Conducere sub influneța băuturilor alcoolice.


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Judecătoria BÂRLAD. Sentința 374 din 10.09.2013

INSTANTA

Asupra cauzei de fata;

Sub nr. X din 13.03.2013 a fost inregistrat la instanta dosarul nr. X al Parchetului de pe langa Judecatoria B, impreuna cu Rechizitoriul din 05.03.2013 , prin care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatului M C , fiul lui P si M, nascut la data de 09.09.1955 in comuna V, jud. V, casatorit, fara ocupatie, fara antecedente penale, domiciliat in sat si comuna V, jud. V, pentru savarsirea infractiunii de:

– conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange, prevazuta de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002- privind circulatia pe drumurile publice .

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului instanta retine urmatoarele:

In data de 13.09.2012 orele 20,15 lucratorii rutieri l-au depistat pe numitul M C in timp ce conducea autoutilitara marca „Dacia” cu numar de inmatriculare X pe drumurile publice avand in sange o imbitatie alcoolica peste limita legala.

In urma verificarilor efectuate in cauza s-a constatat urmatoarea situatie de fapt :

In seara ziua de 13.06.2012 orele 20,15 politistii rutieri din cadrul Sectiei de Politie nr.7 Rurala G efectuau serviciul de patrulare pe raza comunei V, jud. V conform Registrului dispozitivului de siguranta publica pentru mediul rural.

In timp ce acestia se deplasau pe raza comunei V pe drumul ce face legatura intra comunele V si D , drum ce trece prin fata dispensarului din comuna, politistii au oprit autoutilitara marca „Dacia” cu numarul de inmatriculare X, care circula din directia centru sat catre comuna D.

Cu aceasta ocazie s-a constatat ca persoana care conduce este inculpatul M C acesta fiind insotit de martorul B C, care se afla pe scaunul din dreapta fata.

Deoarece inculpatul M C prezenta halena alcoolica a fost invitat de catre organele de politie in municipiul B pentru a fi testat cu aparatul etilotest.

Politistii de la politia rutiera l-au invitat pe inculpat sa-i insoteasca pe raza municipiului B, unde au anuntat alt echipaj de politie sa-i astepte in zona Spitalului de Adulti B cu

un aparat alcoltest, pentru ca in acel moment echipajul de politie nu mai avea in dotare aparate alcooltest.

Desi initial inculpatul s-a opus sa-i urmeze pe politisti, reactionand violent verbal si manifestand un comportament recalcitrant, motiv pentru care a fost necesara incatusarea sa temporara, ocazie cu care i-a fost efectuat un control corporal sumar conform regulamentului, in final inculpatul s-a linistit , si acesta a fost condus cu masina politiei pe raza municipiului B, unde a fost testat cu aparatul alcooltest marca Drager, test nr. 02201.

Astfel, la ora 20,45, inculpatul M C a fost testat iar valoarea indicata de aparat a fost de 0,60 mg/l alcool pur in aerul respirat.

La ora 20,45 inculpatul M C a fost prezentat la Spitalul Municipal B unde i-au fost recoltate doua probe de sange, care au fost sigilate in trusa standard cu sigiliul numarul 00031516.

Prima proba de sange i-a fost recoltata la ora 20,50 din 13.06.2012 si a indicat o alcoolemie de 1,05 gr %o alcool pur in sange, iar a doua proba, recoltata la ora 21,50 si a indicat o alcoolemie de 0,90 gr %o alcool pur in sange, asa cum rezulta din buletinul de analiza toxicologica nr. 867 – 868 /18.06.2012 eliberat de Serviciul Judetean de Medicina Legala V – Laboratorul de Toxicologie.

Recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei s-a facut cu respectarea normelor metodologice prevazute in Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 376 din 10 aprilie 2006.

Intrucat inculpatului nu i s-au recoltat probe biologice de sange in termenul prevazut de lege de 30 minute, fiind depasit acest termen cu 5 minute, s-a dispus efectuarea si un calcul retroactiv al alcoolemiei, iar concluziile Institutului de Medicina legala Iasi prin Raportului de Expertiza Medico-Legala nr.420/R/15.11.2012 sunt ca inculpatul M C „la data de 13.06.2012 in jurul orelor 22,40 ar fi putut avea o alcoolemie teoretica de aproximativ 1,05-1,10 gr.%o”.

