Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală Circulaţie rutieră


OBIECT : art. 87 alin. 1 din OUG. 195/2002.

Judecătoria a dispus condamnarea inculpatului în baza art. 87 alin. 1 din OUG. 195/2002 cu aplicarea art. 74, 76 Cod penal, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.

În baza art. 81, 82 Cod penal, a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului şi a stabilit un termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, a atras atenţia inculpatului cu privire la disp. art. 83 Cod penal.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, instanţa a obligat inculpatul la plata cheltuieli judiciare către stat

S-a reţinut în sarcina inculpatului, că în data de 14.03.2009 a condus pe drum public un autovehicul după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice. A fost depistat în trafic, fără a provoca vreun accident sau vătămarea vreunei persoane. S-a avut în vedere vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale şi atitudinea sinceră.

Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală.