Conducere autovehicul fără permis de conducere și consum de băuturi alcoolice.


Individualizarea pedepsei în sensul redozării cuantumului raportat la circumstanţele personale

Referitor la individualizarea pedepsei, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C.pen., printre care şi pericolul social concret sporit în cauză al faptelor, dat de conducerea pe drumurile publice a autoturismului fără a avea abilităţile necesare, în mod repetat, cu o îmbibaţie alcoolică în sânge de 0,85 g ‰, pe o distanţă accentuată, lezarea relaţiilor sociale referitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, neconformarea la semnalele organelor de poliţie în condiţiile în care era în termenul de încercare stabilit de instanţa pentru o infracţiune anterioară, pedepsele pentru cele 2 infracţiuni trebuie să fie mai aspre, de natură să asigure prevenţia generală, reeducarea inculpatului, evitarea temporară a pericolului pentru siguranţa circulaţiei rutiere.
Conform art. 3201C.proc.pen., până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.
Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, Decizia nr. 967 din 7 noiembrie 2013

În termenul legal, inculpatul […] a declarat recurs împotriva sentinţei penale nr. 85708.07.2013, pronunţată în dosarul penal nr. 30851/212/2012, de Judecătoria Constanţa cu privire la individualizarea pedepsei în sensul redozării cuantumului raportat la circumstanţele personale: vârsta tânără, faptul că este căsătorit, iar soţia este gravidă, caracterizările bune depuse la dosar, uzând de procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C.proc.pen., cererea i-a fost respinsă fără o motivaţie şi se poate reţine circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (2) C.pen., faţă de atitudinea sinceră.
I. Circumstanţele cauzei
I.1. În fapt
I.1.a) actul de sesizare a instanţei de fond
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa nr. 20656/P/2012 din data de 6.12.2012, înregistrat pe rolul instanţei sub nr. 30851/212/2012, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv, a inculpatului […], pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen. şi art. 33 lit. a) C.pen. prin aceea că în noaptea de 20/21.11.2012, în jurul orelor 24:00, a condus autoturismul marca […], înmatriculat în circulaţie sub nr. […] proprietate personală pe raza comunei Săcele şi respectiv comuna Istria, judeţul Constanta, după ce a consumat băuturi alcoolice (respectiv, bere, vin şi cognac) şi fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie auto.
I.1.b) probatoriu
Probele administrate în faza de urmărire penală sunt: procesul-verbal de depistare a inculpatului de către organele de poliţie, procesul-verbal de verificare a autoturismului inculpatului de către organele de poliţie, însoţite de planşe foto, procesul-verbal de verificare a inculpatului de către organele de poliţie în baza de date a poliţie, adresa nr. …/22.11.2012 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Constanţa, buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie, nr. 1477-1478/22.11.2012, declaraţiile martorilor […], declaraţiile inculpatului.
I.1.c) măsuri procesuale dispuse în cursul urmăririi penale
Prin rezoluţia din 21.11.2012, confirmată de către procuror, s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului pentru comiterea infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/. alcool pur în sânge”, prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen. Prin ordonanţa din 21.11.2012, s-a dispus reţinerea inculpatului […] pentru 24 de ore, începând cu data de 21.11.2012. Prin ordonanţa din nr. 20656/P/22.11.2012, procurorul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale. Prin încheierea de şedinţă nr. 314/22.11.2012 (modificată prin încheierea Tribunalului Constanţa nr. 327/27.11.2012, dosarul nr. 29503/212/2012), Judecătoria Constanţa a dispus arestarea preventivă a inculpatului […] pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 22.11.2012 până la data de 20.12.2012, inclusiv, această măsură fiind verificată şi menţinută succesiv conform legii şi în cursul judecăţii până la data de 30.04.2013 când a fost înlocuită măsura arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu prin încheierea din data de 26.04.2013 – dosar nr. 30851/212/2012. La data de 5.12.2012, s-a procedat de către procuror, în prezenţa dnei […] apărător din oficiu, la prezentarea materialului de urmărire penală, prilej cu care inculpatul a declarat că i s-a prezentat materialul de urmărire penală, cunoaşte învinuirea în fapt şi în drept, a recunoscut şi regretat comiterea faptelor.
I.1.d) procedura în faţa instanţei de fond
În şedinţa de judecată din data de 11.01.2013, instanţa a respins cererea inculpatului de a fi judecat potrivit art. 3201C.proc.pen. Pe parcursul judecăţii au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorilor din lucrări […], înscrisuri în circumstanţiere şi raportul de expertiză medico-legală nr. 1331/2013 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei.
I.1.e) hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa penală nr. 857/08.074.2013, pronunţată în dosarul penal nr. 30851/212/2012, Judecătoria Constanţa a hotărât:
„În baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen., condamnă inculpatul […], recidivist, la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen., condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) C.pen. şi art. 34 lit. b) C.pen., contopeşte pedepsele de 1 an închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare stabilite prin prezenta şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 83 C.pen., revocă suspendarea condiţionată a pedepsei de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 516/20.04.2012 a Judecătoriei Constanţa pronunţată în dosarul nr. 5595/212/2012, definitivă prin nerecurare la data de 15.05.2012, pe care o adaugă pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, în final inculpatul executând pedeapsa rezultată în urma cumulului aritmetic de 2 ani şi 3 luni închisoare.
