C. proc. pen., art. 43, art. 45, art. 2781
în situaţia în care, prin rezoluţia procurorului ierarhic superior a fost infirmată prima soluţie şi s-a dispus declinarea competenţei către P.N.A., care a înregistrat dosarul şi apoi, pe cale administrativă, a restituit dosarul la parchetul care a efectuat iniţial urmărirea penală, P.N.A. trebuia să constate că există un conflict negativ de competenţă şi să trimită cauza Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acesteia.
Decizia penală nr. 105/R din 10 februarie 2005 – S.F.
Prin rezoluţia din 30 aprilie 2004, pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov în dosarul penal nr. 234/P/2004, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor D.G. şi V.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, combinat cu art. 2481 C. pen., respectiv pentru infracţiunea prevăzută de art. 26
C. pen., raportat la art. 246, combinat cu art. 2481 C. pen.
Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele indicate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 213, art. 282, art. 291 şi art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., art. 266 pct. 2 şi art. 271 pct. 3 din Legea nr. 31/1990, republicată.
în esenţă, prin rezoluţia indicată s-a reţinut că SC O.A. SA a emis la data de 16 februarie 2001 un bilet la ordin – în valoare de 450.000 dolari SUA – în favoarea SC T. SA, reprezentând contravaloarea unei cantităţi de oţel, respectivul bilet la ordin fiind semnat de făptuitorul
D.G., care la acea dată era director general în funcţie la SC O.A. SA.
Prin aceeaşi rezoluţie s-a mai reţinut că, după aproximativ un an de
zile, noua conducere a SC O.A. SA a contestat plata efectuată prin biletul la ordin indicat, susţinând că această plată era nedatorată, deoarece, la momentul emiterii biletului la ordin, între cele două societăţi fuseseră efectuate anumite decontări de regularizare prin care datoriile reciproce erau deja stinse.
Prin rezoluţia menţionată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a considerat că nu se poate reţine în sarcina făptuitorilor vreo faptă penală, deoarece aceştia nu au acţionat cu rea-credinţă, ci având reprezentarea existenţei la momentul emiterii biletului la ordin a unei datorii de cel puţin 450.000 dolari SUA în sarcina SC O.A. SA.
împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere, în sensul art. 278 C. proc. pen., petenta SC O.A. SA, însă prin rezoluţia din 10 iulie
2004 a procurorului general de pe lângă Curtea de Apel Braşov -pronunţată în dosarul nr. 478/11/2004 – s-a dispus respingerea acestei plângeri.
Cu privire la soluţionarea conflictului de competenţă ce se susţine a fi fost creat între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi Parchetul Naţional Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, Tribunalul a constatat că, astfel cum se relevă şi în adresa nr. 320/11/2003 emisă la 27 octombrie 2004 de P.N.A., prin rezoluţia nr. 995 din 5 decembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov s-a dispus declinarea soluţionării cauzei în favoarea P.N.A., însă, prin adresa nr. 320 din 6 ianuarie 2004, P.N.A., Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, a restituit (pe cale administrativă) dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, întrucât s-a apreciat că nu îi revine competenţa de a efectua urmărirea penală. în cauză fiind vorba de fapte anterioare apariţiei Legii nr. 78/2000.
Tribunalul a reţinut că ulterior restituirii – pe cale administrativă -a dosarului către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, acest din urmă organ judiciar a procedat la completarea cercetărilor, efectuând noi acte de urmărire penală – exemplificativ un supliment la raportul de expertiză contabilă -, finalmente fiind pronunţată soluţia contestată în prezent pe calea procedurii indicate de art. 2781 C. proc. pen.
Tribunalul a mai reţinut că art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. prevede, în mod limitativ, soluţiile care pot fi pronunţate de către instanţa îndrituită a soluţiona plângerea formulată împotriva soluţiei procure-rului de netrimitere în judecată, iar nici una dintre aceste posibilităţi -ce toate vizează analizarea în fond a cauzei, şi nu anumite aspecte de ordin procedural ce pot ţine de competenţa organelor de urmărire penală – nu are în vedere sesizarea unui organ judiciar pentru soluţionarea unui eventual conflict de competenţă.
Astfel, la acest moment instanţa de judecată, pe de o parte, este ţinută a analiza dacă – faţă de probele administrate în cauză – urmărirea penală este completă şi, pe de altă parte, poate pronunţa doar una din soluţiile prevăzute de art. 2781 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. pen., text procesual de strictă interpretare şi aplicare.
