Răspunderea penală a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 nu poate fi antrenată câtă vreme acestuia nu i s-a adus la cunoştinţă în mod oficial că faţă de el s-a luat măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce, întrucât nu s-a făcut această menţiune în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie, nu i s-a comunicat în scris acest lucru şi nici nu i s-a cerut să prezinte permisul de conducere la serviciul poliţiei rutiere.
Secţia penală, Decizia nr. 1051 din 9 iunie 2011
Prin sentința penală nr. 300/23.11.2010 pronunțată în dosarul nr. 1559/275/2010 de Judecătoria Panciu, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. raportat la art. 10 lit. d) C.proc.pen., inculpatul M.D. a fost achitat pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul în timp ce dreptul de a conduce îi era suspendat, conform art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
în fapt, instanța a reținut că la data de 28.04.2010, in timp ce conducea microbuzul prin punctul T, pe DN E85, a fost depistat de organele de poliție inculpatul M.D., fără a purta centura de siguranță, prilej cu care i s-a întocmit proces-verbal de contravenție. Fiind verificat în evidențele IPJ Vrancea, Serviciul Circulație, s-a stabilit că la acea dată inculpatului îi era suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, ca urmare a aplicării măsurii reținerii permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, încă din data de 16.02.2010.
Inculpatul a arătat în declarația dată în fața organelor de urmărire penală cât și în fața instanței că nu a cunoscut faptul că i-a fost suspendat dreptul de a conduce, că nu i s-a spus în momentul în care a fost sancționat în comuna S.C. despre măsura administrative aplicată.
La data de 10.03.2010 inculpatului i-a fost comunicat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CC nr. 5348164, încheiat în data de 16.02.2010, prin care se arată că „petentul a condus pe drumul public autoturismul marca S. și a traversat trecerea la nivel cu calea ferată din S. în timp ce semnalele de avertizare luminoase și acustice erau în funcțiune, semnalizând trecerea unui tren și nu a avut asupra sa documentele personale și ale autoturismului”.
Pentru faptele reținute prin procesul-verbal indicat anterior, contravenientul – inculpat în prezenta cauză a fost sancționat cu amendă în cuantum de 900 lei fără a se aplica măsura reținerii permisului de conducere, în formatul procesului-verbal existând o rubrică specială pentru măsura reținerii permisului de conducere – care nu era bifată.
Instanța a apreciat că prima înștiințare obligatorie care se face unui contravenient despre măsura administrativă a reținerii permisului este chiar în cuprinsul procesului-verbal prin care s-a stabilit contravenția și s-au luat măsurile pentru sancționarea persoanei vinovate.
în cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 16.02.2010, organul constatator nu face o asemenea precizare, prin urmare nu se poate presupune că s-a aplicat și măsura reținerii permisului de conducere alături de sancțiunea aplicată.
Susținerea că acest fapt i-a fost comunicat verbal nu este de natură a stabili că petentul cunoștea că din data de 16.02.2010 nu mai are dreptul de a conduce. în situația reținerii permisului de conducere contravenientul are la dispoziție 15 zile de a contesta procesul-verbal prin care s-a sancționat contravenția, timp in care contravenientului i se eliberează o dovadă prin care se atestă dreptul de a conduce în perioada celor 15 zile.
La expirarea termenului stabilit de lege, organul constatator are obligația, în conformitate cu art. 115 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, să comunice în scris contravenientului că nu mai are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, în perioada stabilită de organul constatator.
Nici această dovadă nu este la dosarul cauzei și chiar IPJ Vrancea, Serviciul Poliției Rutiere, confirmă că această înștiințare nu a fost comunicată în scris contravenientului prin adresa 60610/10.11.2010.
Singurul înscris prin care „se stabilește” vinovăția inculpatului este procesul-verbal aflat la dosar urmărire penală, prin care, în partea finală se precizează că: „I s-a comunicat că urmează să fie sancționat pentru contravenția încălcată și că din momentul de față nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Permisul nu-l are asupra sa și nu-l poate preda poliției pentru reținere”. Acest proces-verbal nu a fost semnat de către contravenient, menționându-se că acesta refuză să semneze.
Prin urmare, inculpatul nu a cunoscut că dreptul de a conduce autoturisme i-a fost suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.
Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale. Prin urmare, pentru condamnarea inculpatului pentru săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, trebuie să fie dovedit că fapta constituie infracțiune.
în raport de aceasta, instanța a apreciat că faptei îi lipsesc elementele constitutive pentru a fi considerată infracțiune. Astfel, o faptă pentru a fi considerată infracțiune trebuie să întrunească cumulativ trăsăturile esențiale, respectiv fapta ilegală, care prezintă pericol social și săvârșită cu vinovăție.
Vinovăția presupune că inculpatul a acționat conștient, cu intenția de a săvârși o faptă despre care cunoștea că contravine legii, respectiv având cunoștință că nu avea dreptul de a conduce și totuși a făcut-o.
Inculpatul a avut de la început aceeași atitudine, în sensul că a arătat că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii, acesta necunoscând că îi era suspendat dreptul de a conduce. Nu există niciun înscris la dosar care să dovedească o situație contrară susținerilor inculpatului.
Pentru angajarea răspunderii penale a unei persoane trebuie să se facă dovada, fără echivoc, că persoana acuzată a comis fapta cu intenție.
Instanța a apreciat, față de toate probele din dosar, că nu se poate reține că acesta a acționat cu vinovăție, întrucât nu a cunoscut faptul că nu avea dreptul de conduce autovehicule pe drumurile publice.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu a declarat apel împotriva sentinței considerând că este nelegală sub aspectul achitării inculpatului.
în opinia apelantului, inculpatul a cunoscut că îi era suspendat dreptul de a conduce pentru 90 zile încă de la data de 16.02.2010 când a comis contravenția, refuzul de a semna procesul-verbal însemnând că actele au fost încheiate în prezența sa și, prin urmare, a avut cunoștință de conținutul procesului-verbal, mai ales că ulterior i-a și fost comunicat.
Apelantul a arătat că în cauză nu este incident art. 115 la care a făcut referire instanța pentru că reglementează situația cetățenilor străini care comit contravenții pe teritoriul României.
Prin urmare, apelantul consideră că instanța trebuia să constate existența elementelor constitutive ale infracțiunii și să dispună condamnarea inculpatului.
Prin decizia penală nr. 100/21.03.2011 a Tribunalului Vrancea a fost respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele:
Deliberând asupra apelului declarat din punct de vedere al motivelor invocate și al dispozițiilor art. 371 alin. (2) C.proc.pen., Tribunalul a constatat că nu este fondat.
Instanța a reținut corect că în cauză elementul subiectiv al infracțiunii sub forma intenției nu există.
Procesul-verbal de contravenție seria CC, nr. 5348164 încheiat de Postul de Poliție S. nu conține măsura suspendării dreptului de a conduce, astfel că, comunicarea acestuia inculpatului nu are relevanță sub aspectul aducerii la cunoștință a măsurii luate.
De asemenea, consemnarea în procesul-verbal de constatare a împrejurărilor comiterii contravenției, încheiat la data de 16 februarie 2010 de către agentul de poliție, a faptului că i s-a comunicat inculpatului că din acel moment nu mai are dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice, nu echivalează cu aducerea la cunoștință a măsurii luate atâta timp cât inculpatul a refuzat să semneze procesul-verbal și nu există dovada că i s-a citit mai înainte conținutul acestuia.
Pe de altă parte, conform art. 103 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 în vigoare și la data de 28.02.2010, hotărârea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se comunică titularului de către serviciul poliției rutiere, care are în evidență contravenientul, în termen de 10 zile de la data constatării ultimei contravenții.
Prin urmare, neîndeplinirea acestei obligații de către organul de poliție a condus la necunoașterea de către inculpat a duratei măsurii suspendării exercitării dreptului de a conduce, respectiv a momentului începerii interdicției obligației prevăzute în alin. (3) în termen de 5 zile de la primirea înștiințării (comunicării măsurii suspendării exercitării dreptului de a conduce) să se prezinte la unitatea de poliție pentru a preda permisul de conducere (alin. 6 al art. 103).
Prevăzând expres aceste obligații, este evident că legiuitorul nu a înțeles ca prezumția de cunoaștere a legii în cazul suspendării exercițiului dreptului de a conduce să constituie premisă a comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere suspendat.