Pedeapsa se execută în regim de detenţie conform art. 57 C.pen.
În baza art. 71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen. În baza art. 88 C.pen., deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 21.11.2012 până la data de 30.04.2013. În baza art. 191 alin. (1) C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în prezenta cauză”.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt următoare:
În seara de 20.11.2012, în jurul orelor 20:00, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului […] înmatriculat în circulaţie sub nr. […] şi s-a deplasat de la domiciliul său la un bar din comuna Săcele, judeţul Constanţa. Ajuns la destinaţie împreună cu martorul […], inculpatul a consumat băuturi alcoolice (respectiv, o bere de 500 ml, un pahar cu vin şi cognac), până în jurul orelor 24:00, când, a luat hotărârea să părăsească localul şi să se deplaseze cu autoturismul său în comuna Istria, judeţul Constanţa. Însoţit de martorul […], inculpatul s-a deplasat pe DJ 226 şi ajungând la intersecţia DJ226A, a observat un autoturism inscripţionat „Poliţie”, a accelerat, „manevră” ce a atras atenţia echipajului de poliţie aflat în zonă în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Echipajul de poliţie a plecat în urmărirea autoturismului la volanul căruia se afla inculpatul, având în funcţiune semnalele luminoase şi acustice şi somându-1 pe inculpat prin portavoce că în caz că nu va opri va fi folosit armamentul din dotare. Cu toate acestea, inculpatul a mărit viteza continuându-şi deplasarea refuzând să dea curs solicitării organelor de poliţie, motiv pentru care, organele de poliţie au făcut uz de armă în plan vertical trăgând 6 focuri (la intervale de aproximativ 20 secunde), dar inculpatul nu a oprit şi şi-a continuat deplasarea până la intrarea în comuna Sinoe. Autoturismul inscripţionat „Poliţie” a depăşit autoturismul la volanul căruia se afla inculpatul, având în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, încercându-se blocarea autoturismului inculpatului, moment în care inculpatul a redus viteza şi a efectuat o manevră de întoarcere continuându-şi apoi deplasarea înapoi spre comuna Săcele, judeţul Constanţa, ceea ce a determinat echipajul de poliţie să plece în urmărirea inculpatului, avertizându-1 tot timpul cu semnalele luminoase şi acustice să oprească. Organele de poliţie au fost nevoite să facă din nou uz de armă pentru oprirea autoturismului inculpatului, sens în care, pe sectorul de drum cuprins între comunele Istria şi Săcele organele de poliţie au executat 10 focuri în direcţia anvelopelor autoturismului inculpatului, moment în care inculpatul în loc să oprească şi-a continuat deplasarea până în apropierea comunei Săcele, judeţul Constanţa unde a efectuat o manevră de virare dreapta pătrunzând pe un drum de pământ (situat între comuna Săcele şi DJ226A), iar după parcurgerea a aproximativ 50 m a intrat în derapaj, ajungând în cele din urmă într-un şanţ de pe marginea şoselei unde a şi oprit. Inculpatul a procedat la blocarea portierelor autoturismului la volanul căruia se afla, iar organele de poliţie au spart geamul portierei stânga faţă deblocând portiera autoturismului şi imobilizându-l pe inculpat, determinându-l pe acesta în cele din urmă să părăsească habitaclul autoturismului său.
Sub aspectul încadrării juridice, fapta inculpatului […] de a conduce în noaptea de 20/21.11.2012, în jurul orelor 24:00, autoturismul marca […], înmatriculat în circulaţie sub nr. […] pe raza comunei Săcele şi respectiv comuna Istria, judeţul Constanţa, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie auto, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată. Fapta inculpatului […] de a conduce în noaptea de 20/21.11.2012, în jurul orelor 24:00, autoturismul marca […] înmatriculat în circulaţie sub nr. […] proprietate personală după ce a consumat băuturi alcoolice (respectiv, bere, vin şi cognac), iar după recoltarea a două probe biologice (la un interval de o oră una de cealaltă) a rezultat o alcoolemie de 0,85 g ‰ (proba I) şi respectiv 0,70 g ‰ (proba a II-a) conform buletinului de analiză toxicologică – alcoolemie, nr. 1477-1478/22.11.2012, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
II. Recursul, cale de atac exercitată împotriva sentinţei instanţei de fond
Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termenul legal, inculpatul […] a declarat recurs cu privire la individualizarea pedepsei în sensul redozării cuantumului faţă de aplicarea art. 3201 C.proc.pen. şi prin reţinerea de circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C.pen. Procedura în recurs este consemnată în practicaua prezentei hotărâri.
III. Aprecierea Curţii
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurată, prin prisma criticilor formulate, prin apărător, de către recurentul inculpat şi din oficiu în limitele art. 3856 C.proc.pen., Curtea constată recursul admisibil pentru următoarele considerente:
Conform art. 345 C.proc.pen., instanţa pronunţă condamnarea când constată existenţa faptei, că aceasta constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat; dar potrivit art. 52 şi 66 C.proc.pen., vinovăţia inculpatului trebuie stabilită dincolo de orice îndoială în cadrul unui proces echitabil, public cu o durată rezonabilă în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 21 Constituţie. Neformulându-se critici cu privire la respectarea drepturilor procesuale, a regulilor de procedură aplicabile în fazele anterioare ale cauzei, şi, verificând din oficiu în limitele competenţelor legale aceste aspecte, s-a constatat că inculpatul […] a dispus de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, a beneficiat de asistenţă juridică calificată şi a avut efectiv posibilitatea administrării pe parcursul procesului, atât a probelor acuzării – martori, înscrisuri, cât şi a probelor apărării-audierea sa, înscrisuri privind circumstanţele personale, solicitând judecată conform procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 alin. (7) C.proc.pen., renunţând la cercetarea judecătorească.
Prin urmare, neîncălcându-se vreo regulă de procedură, se pune problema examinării cauzei pe fond raportat la motivul invocat. Astfel, sub aspectul acţiunii penale, pe baza probelor administrate numai în cursul urmăririi penale având în vedere recunoaşterea vinovăţiei de către inculpat care a solicitat judecata conform art. 320¹ C.proc.pen. – procesul-verbal de depistare a inculpatului de către organele de poliţie, proces-verbal de verificare a autoturismului inculpatului de către organele de poliţie, însoţite de planşe foto, proces-verbal de verificare a inculpatului de către organele de poliţie în baza de date a poliţie, adresa nr. …/22.11.2012 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor Constanţa, buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie, nr. 1477-1478/22.11.2012, declaraţiile martorilor […], […], […], declaraţiile inculpatului, rezultă că la data de 20/21.11.2012, în jurul orelor 24:00, inculpatul […] a condus autoturismul marca […], înmatriculat în circulaţie sub nr. […] proprietate personală pe raza comuna Săcele şi respectiv comuna Istria, judeţul Constanţa, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie auto şi cu o îmbibaţie alcoolică de 0,85 g ‰, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” prevăzută de art. 86 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/1 alcool pur în sânge” prevăzută de art. 87 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, fiind stabilite în mod corect de către prima instanţă situaţia de fapt şi încadrarea juridică corespunzătoare. Referitor la individualizarea pedepsei, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C.pen. printre care şi pericolul social concret sporit în cauză al faptelor, dat de conducerea pe drumurile publice a autoturismului fără a avea abilităţile necesare, în mod repetat, cu o îmbibaţie alcoolică în sânge de 0,85 g ‰, pe o distanţă accentuată, lezarea relaţiilor sociale referitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, neconformarea la semnalele organelor de poliţie în condiţiile în care era în termenul de încercare stabilit de instanţă pentru o infracţiune anterioară, pedepsele pentru cele 2 infracţiuni trebuie să fie mai aspre, de natură să asigure prevenţia generală, reeducarea inculpatului, evitarea temporară a pericolului pentru siguranţa circulaţiei rutiere.
Potrivit încheierii de şedinţă din 11.01.2013, personal şi prin apărătorii aleşi, inculpatul a înţeles să uzeze de procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C.proc.pen. însă instanţa a dispus respingerea, deoarece „nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative ale textului”. Conform art. 3201 C.proc.pen., până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată. Cum inculpatul a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi a declarat că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, declaraţiile sale fiind consemnate în procesul-verbal din data de 11.01.2013, aflat la dosarul instanţei, iar din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite, sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, nu există niciun temei pentru respingerea cererii. Prin urmare, pentru acest motiv, hotărârea instanţei de fond este criticabilă, impunându-se aplicarea art. 3201C.proc.pen.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 3201 alin. (7) C.proc.pen., inculpatul beneficiind de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, Curtea va proceda la reindividualizarea celor 2 pedepse aplicate prin reducerea cuantumului acestora ţinând seama de noile limite prevăzute de art. 86 alin. (l) şi art. 87 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, reduse cu câte o treime.
În concluzie, recursul este fondat, hotărârea atacată fiind supusă casării pentru cazul prevăzut de art. 3859pct. 14 C.proc.pen. Astfel, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen., recursul va fi admis şi, casând sentinţa primei instanţe, se vor reduce pedepsele aplicate inculpatului de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, şi de la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 3201alin. (1) şi (7) C.proc.pen., se vor contopi potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C.pen. în pedeapsa cea mai grea cu care se va face cumulul aritmetic cu pedeapsa anterioară de 9 luni închisoare (sentinţa penală nr. 516/20.04.2012 a Judecătoriei Constanţa).
În contextul activităţii infracţionale – inculpatul fiind condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare cu suspendare tot pentru infracţiuni de aceeaşi natură, refuzul de a se conforma semnalelor agenţilor de poliţie, nu se pot reţine circumstanţe atenuante conform art. 74 C.pen. în favoarea sa şi, ca atare, nu se poate da o eficienţă reducerii cuantumului pedepselor.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei în măsura în care nu contravin prezentei.
(Judecător Adriana Ispas)