Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat. Criterii de apreciere a gradului concret de pericol social. Posibilitatea suspendării condiţionate a executării pedepsei Infracţiuni prevăzu


Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat. Criterii de apreciere a gradului concret de pericol social. Posibilitatea suspendării condiţionate a executării pedepsei

Infracţiuni prevăzute în legi şi decrete

Decizia nr. 74 A/13 aprilie 2010

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni din data de 02.09.2009 în dosarul nr. 1052/P/2009 inculpatul T. V.a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, reţinându-se în sarcina acestuia că, în ziua de 07.10.2009, orele 17,00 a condus autoturismul marca O.cu numărul de înmatriculare XX-XX-XXXpe strada Merilor din satul Ripiceni, comuna Ripiceni, judeţul Botoşani, având permisul de conducere anulat din anul 2008, în urma săvârşirii unei fapte penale, iar la intersecţia cu strada Brazilor din aceeaşi localitate a intrat în coliziune cu mopedul condus neregulamentar de către V. V., care nu a acordat prioritate autoturismului.

Prin sentinţa penală nr. 24 din 1 februarie 2010 a Judecătoriei Săveni a fost condamnat inculpatul T. V.– fiul lui I. şi C., născut la data de 10.09.1956 în localitatea Ripiceni, judeţul Botoşani, cu domiciliul în municipiul Bucureşti, strada X nr. Y, sector Z, fără forme legale în comuna Ripiceni, strada X nr. Y, judeţul Botoşani, , posesor al actului de identitate C.I. seria XX nr. XXXXXX eliberat de Secţia 23 Poliţie Bucureşti studii 11 clase, căsătorit, pensionar, stagiul militar satisfăcut, cu antecedente penale, C.N.P. – xxxxxxxxxxxxx pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 74 lit. c Cod penal şi art. 76 lit. e Cod penal la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare.

În temeiul art. 83 Cod penal a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 (şase) luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 98/02.03.2009 a Judecătoriei Săveni pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată şi a dispus ca inculpatul să execute în întregime această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 8 (opt) luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. 2 rap. la art. 64 lit. a teza II şi b Cod penal.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 530 lei titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că în ziua de 07.10.2009 inculpatul T. V.după ce a consumat băuturi alcoolice, respectiv un litru de bere a plecat din localitatea Ripiceni, la câmp pentru a desfăşura munci agricole.

Seara când a revenit la domiciliu a fost sunat de o rudă din localitate pe nume D. M.care i-a solicitat să-i aducă o zdrobitoare pentru struguri, având nevoie urgentă de acest obiect. Deşi inculpatul avea permisul de conducere anulat din anul 2008 ca urmare a săvârşirii unei fapte penale, acesta a luat zdrobitoarea şi a pus-o în autoturismul proprietate personală, marca O.cu numărul de înmatriculare XX-XX-XXX care se afla parcat în curtea sa, după care s-a urcat la volanul acestui autovehicul şi a plecat spre domiciliul rudei sale, care locuieşte la o distanţă de aproximativ 300 metri de locuinţa sa.

În timp ce se deplasa pe strada Merilor din localitatea Ripiceni, judeţul Botoşani, la intersecţia cu strada Brazilor, a observat pe partea stângă un faeton staţionat, s-a angajat în traversarea drumului, însă a intrat în coliziune cu mopedul condus de către V. V., din aceeaşi localitate, care a pătruns în intersecţie, din partea stângă, fără să acorde prioritate de dreapta autoturismului condus de inculpat.

Ca urmare a impactului, persoana vătămată V. V. s-a dezechilibrat şi a căzut de pe moped, iar inculpatul a anunţat accidentul prin apel de urgenţă şi a solicitat ambulanţa deoarece V. V. acuza dureri, ulterior fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, cu diagnosticul de traumatism claviculă dreaptă şi omoplat.

În urma testării cu aparatul Etilotest a inculpatului, a rezultat o valoare de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul a fost de 0,25 g o/oo pentru inculpat şi de 0,95 g o/oo pentru V. V..

Din adresa nr. 2087/13.07.2009 emisă de Primăria Comunei Ripiceni rezultă că străzile Brazilor şi Merilor din localitate erau deschise circulaţiei rutiere în ziua de 07.10.2009.

Situaţia de fapt descrisă şi reţinută a fost dovedită în cauză cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu (fila 5 ds.), proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto (fila 6-18 ds.), extras din baza de date a Serviciului Public Comunitar regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Botoşani (fila 31 ds.), buletinele de analiză toxicologică (fila 32-37 ds.), adresa nr. 2087/13.07.2009 emisă de Primăria Comunei Ripiceni (fila 38 ds.), judiciar al inculpatului (fila 39 ds.), declaraţiile martorilor: V. V. (fila 26 ds.), D. B. – A. (fila 27-28, 59 ds.), B. G. (fila 29-30, 60 ds.).

În raport de situaţia de fapt dovedită în cauză instanţa va constata că în sarcina inculpatului sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având permisul de conducere anulat, prev. şi ped. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată .

La individualizarea judiciară a pedepsei prima instanţa a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, reţinând în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. c Cod penal faţă de conduita procesuală corectă a acestuia aplicând inculpatului pentru fapta reţinută în sarcina sa, pedeapsa închisorii, coborâtă prin efectul art. 76 lit. e Cod penal sub minimul special prevăzut de lege.

Având în vedere că inculpatul a comis fapta judecată în prezenta cauză în cursul termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, stabilit prin sentinţa penală nr. 98 din 02.03.2009 a Judecătoriei Săveni, rămasă definitivă prin neapelare la data de 13.03.2009, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei în baza art. 81, 82 Cod penal, în temeiul art. 83 Cod penal prima instanţa a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei menţionate dispunând ca inculpatul să o execute în întregime alături de pedeapsa aplicată în cauza de faţă.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel inculpatul, criticând-o sub aspectul modalităţii de individualizare a sancţiunii aplicate. Faţă de circumstanţele sale personale şi de împrejurările în care a fost comisă fapta, inculpatul apreciază că se justifică aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, iar în subsidiar suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate de prima instanţă.

Verificând hotărârea atacată, atât din perspectiva motivelor invocate de inculpat, cât şi din oficiu potrivit art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, Tribunalul constată că aceasta este legală şi temeinică.

Probatoriul administrat confirmă fără urmă de îndoială comiterea de către inculpat a infracţiunii prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Cum inculpatul a condus autoturismul pe drumul public, în timpul serii, având permisul anulat ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni de aceeaşi natură, şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, nu se poate susţine că fapta sa ar fi în mod vădit lipsită de importanţă astfel încât să atragă aplicarea dispoziţiilor art. 181 Cod penal. Dimpotrivă, circumstanţele mai sus arătate demonstrează un grad ridicat de pericol social, faţă de care nu se justifica o atât de generoasă aplicare a dispoziţiilor art. 74 şi 76 Cod penal.

În ce priveşte solicitarea subsidiară a inculpatului de a se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate de prima instanţă, se constată că această modalitate de individualizare a executării pedepsei nu este permisă de art. 83 Cod penal, fiind ilogic şi fără finalitate ca revocarea suspendării anterioare să fie urmată de suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pentru noua infracţiune comisă în interiorul termenului de încercare.

Pentru aceste considerente apelul declarat de inculpat va fi respins ca nefundat, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, menţinându-se hotărârea atacată.

Văzând şi dispoz. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,

3