Fiind efectuate verificari in bazele de date ale Politiei Romane rezulta faptul ca inculpatul M C este posesorul permisului de conducere cu nr. X, categoriile B+C+E eliberat de IPJ V la data de 05.03.2012.

Prin adresa nr. X din 19.07.2012 emisa de Primaria comunei V se comunica faptul ca drumul pe care a fost depistat circuland inculpatul M C in seara de 13.06.2012 cu autoutilitara marca „Dacia” cu numarul de inmatriculare X este deschis circulatiei rutiere si figureaza in inventarul care alcatuieste domeniul public al comunei V, jud. V, la pozitie nr. 77 sub denumirea strada nr. 9.

Cu ocazia audierii, in faza de urmarire penala inculpatul M C a declarat, initial in fata organelor de politie in momentul in care a fost depistat in trafic, respectiv in seara de 13.06.2012 , mirosea a alcool pentru ca in cursul aceleasi zile, in intervalul orar 14,00- 20,00 a consumat trei sticle de bere de cate 0,5 l fiecare, la un bar de pe raza comunei V, apreciind ca valoarea mare a alcoolemiei a fost determinata ?i de faptul ca nu mancase nimic in acea zi.

In timpul urmaririi penale M C a revenit asupra declaratiei sale sustinand faptul ca a fost oprit de organele de politie, in trafic in jurul orelor 18,30-19,00, in timp ce conducea autoutilitara marca „Dacia” cu numarul de inmatriculare X, politistii rutieri nu i-au adus la cunostinta motivul opririi, l-au urcat in autospeciala politiei, impotriva vointei sale, l-au condus pana in curtea Spitalului de Urgenta „Elena Beldiman” B si l-au abandonat in masina politei timp de 30-40 minute, dupa care l-au testat cu aparatul alcooltest si ulteriori i-au recoltat probe biologice de sange.

Acesta a mai sustinut ca in ziua de 13.06.2012 nu a consumat bauturi alcoolice, dar cat a fost abandonat de politie in curtea spitalului a consumat 200 ml de coniac dintr-o sticluta pe care o avea asupra sa, in momentul in care a ramas singur in masina politiei in fata Spitalului de Urgenta „Elena Beldiman” B, unde politistii rutieri l-au lasat aproximativ 30-40 min.

Aceste aspecte nu sunt confirmate de martorul B G G, care a declarat ca in ziua de 13.08.2012 fiind in serviciul de patrulare pe raza comunei G in calitate de agent de politie la Sectia de Politie Rurala 7 G, l-a insotit pe inculpatul M

C in municipiul B pentru a fi testat cu aparatul etilotest, inculpatul fiind insotit permanent de un politist.

Acesta a mai adaugat faptul ca inculpatul M C nu a ramas nici un moment singur si nici nu a consumat bauturi alcoolice in intervalul de timp de la depistare si pana la testarea alcoolemiei

De asemenea M C a fost perchezitionat corporal in momentul ni care a fost urcat in autoturismul politiei, ocazie cu care asupra lui nu au fost gasite bunuri.

Din buletinul de examinare clinica intocmit de medicul UPU a Spitalului Municipal de Urgenta „Elena Beldiman” B rezulta ca inculpatul a declarat cantitatile de alcool consumat, respectiv 1.500 ml bere.

Fapta descrisa mai sus a fost dovedita cu urmatoarele mijloace de prob: proces-verbal de depistare , testare alcool test , proces verbal de prelevare a probelor biologice, buletinul de analiza toxicologica – alcoolemie nr.867-868/18.06.2012 , adresa nr.2920/22.06.2012 emisa de Primaria Comunei V , declaratie martori: B C, B G C-tin , Grigorita Ioan , Borosescu Leopold , Raportul de Expertiza Medico-Legala nr.420/R/15.11.2012 , declaratie invinuit , procese verbale , actele dosarului.

Inculpatul M C, are varsta de 57 ani, este casatorit, studii 8 clase, fara loc de munca, fara antecedente penale, conform fisei de judiciar .

Cu ocazia audierii, in faza de urmarire penala, inculpatul a avut o atitudine oscilanta negand in mare parte savarsirea faptei

Inculpatul M C a fost cercetat in stare de libertate.

La judecarea cauzei in prima instanta , inculpatul M C a solicitat sa fie judecat potrivit procedurii de drept comun, acesta a fost de acord sa dea declaratie, ocazie cu care inculpatul nu a recunoscut in totalitate faptele cu privire la savarsirea carora a fost trimis in judecata, in modalitatea retinuta in rechizitoriu/

Instanta a dispus judecarea cauzei cu privire la inculpat M C , potrivit procedurii de drept comun cu administrare de probe.

Audiat fiind inculpatul a sustinut varianta conform careia in mod abuziv a fost oprit in trafic, manifestandu-si nemultumirea fata de modalitatea in care politistii l-au obligat sa mearga la B la spital , apreciind ca este nevinovat si ca politia vrea sa se razbune pe el.

Sustine ca valoare a alcoolemiei a fost determinata de consumul in curtea spitalului a celor 200 mg de coniac pe are il avea asupra sas, de suparare, desi si-a dat seama ca fusese condus cu masina politiei la spital pentru probleme legate de bautura, respectiv in vederea recoltarii de probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei.

A negat complet declaratiile date in prima faza a urmariri penale privind consumul de bere anterior surprinderii in trafic, sustinand ca nu a declarat cele consemnate.

Martorii audiati in aparare declara aceleasi aspecte ca si in cursul urmariri penale , privind oprirea in trafic a inculpatului de catre politia rutiera si conducerea acestuia in contextul mai sus detaliat, cu masina politiei, la B.

Atat inculpatul cat si martorul B C au declarat ca in acea zi inculpatul , inainte de a fi surprins in trafic de politia rutiera , a fost la un chiosc de pe raza comunei unde se comercializau bauturi alcoolice.

Instanta apreciaza ca declaratiile inculpatului date in instanta sunt nesincere, si in contradictie cu ansamblul probelor administrate in cauza, inclusiv cu o parte din propriile declaratii ale inculpatului date imediat dupa surprinderea in trafic, si cu o parte din declaratiile date in timpul urmaririi penale, in contradictie cu probele stiintifice si chiar hilare si ilogice atunci cand inculpatul declara ca desi cunostea ca fusese adus la spital pentru probleme cu alcoolul, urmand a fi testat, cu toate acestea a baut de suparare.

Din probele administrate in cauza rezulta fara dubiu ca in ziua de 13.06.2012 inculpatul M C a condus pe drumurile publice comunale de pe raza comunei

V pe drumul ce face legatura intra comunele V si D, autoutilitara marca „Dacia” cu numar de inmatriculare X, dupa ce a consumat alcool, bazandu-se probabil pe distanta mica pana la domiciliu, si pe natura drumului comunal, mai putin circulat, declaratiile sale nesincere fiind facute in scopul de a fi exonerat de raspunderea penala.

Astfel, instanta retine ca depozitiile inculpatului nu se coroboreaza cu intreg probatoriul administrat in cauza, imprejurare in raport de care constata ca nu devin incidente

dispozitiile art. 69 Cod procedura penala, in baza carora declaratiile inculpatului facute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului, numai in masura in care sunt coroborate cu fapte sau imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza.

Instanta de judecata in solutionarea laturii penale , constata ca din probele administrate in cursul urmaririi penale rezulta ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsite de inculpat asa cum s-a retinut in rechizitoriul parchetului , iar acesta raspunde penal.

Fata de probatoriul administrat in cauza , instanta apreciaza ca in modalitatea descrisa mai sus ca

– Fapta inculpatului M C care la data de 13.06.2012, a condus pe drumurile publice si anume pe raza comunei V pe drumul comunal ce face legatura intra comunele V si D autoutilitara marca „Dacia” cu numar de inmatriculare X, desi consumase bauturi alcoolice , avand in sange o alcoolemie de peste 0, 80 g‰ si anume de 1,05 gr %o alcool pur in sange, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g%o alcool pur in sange fapta prev. si ped. de art. 87 alin 1 , fapta pedepsita cu inchisoarea de la 1 an la 5 ani .

