În toate celelalte cazuri, când legea nouă, intervenită în cursul judecării cauzei şi prin care este modificată calificarea juridică a faptei penale dedusă judecăţii, nu conţine dispoziţii privitoare la o altă instanţă competentă, rămâne competentă să soluţioneze cauza instanţa sesizată legal, anterior intrării în vigoare a legii noi.
Inculpatul N.V. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr.1220/P/2000 pentru săvârşirea mai multor infracţiuni prevăzute de legea societăţilor comerciale, , respectiv infracţiunile prev.de art.266 pct.2 ( folosirea cu rea credinţă a bunurilor societăţii), prev.de art.265 pct.2 (prezentarea cu rea credinţă a unui bilanţ inexact sau date inexacte asupra situaţiei economice a societăţii, faţă de acţionari) , prev.de art.276 lit.b (bancruta frauduloasă constând în înstrăinarea în frauda creditorilor a unei părţi însemnate din active, în caz de faliment al societăţi) precum şi fals material în înscrisurile oficiale şi sub semnătură privată şi delapidare, prevăzute de art.40 din legea 82/1991 rap.la art.289 cod penal , art.31 alin.2 cod penal rap.la art.290 cod penal , art.2151 cod penal cu aplic.art.41 alin.2 cod penal şi evaziune fiscală prev.de art.13 din legea 87/1994.
În cauză au fost pronunţate mai multe soluţii, respectiv sentinţa penală nr.3921 din 16.09.2003 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.24702/2002, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea dreptului de a fi comerciant, cu executarea în detenţie a pedepsei principale; sentinţa a fost desfiinţată, cu trimitere pentru rejudecare la aceeaşi instanţă de fond prin decizia penală nr.42 din 19.01.2004, reţinându-se că sub aspectul laturii civile , nu au fost citate în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente SC EUROPLAST COMPANY SRL Motru şi în calitate de parte civilă DGFP GORJ, iar pe latură penală, că nu a fost stabilită activitatea infracţională sub aspectul reţinerii infracţiunii continuate de evaziune fiscală sau a concursului de infracţiuni; în rejudecare, s-a pronunţat sentinţa penală nr.2678 din 2.06.2005 în dosarul nr.3585/2004, prin care Judecătoria Craiova a reţinut o infracţiune unică, în formă continuată, de evaziune fiscală prev.de art.13 din legea 87/1994, precum şi aplicarea art.13 cod penal pentru toate infracţiunile deduse judecăţii, pronunţând o soluţie de condamnare a inculpatului la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, cu executarea în detenţie şi 2 ani interzicerea dreptului de a fi comerciant; prin decizia penală nr.539 din 9 noiembrie 2005, Tribunalul Dolj a desfiinţat cu trimitere pentru rejudecare, la aceeaşi instanţă de fond sentinţa anterioară, sub aspectul greşitei stabiliri a încadrării juridice a infracţiunii de bancrută frauduloasă, în raport de intrarea în vigoare a legii nr.85/2006 ( legea procedurii insolvenţei) .
Primind cauza în rejudecare s-a înregistrat dosarul nr.2954/215/2006 (număr format vechi nr.931/P/2006) , pronunţându-se sentinţa penală nr.204 din 22.01.2007 prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de bancrută frauduloasă din art.276 lit.b din legea 31/90 în infrac.prev.de art.143 alin.2 lit.c din legea nr.85/2006.
Instanţa de fond a reţinut, pe această cale, că legea nr.85/2006 a stipulat expres, în art.148, competenţa de soluţionare în primă instanţă a infracţiunii de bancrută frauduloasă în favoarea tribunalului, astfel că în temeiul art.42 cod procedură penală, s-a declinat competenţa de judecare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Tribunalul Dolj, investit prin hotărârea de declinarea competenţei, a înregistrat dosarul nr.9997/63/2007 şi a pronunţat sentinţa penală nr.246 din 28 mai 2007, prin care a reţinut competenţa de soluţionare în primă instanţă în favoarea Judecătoriei Craiova, constatând astfel conflictul negativ de competenţă şi înaintând cauza Curţii de Apel Craiova.
