În baza art. 71 cp, a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi b C.pen:
– dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice;
– dreptul de a ocupa o funcţie implicând autorităţile de stat.
În baza art.191 C.p.p. a obligat inculpatul să plătească suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
Pentru a pronunţ această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4071/24.06.2002 a Judecătoriei Sibiu inculpatul V D a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 36,2 lei în favoarea minorei V T.
Din luna februarie 2003 şi până în prezent inculpatul a plătit doar o singură dată în luna octombrie 2009, suma de 90 lei cu titlu de de întreţinere, deşi în toată această perioadă de timp acesta a fost angajat şi a realizat venituri.
Inculpatul a recunoscut în cursul urmăririi penale săvârşirea faptei motivându-şi atitudinea, prin cuantumul redus la veniturilor.
Starea de fapt reţinută de instanţă este dovedită prin următoarele mijloace de probă: plângerea şi declaraţia părţii vătămate , sentinţe civile , adresele Agenţiei Judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi a Inspectoratului Teritorial de ,copie contract individual de muncă , declaraţia inculpatului din cursul urmării penale în care a recunoscut comiterea faptei .
În drept, fapta inculpatului V D, care cu rea credinţă nu a achitat pensia de întreţinere pe o perioadă mai mare de 2 luni, respectiv februarie 2003 şi până în prezent, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abandon de familie, prev. de art. 305 al. 1 lit. c C.pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ); gradul de pericol social al faptei (mare, având în vedere că inculpatul pe o perioadă îndelungată de 6 ani, nu a achitat pensia de întreţinere în favoarea fiicei sale V T, pe fondul obţinerii de venituri salariale, perioadă pe care a lipsit-o pe fiica sa de mijloace materiale necesare existenţei), persoana inculpatului (41 ani, nu e cunoscut cu antecedente penale, dulgher în cadrul SC T I SRL , studii medii, 2 copii minori), împrejurările care atenuează răspunderea penală (inculpatul a recunoscut comiterea faptei doar în cursul urmăririi penale, iar în cursul cercetării judecătoreşti nu s-a prezentat pentru a fi audiat şi de asemenea nu este cunoscut cu antecedente penale).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul V D, recurs pe care nu l-a motivat în scris şi nici nu s-a prezentat la dezbateri deşi procedura era legal îndeplinită.
Examinând hotărârea instanţei de fond prin prisma actelor dosarului şi a temeiurilor de fapt şi de drept, Tribunalul a reţinut din oficiu, conform art. 385 ind. 6 C.p.p. şi art. 385 ind. 7 şi 8 C.p.p. că recursul este nefondat, astfel că potrivit art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b C.p.p. prezentul recurs a fost respins pentru cele arătate în continuare:
Instanţa de fond a reţinut în mod corect starea de fapt din speţă în baza probelor administrate şi arătate în cuprinsul hotărârii criticate. Că inculpatul V D se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de abandon de familie prev. de art. 305 lit. c C.pen., rezultă din actele şi lucrările dosarului, fapta fiind dovedită prin mijlocele de probă administrate (respectiv: plângerea persoanei vătămate ., hotărârea judecătorească de condamnare ., adresele Agenţiei Judeţene de ocupare a forţei de muncă ., copia cărţii de muncă a inculpatului .; probe care se coroborează şi cu declaraţia inculpatului dată în faţa organului de urmărire penală).
Raportat la starea de fapt reţinută, încadrarea juridică a faptei este corectă, neplata cu rea – credinţă a pensiei de întreţinere pe o perioadă mai mare de 2 luni (din februarie 2003 – până în prezent, după cum a susţinut în faţa instanţei de recurs mama minorului prezentă la dezbateri) realizând elementele constitutive ale infracţiunii de abandon de familie prev. de art. 305 lit. c C.pen.
Pedeapsa aplicată inculpatului corespunde unei individualizări proporţionale, fiind de natură prin durata ei, să asigure funcţia preventivă şi educativă, astfel că în opinia Tribunalului nu s-a impus modificarea acesteia, împrejurările în care a fost comisă fapta şi datele ce caracterizează persoane inculpatului au fost avute în vedere de către instanţa de fond care a stabilit o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracţiunea comisă şi reprezintă o pedeapsă moderată ce este apreciată ca fiind just cuantificată de către prima instanţă şi de natură a da eficienţă dispoziţiilor art. 52 şi C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: )
Aşa fiind, soluţia preconizată s-a impus .