Cu privire la latura subiectiva a infractiunii ,din probele administrate reiese ca inculpatul a actionat avand reprezentarea faptelor sale , cu forma de vinovatie a intentiei prevazand rezultatul acestora – crearea unei stari de pericol pentru ceilalti participanti la trafic – urmare pe care , chiar daca nu a urmarit-o, a acceptat posibilitatea producerii acesteia.

Sub aspect obiectiv, elementul material al infractiunii il reprezinta actiunea de conducere in conditii ilicite, prin nerespectarea unei interdictii de a conduce autoturismul avand o imbibatie alcoolica peste limita legala.

In cauza exista si cerintele esentiale atasate elementului material si anume existenta drumului public si a unui autovehicul.

Fiind o infractiune de pericol, fapta inculpatului a avut ca urmare imediata crearea unei stari de pericol pentru relatiile sociale ocrotite, iar legatura de cauzalitate rezulta din materialitatea activitatii desfasurate efectiv de inculpat.

In ceea ce priveste forma de vinovatie, in cauza inculpatul a actionat cu intentia directa de a periclita securitatea circulatiei pe drumurile publice.

In baza textului de lege enuntat mai sus si a dispozitiilor art. 345 Cod Procedura Penala, instanta urmeaza sa aplice inculpatului o pedeapsa la individualizarea careia se vor avea in vedere disp. art. 52 si 72 Cod Penal.

La individualizarea judiciara a pedepsei vor fi avute in vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal si anume dispozitiile partii generale, gradul de pericol concret al faptei, imprejurarile concrete in care aceasta a fost comisa.

Pedeapsa trebuie sa fie de natura a asigura reeducarea inculpatului si atingerea scopului prev. de art. 52 alin. 1 teza ultima Cod penal „ prevenirea savarsirii de noi infractiuni.”.

Conform acestor texte de lege, la stabilirea si aplicarea pedepselor se va tine seama si de limitele de pedeapsa fixate de lege, de gradul de pericol social al faptei savarsite, de persoana infractorului si de imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.

La stabilirea pedepsei s-au avut in vedere toate elementele reale privind modalitatea de savarsire a faptei, circumstantele savarsirii acesteia, sectorul de drum public pe care a condus inculpatul, drum comunal , ora de trafic , distanta parcursa , la care se adauga valoarea alcoolemiei , toate acestea fiind circumstante care contureaza gradul de pericol al faptei, si care urmeaza sa se reflecte in cuantumul pedepsei proportional cu gravitatea faptei, fiind necesara aplicarea unui pedepse care sa-si atinga scopul de reeducare si care sa sanctioneze aceste manifestari in mod corespunzator, cu consecinte de reeducare si responsabilizare a inculpatului.

Cunoasterea caracteristicilor unui infractor prezinta o deosebita importanta pentru determinarea gradului concret de pericol social a acestuia si pentru stabilirea unei pedepse eficiente.

La stabilirea pedepsei s-au avut in vedere toate elementele ce caracterizeaza, persoana si conduita inculpatului M C conduita acestuia inainte de savarsirea faptei, instanta urmand sa dea eficienta acestor aspecte prin retinerea circumstantelor personale ale inculpatului.

Modul de comportare in societate, caracterizat prin disciplina in si o viata conforma cu regulile de convietuire sociala, poate determina concluzia ca nu a comis infractiunea datorita inclinatiei sale pentru comiterea unor fapte antisociale, ci ca urmare a unui complex de imprejurari care au contribuit ca inculpatul sa se abata de la conduita sa obisnuita.

In acest context, instanta apreciaza ca fapta savarsita de inculpat a fost un incident nefericit, ca este o exceptie de la regula ce indica un comportament prosocial.

