Constituire de parte civilă. Acordare de despăgubiri în alte limite decât cele solicitate.


5. Constituire de parte civilă. Acordare de despăgubiri în alte limite decât cele solicitate. Consecinţe.

Fiind învestită cu soluţionarea laturii civile a cauzei, instanţa nu poate acorda daune morale într-un cuantum mai mare decât cel solicitat de victimă prin constituirea de parte civilă, încălcându-se astfel principiul disponibilităţii.

Secţia penală – Decizia penală nr. 226/A/26 iulie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Prin sentinţa penală nr. 386/16.12.2005 a Tribunalului Hunedoara inculpatul BC a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal. Sub aspectul laturii civile a fost obligat, printre altele, la despăgubiri reprezentând daunele morale, în cuantum de 65 milioane lei vechi.

S-a reţinut în fapt că inculpatul, deranjat de comportamentul victimei, care i-a refuzat continuarea prieteniei, a pândit-o pe aceasta şi i-a aplicat lovituri cu cuţitul în zona toraco-abdominală.

Împotriva soluţiei a declarat apel inculpatul, cale de atac care viza şi soluţionarea laturii civile a cauzei.

Apelul este fondat.

Prin constituirea de parte civilă depusă la dosar, victima a solicitat, printre altele 50 milioane ROL cu titlu de daune morale.

Instanţa a acordat cu titlul reţinut mai sus, 65 milioane lei.

Curtea constată că prima instanţă a încălcat principiul disponibilităţii, acordând mai mult decât s-a cerut, pronunţând astfel o hotărâre nelegală.

Ca atare apelul va fi admis, iar hotărârea desfiinţată sub aspectul cuantumului daunelor morale şi care vor fi stabilite la 50 milioane lei, suma cu care victima s-a constituit parte civilă.