În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut că declinarea de competenţă dispusă de judecătorie este neîntemeiată, întrucât legea privind procedura insolvenţei nu conţine dispoziţii de recalificare a faptei de bancrută frauduloasă, astfel cum este reglementată de aart.276 lit.b din legea 31/1990, situaţie în care nu sunt incidente disp.art.41 alin.2 cod procedură penală, legiuitorul diferenţiind între schimbarea calificării faptei şi schimbarea încadrării juridice.
S-a concluzionat că actele materiale care intră în conţinutul faptei incriminate iniţial se regăsesc în conţinutul noilor dispoziţii ale legii penale, iar schimbarea încadrării juridice nu determină şi modificarea competenţei de primă instanţă, faţă de disp.art.42,43 cod procedură penală, acesta aparţinând Judecătoriei Craiova.
Curtea a reţinut :
Excepţiile de necompetenţă materială sunt supuse regimului juridic instituit în art.39 alin.1 şi 3 , art.41 alin.1 şi 2, art.42 şi 43 cod procedură penală, astfel: pe de o parte, sesizarea instanţei se realizează în raport de competenţa stabilită de legiuitor, fiind necesar ca instanţa să verifice legalitatea sesizării în raport de toate normele procesuale incidente; pe de altă parte, modificarea competenţei materiale printr-o lege nouă, sau ca efect al schimbării încadrării juridice a infracţiunii, ori a calificării juridice a faptei, poate fi analizată exclusiv pe calea invocării excepţiei de necompetenţă până la pronunţarea hotărârii definitive şi în condiţiile strict delimitate de art.41 cod procedură penală.
În raport de dispoziţiile acestui text normativ se reţine că instanţa, sesizată legal din punct de vedere al competenţei, rămâne investită cu judecarea infracţiunii atât în cazul în care după efectuarea cercetării judecătoreşti procedează la schimbarea încadrării juridice, iar noua încadrare atrage competenţa instanţei inferioare, cât şi în cazul în care a intervenit o lege nouă, în cursul judecării cauzei, care schimbă calificarea juridică a faptei, dar nu conţine dispoziţii privitoare la o altă instanţă competentă.
Această concluzie, rezultă din interpretarea logică a alin.2 al art.41 cod procedură penală, care prevede şi o excepţie de la regulă, în sensul că se modifică şi competenţa instanţei de judecată, în cazul schimbării calificării faptei printr-o lege nouă, dacă legea nouă dispune în mod expres cu privire la competenţă.
În această ultimă ipoteză se încadrează şi prezenta speţă, întrucât una dintre infracţiunile deduse judecăţii, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul N. V., este infracţiunea de bancrută frauduloasă în privinţa căreia este incident concursul de legi în timp:
– prin în art.276 lit.b a fost sancţionată, drept infracţiune de bancrută frauduloasă fapta de „ înstrăinare, în frauda creditorilor, a unei părţi însemnate din activele societăţii, în caz de faliment”, iar în privinţa competenţei de judecată în primă instanţă, nu au fost stipulate reguli specifice, infracţiunea aflându-se astfel în competenţa generală a judecătoriei, conform art.25 cod procedură penală;
– prin legea 85/2006 (publicată în Monitorul Oficial nr.359 din 21.04.2006) a fost incriminată, drept infracţiune de bancrută frauduloasă fapta de „ înstrăinare, în frauda creditorilor, în caz de a debitorului, o parte din active „ în conţinutul art.143 alin.2 lit.c cod procedură penală, iar în art.148 din aceeaşi lege s-a prevăzut expres că „infracţiunile prevăzute la art.143-147 se judecă în primă instanţă de tribunal”.
Faţă de aceste modificări legislative se constată că în cauză competenţa în primă instanţă aparţine Tribunalului Dolj, cât timp normele procesual penale sunt de strictă şi imediată aplicare, iar reglementarea unor norme de competenţă printr-o lege specială, determină aplicarea acestora , iar nu a normelor de competenţă reglementate de legea cadru, conform principiului: specialia generalibus derogant.
Pe cale de consecinţă, în regulator de competenţă, s-a dispus investirea Tribunalului Dolj, în calitate de primă instanţă, cu soluţionarea cauzei în raport de prevederile art.43 cod procedură penală (alin.7,9 şi 10) şi art.148 din legea nr.85/2006.
??
??
??
??
2
