Examinând recursul formulat de parchet împotriva sentinţei penale nr. 27/09.03.2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care, în baza art. 300 alin. (1) şi (2) CPP, raportat la art. 209 alin. (5) şi art. 197 alin. (2) CPP, s-a dispus restituirea cauzei la procuror, având în vedere neregularitatea actului de sesizare, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a respins ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 300 CPP, „instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare. In cazul în care se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia”.
Prin art. 197 alin. (2) CPP, printre altele, s-a stabilit că „dispoziţiile relative la sesizarea instanţei sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute”.
In cazul sesizării instanţei prin rechizitoriu, aceasta trebuie să verifice dacă actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, atât sub aspectul conţinutului său prevăzut în art. 263 CPP, cât şi sub aspectul confirmării, potrivit dispoziţiilor art. 264 alin. (2) din acelaşi cod.
In cauză, rechizitoriul poartă semnătura de confirmare a procurorului general adjunct, în numele său, iar nu pentru procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Articolul 209 alin. (5) CPP nu acordă această prerogativă prim-adjunctului procurorului general, iar ordinul intern invocat de parchet în motivarea recursului, în baza căruia Secţia de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, din care facea parte procurorul emitent al rechizitoriului, era coordonată şi controlată de către procurorul general adjunct, fapt ce din perspectiva parchetului îi conferea acestuia dreptul să confirme rechizitoriul întocmit de un procuror din subordinea sa, nu poate contraveni legii, pe de o parte, iar pe de altă parte el nu are relevanţa acordată, întrucât reprezintă doar norma ce priveşte organizarea activităţii de conducere în cadrul parchetului general.
Prin urmare, constatând neregularitatea actului de sesizare şi restituind cauza la procuror, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, în raport de caracterul imperativ al normelor legale menţionate şi sancţiunea nerespectării dispoziţiilor referitoare la sesizarea instanţei.
I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 3284/23.05.2006,
Notă. 1. Prin decizia nr. 9/18.02.2008 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în dosarul nr. 66/2007, s-a statuat că dispoziţiile art. 264 alin. (3) CPP se interpretează în sensul că rechizitoriul trebuie să conţină menţiunea „verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei”. Lipsa acestei menţiuni atrage neregularitatea actului de sesizare, în condiţiile art. 300 alin. (2) CPP, în sensul că ea poate fi înlăturată, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop.
Cu privire la această decizie, unii autori au susţinut că trebuie făcută distincţie între neregularitatea privind lipsa de pe rechizitoriu a menţiunii „verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei” şi neregularitatea privind însăşi lipsa actului procesual al procurorului ierarhic superior de verificare a legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului.
Cât priveşte lipsa de pe rechizitoriu a menţiunii „verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei”, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a exprimat în mod neechivoc că „lipsa verificării legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului” invalidează sesizarea instanţei, dar că, în acord cu art. 300 alin. (1) CPP, „instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare”. Aşa fiind, instanţa, constatând neregularitatea actului de sesizare, sub aspectul lipsei menţiunii referitoare la verificarea rechizitoriului cu privire la legalitate şi temeinicie, în condiţiile art. 300 alin. (2) CPP, trebuie să dispună înlăturarea ei, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen. Rezultă că instanţa supremă nu face decât să evidenţieze regimul juridic specific al nulităţii absolute decurgând din nelegala sesizare a instanţei.
Acest regim este conturat în esenţă de art. 300 alin. (2) CPP, care nu numai că îi permite instanţei, dar cel puţin din exprimarea înaltei Curţi („trebuie să dispună”), o obligă să încerce înlăturarea vătămării procesuale implicate de neregularitatea vizând lipsa de pe rechizitoriu a menţiunii „verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei”.
Astfel, în opinia autorilor, vătămarea procesuală decurgând din chiar lipsa verificării rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior – nere-gularitate ce afectează sesizarea instanţei de judecată – poate fi înlăturată prin verificarea aceluiaşi rechizitoriu de către instanţa de judecată. Se poate spune, aşadar, că o verificare a rechizitoriului de către instanţa de judecată în temeiul art. 300 alin. (2) CPP este de natură să înlăture orice vătămare provocată de „lipsa unei verificări efective” sau de „existenţa unei verificări formale”, de către procurorul ierarhic superior în temeiul art. 264 alin. (3) CPP. Şi o asemenea soluţie este conformă cu art. 300 alin. (2) CPP, care face posibilă înlăturarea de îndată a acestei vătămări111.
2. în doctrină s-a mai arătat că trebuie făcută distinctie între situatiile în care rechizitoriul este dat de un organ necompetent şi cazul în care lipseşte confirmarea rechizitoriului de către un alt procuror [art. 209 alin. (5) şi art. 264 alin. (2) – abrogate].
în prima situaţie, existând un caz de lipsă de capacitate funcţională, sesizarea va fi nulă. în a doua situaţie, existând o simplă neregularitate, aceasta poate fi înlăturată prin remedierea actului de sesizare în faţa instanţei (completarea acestuia cu confirmarea cerută), de îndată sau cel mai târziu la primul termen, iar în cazul în care nu ar interveni confirmarea, instanţa va restitui dosarul procurorului care a întocmit rechizitoriul [art. 300 alin. (2)] pentru îndeplinirea de confirmare111.
Alţi autori au arătat că lipsa verificării rechizitoriului sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorului ierarhic superior conduce la refacerea urmăririi penale, întrucât, aşa cum prevede art. 332 alin. (2) CPP, au fost încălcate norme imperative privind sesizarea instanţei. Această verificare nu constă doar într-o examinare pur formală a rechizitoriului, ci reprezintă un control de fond privind întreaga urmărire penală
