Art.87 al.1, art.89 al.1, art. 37 al.1 O.U.G. nr.195/2002
Art.41 al.2, art. 86/1 Cod penal
Art.18/1, art. 372, art. 385/8, art. 320/1 al.4 Cod de procedură penală
In ceea ce priveşte solicitarea de a se constata că faptei îi lipseşte gradul de pericol social al unei infracţiuni, în sensul dispoziţiilor art.18/1 C.p.pen, Curtea reţine că în cadrul procesual prevăzut de art. 320/1 C.p.pen, în care s-a soluţionat cauza, nu se poate face aplicaţiunea acestui text.
Intervalul scurs între cele două acte materiale de conducere sub influenţa alcoolului, caracterizau infracţiunea ca fiind una continuată, în sensul art.41 al.2 C.pen, şi nu ca o infracţiune simplă. Aceasta, deoarece infracţiunea simplă este infracţiunea al cărui element material constă dintr-o singură acţiune sau inacţiune, un singur rezultat, iar sub raport subiectiv dintr-o singură formă de vinovăţie.
Schimbarea încadrării juridice din infracţiunea simplă în infracţiunea continuată nu se poate face fără încălcarea principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac (non reformatio in pejus) menţionat în art. 372 combinat cu art. 385/8 C.p.pen.
Fapta a avut drept consecinţă producerea unui accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, chiar dacă numărul zilelor de îngrijiri medicale nu a fost mai mare de 10 zile, pentru a se reţine teza I a art. 89 al.1 din O.U.G. nr.195/2002, privind părăsirea locului accidentului.
(Decizia penală nr. 1027/R/27 Noiembrie 2012)
Prin sentinţa penală nr.161din24 septembrie 2012, Judecătoria Horezu a condamnat pe inculpat la 1 an închisoare, în baza art.87 al.1 şi 1 şi la 4 luni închisoare, în baza art. 89 al.1 din O.U.G. nr.195/2002, dispunând executarea pedepsei rezultante de1an şi 4 luni închisoare, în condiţiile art.86/1 C.pen. Argumentele prezentate sunt următoarele: La data de 8 august 2010, în jurul orelor 10,30, inculpatul, deşi prezenta o alcoolemie de 1,80 gr.%o a condus autoturismul pe drum public din comuna S.
Inculpatul a consumat, din nou, băuturi alcoolice, după care, deşi prezenta o alcoolemie de 1,60 gr.%o (orele 13,20), a condus din nou autoturismul pe drumurile publice şi urmare stării în care se afla, a lovit cu partea frontală stângă a autoturismului partea din spate a căruţei condusă de numitul AF, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8 zile îngrijiri medicale; deşi era obligat să rămână la locul respectiv până la venirea organului de poliţie, totuşi a părăsit locul accidentului.
Curtea constată că sentinţa este nelegală, dar nu în sensul precizat de inculpat, ci pentru greşita încadrare juridică a faptei săvârşite de inculpat privind conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice; această faptă trebuia încadrată în drept în infracţiunea continuată prev de art. 37 al.1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplic art.41 al.2 C.pen, şi nu în infracţiunea simplă. Cu această excepţie, hotărârea pronunţată este legală şi temeinică.
Aşa cum s-a precizat, cauza s-a judecat în cadrul procesual stabilit de art. 320/1 C.p.pen, respectiv pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale din care a rezultat că, în ziua de 8 august 2010, inculpatul a condus, la ore diferite (10,30 şi 13,20) autoturismul pe drumurile publice din comunele S, şi M; inculpatul prezenta o alcoolemie în sânge de 1,80 gr.%o. După ce autoturismul condus de inculpat a comis un accident de circulaţie soldat cu vătămarea integrităţii corporale a martorului AF, a părăsit locul accidentului.
In raport de situaţia de fapt, necontestată de către inculpat, prima instanţă trebuia să reţină că infracţiunea de conducere a unui autoturism de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost săvârşită în condiţiile infracţiunii continuate. Astfel, potrivit acestui text de lege „infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.”
