Conducere cu alcoolemie peste limita legală. Procedură simplificată. Cerinţe. Individualizare judiciară


Art.87 al.1OUG nr.195/2002

Art.81, art..86/1, art.86/2Cod penal

Art. 320/1Cod procedură penală

În mod liber, direct şi nemijlocit, inculpatul, asistat de avocatul desemnat din oficiu, cu care s-a declarat de acord, a arătat că recunoaşte fapta reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu, regretă comiterea acesteia şi nu mai solicită alte probe suplimentar celor de la urmărirea penală.

Deşi instanţa de fond a cuantificat în mod judicios gravitatea acesteia, nu a ales potrivit modalitatea de executare, căreia să se supună inculpatul pe timpul executării pedepsei, astfel încât vor fi înlăturate dispoziţiile art.81 C.pen şi aplicate cele prev de art.86/1 C.pen, având în vedere că infracţiunea comisă de către inculpat, şi anume conducerea unui autovehicul pe drumurilor publice sub influenţa alcoolului, este una de pericol.

(C.A. Piteşti, Decizia penală nr.108/R/12 februarie 2013)

Prin sentinţa penală nr.352din13 decembrie 2012, Judecătoria Costeşti în temeiul art. 87 al. 1 din O.U.G. 195/2002, a condamnat inculpatul la 1 an închisoare, în condiţiile art. 81, întrucât, în noaptea de 12/13.07.2011, în jurul orei 1:30, a condus un autoturism, pe drum public, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,75 gr %o alcool, în sânge, la prima probă, de 1,55 gr %o alcool în sânge la a doua probă. Inculpatul a produs un eveniment rutier, intrând în coliziune cu un copac situat pe marginea carosabilului, în urma căruia s-au produs numai pagube materiale.

În mod liber, direct şi nemijlocit, inculpatul asistat de avocatul desemnat din oficiu, cu care s-a declarat de acord, a arătat că recunoaşte fapta reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu, regretă comiterea acesteia şi nu mai solicită alte probe suplimentar celor de la urmărirea penală.

Curtea de Apel Piteşti,prin Decizia penală nr.108/R/12 februarie 2013,aadmis recursul parchetului, aplicând art.86/1 C.pen şi fixat un termen de încercare de 4 ani.

Luând în considerare toate elementele de probă, cât şi împrejurările concrete ale comiterii faptei, Curtea a constatat că, deşi instanţa de fond a cuantificat în mod judicios gravitatea acesteia, nu a ales potrivit modalitatea de executare, căreia să se supună inculpatul pe timpul executării pedepsei, astfel încât vor fi înlăturate dispoziţiile art.81 C.pen şi aplicate cele prev de art.86/1 C.pen, având în vedere că infracţiunea comisă de către inculpat, şi anume conducerea unui autovehicul pe drum public sub influenţa alcoolului, este una de pericol. În plus, inculpatul conducând autoturismul în situaţia descrisă, fiind surprins ca urmare a producerii evenimentului rutier în urma căruia a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea carosabilului, a conturat şi riscul producerii unui accident rutier, cu consecinţe mult mai grave, fiind posibilă chiar pierderea unor vieţi omeneşti.