Tribunalul a reţinut, în concordanţă cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, că între părţi există practic nerezolvate mai multe raporturi de natură comercială, sens în care rezoluţia contestată apare ca fiind legală şi temeinică, iar plângerea petentei SC O.A. SA a fost respinsă ca neîntemeiată.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs partea vătămată SC
O.A. SA, care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii, admiterea plângerii şi desfiinţarea rezoluţiei parchetului din 30 aprilie 2004 şi trimiterea cauzei procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă, potrivit art. 45 pct. 6 C. proc. pen. şi, în subsidiar, să se trimită cauza la acelaşi organ în vederea redeschiderii urmăririi penale şi efectuării de probe, deoarece procurorul care a emis rezoluţia din 30 aprilie 2000 este acelaşi procuror care a dat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 9 ianuarie 2003, deşi era incompatibil, câtă vreme şi-a expus părerea anterior cu privire la aceeaşi pricină.
Curtea a constatat că primul motiv de recurs referitor la existenţa conflictului negativ de competenţă este întemeiat.
Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov din 9 octombrie 2003, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a făptuitorilor D.G. şi V.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, raportat la art. 2481 C. pen., respectiv art. 26, raportat la art. 246 şi art. 2481 C. pen., şi neînceperea urmăririi penale faţă de aceiaşi făptuitori, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 213, art. 282, art. 291 şi C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) şi art. 246 pct. 2 şi art. 271 pct. 3 din Legea nr. 31/1990.
împotriva acestei rezoluţii s-a formulat plângere de către petentă şi, prin rezoluţia procurorului din 5 decembrie 2003, s-a admis plângerea, rezoluţia din 9 octombrie 2003 a fost infirmată şi s-a dispus declinarea competenţei către P.N.A.
Dosarul a fost înaintat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov către P.N.A., urmare a declinării competenţei.
în volumul I se află o adresă a P.N.A. Braşov către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, prin care se solicită dosarul nr. 234/P/2001, consemnându-se că lucrarea este înregistrată la P.N.A. sub nr. 1337/VIII – 1/2003 iar la data de 16 ianuarie 2004 P.N.A. restituie, pe cale administrativă, dosarul către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, cu precizarea că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 78/2000.
în această situaţie, P.N.A., constatând că nu este incidenţă în speţă Legea nr. 78/2000 şi, prin urmare, nu este competent să instrumenteze cauza, trebuia să constate că există un conflict negativ de competenţă, cu atât mai mult cu cât cauza a fost trimisă acestui organ de urmărire penală prin rezoluţia de decimare a competenţei, iar competenţa P.N.A., potrivit Legii nr. 78/2000, este dată de calitatea persoanei şi, potrivit art. 39 C. proc. pen., excepţiile de necompetenţă materială şi după calitatea persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, până la pronunţarea hotărârii definitive.
Potrivit art. 43 C. proc. pen., când două sau mai multe instanţe îşi declină competenţa, conflictului negativ de competenţă se soluţionează de instanţa ierarhic superioară comună, dispoziţii aplicabile şi în cursul urmăririi penale, potrivit art. 45 C. proc. pen., care prevăd că declinarea de competenţă se dispune prin ordonanţă, iar conflictul de competenţă între doi sau mai mulţi procurori se rezolvă de către procurorul superior comun cestora.
Mai mult, Legea nr. 601/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 24/2004 privind creşterea transparenţei în exercitarea demnităţii publice şi a funcţiilor publice, precum şi intensificarea măsurilor de prevenire şi combatere a corupţiei instituie, prin alin. (31) pct. 1 al art. 1 că procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează conflictele de competenţă.
Prin urmare, P.N.A., constatând că în speţă nu este incidenţă Legea nr. 78/2000, trebuia să pronunţe, prin ordonanţă, declinarea competenţei către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi, faţă de conflictul negativ de competenţă ivit între cele două organe de urmărire penală, se impunea să trimită dosarul procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru regulator de competenţă.
Aşa fiind, curtea a constatat că primul motiv de recurs invocat de petentă este întemeiat, soluţia care se impune fiind aceea a trimiterii dosarului procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nemaifiind analizate celelalte motive de recurs care vizează fondul cauzei.
în acest sens, motivarea Tribunalului Braşov că dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. prevăd limitativ soluţiile care pot fi pronunţate de instanţă şi că nici una din aceste posibilităţi nu are în vedere aspecte de ordin procedural ce pot ţine de competenţa organelor de urmărire penală nu poate fi acceptată, deoarece la lit. b) se prevede soluţia admiterii plângerii, a desfiinţării rezoluţiei sau ordonanţei atacate şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz, precizându-se că dispoziţiile art. 333 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
Chiar dacă aceste soluţii ar fi înscrise în mod limitativ în textul menţionat, în măsura în care nu acoperă situaţiile ivite, judecătorul nu poate ignora normele de procedură referitoare la competenţa după calitatea persoanei ori la competenţa materială, deoarece aceste norme sunt de ordine publică şi, prin urmare, imperative, iar conflictul negativ de competenţă trebuia soluţionat potrivit art. 45 alin. ultim C. proc. pen.