Așa fiind, tribunalul a considerat că nu se poate reține în sarcina inculpatului intenția în comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, soluția de achitare pronunțată de judecătorie fiind legală și temeinică.
Pentru motivele arătate, tribunalul, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., a respins apelul ca nefondat.
împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea solicitând condamnarea inculpatului M.D. pentru infracțiunea dedusă judecății, întrucât inculpatului i s-a adus la cunoștință faptul că nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Recursul declarat procuror este nefondat și urmează a fi respins pentru motivele care se vor arăta în continuare.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivului de recurs invocat, dar și din oficiu sub aspectul cazurilor de casare indicate de art. 3859alin. (3) C.proc.pen., Curtea reține că în mod justificat s-a apreciat de către instanța de fond și cea de apel că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.
Astfel, Curtea reține că potrivit actului normativ mai sus arătat constituie infracțiune conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv sau al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.
în speță, inculpatul M.D. a săvârșit la data de 16.02.2010 contravenția prevăzută de art. 102 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, care se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Inculpatul nu a semnat procesul-verbal de constatare a contravenției și nici nu a predat permisul de conducere organului constatator motivând că nu îl are asupra sa, iar în procesul-verbal de contravenție nu a fost consemnat faptul că față de inculpat s-a dispus sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.
Procesul-verbal de contravenție i s-a comunicat inculpatului la data de 10.03.2010, însă în cuprinsul comunicării nu se face mențiunea că s-a comunicat inculpatului și faptul că i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, iar din relațiile furnizate de Serviciul Rutier Vrancea rezultă că despre această sancțiune inculpatul nu a fost înștiințat în scris.
Potrivit art. 180 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, procesul-verbal de constatare a contravenției trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, printre altele, sancțiunea contravențională complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă.
De asemenea, potrivit art. 193 alin. (4) din același Regulament, „în situația în care conducătorul de autovehicul sau tramvai nu are asupra sa permisul de conducere, polițistul rutier îi aduce acestuia la cunoștință, prin înștiințare scrisă pe care i-o înmânează imediat, că nu mai are dreptul să conducă autovehicule sau tramvaie până la finalizarea dosarului penal, precum și obligația de a preda permisul de conducere serviciului poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta”.
Este adevărat că acest text se referă la situația în care conducătorul auto conduce sub influența băuturilor alcoolice, însă în lipsa unor mențiuni contrare credem că acesta este incident în toate cazurile în care contravenția comisă atrage suspendarea exercitării dreptului de a conduce, iar contravenientul nu are asupra sa permisul de conducere, cu atât mai mult cu cât toate aceste contravenții sunt grupate în art. 102 alin. (3) lit. a)-e) din O.U.G. nr. 195/2002 care prevede aplicarea amenzii prevăzute în clasa a IV-a de sancțiuni și aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Din cele mai sus expuse rezultă că inculpatului nu i s-a adus la cunoștință în mod oficial că față de el s-a luat măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce, întrucât nu s-a făcut această mențiune în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, nu i s-a comunicat în scris acest lucru și nici nu i s-a cerut să prezinte permisul de conducere la serviciul poliției rutiere.
în aceste condiții, întrucât inculpatul deținea în continuare permisul de conducere, a considerat că are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, situație în care nu se poate reține că a încălcat cu intenție prevederile art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, astfel încât în mod justificat au reținut atât instanța de fond cât și cea de apel că infracțiunii mai sus arătate îi lipsește unul dintre elementele constitutive.
Cât privește împrejurarea că inculpatului i s-ar fi comunicat verbal de către agentul constatator că nu mai are dreptul de a conduce, aspect susținut și de martorul asistent M.A., aceasta nu poate înlătura omisiunea menționării în procesul-verbal a sancțiunii complementare aplicate ori necomunicarea în scris a acesteia și ca atare nu poate combate susținerea inculpatului cum că nu a cunoscut despre aplicarea acestei sancțiuni, cu atât mai mult cu cât odată cu comunicarea procesului-verbal și ulterior nu i s-a solicitat să prezinte permisul de conducere la serviciul poliției rutiere.
în consecință, constatând că hotărârile supuse controlului judiciar sunt legale și temeinice, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.
(Judecător Istrate Marcian-Marius)
