Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere – art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002. Comiterea faptei de două persoane care conduc, succesiv, autovehiculul. Nereţinerea complicităţii morale a unui inculpat la acţiunea celu


În sarcina inculpaţilor s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

La data de 17.04.2011, minorul T.S. a spălat autoturismul Opel Astra aparţinând bunicului său, care era parcat în faţa casei proprietarului, pe str. D. din Podu Iloaiei. Între orele 21.00 şi 23.00, cei doi inculpaţi, împreună cu martorul D.P., au stat la un bar din apropiere, G.D. consumând băuturi alcoolice. După ora 23,00, cei trei au pornit spre casele lor, însă pe drum au luat hotărârea de a se plimba cu autoturismul Opel Astra, ale cărui chei rămăseseră asupra lui T.S.. Când au ajuns pe str. D., inculpatul T. s-a urcat la volan, deşi nu avea permis de conducere, cu inculpatul G.D. în dreapta şi cu martorul pe bancheta din spate. D. a pornit autoturismul şi l-a condus aproximativ 500 de metri, apoi la volan a urcat inculpatul G., care nu avea permis de conducere şi era în stare de ebrietate, conducând autoturismul pe str. D. şi apoi pe DE 583, spre Iaşi. Pe raza localităţii Leţcani, urmare a insistenţelor celor doi pasageri, G. a încercat să întoarcă autovehiculul înapoi spre Podu Iloaiei, dar a determinat răsturnarea acestuia, fără ca vreunul din cei trei să fie rănit.

La ultimul termen de judecată, instanţa a pus în discuţie, din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, în sensul reţinerii, în sarcina fiecăruia, a câte unei infracţiuni de complicitate la acţiunea celuilalt de conducere fără permis, prevăzută de art. 26 Cod penal, art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, în concurs real cu infracţiunile reţinute prin actul de sesizare.

Prin hotărârea pronunţată instanţa a menţinut încadrarea juridică dată faptelor inculpaţilor prin rechizitoriu, apreciind că nu există suficiente date în sensul că aceştia, circulând pe rând pe scaunul pasagerului, ar fi intenţionat ca în acest mod să sprijine moral activitatea infracţională a celuilalt, astfel încât să se poată reţine şi complicitatea la infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.