Nu s-a reţinut în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C.pen., în condiţiile în care între acesta şi victima infracţiunii de omor a avut loc un conflict spontan, victima venind la domiciliul inculpatului, cu scopul declarat de a o lua pe concubina sa, acasă. Riposta victimei faţă de inculpat, a avut loc după ce acesta a intervenit între el şi concubina sa, neavând aptitudinea de a crea inculpatului o stare de surescitare sau încordare nervoasă, de mânie sau indignare ori de emoţie puternică, acesta lovind imediat cu cuţitul, în condiţiile în care victima doar l-a împins.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 78 din 16 iunie 2009
Prin sentința penală nr. 118/D/19.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în temeiul art. 174 C.pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor a fost condamnat inculpatul M.I., fără antecedente penale la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen.
în temeiul art. 71 C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen.
în temeiul art. 88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii durata reținerii și arestării preventive a inculpatului în prezenta cauză de la data de 6.09.2008 ora 12:00 și până la zi.
în temeiul art. 350 C.proc.pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.
în temeiul art. 14 și 346 C.proc.pen. și a art. 998 C.civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.636 lei reprezentând daune materiale și a sumei de 5.000 lei către partea civilă B.M. cu titlu de daune morale.
S-a constatat că Serviciul de Ambulanță Bacău nu s-a constituit parte civilă.
în temeiul art. 118 lit. b) C.pen. s-a dispus confiscarea unui cuțit folosit de inculpat la comiterea infracțiunii.
în temeiul art. 109 alin. (3) C.pen. s-a dispus păstrarea la camera de corpuri delicte a instanței a mijloacelor materiale de probe depuse în plicurile 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău până la soluționarea definitivă a cauzei.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Din luna mai 2006 victima B.G. a conviețuit în concubinaj notoriu cu numita C.N. din localitatea Mănăstirea Cașinului, județul Bacău. La data de 4.09.2008 C.N. și inculpatul M.I. s-au întâlnit la livada numitului J.I., unde au ajutat la cules de prune. După terminarea lucrării, C.N. a mers la locuința inculpatului, unde a rămas peste noapte.
în seara de 5.09.2008, victima B.G., fiind sub influența băuturilor alcoolice, a la locuința inculpatului pe care îl cunoștea, cu intenția de a o determina pe concubina sa să meargă înapoi acasă. Victima a intrat în casă și atunci inculpatul l-a invitat pe B.G. să ia loc, după care a intenționat să-l servească cu un pahar de vin însă victima nu a vrut să bea. B.G. i-a cerut concubinei sale C.N. să vină acasă însă aceasta a refuzat. Victima a insistat și pe fondul insistenței a încercat să o silească pe concubina sa să meargă acasă. Inculpatul a intervenit în această dispută în favoarea concubinei, părțile certându-se. Astfel, între inculpat și B.G., pe fondul consumului de alcool, a avut loc un conflict spontan. Inculpatul a mers în bucătărie, de unde a luat un cuțit cu care 1-a lovit pe B.G. în zona toracică de două ori. Deși victima era căzută jos în curte, inculpatul, cu un scaun, a continuat să o lovească.
Când inculpatul a constatat că B.G. a decedat, a mers la vecinul său, J.I., să dea telefon la ambulanță, iar când medicii au venit la fața locului, au constatat decesul victimei.
Din raportul de constatare medico-legală nr. S111/79/A4/2008 al CML Onești, rezultă că moartea lui B.G. a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii și circulatorii acute instalate după plagă penetrantă miocardică cu hemoragie internă consecutivă unei plăgi penetrante toracale antebraț stâng prin agresiune, cu precizarea că leziunile de violență interne și externe s-au putut produce prin lovire cu corpuri contondente și prin lovire cu un corp tăietor-înțepător (cuțit).
în drept, s-a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C.pen.