Revenind la speţă, se reţine că inculpatul recurent a condus autoturismul la diferite intervale de timp, anume, la orele 10,30 şi 13,20 când a fost depistat în trafic de către organele de poliţie. Intervalul scurs între cele două acte materiale de conducere sub influenţa alcoolului, caracterizau infracţiunea ca fiind una continuată, în sensul art.41 al. 2 C.pen, anterior citat şi nu ca o infracţiune simplă. Aceasta, deoarece, infracţiunea simplă este infracţiunea al cărui element material constă dintr-o singură acţiune sau inacţiune, un singur rezultat, iar sub raport subiectiv dintr-o singură formă de vinovăţie. Or, în speţa judecată de prima instanţă, se constată că fapta nu a fost săvârşită dintr-o singură acţiune ci dintr-o pluralitate de acţiuni, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, aşa cum prevăd disp art.41 al.2 C.pen. Dar, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea simplă în infracţiunea continuată nu se poate face fără încălcarea principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac (non reformatio in pejus) menţionat în art. 372 combinat cu art. 385/8 C.p.pen.
In ceea ce priveşte solicitarea de a se constata că faptei îi lipseşte gradul de pericol social al unei infracţiuni, în sensul art.18/1 C.p.pen, Curtea reţine că, în cadrul procesual prevăzut de art. 320/1 C.p.pen, în care s-a soluţionat cauza, nu se poate face aplicaţiunea acestui text.
Sub acest aspect, se reţine că art. 320/1 al. 4 C.p.pen, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.121/2011, prevede „Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale, rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
Din textul anterior citat rezultă că, procedura de judecată simplificată nu se poate aplica decât atunci când fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, dar nu şi atunci când, printre altele, fapta nu constituie infracţiune potrivit art. 18/1 C.pen, deoarece în această ipoteză instanţa constatând că fapta nu prezintă pericol social, constată, implicit, că aceasta nu este infracţiune. Ca atare, prin aplicarea procedurii prev de art. 320/1 C.p.pen, instanţa nu poate pronunţa decât soluţia de condamnare, iar inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege; achitarea, chiar şi în temeiul art. 10 lit. b/1 C.p.pen, nu se poate dispune decât în urma cercetării judecătoreşti, ceea ce nu este cazul atunci când sunt aplicabile dispoziţiile procedurii simplificate prevăzute de textul de lege anterior menţionat.
Cu referire la individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea constată că aceasta a fost just proporţionată, ca durată şi modalitate de executare. Din speţa dedusă judecăţii, rezultă că inculpatul a condus pe drumurile publice autovehiculul, cu toate că anterior consumase o cantitate mare de alcool, şi prezenta o alcoolemie în sânge de 1,80 gr.%o; această faptă a avut drept consecinţă producerea unui accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a martorului AF, chiar dacă numărul zilelor de îngrijiri medicale nu a fost mai mare de 10 zile, pentru a se reţine teza I a art. 89 al.1 din O.U.G. nr.195/2002, privind părăsirea locului accidentului. Alcoolemia mărită pe care o prezenta inculpatul imprimă faptei un grad de pericol social pe măsură şi, ca atare, riposta legii trebuia să fie adecvată acestei împrejurări. Pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare se situează la limita minimă a textelor de lege incriminatoare, astfel că nu se impune reducerea cuantumului acesteia.
Pentru argumentele anterior expuse, nu se impune nici schimbarea temeiului privind suspendarea din art. 86/1 în art.81 C.pen, deoarece altfel ar însemna ca pedeapsa să nu-şi mai atingă finalitatea prevăzută în art.52 C.pen (constrângerea, reeducarea şi prevenţia).
Cum nici din oficiu nu au fost constate alte motive de nelegalitate sau netemeinicie ale hotărârii pronunţate, cu excepţia celui care vizează greşita încadrare juridică a infracţiunii prev de art.87 al.1 din O.U.G. ntr.195/2002), Curtea de Apel Piteşti,prin Decizia penală nr. 1027/R/27 noiembrie 2012, a respins, ca nefondat, recursul inculpatului.
