Fiind o măsură de siguranţă, ce are ca scop înlăturarea unei stări de pericol decurgând din folosirea sau deţinerea lucrurilor respective, confiscarea specială a lucrurilor care au servit la săvârşirea infracţiunii nu mai are loc în cazul în care ele nu se mai află în patrimoniul inculpatului, nefiind posibilă, în această situaţie, confiscarea contravalorii acestora.
Prin sentinţa penală nr.95 din 16 decembrie 1999 a Tribunalului Călăraşi a fost condamnat inculpatul N.S. la 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev.de art.211 alin.2 lit.d C.pen.
S-a dedus prevenţia la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului. S-a luat act că partea vătămată P.G. nu se constituie parte civilă, în baza art.118 lit.b C.pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a unei furci şi a unui cuţit ori a contravalorii acestora, de 40.000 lei.
în baza art.118 lit.d C.pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a cantităţii de 2,5 kg. brânză ori a contravalorii acesteia, de 60.000 lei.
S-a reţinut că în perioada iulie-septembrie 1999, numitul D.G. a lucrat ca cioban la stâna numitului P.D., amplasat pe raza comunei V., acesta din urmă cumpărându-i, pentru prestată, un cal în valoare de 1.900.000 lei. întrucât valoarea calului depăşea suma de bani datorată, cei doi au convenit ca numitul D.G. să continue munca la stână până la achitarea diferenţei de preţ.
în ziua de 27 septembrie 1999, numitul D.G. a înhămat calul la căruţă şi, lăsând stâna şi animalele fără pază, s-a deplasat la domiciliul său, în comuna V.T. în aceeaşi zi, numitul P.D. s-a deplasat la rândul său în aceeaşi comună şi, cu consimţământul lui D.G. a luat calul, urmând să stabilească ulterior modul în care vor stinge litigiul.
în seara zilei de 1 octombrie 1999, în jurul orelor 21, după ce au consumat băuturi alcoolice, numiţii D.G., D.D. (fiul său) şi inculpatul N.S. (ginerele său) s-au hotărât să meargă la stâna numitului P.D. şi să soluţioneze litigiul.
în acest sens, dupa ce s-au deplasat cu atelajul inculpatului până la cca.70 de metri de stână, numitul D.G. a rămas în căruţă, iar inculpatul împreună cu numitul D.D. au plecat către stână, inculpatul având asupra sa o furcă.
în jurul orei 1,30 cei doi au ajuns lângă un vagon aflat în incinta stânei, din care a coborât partea vătămată P.G. (tatăl numitului P.D.), care asigura paza animalelor.
La solicitarea părţii vătămate, adresată inculpatului, de a spune cine este şi ce caută la o oră aşa târzie la stână, inculpatul N.S. a lovit-o cu furca peste umărul stâng, trântind-o la pământ, apoi a scos un cuţit şi, după ce i-a sfâşiat cămaşa, i-a legat cu aceasta mâinile la spate.
Când partea vătămată s-a ridicat, inculpatul a lovit-o din nou cu furca, trimiţând-o la pământ, după care, ameninţând-o cu cuţitul şi trăgând-o de păr, a urcat-o în vagon. Aici inculpatul a întrebat-o unde are brânza, i-a cerut o sacoşă, iar dintr-o cutie a sustras 7 bucăţi de brânză, în greutate de 2,5 kg., după care, alertat de numitul D.D., a abandonat-o pe partea vătămată, fugind la căruţă.
Raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză, concluzionează în sensul că leziunile prezentate de partea vătămată au fost produse prin lovire cu un corp dur şi un corp tăietor-înţepător, necesitând 11-12 zile de îngrijiri medicale.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, la cca.100 m. de vagon s-a găsit furca aparţinând inculpatului, şi fragmente din cămaşa părţii vătămate.
De asemenea, cu ocazia percheziţiei efectuate a doua zi la domiciliul inculpatului, în bucătărie a fost identificată „o sacoşă din material plastic, de culoare albă, în care se găseau 7 bucăţi felii de brânză”, care au fost restituite părţii vătămate.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul N.S., solicitând, în principal, să se reţină că nu a săvârşit infracţiunea de tâlhărie, neavând intenţia de a sustrage bunuri de la partea vătămată, iar, în subsidiar, redozarea pedepsei, pe care o consideră prea aspră, faţă de circumstanţele personale.
Examinând hotărârea apelată şi prin prisma dispoziţiilor art.371 alin.2 C.pr.pen., Curtea constată apelul fondat numai în ce priveşte individualizarea pedepsei, considerată prea aspră, având în vedere mediul social din care provine inculpatul, gradul de instrucţie, cuantumul prejudiciului, faptul că a acţionat în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, pe fondul conflictului dintre partea vătămată şi socrul său.