în apărarea sa inculpatul a susținut că victima a fost cea care l-a agresat mai întâi, violent fizic cât și verbal, susținând că a comis fapta sub stăpânirea stării de tulburare produsă de conduita victimei, împrejurare în care a solicitat a se aplica dispozițiile art. 73 lit. b) C.pen. privind circumstanța legală a provocării. Această apărare nu a fost reținută, pe motiv că victima nu s-a manifestat agresiv față de inculpat, acesta din urmă acceptând ca B.G. să intre în locuința sa, iar la un moment dat, chiar l-a invitat să consume împreună un pahar cu vin. De altfel, victima, în momentul intrării în casă, i-a comunicat inculpatului că nu are nimic cu el, ci scopul vizitei este acela de a lua pe concubina sa, acasă.
Inculpatul a intervenit în conflictul dintre B.G. și concubina sa pe fondul stăruinței victimei pentru determinarea acesteia de a se întoarce acasă. Or, deși știa că între victimă și numita C.N. sunt relații de concubinaj notoriu, inculpatul a intervenit în conflict tocmai pentru ca aceasta să nu cedeze insistențelor. Astfel, în declarația sa inculpatul arată că victima doar s-a îndreptat spre concubină în sensul de apropiere, însă nu a atins-o și nu s-a manifestat violent față de aceasta, dar el personal a interpretat acest gest de apropiere („îndreptare spre”) ca exprimând intenția victimei de a o trage pe concubină spre el ori de a o sili să plece acasă, fără ca un asemenea act să existe ori să fie executat efectiv de victimă.
Astfel, nu a existat o acțiune concretă a victimei care să facă necesară intervenția inculpatului pentru salvarea concubinei, întrucât acesteia i s-a cerut doar să meargă acasă fără niciun fel de act agresiv. Or, potrivit declarației inculpatului momentul intervenției sale în conflict, a fost tocmai încercarea victimei de a se îndrepta spre concubină fără a reuși, context în care nu există niciun element de natură a justifica reținerea provocării. în speță, s-a apreciat că a existat cel mult un sentiment de gelozie care i-a cuprins atât pe victimă, cât și pe autorul faptei, context în care instanța nu a reținut însă această stare nici ca motiv josnic, nici ca motiv atenuant, ținând seama în această aprecierea și de poziția adoptată de doctrină în analiza geloziei ca motiv josnic sau circumstanță atenuantă.
împotriva sentinței a declarat apel în termen legal inculpatul, solicitând să se rețină în favoarea sa circumstanța atenuantă a provocării și să-i fie redusă pedeapsa.
Verificând sentința pe baza motivelor invocate și din oficiu în limitele prevăzute de art. 371 C.proc.pen., Curtea a constatat că apelul nu este fondat, apreciindu-se că prima instanță a reținut corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatului, iar din probele administrate în cauză rezultând că în seara zilei de 5.09.2008, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul l-a lovit pe B.G. cu un cuțit în zona toracelui și apoi cu un scaun în zona capului, cauzându-i leziuni ce au condus la decesul acestuia.
Inculpatul a recunoscut comiterea faptei, dar atât la judecată în prima instanță, cât și în apel a solicitat reținerea stării de provocare, susținând că victima a fost cea care l-a agresat întâi, punându-i mâna la gură și împingându-l spre pat.
Potrivit art. 73 lit. b) C.pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o acțiune ilicită gravă.
Din declarațiile inculpatului și ale martorei C.N. – singura persoană prezentă la conflict – a rezultat că victima a venit la domiciliul inculpatului, cu scopul declarat de a o lua pe concubină acasă.
Cert este că la intrarea victimei în locuință, inculpatul nu a acționat în nici-un fel, nu i-a cerut să părăsească imobilul, ci dimpotrivă a invitat-o să bea împreună un pahar cu vin, astfel încât nu se pune problema existenței situației reglementate de dispozițiile art. 44 alin. (21) C.pen.
Probele administrate nu au confirmat nici existența stării de provocare, deoarece însăși inculpatul a declarat că la sosire victima i-a precizat că nu are nimic cu el. Riposta victimei a avut loc după ce inculpatul a intervenit între aceasta și concubina sa și nu a avut aptitudinea de a crea inculpatului o stare de surescitare sau încordare nervoasă, de mânie sau indignare ori de emoție puternică, acesta lovind imediat cu cuțitul, în condițiile în care victima doar l-a împins.
Pentru motivele arătate, Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 78 din 16.06.2009, a respins ca nefondat apelul inculpatului.