Avand in vedere persoana si conduita inculpatului M C in varsta de 58 de ani inainte de savarsirea infractiunii, prin inexistenta antecedentelor penale, ca fiind o persoana fara un trecut infractional , cunoscut ca o persoana linistita , fara antecedente penale, cu o imagine favorabila in comunitate, instanta apreciaza ca aceste aspecte pot fi retinute la individualizarea pedepsei , si ca aceste imprejurari constituie circumstante atenuante in favoarea inculpatului , in temeiul art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal , urmand ca instanta, in temeiul art. 76 Cod Penal, sa coboare pedeapsa sub limita speciala prevazuta de lege pentru infractiunea mai sus retinuta in sarcina inculpatului urmand ca durata acesteia sa fie spre limita minima prevazuta de lege, respectiv de 3 luni inchisoare.

In temeiul art. 71 Cod Penal , se vor interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II si b Cod Penal .

Instanta nu va interzice inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a teza I cod Penal , desi art. 71 reglementeaza obligatia instantei de a interzice drepturile prevazute de art. 64 lit. a-c Cod Penal.

Interzicerea dreptului de a vota contravine art. 3 din Protocolul nr.1 al Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale , astfel cum a statuat CEDO prin Hot. din 30.03.2004 privind cauza Hirst contra Marii Britanii.

In motivarea acestei hotarari s-a retinut ca indiferent de durata pedepsei si de natura infractiunii care a atras-o nu se justifica excluderea celor condamnati din campul persoanelor cu drept de vot neexistand nici o legatura intre interdictia votului si scopul pedepsei , de a preveni savarsirea de noi infractiuni si de a asigura re insertia sociala a infractorului.

De asemenea , instanta nu va interzice nici exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. c Cod penal, deoarece inculpatul nu s-au folosit de o profesie sau activitate in comiterea infractiunii , astfel ca nu se justifica interzicerea drepturilor prev. de lit. c.

Ca modalitate de executare, instanta apreciaza ca reeducarea inculpatului M C se poate realiza si prin lasarea in libertate, respectiv prin suspendarea conditionata a executarii pedepsei, in temeiul art. 81 Cod penal avand in vedere si limitele pedepsei aplicate .

Conform art. 81 Cod penal, care reglementeaza: Conditiile de aplicare a suspendarii conditionate, instanta poate dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumita durata, daca sunt intrunite urmatoarele conditii:

a) pedeapsa aplicata este inchisoarea de cel mult 3 ani sau amenda, cand nu exista concurs de infractiuni;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, afara de cazul cand condamnarea intra in vreunul dintre cazurile prevazute in art. 38;

c) se apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fara executarea acesteia.

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei poate fi acordata si in caz de concurs de infractiuni, daca pedeapsa aplicata este inchisoarea de cel mult 2 ani si sunt intrunite conditiile prevazute in alin. 1 lit. b) si c).

Avand in vedere persoana si conduita inculpatului , anterior savarsirii faptei prin inexistenta antecedentelor penale, raportat si la durata pedepsei stabilita de instanta pentru fapta dedusa judecatii in prezenta cauza, instanta apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins si fara executarea acesteia urmand a dispune in temeiul art. 81 Cod Penal suspendarea conditionata a executarii pedepsei .

In temeiul art. 82 Cod Penal, conform caruia durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei constituie termen de incercare pentru condamnat si se compune din cuantumul pedepsei inchisorii aplicate, la care se adauga un interval de timp de 2 ani, se va fixa termen de incercare de 2 ani si 3 luni, si in temeiul art. 71 alin. 5 Cod Penal se va suspenda executarea pedepselor accesorii privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II , b Cod Penal pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei principale a inchisorii, incepand cu data ramanerii definitive a hotararii.

Se va atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 Cod Penal, privind revocarea suspendarii conditionata a executarii pedepsei.

Ca o consecinta a condamnarii, in temeiul art. 189 si art. 191 alin. 1 Cod procedura penala, va obliga pe inculpat, sa plateasca statului cheltuieli judiciare , din care onorariu partial avocat din oficiu asistenta in cursul judecatii , va fi platit Baroului V din fondurile Ministerului Justitiei, motivat de faptul ca pe parcursul judecatii inculpatul a beneficiat de serviciile unui aparator ales.