Pe de altă parte, în ce priveşte aplicarea măsurii de siguranţă prev.de art.118 lit.b C.pen., Curtea reţine că, potrivit acestui text de lege, sunt supuse confiscării lucrurile care au servit sau care au fost destinate să servească la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului.
Fiind o măsură de siguranţă, confiscarea specială are ca scop înlăturarea stării de pericol, decurgând din folosirea sau deţinerea lucrurilor respective.
Pentru a interveni confiscarea specială în acest caz, este necesar ca lucrurile care au servit sau erau destinate să servească la săvârşirea infracţiunii să constituie o stare de pericol, adică să existe temerea că, prin lăsarea acestor lucruri la dispoziţia făptuitorului, acesta le-ar putea folosi din nou la săvârşirea de infracţiuni, problemă care nu se mai pune în cazul în care lucrurile respective nu mai sunt în patrimoniul inculpatului (starea de pericol nu mai există).
De altfel, legea nu prevede că s-ar putea confisca eventual contravaloarea acestor lucruri, în cauză operând principiul că unde legea nu distinge nici judecătorii nu o pot face.
Pentru aceste considerente, admiţând apelul declarat de inculpat, urmează a desfiinţa în parte sentinţa apelată, a reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului şi a înlătura dispoziţia referitoare la confiscarea sumei de 40.000 lei, reprezentând contravaloarea unei furci şi a unui cuţit.
(Secţia a ll-a penală, decizia nr. 103/2000) NOTĂ: Prin decizia nr.3454/2000 a Curţii Supreme de Justiţie – secţia penală s-a respins recursul inculpatului.
Soluţia Curţii, cu referire la art.118 lit.b C.pen., este corectă.
Potrivit scopului general al măsurilor de siguranţă, prevăzut expres în art.111 C.pen., aceste măsuri au un caracter eminamente preventiv, vizând înlăturarea stărilor de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii de noi fapte antisociale. Transpunând acest scop în cazul măsurii de siguranţă analizate, starea de pericol pe care o prezintă deţinerea în continuare de către făptuitor a lucrurilor care au servit la săvârşirea unei infracţiuni rezidă în posibilitatea
şi uneori chiar încurajarea acestuia de a săvârşi, cu ajutorul lor, noi fapte socialmente periculoase.
De aceea, în deplin acord cu soluţia analizată, nu împărtăşim opinia exprimată în practică, în sensul că, dacă până la pronunţarea primei instanţe, lucrul folosit de inculpat la comiterea infracţiunii a fost înstrăinat de către acesta, urmează a fi supusă confiscării suma de bani astfel obţinută de inculpat. (Tribunalul Suprem, secţia penală, dec.nr.1822/1979 – publicată în Culegerea de decizii ale Tribunalului Suprem, pag.464).
Soluţia confiscării exclusiv în materialitatea lor a lucrurilor care au servit la săvârşirea infracţiunii se impune tocmai datorită specificului stării de pericol în cazul deţinerii acestor lucruri.
Alta este situaţia, desigur, în cazul lucrurilor dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii, care sunt supuse confiscării, conform art.118 lit.d C.pen., în măsura în care nu sunt restituite persoanei vătămate şi nu servesc la despăgubirea acesteia. în această situaţie, urmează a fi confiscate nu numai bunurile propriu-zise care au intrat în posesia făptuitorului în urma săvârşirii infracţiunii, ci şi bunurile care au luat locul acestora, inclusiv contravaloarea lor, când ele au fost înstrăinate în schimbul unor sume de bani. Confiscarea contravalorii bunurilor în această ipoteză se explică prin faptul că, în caz contrar, infractorul s-ar simţi încurajat în comiterea altor fapte prevăzute de legea penală; în plus, el nu trebuie să rămână cu un „beneficiu” de pe urma activităţii sale infracţionale, în cazul în care bunurile astfel dobândite nu sunt restituite persoanei vătămate şi nici nu servesc la despăgubirea acesteia.
Din această ultimă perspectivă, cu referire la speţa analizată, este discutabilă (în lipsa unor date suplimentare) soluţia instanţei de fond, validată implicit de instanţa de apel, în sensul confiscării de la inculpat, conform art.118 lit.d C.pen., a cantităţii de 2,5 kg. brânză provenită din săvârşirea infracţiunii ori a contravalorii acesteia de 60.000 lei, câtă vreme din menţiunile cuprinse în decizia Curţii rezultă, pe de o parte, că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, iar, pe de altă parte, cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului s-au descoperit şi ulterior restituit părţii vătămate „7 bucăţi felii de brânză”.(Judecator Ionut-Mihai Matei)
