instanta investita cu judecarea actiunii penale în cazul infractiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de catre o persoana fara a poseda permis de conducere nu va solutiona si actiunea civila exercitata de proprietarul sau detinatorul autoturismului avariat sau distrus în timpul savârsirii infractiunii rutiere.